Teodor Baconschi, președintele Fundației Creștin-Democrate și Gerhard Wahlers, director de cooperare europeană și internațională al Fundației Konrad Adenauer au semnat astăzi la Berlin o convenție de cooperare “cu scopul de a ancora mai puternic gândirea creștin-democrată în societatea și politica românească”.

După momentul festiv, Teodor Baconschi a susținut o conferință despre viziunea creștin-democrată asupra viitorului Europei, pe care o redăm mai jos.

Doamnelor și domnilor,

Într-un discurs radiofonic din 9 mai 1960, Konrad Adenauer vorbea despre “sentimentul crescând al apartenenței comune a popoarelor europene libere”[1]. A trecut de atunci peste o jumătate de veac, răstimp în care zidul rușinii s-a prăbușit, Germania s-a reunificat și, în urma ei, cea mai mare parte a Europei central-orientale s-a alăturat lumii libere. Chiar dacă România a fost în ultimul val al extinderii UE, năzuința noastră occidentală era mult mai veche. Într-unul din textele adunate sugestiv sub titlul Pentru ca Europa să se realizeze (Damit Europa werde), Romano Guardini invoca dorul de sud al Germaniei[2], tendiță descrisă de altfel, cu mult timp înainte, și de Goethe. Așa cum Germania năzuiește, în idealul său de cultură, spre malurile însorite ale Mediteranei, spațiul romanității orientale pe care îl ocupă România năzuiește de secole spre Occident. Este un fenomen cultural pe care vi-l supun atenției doar pentru a sublinia atracția acestor emisfere de Magdeburg din care este constituită Europa pe axele sale nord-sud și est-vest.

Sentimentul apartenenței comune despre care pomenea Adenauer este de fapt destinul mereu trădat al unității spiritului european. Acest spirit nu trebuie inventat, el ne-a fost dat, deși uneori părem că nu vrem să-l acceptăm. La confluența dintre filozofia ateniană, dreptul roman și creștinism, spiritul european este esențialmente un duh al libertății. Libertate, dreptate, demnitate umană: iată întreitul dar al Atenei, al Romei și al Bisericii lui Hristos.

Proiectul european, născut în 1945 și din nou în 1989, din dărâmături și cenușă, este revolta acestui spirit oprimat de păgânismul nazist și de materialismul comunist. Și unul și altul au condus la crime și război. Helmut Kohl are dreptate să o repete: redusă la ultima esență, “Europa este o chestiune de pace sau război”[3] – de viață și de moarte, am spune. Acest lucru l-au înțeles Schuman și Adenauer, acceptând să pună în comun, la temelia construcției europene, oțelul și cărbunele, adică tocmai ingredientele războiului.

Actul fondator al Uniunii europene, înscris în trena dramatică a războiului, ne reamintește că scopul acesteia era înainte de toate asigurarea unei păci durabile. Amenințarea comunistă dădea acestui scop un sens urgent. Construcția a continuat. În 1989 se profila, atât pentru Germania divizată, cât și pentru țări precum România, perspectiva îndelung așteptată a revenirii în matca antebelică.

Trebuie spus că românii din exil, a căror memorie este păstrată încă vie la Institutul român de la Freiburg, nu au încetat să mențină atenția Occidentului trează asupra situației estului privat de libertate. La Congresul Europei de la Haga, în 7 mai 1949, Grigore Gafencu, fost ministru de externe și ambasador la Moscova în anii ’40 insista cu patos asupra evidenței că “nu există mai multe Europe”. În cadrul ‘noilor echipe internaționale’ creștin-democrate (nouvelles équipes internationales), George Ciorănescu, intelectual de rasă, intervine cu forță, la Hofgastein în 1949 și la toate întâlnirile succesive, pentru a susține proiectul unei Europe federale.

Umăr la umăr cu colegii lor din lumea liberă, creștin-democrații români din exil s-au angajat în anii de pionierat ai construcției europene la acest proiect căruia sperau să i se alăture și țara lor, eliberată de comunism. Majoritatea însă nu au trăit să vadă acest vis realizat.

