Corneliu Coposu Fan Page

Un gest abominabil: Vandalizarea memoriei lui Corneliu Coposu - Tismaneanu.Wordpress.com, 17.09.2010

Înapoi la Ziare din 2010

Sa distrugi o placa memoriala este un sacrilegiu. Ce putea fi in creierul imbolnavit de ura al celor care au sfaramat placa memoriala de pe casa in care a locuit Corneliu Coposu? Ce demoni i-au posedat pentru a se deda unei asemenea netrebnicii? Citesc, recitesc si tot nu-mi vine sa cred. In editia online a revistei 22 a aparut acest text, de o stringenta actualitate politica si etica, datorat istoricului Liviu Rotman.

Subscriu la ingrijorarea sa legata de ceea ce apare a fi o proliferare a limbajelor si, iata, a unor practici extremiste, de dreapta ori de stanga. Macularea unor locuri ale memoriei, vandalizarea lor, afisarea de simboluri naziste ori comuniste tin de domeniul obscenitatii. Desenarea svasticilor ori a simbolurilor dictaturii comuniste, utilizarea unor formule lingvistice pejorative menite sa insulte intregi grupuri etnice, agresarea (deocamdata verbala!) a unor intelectuali care resping categoric sovinismul, xenofobia si antisemitismul, negarea nonsalanta a crimelor in masa, a faradelegilor comise fascisti si comunisti, instigarea la violenta trebuie numite drept ceea ce sunt: actiuni extremiste menite sa submineze democratia romaneasca si valorile pluralismului.

Cand asemenea actiuni scandaloase trec neobservate, neglijate, ignorate, minimalizate, spatiul insusi al libertatii se afla in pericol. Corneliu Coposu a luptat toata viata in numele adevarului, al civilitatii, dialogului, tolerantei. A platit cu ani grei de temnita pentru verticalitatea sa intrata, pe drept cuvant, in legenda. In vara anului 1964, abia iesit din inchisoare, a fost chemat, prin intermediul fostului sau subaltern convertit la comunism, Grigore Geamanu, la Gh. Gheorghiu-Dej. Omul care-l privase de libertate vreme de 17 ani, omul pe care il cunoscuse candva in timpul guvernelor Sanatescu si Radescu drept in infocat agent al Moscovei, i-a propus un post, bine remunerat, de jurist la Consiliul de Stat. Era dupa Declaratia PMR din aprilie 1964, Dej incerca pe toate caile sa-si largeasca baza de sustinere in tara. Corneliu Coposu a refuzat categoric, a preferat sa fie simplu muncitor pe un santier de constructii. Era facut din acea plamada ce nu cedeaza presiunilor de orice fel, psihologice ori fizice. Cand Dej i-a propus reabilitarea sa si a lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu i-a dat o replica usturatoare: “Maniu ar fi mai indicat sa-i reabiliteze pe comunisti”> (v. Tudor Calin Zarojanu, “Viata lui Corneliu Coposu cu documente din arhiva fostei Securitati” ( Bucuresti, Editura Masina de scris, 2005, p. 96). Spre deosebire de unii fosti detinuti politici, a refuzat la fel de consecvent sa scrie la “Glasul patriei”, vitrina pentru strainatate a MAI. Avea un umor extraordinar, dar cand venea vorba de principii era un exemplu de intransigenta. Era un spirit vizionar, un observator lucid al evenimentelor din lumea comunista. Dupa invazia Cehoslovaciei a afirmat intr-un cerc de prieteni (iar Securitatea a fost prompt informata) ca “era vorba de inceputul sfarsitului comunismului”. Scria sursa “Sultan”: “Este convins ca falimentul economic si ideologic al comunismului este total si ca fortele care il vor rasturna se vor naste din mijlocul lui si nu vor veni din afara”. (p. 99).

Exact pe 13 septembrie m-am intalnit aici, la Washington, cu dl Cristian Fulger, vicepresedintele Fundatiei “Corneliu Coposu”, fiul sorei celei care a fost Arlette Coposu, sotia marelui om politic, ea insasi ani de zile intemnitata politic. Am discutat o serie de idei privitoare la pregatirea aniversarii centenarului Coposu, in 2014, colaborarea in diverse directii intre IICCMER si Fundatia “Corneliu Coposu”. Mi-a daruit cartea din care am citat aici, cu inscriptia doamnei Rodica Coposu, sora Seniorului, si cu propria sa dedicatie. Ceea ce s-a petrecut cu placa memoriala este un atentat la ideea insasi de bun-simt, de onoare, de demnitate. Tacerea, in asemenea situatii, este si ea o forma de consimtamant.

In noiembrie 2010, editura Curtea Veche va publica, in colectia “Constelatii”, volumul “Anatomia resentimentului” pe care l-am coordonat si prefatat. Multe texte au aparut initial pe acest blog, altele sunt mai noi. Se discuta, intre altele, acest subiect: primordialismul xenofob, etnocentrismul, nationalismul antiliberal ca expresie a ranchiunii, a invidiei, a variilor complexe (intre care cel de inferioritate convertit in acela de superioritate), ceea ce Freud a numit “narcisismul micilor diferente”. Corneliu Coposu a fost sustinatorul unui nationalism civic, ori, daca preferati, unul liberal. In alti termeni, a fost un patriot. Nu a acceptat ca formula “Noi” sa anihileze demnitatea ireductibila a cuvantului “Eu”. Tocmai din acest motiv a fost atacat in chip mizerabil in publicatiile stalino-fasciste. Iata un citat care spune mult despre viziunea sa civic-democratica:

“Patriotismul este o dragoste discreta pentru tara, o disponibilitate de a-ti da oricand viata pentru ea si de a nu marturisi acest sentiment. Gasesc ca afisarea patriotismului este indecenta. Un om care simte dragostea pentru tara, un om care este decis ca in interesul tarii sa-si sacrifice propria existenta nu are sa se bata pe piept cu sentimentul acesta”.

