1993

4 ianuarie.

În cadrul emisiunii TVR "Prim-plan", Ion Iliescu îl acuză pe Corneliu Coposu că ar fi furnizat Statelor Unite argumente împotriva acordării clauzei. În replică, liderul PNŢCD precizează: pe 7 iulie 1992 a trimis în America un comentariu critic la adresa Legii electorale. Acest comentariu a fost publicat în revista Congresului american, folosindu-se unele dintre argumentele sale în sprijinul tezei conform căreia România n-ar trebui să i se acorde clauza. În consecinţă, Corneliu Coposu i-a cerut preşedintelui Iliescu să-şi retragă acuzaţia – lucru care nu s-a petrecut niciodată.

23 februarie.

În urma faptului că în cadrul Uniunii Europene Creştin Democrate Corneliu Coposu criticase revizionismul maghiar, liderul PNŢCD este atacat în emisiunea "Panorama" a televiziunii de stat din Ungaria.

11 martie.

Este aproape împiedicat să ajungă la microfonul Camerelor reunite ale Parlamentului pentru a anunţa moţiunea de cenzură împotriva guvernului Văcăroiu.

6 iunie.

Cele 18 partide şi asociaţii componente semnează Protocolul privind organizarea CDR.

7 iunie.

Corneliu Coposu declară că s-a întâlnit cu Ion Iliescu pentru a discuta apropiata vizită a lui Daniel Atkinson, preşedintele Comisiei pentru ţările nemembre ale Adunării Parlamentare a CE, invitat de PNŢCD pentru a-l convinge de necesitatea admiterii României în acest for.

8 iunie.

Referitor la o eventuală schimbare de guvern, Corneliu Coposu declară: PNŢCD nu va participa la o coaliţie guvernamentală dacă nu va avea asigurate pârghiile puterii politice şi posibilitatea de a pune în aplicare programul său. Nu vrem să facem figuraţie.

10 iunie.

Dă publicităţii o declaraţie care acuză tăcerea Occidentului faţă de arestarea liderului opoziţiei din Serbia, Vuk Draşkovici.

11 iunie.

"Procesiunea cuştii" încearcă să atragă atenţia opiniei publice internaţionale asupra soartei grupului lui Ilie Ilaşcu, patriot din Basarabia, întemniţat la Tiraspol şi judecat într-o cuşcă. Corneliu Coposu se numără printre personalităţile politice şi culturale care străbat străzile Bucureştiului, simbolic, între gratii.

13 iunie.

Corneliu Coposu primeşte "Premiul Flacăra", ca o recunoaştere a înaltei sale ţinute morale. Diploma, însă, este furată în timpul festivităţii. O va primi prin poştă, fără explicaţii şi fără numele expeditorului, o lună mai târziu.

19 iunie.

Referindu-se din nou la posibila participare a opoziţiei la guvernare, Corneliu Coposu precizează: Suntem dispuşi să negociem tactici şi strategii. Nu suntem dispuşi să negociem principii.

20 iulie-5 august.

Corneliu Coposu face un turneu european (Austria, Germania, Elveţia), invitat de Partidul Popular Austriac, Partidul Creştin Social Bavarez şi Partidul Creştin Democrat din Elveţia.

Am profitat de ocazie pentru a susţine interesele României de a intra în Comunitatea Europeană, în Consiliul Europei, şi de a trece cu succes ultimul examen, din toamnă, de la începutul lui octombrie, pentru integrarea în instituţiile politice şi financiare europene. În sensul acesta, am avut un schimb de vederi cu parlamentari din ţările pe care le-am vizitat şi care ne-au promis, la insistenţele mele, că vor sprijini solicitările româneşti (...) Sigur că nu puteam veni să combat argumentele pe care se întemeiază reticenţele lor faţă de România spunînd nişte neadevăruri. Însă am încercat să le demonstrez că încadrarea României în instituţiile europene ar prilejui posibilitatea ca, pe cale de presiuni morale, România să fie ajutată să îndeplinească, la standard european, clauzele obligatorii pentru această încadrare. Şi aici au fost de acord cu argumentele mele (...) Este o politică greşită să conteşti nişte adevăruri pe care occidentalii le cunosc. (s.TCZ) E mai bine, aşa cum am făcut noi, să solicităm cu insistenţă încadrarea României în aceste instituţii, luîndu-se angajamentul că, pe parcurs, în măsura posibilului, se vor îndeplini toate clauzele (...) De aceeaşi manieră am procedat, de altfel, şi în ce priveşte insistenţele pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate de către Congresul Statelor Unite. Şi acolo am cerut, chiar prin scrisori particulare adresate tuturor congresmenilor pe care i-am cunoscut, nu numai să fie de acord, dar chiar să susţină acordarea acestei clauze care va fi benefică pentru interesele poporului român, chiar dacă de pe urma acordării clauzei sau de pe urma intrării României în instituţiile europene vor bate monedă domnii de la guvern. Asta e o chestiune secundară.

