Acum, când se va trage cortina competiţiei interne de rugby prin finala Cupei României la rugby, Roşia Montană Gold Corporation de la Alba-Iulia şi FRR se pregătesc de centenariu, nu pot să nu-l amintesc pe tânărul absolvent al Facultăţii de Mine din anii ‘40, Şerban Ghica. Rugbist român care debuta în prima ligă la 15 ani, în naţionala României la 17, juca la Burmingam la 19, iar la 24 devenea preşedintele Federaţiei române. Doar bolşevismul i-a tăiat “aripii" stângi dreptul la zbor.
Pe Şerban Ghica l-am cunoscut în preajma Seniorului. Unii îi ziceau Prinţul, el cerea să i se spună simplu, Bani. La fel ca şi bunul său prieten Corneliu Coposu, pe care l-a însoţit şi la Canal, nu a vrut să obţină după Revoluţie nici o demnitate publică.
I se spunea Prinţul nu numai pentru nobleţea şi spiritul său ager, probabil pentru bunătate şi simplitate. Era din spiţă domnească. Un cavaler al bunei cuviinţe. Era vecin cu un ministru fesenist de externe. Nicio o dojană, vreo vorbă grea din partea distinsului sportiv de glorie.
Bani ne-a părăsit de curând. Ne este tare dor de el. Pentru cei care nu i-au cunoscut nobleţea şi ţinuta patriciană şi nu au auzit de istoria familiei sale, amintesc doar atât: Arborele genealogic al familiei sale are rădăcini adânci în trecutul nostru. Nu mai puţin de cincisprezece voievozi şi domnitori ai acesteia au condus Moldova şi Ţara Românească. Unul dintre străbunicii săi a ajuns în 1854, guvernator (bei) al Insulei Samos.
Bani a fost de mic un luptător. A ştiut înaintea lui Preda că timplul nu are răbdare. A studiat mult, a biruit pe teren şi a fost un înţelept. Lui i s-a oferit misiunea de-al avea în grijă pe Mareşal după lovitura de stat din 23 august 1944. O încurcătură a făcut să nu ajungă la timp. Tânăr fiind, a fost închis pentru că a organizat manifestarea din 8 noiembrie 1946. Lacheii lui Teohari Georgescu l-au chinuit, La nici 30 de ani, a simţit trădarea de la Tămădău. A încercat să-l prevină pe Iuliu Maniu, dar a ajuns cu informaţia prea târziu. Au urmat şi pentru el anii puşcăriei. Printr-o ironie a sorţii, chelnerul Prosan, care l-a servit în multe seri pe prinţ la Athenee Palace şi care a participat în locul său la ascunderea Mareşalului, a devenit general al armatei proletare. Venit în inspecţie în lagărul de la Poarta Albă l-a privit deferent. Nu mai avea doar pâinea, cuţitul şi tava, ci dreptul total la viaţă. Ajunsese un erou, iar Bani un amărât în zeghe.
După eliberare, Bani a prins un post de inginer la Buzău. Şi-a reluat vechea activitate. Nu mai putea să lupte în teren şi s-a bătut pentru primul club de rugby din oraş. Nu avea voie să meargă nici în Bulgaria cu lotul de jucători, că doar rămăsese un duşman al poporului.
După revoluţie şi-a reluat discret activitatea în PNŢCD, participând la reconstrucţia partidului. După alegerile din 1996 s-a retras discret.
Un Prinţ din Levant iubea rugby-ul ….
Marius Ghilezan, 30 noiembrie 2011, Hydepark.ro