Am gasit aceasta reflectie a lui Corneliu Coposu asezata ca motto al unui text intitulat “Profesorul de Seniorie” scris de eleva Adriana-Amalia Parcalabu (Liceul “Mihail Kogalniceanu din Vaslui) pentru un concurs national, in volumul “Juniorii Seniorului” editat de Fundatia “Corneliu Coposu” si Tudor Calin Zarojanu in 2009, cu un cuvant inainte semnat de doamna Rodica Coposu. Eseul acestei eleve a primit Premiul II. Sa speram ca ideile luminate si luminoase ale lui Corneliu Coposu isi vor afla cat mai mult adepti intre tinerii din Romania. (VT)

Cateva ganduri langa o placa memoriala care… nu mai exista

de Liviu Rotman

În dimineaţa zilei de luni 13 septembrie, trecând pe strada Mămulari, am observat că placa memorială aşezată pe casa în care a locuit Corneliu Coposu zăcea spartă alături de zid. Am aflat că actul de vandalism se petrecuse noaptea.

Din păcate, până la momentul în care scriu aceste rânduri, nu am găsit informaţia în mass-media. Poate mi-a scăpat, dar nu cred. Oare ce s-a întâmplat este chiar ceva neglijabil?

M-am întrebat, în mod firesc: De ce? De ce, Corneliu Coposu?

Fireşte s-ar putea spune cum se explică, cam rapid în astfel de cazuri: nişte huligani, tineri în stare de ebrietate? Şi aceasta este grav, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în plin centru al capitalei.

Un asemenea act barbar nu poate să nu ne îngrijoreze şi să nu ne îndemne la o încercare de descifrare a evenimentului…

Corneliu Coposu a devenit un simbol al procesului de democratizare a României, o personalitate de consens. După cum se stie, chiar şi cei care l-au contestat, l-au acceptat , în special după ce a dispărut ca o efigie a drumului de normalizare, de ruptură cu trecutul totalitarist… Am văzut în această acceptare generală un semn pozitiv al dorinţei societăţii româneşti de a adopta, în mod sincer, noi valori morale, de tip european.

Realitatea tumultoasă – şi zgomotoasă – a ultimelor luni marcată de o triplă criză: economică, socială şi politică umple atât de mult spaţiul public, încât lasă neobservate fenomene colaterale.

Astfel, într-o Românie, în care toată lumea se poziţionează pro sau contra unei direcţii politice, în care totul se judecă numai raportat la această încleştare nu se observă, că anumite forţe extremiste profită de criză. Mai mult decât atât, în anumite momente, acestea găsesc de cuviinţă să apară pe scena publică, de-o parte sau alta a “baricadei” politice. Iar principalii actori, fie că este vorba de putere sau opoziţie nu observă – sau vor să nu observe – prezenţa extremiştilor.

La rândul lor, mass-media îi cultivă, “zgomotul” produs de o serie de extremişti –denumiţi, elegant “grupări antisistem” – face bine la audienţă. O serie de personaje, considerate la un moment dat – în urma votului popular – “cadavre politice” umplu – la propriu şi la figurat – din nou ecranele unor posturi de televiziune, considerate, cel puţin până acum, frecventabile.

Preocupaţi de miza politică a momentului, nici unul din liderii politici, fie din opoziţie, fie de la putere, nu se delimitează clar de aceste forţe extremiste, nu declară ca o eventuală alianţă cu aceştia, chiar şi punctuală este exclusă. Iar acest lucru este foarte grav.

Mai mult, prin ocuparea spaţiului public de dezbaterile privind diverse probleme ale crizei nu a mai existat de mult o discuţie despre extremism.

În repetate rânduri am reproşat unor prieteni, din societatea civilă, pe care îi respect şi îi ştiu ca democraţi autentici, oameni cu care împart, în fapt aceleaşi idealuri, ca ei şi organizaţiile lor neglijează problematica extremismului, că aceasta nu este în fruntea agendei lor.

Şi în acest timp, Noua Dreaptă îşi agită steagurile la Ţebea, confiscând o comemorare, sau se înmulţesc declaraţiile nostalgice despre “epoca lumină” a lui Ceauşescu. Poate o dată voi scrie despre “analizele politice” – pe care le aud zilnic în taxi, de la şoferi, de obicei oameni tineri sau foarte tineri, analize ce probează o derută generală, în special în rândul tinerei generaţii.

Poate nu este întâmplător, că la 5 minute de casa lui Corneliu Coposu, pe un placaj ce delimita un şantier – în apropierea Teatrului Evreiesc de Stat – poate nici asta nu este întâmplător – se lăfăia, până acum câteva zile o zvastică. Oare să ne facem că nu vedem?

În acest context, insulta violentă adusă unui simbol al democraţiei româneşti, care a fost si este Corneliu Coposu, constituie o palmă asupra noastră, a tuturor…

Este ocazia să reflectăm asupra pericolelor complexe ale unor astfel de acţiuni… Şi să nu tăcem. Tăcerea noastră îi încurajează. Tăcerea naşte monştrii!

17.09.2010, Tismaneanu.Wordpress.com

Articol citit de 2090 ori.

Alte articole