4 octombrie.

Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei aprobă aderarea României, ca membru cu drepturi depline, la acest organism.

2 noiembrie.

Bill Clinton semnează acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România.

25 noiembrie.

La ora 22.42, programul postului Radio România Actualităţi este întrerupt pentru a se difuza un comunicat al lui Ion Iliescu în care se afirmă, între altele: Corneliu Coposu nu mai are curajul de a recunoaşte public poziţia pe care a adoptat-o în cadrul întâlnirii cu şeful statului (e vorba de faptul că liderul PNŢCD ar fi apreciat drept inoportună vizita în România a Regelui Mihai cu ocazia Zilei Naţionale).

30 noiembrie.

Discursul lui Corneliu Coposu în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, dedicată Zilei Naţionale:

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor,

Se împlinesc trei sferturi de veac de la Unirea cea Mare.

Rostul aniversărilor este acela de a folosi răgazul care ni se oferă pentru a ne întoarce o clipă cu gândul spre trecut şi pentru a ne chibzui cu adâncă înţelepciune viitorul.

Trecutul ne aminteşte de străduinţele inegalate ale înaintaşilor noştri care, înfruntând obstacole grele şi primejdii de moarte, au înălţat o ţară mândră, o ţară pe care nimeni nu o va putea înfrânge.

Prin graţia providenţei şi prin vitejia luptătorilor ei am adunat, din 3 împărăţii cotropitoare, întinderile de moşie strămoşească, pe care osânda vremii şi întâmplările nedrepte ce ne-au brăzdat istoria vreme de două milenii le-au desprins samavolnic din ţară.

Frontierele vechi n-au despărţit niciodată sufletul, tradiţia şi vorba românească. Fiecare palmă de pământ din graniţele României este a noastră, prin spiritul ei, prin numărul locuitorilor, este a noastră prin tradiţie, prin izbânzi şi înfrângeri, prin morminte de eroi şi martiri.

Integritatea unui pământ plin de vieţi sacrificate pe altarul idealului naţional nu se poate negocia. Ştirbirile lui nu sunt şi nu pot fi veşnice. Stăpânirile şi domniile sunt aşezări vremelnice. Ţara este eternă. România este eternă şi indestructibilă.

Îndreptăm gânduri evlavioase, pline de gratitudine către toţi cei care ne-au ajutat în lupta noastră de-a lungul mileniului de năzuinţe ale poporului român. Sunt marii făuritori ai Unirii: regele Ferdinand, regina Maria, Ionel Brătianu, Nicolae Iorga, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Ion Mihalache, Vintilă Brătianu, Nicolae Titulescu, mareşalul Prezan, mareşalul Averescu – din ţara veche; Pantelimon Halippa, Ion Inculeţ, Constantin Stere – din Ţara Basarabilor; Iancu Flondor, Ion Nistor, Teofil Sauciuc Săveanu – din Bucovina; Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de Băseşti, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Valeriu Branişte, Alexandru Vaida Voevod, Ion Flueraş, Iosif Jumanca, patriarhul Miron Cristea, Cardinalul Iuliu Hossu, Vasile Lucaci, Octavian Goga, Sever Bocu – din Transilvania.

Ne închinăm la mormintele sutelor de mii de ostaşi căzuţi în bătăliile drepte ale naţiunii, purtate pentru libertate şi neatârnare.

Istoria românilor este luminată de precursorii Unirii şi de cei care au aprins flacăra revoluţiilor naţionale, de vlădicii şi cărturarii noştri, care s-au stins cu jalea dorului neîmplinit, de glorioşii stegari ai vremurilor noastre, domnitori ca Mihai Viteazul, tribuni ca Tudor Vladimirescu şi Avram Iancu, iobagi ca Horea şi, nu în ultimul rând, de eroii Revoluţiei din Decembrie 1989. Ei vor trăi de-a pururi în conştiinţa noastră, ca îndreptar şi ca binecuvântare.