Spun aceste lucruri pentru a arăta că România nu a ajuns târziu și din întâmplare în construcția Europei unite, ci a participat încă de la început, prin voci precum Gafencu și Ciorănescu, la gândirea acestui proiect. Totodată, îmi permit să evoc în acest ilustru sediu ideea federalismului european, concept creștin-democrat căzut în desuetudine.

Consider că a reînvia astăzi ideea Statelor Unite ale Europei nu este lipsit de importanță, ba chiar de o anumită urgență. Asistăm cu toții nu doar la o criză de creștere sau la o reticenţă a lărgirii Uniunii (enlargement fatigue), ci la o adevărată criză a spiritului european. Criza actuală nu e pur economică sau financiară, ci e o criză a valorilor fondatoare, a viziunii și a identității europene. E o criză născută din pragmatism îngust și materialism galopant, din liberalism nelimitat și populism de cea mai tristă factură.

Pe acest fundal de dezorientare, mulți acuză o criză a capitalismului. De curând, în Frankfurter Allgemeine Zeitung, Frank Schirrmacher denunță derivele economiei financiare de piață (Finanzmarktwirtschaft) și ajunge chiar să afirme că “începe să creadă că stânga are dreptate”[4]. La nivel european, situația falimentară a Greciei și a altor state, în loc să denunțe impostura socialistă a statului providență, iresponsabil și risipitor, riscă să compromită proiectul european și să afecteze moneda unică, la care România își dorește să adere cât mai curând.

Tuturor acestor derive, atât liberale cât și comuniste, creștin-democrația este singura aptă să la răspundă. Între etatismul populist și capitalismul sinucigaș, economia socială de piață este singura cale viabilă. În fața lipsei de entuziasm pentru proiectul european și a tendințelor centrifuge, rămâne valabil îndemnul lui Jean Monnet – “continuer, continuer, continuer” – și visul federalist al noilor echipe internaționale din anii ’40.

Creștin-democrația nu este doar a treia cale între cele două materialisme care amenință spiritul european – cel egoist și cel utopic –, ci singura cale pentru a revitaliza construcția europeană și pentru a preveni recăderea Europei în criză, naționalism și chiar război.

Mai mult ca oricând, trebuie să evităm riscul revenirii, pe fondul crizei, a discursurilor naționaliste, xenofobe, rasiste. Tentația închiderii în sine e mare. O Europă care se îndoiește de beneficiile euro sau ale spațiului Schengen este deja o Europă în devoluție. O Europă cu mai multe viteze, cu state de mâna întâi, doi și trei ar trăda idealul lui Konrad Adenauer, Robert Schuman sau Grigore Gafencu.

Ca ministru de externe și om politic creștin-democrat, percep aici rolul major al viziunii noastre despre lume. Creștinismul e deschidere, nu închistare, e spiritul generozității, nu egoism de contabil, e încredere nu frică. Pe de altă parte, niciunde mai mult decât în viziunea creștin-democrată, libertatea și responsabilitatea nu s-au întâlnit mai fericit. E firesc să susținem proiectul Europei unite, dar nu e acceptabil ca unele ţări, responsabile cu finanțele proprii, să susțină state care cheltuie peste posibilități. Solidaritatea nu înseamnă încurajarea iresponsabilității: iată de ce o guvernanță financiară unică ar răspunde în egală măsură nevoii de solidaritate și coeziune, și imperativului responsabilității.

Răspunsul la criza mondială nu e renunțarea la proiectul european, ci tocmai desăvârșirea lui. Iar aici, o țară mare, puternică, responsabilă și guvernată după principii creștin-democrate precum Germania are un rol major, istoric aș spune. Konrad Adenauer a fost un politician cu anvergură internaţională tocmai fiindcă a înţeles că Germania, chiar şi atunci când se ocupă de afaceri interne face de fapt politică europeană.

În ce privește România, guvernul de centru-dreapta din care fac parte, a înțeles să reacționeze cu responsabilitate la provocările crizei. Dincolo de măsurile economice salutate de toți partenerii noștri europeni, care au redus drastic deficitul în 2011, dreapta din România este în plină efervescență și într-un aggiornamento doctrinar în care sper ca creștin-democrația să aibă un rol major.

