Ca sa nu se supere nimeni dintre cei doi candidati ramasi in cursa la prezidentialele de duminica, li s-a alaturat fiecaruia cate un PNTCD, dupa cum urmeaza: PDL si-a adjudecat din timp ramura cu stampila, adica PNTCD – Milut, in timp ce alianta cealalta, PSD-PNL, s-a aliat cu PNTCD – Sarbu, sau mai degraba Ciuhandu. Numai ca acestia din urma nu au stampila. Ca de voturi sau procente la alegeri nu poate fi vorba. Ceea ce isi inchipuie ca mai au cei din latura timisoreano-clujeana (dl Radu Sarbu, presedintele acestei laturi, este clujean) e mostenirea lui Corneliu Coposu. Dar oricat de mare ar fi tandretea imbratisarii PSD-PNL, a-l convoca si pe Corneliu Coposu la nunta mi se pare o exagerare.
E drept, a inceput dl Sarbu, ridicandu-se inoportun, in timpul discursului contracandidatului Mircea Geoana, ca nu cumva sa uite: Si seniorul Coposu ar aproba aceasta uniune, a afirmat domnia sa, iar dl Geoana a preluat stafeta, festelind putin pactul de la Snagov din 1995, pentru o uniune nationala, pe care l-ar fi semnat si dl Ion Iliescu, si Corneliu Coposu. Ceea ce le-a scapat – desigur, voluntar – celor doi co-vorbitori era faptul ca atunci Corneliu Coposu a semnat acest pact cu Iliescu (era sa spun cu diavolul, pfui!) doar, numai sau, cum ar spune dl Geoana, "decat" pentru integrarea euroatlantica si europeana. Nici vorba de vreo guvernare comuna dreapta-stanga, ca-n cazul nostru.
Povestea de la Timisoara mi-a amintit de manevrele protocronistilor ceausisti de la spectacolele in care Mihai Viteazu sau stefan cel Mare defilau prin fata lui Nicolae Ceausescu asigurandu-l ca il visasera inca de prin secolele lor inecate acum in istorie. Sau, cum scriau protocronistii literari, ca Eminescu era un socialist "avant la lettre", aducand in sprijin fragmentul acela scos din contextul marii poezii "Imparat si proletar", cu "Pe banci murdare, in scunda taverna mohorata, unde patrunde lumina printre feresti murdare… etc.", care se studia inca din anii ‘50 in scolile romanesti, precum si unele articole compatimitoare la adresa celor saraci si asupriti. Se spune de obicei in asemenea imprejurari despre cel folosit ca se rasuceste in mormant. Nu stim cat s-o fi rasucit cele doua trupuri ilustre sau ce mai ramasese din ele in anii ‘70 in mormant, dar putem banui ce se intampla cu Corneliu Coposu.
Acum, nu cred ca trebuie sa ne miram prea tare, cum fac atatia si atatia in aceste zile: PNL a mai fost la guvernare cu PDSR, si inca direct, pe vremea dlui Iliescu. N-a fost dl Quintus ministrul Justitiei, aceeasi persoana care mai tarziu avea sa castige un proces contra CNSAS pe chestiuni de procedura, si nu ne-am pus unii mai naivi, speranta intr-un proces al comunismului pe care-l va fi deschis domnia sa? Cat despre UDMR, cazul sau e special, acesta a guvernat si cu unii, si cu altii, ba de data asta nici n-a mai semnat direct, ci cumva, nu stiu cum, prin intermediul PNL. E drept, pentru PNTCD este o premiera. Ei, dar toate au odata si odata un inceput. E un inceput tarziu de tot pentru PNTCD, acum, cand nu mai are voturi aproape deloc. Cat despre interesul pentru aceasta uniune nefireasca intre urmasii tortionarilor si urmasii celor torturati, as aminti vorba proasta a unui inginer de pe vremuri: "si copiii tai sa-i pupe-n fund (el spunea mai frust) pe-ai mei".
Uite ca se intampla si asta. Corneliu Coposu, care s-a dus in mormant cu statutul de condamnat politic si cu cazierul plin, se trezeste pus sa-i sustina, ca oricum nu se mai poate opune, chiar pe cei cu care nu ar fi pactizat niciodata decat pentru ceea ce am spus deja mai sus. In timp ce partea cealalta a PNTCD, revendicandu-se, cred, de la aceleasi idealuri si suferinte, sustine chiar aripa in care se afla un alt ministru liberal al Justitiei, in ochii caruia trebuie sa existe o continuitate intre justitia (!?) comunista si cea din timpul domniei sale. Un turc ar spune: "Halal!". si noi, cu el.
Nu-i vorba ca si liberalii sunt oarecum in aceeasi situatie: unii la Geoana, altii la Basescu. Nationalii la Geoana, democratii (tot liberali insa) – dincolo. Tot e mai bine ca-n anii ‘90, cand existau vreo patru partide liberale si cand, la unificarea PNL cu un minuscul dintre acestea, dl Emil Constantinescu, inca in pozitia de candidat la presedintie, proclama marea unire liberala. Care nu a intarziat, dar nu a fost atunci. Dar sa nu ne miram de aceste declaratii si manevre. Asa se face politica, si nu numai in Romania. Asa se scot vorbele, asa se scot asii (fara voturi) din maneci. Cate un PNTCD pentru fiecare, ca sa fie toata lumea multumita. si cu lacrimi pe obraz, nu?
Reintorcandu-ne la PNTCD si la aripioarele lui, bine ca n-a aparut si-o "a treia forta" careia sa trebuiasca sa i se alature, ca ar mai fi nevoie de o aripa si nu prea mai e timp s-o constituie.
Nicolae Prelipceanu, 04 Decembrie 2009, România Liberă