Urmând pilda înălţătoare a ziditorilor de ţară, suntem datori, prin înălţarea noastră peste toate vicisitudinile, să ne adunăm cu toţii frăţeşte şi, desprinşi de prejudecăţi, să întronăm pe toată întinderea buna înţelegere, sfânta libertate, egalitate şi bunăvoirea tuturor.

Trăiască România!

3 decembrie.

La Bucureşti se desfăşoară Conferinţa Uniunii Europene Creştin-Democratice. În cuvântul său, Corneliu Coposu spune: Procesul de tranziţie prin care trec toate ţările din Europa Centrală şi de Est reprezintă tranziţia de la starea care atestă că tot ceea ce nu e explicit permis a fost interzis – la starea în care tot ceea ce nu este explicit interzis este permis.

În alocuţiunile lor, Wilfried Martens şi Wim Van Velzen îl consideră pe Corneliu Coposu un erou.

Una din calităţile speciale ale lui Corneliu Coposu era aceea că reuşea să comunice pe înţelesul tuturor, simplu şi concis, cu orice fel de interlocutor, în orice tip de societate. Îmbinând inteligenţa cu moralitatea, dar şi cu umorul, Corneliu Coposu era un "causeur" care polariza atenţia tuturor (în domiciliul obligatoriu, de pildă, a devenit imediat "Mecca" celor din jur, deşi se aflau acolo şi colegi de partid mult mai vârstnici). Ziariştii ştiu foarte bine că – spre deosebire de alţi lideri politici – Corneliu Coposu putea fi deranjat, fără să se supere, la orice oră din zi şi din noapte, inclusiv acasă, şi nu refuza vreodată să stea de vorbă cu cineva. Multe dintre interviuri le-a acordat noaptea – de altfel, nu prea ajungea acasă înainte de ora 23 şi nu se culca decât după 1-2, deşi se trezea în zori, pe la 6.

8-10 decembrie.

Corneliu Coposu participă, la Bruxelles, la Congresul al X-lea al Partidului Popular European, despre care va declara:

Vreau să subliniez două lucruri. Mai întîi, prezentarea pe care am ţinut-o în cadrul acestui congres în sprijinul patrioţilor români de la Tiraspol. Este semnificativ anunţul pe care preşedintele PPE, Wilfried Martens, l-a făcut de următoarea manieră: "Un reprezentant autentic al poporului român face apel la Congres pentru solidarizare în tendinţa de a amortiza un abuz absolut intolerabil care se întîmplă într-o provincie românească." Ce este important aici este sublinierea apartenenţei, cel puţin spirituale, a Basarabiei la ţara românească. În al doilea rînd, faptul că personalităţi de mare prestigiu participante la acest congres internaţional, şi enumăr pe Valery Giscard d’Estaig, pe cancelarul Helmut Kohl, şapte prim-miniştri, miniştrii de externe ai 20 de ţări, şefii opoziţiei din toată Europa, şi-au luat angajamentul, pe care l-au pus imediat în aplicare, de a trimite telegrame de protest la Moscova, Kiev şi la Chişinău, pentru salvarea lui Ilaşcu şi eliberarea patrioţilor români.

Cu aceaşi ocazie, Corneliu Coposu lansează propunerea ca România să se bucure de prioritate şi să fie primul dintre statele ex-comuniste care să beneficieze de protecţia şi de asigurarea securităţii naţionale şi a frontierelor de către NATO.

9 decembrie.

La Tiraspol, Ilie Ilaşcu este condamnat la moarte.

24 decembrie.

În "Tineretul Liber", Corneliu Coposu apreciază că "Războiul rozelor" (PDSR-PD – n.TCZ) e doar o spălare a rufelor în familie (...) impresia mea e că aceste contradicţii dintre ei se opresc la un anumit nivel, peste care nici unii nici ceilalţi nu trec.

1994

3 ianuarie.

Corneliu Coposu îi adresează preşedintelui Iliescu o scrisoare prin care îl invită să nu promulge legea privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare, chiar dacă aceasta va fi acceptată de Curtea Constituţională. Legea a fost promulgată.

14 ianuarie.

Declaraţie comună a CDR şi PD (FSN), care îşi afirmă disponibilitatea de a guverna.

24 ianuarie.

O delegaţie a PNŢCD condusă de Corneliu Coposu pleacă într-un turneu european, pentru întâlniri cu Partidul Popular Austriac, cel Bavarez şi cel Elveţian. În finalul acestui periplu, Corneliu Coposu îl vizitează la Versoix pe Regele Mihai.

26 ianuarie.

România este primul stat care semnează Parteneriatul Pentru Pace cu NATO.

