La recomandarea lui Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod a fost însărcinat cu formarea noului guvern. A depus jurământul în seara zilei de 6 iunie 1932, constituind un cabinet de coloratură naţional-ţărănistă, cu Gh. Gh. Mironescu la finanţe, Voicu Niţescu la agricultură, Dimitrie Gusti la culte şi arte. Cu acest prilej, a intrat în arena politicii externe Grigore Gafencu, ca subsecretar de stat.

Alegerile generale s-au ţinut la 17 iulie (Adunarea Deputatilor) şi 20-26 iulie (Senat), fiind câştigate de guvern cu 40,3% din voturi. Datorită primei majoritare prevăzute de legea electorală, acesta a obţinut 274 de mandate, faţă de PNL (Ion G. Duca) cu 28 mandate şi PNL (Gh. Brătianu) cu 14 mandate.

După alegeri, Vaida-Voievod şi-a depus mandatul, dar în urma refuzului lui Iuliu Maniu de a redeveni prim-ministru, a format un nou guvern naţional-ţărănist (la 11 august 1932), în care au fost incluşi Ion Mihalache, Virgil Madgearu, Mihai Popovici, Petre Andrei, Eduard Mirto şi generalul Nicolae Samsonovici. Guvernul a rezistat doar până la 17 octombrie 1932, când Alexandru Vaida-Voievod a demisionat, ca urmare a divergenţelor cu Nicolae Titulescu în problema tratativelor dintre România şi URSS.

În anii ‘30, din PNŢ s-au desprins două personalităţi proeminente: Constantin Stere (4 aprilie 1930) şi Grigore Iunian (13 octombrie 1932). În pofida prestigiului lor personal, aceste desprinderi nu au afectat structura organizatorică şi puterea reală a PNŢ. Cei doi au organizat separat partide de sorginte ţărănească, şi anume: Constantin Stere – Partidul Ţărănesc-Democrat (6 mai 1931), iar Grigore Iunian – Partidul Radical-Ţărănesc (20 noiembrie 1932). Aceste partide nu au avut nici o pondere electorală, chiar şi după fuziunea lor sub numele de Partidul Ţărănesc-Radical (13 februarie 1933).

În urma acceptării de către rege a condiţiilor cerute de Iuliu Maniu, şi anume de despărţirea de Elena Lupescu şi de camarila formată în jurul său, Maniu a admis să formeze guvernul (la 20 octombrie 1932), cedând insistenţelor conducerii de partid, ca ultimă încercare de verificare a sincerităţii angajamentelor regale.

Ca urmare a refuzului regelui de a semna înlocuirea lui Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, şi a lui Constantin Dumitrescu, comandantul jandarmeriei, persoane din camarila regală, Ion Mihalache, ministrul de interne, a demisionat la 8 ianuarie 1933, iar Iuliu Maniu, în semn de solidaritate, a prezentat demisia guvernului patru zile mai târziu.

Contrar moralităţii politice, Alexandru Vaida-Voievod a acceptat un nou mandat şi a format guvernul, la 14 ianuarie 1933. Ca urmare a orientării de colaborare cu Regele Carol al II-lea şi camarila regală, orientare pe care, din păcate, partidul o adoptase la acea vreme, Iuliu Maniu a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc (20 ianuarie 1933). Comitetul Central Executiv a decis atribuirea preşedinţiei partidului lui Al. Vaida-Voievod (6 mai 1933). Ca şef de guvern, acesta a negociat şi a obţinut moratorii la plata datoriilor externe pentru deţinătorii de rente. A promovat legi protecţioniste, înscriind în Legea vămilor tarife ridicate, pe bază de reciprocitate. A prelungit Legea pentru încurajarea industriei naţionale.

Producţia şi exporturile au crescut cantitativ, însă valoarea acestora a rămas sub nivelul anului 1929, din cauza preţurilor scăzute ale produselor agricole practicate pe piaţa internaţională.

Datorită greutăţilor economice, a crescut valul de revendicari şi greve, ceea ce a condus la votarea în Parlament a introducerii stării de asediu pentru şase luni (la 3 februarie 1933), lege întâmpinată cu reticenţe chiar şi în cadrul partidului. Tot atunci, au avut loc mişcări muncitoreşti la Atelierele Griviţa, soldate, din nefericire, cu morţi şi răniţi.

Implicarea unor fruntaşi naţional-ţărănişti într-un proces pe marginea unor contracte de înzestrare a armatei a fost un eşec, procesul care a făcut o vâlvă deosebită fiind cunoscut sub numele de "Afacerea Škoda". La originea acestuia s-au aflat instigările camarilei regale, care a desfăşurat o acţiune susţinută şi a stârnit o campanie a presei de opoziţie. S-a constituit o comisie de anchetă parlamentară, care însă a trebuit să constate nu numai lipsa totală de temei a învinuirilor, dar şi uzul de acte falsificate practicat pentru a se întemeia acuzaţiile.

Guvernul Al. Vaida-Voievod nu a mai beneficiat de sprijinul PNŢ şi a demisionat în ziua de 9 noiembrie 1933, cu aprobarea întregului partid. Ziarul "România Nouă" scria: "În realitate, guvernul Vaida a căzut de mult. Exact în ziua în care a abandonat steagul şi programul partidului. Partidul trebuia să plece în opoziţie deodată cu şeful său, dl. Iuliu Maniu, în ziua când d-sa a fost împiedicat să mai guverneze de forţele oculte, care se cheamă sub nume colectiv: camarila".

După urcarea pe tron a Regelui Carol al II-lea, succesiunea prim-miniştrilor în guvernările naţional-ţărăniste a reflectat divergenţele existente între PNŢ şi rege:

• Gh. Gh. Mironescu 07.06.1930 - 13.06.1930
• Iuliu Maniu 13.06.1930 - 10.10.1930
• Gh. Gh. Mironescu 10.10.1930 - 18.04.1931
• Al. Vaida-Voievod 06.06.1932 - 20.10.1932
• Iuliu Maniu 20.10.1932 - 14.01.1933
• Al. Vaida-Voievod 14.01.1933 - 14.11.1933

O dată cu demisia cabinetului Vaida-Voievod a luat sfârşit perioada guvernărilor naţional-ţărăniste.

Împrejurările istorice ulterioare au evidenţiat situaţia paradoxală că Partidul Naţional Ţărănesc, devenit în scurt timp cel mai puternic partid din România, cu cea mai mare bază de simpatizanţi, cu cea mai temeinică structură organizatorică, având oameni politici reprezen-tativi pentru valorile fundamentale ale democraţiei şi dreptăţii sociale, ca Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, acest partid, aşadar, a rămas în opoziţie de-a lungul deceniilor care au urmat. Faptul a constituit, poate, un semn al opoziţiei în care însuşi poporul român era menit să trăiască faţă de guvernările şi de structurile statale pe care aceleaşi împrejurări istorice le-au impus peste voinţa sa şi a celor care trebuiau să fie conducătorii lui fireşti.