Este contribuţia pe care înţelege să o aibă Fundaţia Creştin-Democrată pe care am fondat-o. În criza valorilor, reperelor şi în deficitul de viziune europeană care ameninţă spaţiul nostru politic, creştin-democraţia poate reda dreptei româneşti înţelegerea istorică a construcţiei europene. Totodată, în câmpul de tensiune dintre socialism şi liberalism, şi pe fundalul unor puseuri populiste sau naţionaliste, creştin-democraţia oferă un discurs echilibrat. Solidaritate, nu asistenţialism, stat liber, nu stat liberal, economie de piaţă, nu dictatura pieţelor financiare, valori, nu demagogie – iată pe scurt programul comun al creştin-democraţiei europene.

Tocmai fiindcă știm că alternativa la partidele populare riscă să fie partidele populiste, dorim să creăm în România o Mișcare Populară cu vocație majoritară, asemănătoare cu UMP în Franța sau PDL în Italia. Europa are nevoie să mențină în guvernele naționale partide populare capabile să răspundă întreitului imperativ al momentului: să reformeze în spiritul responsabilității, să se opună populismului crescând al stângii și al extremei drepte, și să continue construcția europeană.

Răspunsul la criza economică și financiară nu poate fi nici etatismul iresponsabil al verzilor sau al stângii, nici liberalismul extrem care a domnit în ultimul deceniu, ci economia socială de piață creștin-democrată care a dat roade în Germania sau Polonia.

Repet: răspunsul la criza politică și morală nu poate veni de la mișcări populiste sau revoluționare, ci tot de la partidele populare.

În fine, criza Europei nu are ca soluţie resurgența discursului naționalist și redescoperirea frontierelor, ci determinarea creștin-democraților, a tuturor guvernelor și partidelor afiliate PPE, de a continua până la capăt proiectul Statelor Unite ale Europei, oricât de extrem ar părea acest lucru.

În toate cele trei ipostaze, creștin-democrații sunt cel mai bine plasați pentru a redeștepta speranța și pentru a construi, acolo unde alții vor să demoleze.

• [1] „… dieses, sich ständig verstärkende Zusammengehörigkeitsgefühl der freien europäischen Völker”.
• [2] “Das Verlangen des Deutschen nach dem Süden”.
• [3] “Europa ist eine Frage von Krieg und Frieden”
• [4] „Ich beginne zu glauben, dass die Linke recht hat”.

Adrian Papahagi, 3 octombrie 2011, Fundaţia Creştin Democrată

La DREAPTA, de DREAPTA, spre DREAPTA

La invitatia fundatiei Konrad Adenauer-domnul Jens Paulus- fundatia noastra reprezentata prin Vicepresedinte Cristian Fulger a participat la simpozionul “Politica crestin-democrata in Germania si Romania” Berlin 04.10.2011

Cu acest prilej a avut loc si semnarea unui protocol de colaborare intre fundatia Konrad Adenauer si fundatia crestin democrata (FCD) din Romania.

Manifestarea condusa de domnul Jens Paulus (sef department Europa) si de domnul Ministru de externe Teodor Baconschi (presedinte FCD) a provocat un schimb de mesaje unde domnul ministru a dus partea dificila a simpozionului. Participantii in majoritate foarte tineri au manifestat intelegere pentru faptul ca Romania este membru EU dar sa ajunga si de dreapta parca a parut prea mult. Inca hagemonia imperiului rus in aceasta parte a lumii pare multora ca de la sine. Domnu Baconschi a accentuat tocmai relevanta participarii Romaniei la EU si NATO precum si faptul ca generatiile tinere din Romania au acum deschise toate orizonturile (deci si cele crestin-democrate)

Au fost amintite cu date la zi ca actual doua tari din EU au foarte bune rezultate ecomomice, (Germania si Polonia) rezultate ce sunt si consecinta unor guvernari crestin democrate.

La despartire partile au convenit ca mai este mult de facut pina la implementarea directa a principiilor crestin democrate in Romania dar deschiderea este facuta si avind si ajurorul filialei fundatiei Konrad Adenauer la Bucuresti (domnul Dix) progresele vor fi lizibile.

Urmatoarea intilnire cel mai probabil la Bucuresti.