21-23 februarie.

În intervenţia sa, în cadrul simpozionului despre Parteneriatul Pentru Pace, cu tema "Rolul NATO în menţinerea păcii" (organizat de Fundaţia Hans Seidel şi PNŢCD), Corneliu Coposu spune: Prăbuşirea comunismului a surprins Occidentul nepregătit, dezorientat, ca înainte de cel de al doilea război mondial. Reacţiile la semnalele noastre de alarmă sînt slabe.

28 februarie.

Alegerile parlamentare de la Chişinău sunt câştigate de Partidul Democrat Agrar din Moldova, ostil reunificării.

8 martie.

Adrian Păunescu afirmă în plenul Senatului că liderul PNŢCD a fost informator al Securităţii după eliberarea sa din închisoare. La prima sa apariţie în faţa Parlamentului, directorul SRI, Virgil Măgureanu, va dezminţi acest lucru, arătând că e vorba de declaraţii care erau obligatorii pentru foştii deţinuţi politici şi care – în cazul lui Corneliu Coposu – nu conţineau informaţii de natură să aducă prejudicii vreunei persoane. Într-un interviu din cotidianul "Libertatea", după ce rememorează pe scurt avatarurile sale şi ale familiei, Corneliu Coposu conchide:

Dacă în aceste împrejurări, cineva poate trage concluzia că aş fi putut colabora cu Securitatea cred că nu poate fi vorba decât de un caz clinic. Sunt întrebat de cititorii dv. de ce nu am reacţionat la acţiunea concertată de defăimare, insultă, calomnie? Pentru că m-aş degrada intrând în polemică cu nemernicii şi mişeii care şi-au făcut profesiune de mercenari ai unor cauze pierdute şi care s-au pretat la acţiunea de terfelire, dirijată în mod centralizat, împotriva persoanelor incomode puterii politice. Activitatea acestora nu poate fi tratată decât cu dispreţul pe care-l merită netrebnicii şi ticăloşii. Nu oricine este dispus să combată trivialitatea şi vulgaritatea. Ce-aş fi putut să le răspund celor care m-au acuzat că am împuşcat ţărani în răscoalele de la 1907 sau că sunt vinovat de represiunea de la Lupeni din 1929? Calomniatorii nu s-au obosit să se informeze că în 1907 Ardealul, patria mea, era încorporat în Monarhia Habsburgică (iar Corneliu Coposu nu se născuse încă! – n.TCZ) şi că în timpul grevei de la Lupeni aveam doar 15 ani".

10 martie.

Ziarul "Vremea" publică "Turnătoriile lui Corneliu Coposu", în care sunt incriminate presupuse delaţiuni ale acestuia către Securitate. În aceeaşi zi, la conferinţa de presă a PD, George Stancov spune: Virgil Măgureanu a declarat sub prestare de jurământ, în faţa Comisiei parlamentare de anchetare a mineriadei din septembrie ’91, că atacurile la adresa lui Corneliu Coposu jignesc un martir al poporului român.

29 martie.

Virgil Măgureanu declară presei: Toate referirile la activitatea de informator a domnului Corneliu Coposu sînt gratuite.

10 aprilie.

În plenul Senatului, răspunzând interpelării lui Constantin Ticu Dumitrescu, Virgil Măgureanu arată că documentele care par să-l incrimineze pe Corneliu Coposu sînt nerelevante, întrucât foştii disidenţi dădeau declaraţii, nu note informative.

28 aprilie.

În cadrul unei mese rotunde organizate de ziarul "Cotidianul", la care au participat şi Petre Roman, Dinu Patriciu şi Virgil Măgureanu, Corneliu Coposu spune:

Regimul comunist, prelungit în România vreme de patru decenii şi jumătate, a avut ca principal efect nociv asupra populaţiei din ţară imprimarea complexului relei credinţe, complexul minciunii. Este foarte greu pentru persoane care s-au născut, au trăit şi au exercitat profesiuni în comunism să se emancipeze de această concepţie (...) Acestui fapt se datoreşte şi încercarea de culpabilizare generală pe care o imprimă şi caută să o lărgească puterea politică, pentru a solidariza în răspundere pe toţi cei patru milioane de foşti membri ai PCR, care nu au altă vină decît aceea a pragmatismului care i-a determinat să opteze pentru înscrierea în PCR, unde erau simpli cotizanţi (...) Această campanie a avut un obiectiv precis, pe care l-a dus la finalizare, şi anume terorizarea foştilor membri ai PCR şi îndrumarea lor la solidarizarea cu cele câteva sute de nemernici care s-au făcut vinovaţi de crime, de dezastrul ţării, de torţionări şi de sprijin activ al dictaturii comuniste (...) După ce nişte oameni care în primele momente postrevoluţionare s-au ascuns de furia mulţimii, o dată cu consolidarea puterii criptocomuniste a celor care au confiscat din mâna generaţiei tinere revoluţia şi s-au prezentat ca "emanaţi" ai acestei revoluţii, o dată cu consolidarea puterii lor politice, au scos capul rând pe rând şi se manifestă prin nostalgia faţă de trecut, pe de o parte, pe de altă parte prin încercarea de demolare a democraţiei incipiente şi de organizare sistematică a unei campanii de calomnii împotriva celor care au fost victimele persecuţiei comuniste în trecut şi care continuă să fie victimizate de către nişte oameni lipsiţi de statură morală şi care, pentru a-şi diminua răspunderea pentru crimele şi vinovăţiile majore pe care le-au acumulat în timp ce au servit dictaturile anterioare, sigur că împroaşcă cu noroi pe toată lumea. Eu, personal, am reacţionat printr-un total dispreţ, fără să mă angajez într-o polemică, care m-ar degrada, cu oameni lipsiţi de răspundere şi care au colaborat efectiv la dezastrul ţării.

31 mai.

Întors de la Paris, unde se întâlnise cu diaspora românească, Corneliu Coposu declară ziarului "Ora": PNŢCD este împotriva actualei Constituţii, deşi o respectă şi că, dacă va veni la putere, va propune reinstaurarea monarhiei.

Iulie.

După o suită de viroze respiratorii îngrijorătoare, Corneliu Coposu se supune unui control care relevă existenţa unei pungi de puroi la plămânul drept. Este operat în Germania, intrevenţie încheiată cu succes. Controalele ulterioare vor confirma reuşita operaţiei. Din cauza afecţiunilor pulmonare, Corneliu Coposu este silit să renunţe brusc şi total la fumat.

Octombrie.

Corneliu Coposu urmează, în Germania, un tratament recuperatoriu după operaţie. Starea post-operatorie este bună dar, la sfârşitul lunii, se declanşează o Zona Zoster la mâna dreaptă, care va amâna întoarcerea în ţară.

8 noiembrie.

În timp ce liderul PNŢCD se afla în Germania la tratament, Ion Raţiu declară săptămânalului "Expres Magazin": Dacă preşedintele Corneliu Coposu e patriot, va lăsa locul unui om mai energic. În aceeaşi perioadă, ziarul "Dimineaţa" publică articolul "Operaţiunea învierea mortului", referitor la Corneliu Coposu.

18 noiembrie.

Corneliu Coposu revine în ţară după patru luni de tratament medical (inclusiv operaţie de neoplasm) în Germania: M-am întors acasă cu dorinţa de a pune umărul pentru instaurarea democraţiei şi pentru dărîmarea Guvernului. Îi dezamăgesc pe cei care au crezut că au scăpat de mine. Lui Ion Raţiu îi spune: Iancule, iartă-mă că n-am murit!

24 noiembrie.

După ce eşuaseră demersurile lui Corneliu Coposu către Ion Iliescu pentru a se permite intrarea în ţară a Regelui Mihai (inclusiv în varianta în care se evita ziua naţională), 24 noiembrie a fost stabilită ca dată limită până la care CDR aştepta un răspuns oficial. Întrucât acesta nu a venit, Corneliu Coposu decide să întrerupă orice legături directe cu Ion Iliescu.

5 decembrie.

Corneliu Coposu declară cotidianului "Ziua": Partidul de guvernămînt se va spulbera în momentul în care va părăsi puterea.

6 decembrie.

Reprezentanţii Partidului Conservator din Marea Britanie care îl vizitează declară: Suntem bucuroşi să-l vedem pe domnul Coposu din nou la treabă.

10 decembrie.

Corneliu Coposu pleacă din nou în Germania, pentru analize, până pe 14 decembrie.

23 decembrie.

Proaspăt instalat, noul ambasador al SUA, Alfred Moses, îl vizitează pe Corneliu Coposu la sediul PNŢCD.

26 decembrie.

Ion Iliescu susţine, în faţa Comisiei parlamentare de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, că o delegaţie a PNŢCD s-a prezentat în primele zile ale revoluţiei la Ambasada URSS. În realitate, asemenea vizite protocolare au avut loc în ianuarie, şi anume la ambasadele tuturor marilor puteri: SUA, Franţa, Marea Britanie, URSS. Corneliu Coposu va aştepta zadarnic scuze pentru această dezinformare, refuzând să mai meargă la Cotroceni.

