In ziua de 14 decembrie, 1991, Mihail Gorbaciov, secretarul general al partidului comunist din Uniunea Sovietică, îl contactează telefonic pe François Mitterand şi-şi ia rămas bun de la el. La fel face cu James Baker în 16 dec., cu Helmut Kohl în 20 dec., cu John Major în 23 dec. şi, în fine, in 25 dec., cu ministrul german al afacerilor externe, Hans-Friedrich Genscher. Puţin după acest ultim telefon, Gorbaciov ţine un discurs televizat, prin care anunţă că părăseşte funcţiile deţinute în fruntea URSS. Este sfârşitul nu doar al carierei sale politice, ci şi al unei epoci care începuse odată cu Revoluţia din octombrie, 1917. Un sfârşit banal: şeful statului sovietic a pierdut mai întâi un imperiu şi apoi o ţară. Comunismul, ca sistem politic a trebuit să se încline în faţa capitalismului. Şi totuşi, prăbuşirea URSS n-a fost nici prevăzuta, nici previzibilă.
In anii 70, stabilitatea internă şi recunoaşterea internaţională a URSS atinsese apogeul. În vara lui 1975, întâlnirea în spaţiul cosmic a navelor Apollo şi Soiuz consfinţesc “coexistenţa paşnică” a celor două lumi. În acelaşi an, reprezentanţii a 35 de state din Europa semnează la Helsinki un act prin care este ratificată noua ordine mondială de după război şi, mai ales, supremaţia URSS asupra ţărilor din blocul sovietic, acordând câteva concesii formale făcute occidentalilor în materie de drepturi ale omului. Era Brejnev este încununată de Jocurile olimpice de la Moscova, din vara lui 1980. Atunci, la ceremonia de închidere a olimpiadei, Mişa, ursul-mascotă al jocurilor, a etalat zâmbetul său victorios. Numai că, aproape concomitent cu acest simbol al orgoliului sovietic, în Polonia se ridica un altul, cel al sindicatului « Solidarnosc », apărut în august 1980, şi sub semnul căruia avea să se năruie sistemul în 1989. Era începutul sfârşitului pentru un regim despotic, impus, după război, de URSS, Poloniei, Ţărilor Baltice, Cehoslovaciei, României, Ungariei şi Bulgariei.
Proiectul multimedia “Adio, tovarăşi!” propune o serie de şase documentare, în regia lui Andrei Nekrasov, care surprind cronologic procesul de eroziune şi, în final, implozia a unui sistem, sub care popoarele din estul Europei au fost silite să trăiască după război. Lech Wałęsa, Mikhaïl Gorbatchev, Václav Havel, dar si Mnr. Stanislas Dziwisz, secretarul personal al Papei Jean Paul II, Vladimir Ivachko, ultimul secretar general al PCUS, ’Imre Kertész, Premiul Nobel pentru literatură – toţi depun mărturie cu privire la contextul istoric. Dar adevăraţii eroi din producţia “Adio, tovarăşi!” sunt femeile si bărbaţii care au acţionat din umbră şi care sunt direct legaţi de căderea comunismului în Europa: tîmplarul care a confecţionat masa rotundă poloneză, un cuplu germano-maghiar care s-a întâlnit pe malurile Balatonului ş.a.m.d. Locul filmărilor e, între altele, gazonul ambasadei germane din Praga, mormântul preotului Popielusko, asasinat de serviciile secrete poloneze, sala Kremlinului în care s-a ţinut ultimul consiliu al URSS şi unde, de atunci, orologiul a stat. Au constituit “decoruri” birouri ale funcţionarilor, gospodării ţărăneşti – locuri în care s-au petrecut întâmplări ce au dus la prăbuşirea finală a sistemului. Pelicula ne arată oameni cu viaţa lor, cu poveştile lor de dragoste, istorii de familie, de vacanţă…, dar care au o legătura cu căderea cortinei de fier. “Adio, tovarăşi!” utilizează imagini oficiale ale canalelor de televiziune, ale birourilor de informaţii, ale serviciilor audio-video militare, alături de fotografii şi înregistrări din arhiva STASI, aflată acum în custodia Institutului Gauk. Autorii au folosit şi materiale din arhive personale, fotografii, scrisori, înregistrari video, prin care atmosfera evenimentelor dramatice, trăite atunci, este recreată.
