Prin luna august-septembrie 1991, activitatea publica a unor figuri din PNT ma adusese la exasperare. Pe linga prestatia jalnica a liderilor PNT-Neamt, discursurile si actiunile unor Gionea, Gabrielescu, Diaconescu, Lup - imi faceau praf toate stradaniile de a atrage oameni de calitate in CDR-Neamt (depasind reticentele fata de "politica").
Cind am vazut ce mesaj stupefiant a transmis romanilor domnul Lup, din partea PNT, a doua zi dupa puciul incercat impotriva lui Gorbaciov- am explodat. Am cerut domnului Coposu (cu care mai avusesem citeva discutii pline de miez), o noua intilnire.
Vizita a avut loc in casa lui si a durat multe ore.
I-am semnalat degradarea PNT, cu lux de amanunte (azi, am mai uitat...). I-am explicat efectele acestor prestatii si postura imposibila in care ne pun pe noi, cei care incercam sa antrenam in lupta cetatenii din provincie.
M-a ascultat cu rabdare, dind continuu semne de aprobare. Cind am terminat, domnul Coposu a reluat firul, completindu-mi rechizitoriul cu alte cazuri, de care eu nu stiam (mi-a povestit de exemplu cit de greu i-a fost sa-l impiedice pe domnul Ratiu sa intre in guvernele dominate de neocomunisti).
Eram deci cu totul de acord, privind boala.
In schimb, cind am ajuns la remedii, au aparut diferentele. Intelegea cererea mea de a declansa curatenia la virf si campania de atragere a unor oameni de valoare care sa ridice nivelul partidului. O considera chiar legitima.
Doar ca era sceptic privind sansele acestei operatii, care nu ar fi facut decit sa tulbure si mai tare apele, intr-un context putrezit si incontrolabil. Pentru a schimba directia partidului, ar fi trebuit de altfel sa lupte cu colegii din conducerea PNT, vechi prieteni. Nu voia sa comita gesturi ingrate si nedemocratice, devenind dictator in partidul sau, judecatorul unor fosti camarazi de detentie!
Avea probabil dreptate. Am plecat insa amintindu-i ca salvarea Romaniei este mai importanta decit salvarea PNT.
Seniorul Coposu nu se mai lasa insa prins in viltoarea bataliei. Experienta il facuse sa pastreze o distanta fata de imediat, fara a deraia de la drumul sau. Vedea din inaltul virstei, cu privirea profunda si tandra a unui intelept, nu cu fervoarea unui om de actiune.
Nu am mai vazut la nimeni acel amestec de luciditate, caracter, umanism si blindete.
L-am admirat deci, ca om. Mult. Ii duceam flori de ziua lui, ca sa-mi exprim afectiunea.
Dar am regretat si regret si azi ceea ce imi aparea ca o slabiciune din partea liderului unui partid care se afla in acel moment pe linia frontului.
O ingaduinta care a avut consecinte asupra evolutiei ulterioare a PNT si chiar a spectrului politic romanesc.
Ioan Rosca, 28 decembrie 2004, Piata Universitatii