1995

24 ianuarie.

Despre problema maghiară, Corneliu Coposu declară "României libere": Nu cu urlete, ci prin dialog raţional îi poţi convinge pe maghiari de netemeinicia unor revendicări.

28 ianuarie.

Comentariul lui Corneliu Coposu la acţiunea procurorului Vasile Manea Drăgulin, care declanşase acţiunea de reabilitare şi achitare a sa: N-am cerut, nici nu mă interesează. De fapt, n-are cine să mă reabiliteze. Mai degrabă eu ar trebui să reabilitez pe o mulţime.

Februarie.

Analizele medicale repetate continuă să ateste o stare bună de sănătate. Vor urma însă două viroze care agravează brusc starea sănătăţii lui Corneliu Coposu.

Între timp efectuează un nou turneu american, în cadrul căruia participă la micul-dejun spiritual (Prayer Breakfast) oferit de preşedintele Bill Clinton şi poartă discuţii cu un mare număr de congresmeni americani, dar şi personalităţi politice europene: Lordul Ashborn şi Lordul Griffith, invitaţi din partea Camerei Comunelor, respectiv Camera Lorzilor, dl. Lane, preşedintele Confederaţiei Sindicale a Transporturilor, David Funderburk, fost ambasador al SUA la Bucureşti, John Aschroft, senator, fost guvernator de Missouri, senatorii Wolf şi Smith etc. Cum tocmai se dezbătea în Congresul american Legea 57, privind securitatea SUA, care – la punctul 6, articolul 11 – enumera statele care trebuie ajutate pentru a întări echilibrul mondial (grupul de la Vişegrad, ţările baltice şi Ucraina), Corneliu Coposu insistă pe lângă senatorii cu care stă de vorbă ca şi România să fie nominalizată în această listă. De asemenea, vizitează Muzeul Holocaustului, unde constată cu regret şi indignare că sunt preluate datele furnizate de regimul comunist, informaţii care denaturează realitatea: abia opt români sunt menţionaţi (...) Bineîn­ţeles că erau puse în contul României şi victimele hitlerismului, din Transilvania de pildă, din perioada ’40-’44, cât a fost sub ocupaţie maghiară.

7 februarie.

Se întoarce din SUA.

14 februarie.

La sediul organizaţiei "21 Decembrie", Corneliu Coposu oferă o recepţie în onoarea oamenilor de cultură. Primele sale cuvinte adresate oaspeţilor sunt: Apa trece, pietrele rămân.

Martie.

Efectuează o nouă vizită în SUA (la invitaţia Congresului) şi în Germania.

13 martie.

Corneliu Coposu se întoarce în ţară, anunţând că primul ministru al landului Saxonia, dl. Bidenkoff, i-a promis să susţină un program de ajutorare a economiei româneşti.

Mai.

Este numit Ofiţer al Legiunii de Onoare franceze, distincţie pe care o va primi la Bucureşti, în octombrie.

15 mai.

Aflat în vizită la Bucureşti, preşedintele Germaniei, Roman Herzog, se întâlneşte cu Corneliu Coposu şi acceptă cu entuziasm propunerea acestuia de mărire a numărului de burse acordate studenţilor români, ca şi aceea de susţinere a integrării României în NATO.

Iunie.

Pentru prima dată, analizele medicale relevă existenţa unor noduli pulmonari, dar nu la plămânul drept, operat în 1994, ci la cel stâng. Urmează un tratament care pare să dea rezultate bune, dar o nouă răceală va agrava situaţia.

8-22 iunie.

Corneliu Coposu efectuează o vizită de două săptămâni în Bavaria, la invitaţia primului ministru al landului.

August.

Se află din nou la tratament în Germania, găzduit de doctorul Mihai Baican, la Wikenberg. După tratament, are o serie de întâlniri politice cu lideri creştin-democraţi din landurile Bavaria şi Saxonia şi cu românii din diaspora germană.

3 septembrie.