Cele şase episoade de câte 52 de minute urmăresc cronologic istoria celor 16 ani, de la apogeul atins de sistemul comunist în 1975 şi până la prăbuşirea lui, în 1991. Ele se numesc: Fisura în Est (1975-1977), Saga Poloneză (1978-1983), Momentul Gorbaciov (1985-1988), Anul crucial (1989), Imperiul se dezintegrează (1989-1991), Sfârşitul URSS (1991).
Produsul multi-media “Adio, tovarăşi!” este platforma interactivă de evenimente, asociind mai multe forme de media în Europa, din care face parte seria documentarelor 6x52’, difuzată în 12 ţări, expoziţii, dezbateri, însoîite de apariţia unor cărţi şi DVD-uri. Produs în colaborare cu scriitori din Europa de Est, realizatori şi coproducători ai acestui produs crossmedia marchează cea de-a 20-a aniversare a prăbuşirii URSS. “Adio, tovarăşi!” prezintă cauzele care au dus la prăbuşirea blocului sovietic, consemnând mărturiile oamenilor anonimi dar care au trăit poveşti extraordinare. Web-documentarul este interactiv, construit pe o naraţiune cu vocaţie pedagogică, adresându-se tinerilor internauţi din lumea întreagă. Ei vor putea “răsfoi” documente ale vremii, vor putea citi scrisori şi cărţi poştale de atunci, îi vor putea auzi şi vedea pe oamenii care au fost protagoniştii unor întâmplări dramatice.
Istoria prăbuşirii imperiului comunist nu a fost relatată până acum pe o scară atât de largă. Pentru prima oară, trei ramuri ale canalului Arte (Arte Franţa, Arte G.E.I.E, ZDF Arte) s-au asociat cu doi coproducători, Artline Films (Franţa) şi Gebrüder Beetz (Germania). O reţea de co-producători şi difuzori din Europa de Est şi de Vest formează cheia de boltă a acestui proiect. Partenerii co-producători ai proiectului “Adio, tovarăşi!”, Agitprop (Bulgaria), Bestafilm (Polonia), Havas Films (Ungaria), Hifilm (România), Hypermarket Film (Republica Cehă), Lystopad / Mark Edwards (Ukraina), Trigon Production (Slovacia).
Seria celor şase documentare va fi transmisă de: ARTE Franţa, BNT (Bulgaria), Ceska TV (Republica Cehă), ICTV (Ukraina), Magyar TV (Ungaria), Slovak TV (Slovacia), TSR (Elveţia), TVP (Polonia), TVR (România), YLE (Finlanda), ZDF ARTE (Germania).
“Adio, tovarăşi!”, este un proiect susţinut prin Programul MEDIA al Uniunii Europene.
Premiera mondială a acestui proiect a avut loc la Bucureşti, 14 noiembrie 2011, la cinematograful Eforie, în prezenţa ambasadorului Germaniei în România, Andreas von Mettenheim, a coproducătorului german, Christian Beetz, a regizorului rus Andrei Nekrasov şi a lui Ioan Stanomir (IICMER). Gazda evenimentului, organizat de Hifilm, Goethe Institut şi TVR, a fost regizorul Alexandru Solomon, coproducător din partea României. Televiziunea Română va transmite începând de joi, 17 noiembrie, ora 22, pe canalul 1, primul episod al documentarului “Adio tovarăşi!”
Rodica Palade, 16 noiembrie 2011, Revista 22
