Fan Page Corneliu Coposu

Mincinosul fanfaron

Înapoi la Ziare din 2009

Iliescu: Coposu mi-a propus în 1990 să candidez cap de listă din partea PNŢ-CD

Coposu

Într-un omagiu adus pe blogul său fostului lider al PNŢ-CD, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu afirmă despre acesta că „rămâne un punct de referinţă în politica românească”.

„Domnul Coposu mi-a propus să accept să candidez la viitoarele alegeri pe listele PNŢCD (chiar „cap de listă”, spunea dânsul). L-am declinat, cu amabilitate, propunerea, mulţumindu-i pentru încredere, însă i-am spus că, spre deosebire de dânşii, care se gândesc deja la alegeri, candidaţi şi liste, noi suntem suprasolicitaţi de problemele complicate ale normalizării situaţiei din ţară”, povesteşte pe blogul său, fostul preşedinte Ion Iliescu. Într-o postare omagială la adresa lui Coposu, cel care în aceste zile, ar fi împlinit 95 de ani. Într-un omagiu postat online, Iliescu rememorează o serie de momente mai mult sau mai puţin inedite din timpul întâlnirilor sale cu fostul lider al Opoziţiei de la începutul anilor ’90.

„Pe domnul Coposu nu l-am cunoscut înainte, nici în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Pentru prima oară ne-am vazut pe 10 ianuarie, cu prilejul întâlnirii cu delegaţia PNŢCD – partid constituit în conformitate cu Decretul-Lege semnat pe 31 decembrie 1989, care dădea expresie juridică principiilor enunţate în Comunicatul CFSN din 22 decembrie privind principiul pluralismului politic. Din delegaţie făceau parte domnii Ion Diaconescu, Ion Lup, Ion Puiu, Ion Alexandru şi Liviu Petrina. Singurii pe care-i cunoscusem înainte erau poetul Ion Alexandru şi Liviu Petrina (funcţionar UNESCO). La primirea delegaţiei PNŢCD a mai participat domnul Dumitru Mazilu, prim-vicepreşedinte CFSN”, relatează Iliescu. Acesta pare să fi fost momentul în care Coposu i-a făcut propunerea lui Iliescu de a se alătura PNŢ-CD.

„Ceea ce doresc să subliniez este faptul că, în ciuda unei rigidităţi şi a unor poziţii inflexibile, domnul Coposu nu evita dialogul, demonstra maturitate, responsabilitate şi înţelegere în faţa unor momente dificile. Mai mult, am găsit înţelegerea şi susţinerea dânsului în abordarea unor probleme importante pentru ţară – cum au fost eforturile pentru integrarea României în NATO şi UE sau negocierile pentru încheierea Tratatului cu Ungaria”, susţine fostul preşedinte al României.

Finalul postării e în acelaşi ton elogiativ: „L-am respectat, de aceea, pentru tăria credinţei sale în virtuţile şi valorile democraţiei, pentru modul demn în care a înţeles să se manifeste în spaţiul public, fiind un exemplu de slujire responsabilă a unui ideal. A suferit mult în perioada totalitară, pentru că nu a abdicat de la principiile sale.Aduc omagiul meu memoriei omului şi liderului politic Corneliu Coposu, cel care rămâne un punct de referinţă pentru clasa politică românească”.

Dan Duca, 23 Mai 2009, Cotidianul

Articol citit de 1853 ori.

Alte articole