Corneliu Coposu participă, vreme de 7 ore, la şedinţa Comitetului lărgit de conducere al PNŢCD. Pentru prima dată, intuind probabil criza de timp în care intrase, impune schimbări radicale în structurile PNŢCD. De asemenea, este tulburător să constatăm că nu foloseşte persoana întâi plural atunci când spune: Dacă nu veţi reuşi să cîştigaţi alegerile, aveţi "şansa" să trăiţi încă zece ani sub co­munism, adăugând că Nimeni nu este indispensabil în PNŢCD, indispen­sabilă e doar valoarea şi că Mandatul lăsat de Maniu – să nu laşi partidul să moară – a fost îndeplinit. O piatră luată de pe inimă, în ultimul său discurs politic.

8 septembrie.

Într-un interviu din "Ziua", Corneliu Coposu pronosti­chează că în alegerile legislative din 1996 Convenţia va obţine majo­ritatea relativă, cu circa 30%, iar PDSR – 25% din voturi. Părerea mea este că o organizare ideală a alegerilor pentru doborârea cripto­comunismului ar fi alinierea Opoziţiei le un singur nivel, cu un singur candidat (la Preşedinţie – n.TCZ) şi o singură listă.

18 septembrie.

Se întâlneşte cu Patriarhul României, despre care declară că i-a lăsat o impresie excelentă, aceea a unui om înţelept, echilibrat, cult şi foarte dispus la dialog (...) S-a mirat de bucuria fruntaşilor Uniunii Europene Creştin-Democrate, pe care i-am tălmăcit-o eu, pentru prezenţa partidelor din ţările ortodoxe (în Uniune – n.TCZ) (...) În partidul nostru există cîţiva fruntaşi care, cu toată interdicţia mea, au încercat să promoveze confesionalismul de partid. Or, partidul nostru nu este exponentul unei confesiuni, în speţă cea greco-catolică. Toată lumea ştie că această confesiune a fost nedreptăţită, şi noi suntem de acord cu repararea nedreptăţilor, dar nu suntem exponenţii acestui cult.

19 septembrie.

În "Cronica Română", Corneliu Coposu apreciază că radicalizarea UDMR este regretabilă, făcând ca dialogul cu Uniunea să devină imposibil.

2 octombrie.

O declaraţie din "Curierul de Argeş" care dă măsura presupusei înverşunări de care l-au acuzat unii adversari politici:

Cel mai important eveniment (al perioadei respective – n.TCZ) este plecarea lui Iliescu la New York. Sigur, ne bucură că s-a obţinut în sfârşit această invitaţie, chiar dacă este de gradul IV, pentru că aşteptăm de la ea ameliorarea relaţiilor cu SUA şi anumite beneficii, între care şi deblocarea fondurilor care ne sunt promise de către Banca de Investiţii şi fără de care economia românească e blocată.

6 octombrie.

În numele preşedintelui Jacques Chirac, Corneliu Coposu este decorat de către Bernard Boyer, ambasadorul Franţei la Bucureşti, cu Legiunea de Onoare, în gradul de ofiţer. Dintre români, doar Vintilă Brătianu, Eugen Ionescu şi Ion. I.C. Brătianu au mai primit această înaltă distincţie. Contrar uzanţelor, decoraţia a fost acordată la Bucureşti, în urma rugăminţii lui Corneliu Coposu, care a dorit să devină ofiţer al Legiunii de Onoare în mijlocul compatrioţilor săi. În discursul rostit cu acest prilej, Bernard Boyer a spus, între altele:

N-aţi fost nici şef de stat, nici ministru, nici comandant al armatei, nici academician şi nici măcar ambasador. Dar n-aţi avut nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut şi respectat pretutindeni (...) Într-o zi, fără a-l căuta, aţi întîlnit destinul, sub o formă pe care o îmbracă frecvent de cînd cunoaştem istoria, şi aţi reacţionat la fel cu alţi câţiva oameni care au întâlnit acelaşi destin: Iosif, care refuză să recunoască divinitatea faraonului, personajele tragediei greceşti, care refuză să accepte injustiţia, sau primii creştini, care refuză sacrificiul pentru împărat (...) Destinul pe care l-aţi întâlnit a fost cu siguranţă unul din cele mai redutabile care ar putea să apară în calea unui om, pentru că stalinismul, în forma lui cea mai sinistră, a adăugat la suprimarea victimelor plăcerea perversă a înjosirii preliminare (...) Dumneavoastră aţi spus "Nu". Aceasta v-a costat foarte scump: 17 ani de detenţie, marcaţi de rele tratamente şi presiuni de tot felul, urmaţi de un regim de supraveghere. Aţi lăsat acolo cei mai buni ani ai vieţii, dar aţi câştigat ceva ce numai câţiva oameni pot aprecia: respectul faţă de sine şi faptul de a putea fi în acord total cu propria conştiinţă. Era normal ca după Revoluţie să jucaţi un rol în această ţară (...) pentru care sunteţi un punct de referinţă (...) Putem gândi, dar nu am avea dreptate, că purtarea dv. şi a unora dintre prietenii dv. este, pentru cei care nu au avut ocazia să treacă prin ceea ce aţi trecut, un fel de reproş în viaţă. Eu cred că este exact contrariul (...) Graţie dumneavoastră, graţie câtorva oameni, România de azi e o Românie liberă şi toţi românii, oriunde ar fi ei şi orice ar fi făcut, se recunosc în dumneavoastră.

Corneliu Coposu a declarat: Sunt recunoscător guvernului francez pentru aprecierea modestei mele activităţi şi voi căuta să corespund tuturor argumentelor pe care se întemeiază această decoraţie franceză. Ceremonia a fost urmată de o recepţie la Casa Oamenilor de Ştiinţă.

21 octombrie.

Ultima apariţie în public a lui Corneliu Coposu are loc la Conferinţa Naţională a Femeilor din PNŢCD.

20 octombrie.

Deşi starea sănătăţii sale se agravase, refuză să se interneze, preferând să aştepte sosirea în ţară a doctorului Mihai Baican (fiul unui prieten din tinereţe). Pe 10 octombrie ar fi trebuit să fie la Wilkenberg, pentru controlul periodic, dar nu s-a mai putut pune problema unei deplasări.

30 octombrie.

Se simte atât de rău încât surorile sale şi dr. Maria Cristina Moisin îl duc de urgenţă la Spitalul Filaret, unde se constată pierderea cunoştinţei (sufocare produsă de insuficienţa respiratorie). Este transferat la Spitalul Municipal, la Reanimare. Recăpătându-şi cunoştinţa, Corneliu Coposu spune celor din jur: Gata, trebuia să vină şi momentul ăsta. Nu-mi mai faceţi nimic. Se instituie o comisie multidisciplinară, condusă de directorul spitalului, Sorin Oprescu, care – vreme de 11 zile – va încerca tot ceea ce era omeneşte posibil pentru a-l ţine în viaţă.

1 noiembrie.

Printre cei care îl vizitează la spital se numără şi Virgil Măgureanu.

11 noiembrie.

Corneliu Coposu se stinge din viaţă. Decesul se înregistrează la ora 9 şi 22 de minute, prin deteriorarea progresivă a funcţiilor vitale, determinată de boala de bază: neoplasm pulmonar drept, operat în 1994 (lobectomie medie şi inferioară) şi recidivat, metastaze multiple, insuficienţă cardio-respiratorie severă.

La catafalcul său aveau să vină, vreme de trei zile, zeci de mii de oameni, şirul acestora întinzându-se pe câteva sute de metri.

Consiliul local al municipiului Bucureşti declară zi de doliu în Capitală.

14 noiembrie.

Ceremonia funerară a scos aproape tot Bucureştiul în stradă, dar înmormântarea – la Cimitirul Bellu catolic – s-a desfăşurat cu discreţie, conform dorinţei familiei. O confuzie din timpul vieţii se perpetuează şi după moarte: pe cruce este înscris, eronat, 1916 drept an al naşterii, în loc de 1914.

Chiar şi în această tragică împrejurare, autorităţile române au interzis din nou intrarea în ţară a Regelui Mihai.

La scurt timp după dispariţia lui Corneliu Coposu, în rândurile opoziţiei, s-au reaprins luptele de orgolii, care, în ciuda câştigării alegerilor, un an mai târziu – sau poate tocmai de aceea! – aveau să ducă la pulverizarea Convenţiei, drept care CDR plus PD au rămas la putere un singur mandat, deşi ajunseseră acolo pe valul unor frustrări populare uriaşe şi al unei încrederi aproape necondiţionate.

Mai mult decât atât, la scrutinul din 2000, PNŢCD rămâne în afara Parlamentului, lucru fără precedent în lunga sa istorie – în perioadele de democraţie, fireşte. La conducerea tărăniştilor îşi succed, într-un balet politic din care nu se mai înţelege nimic, Ion Diaconescu, Andrei Marga, Victor Ciorbea, Gheorghe Ciuhandu. Ultimul dintre aceştia propune şi obţine schimbarea numelui partidului – demers disperat, rămas fără vreun efect palpabil. La un deceniu după moartea Seniorului, partidul pe care îl făcuse să renască misterios, îndeplinind testamentul moral al lui Maniu, nu mai există.