Corneliu Coposu Fan Page

RL - 135 de ani: Prima alternanţă democratică - România Liberă, 2 iulie 2012

Înapoi la 2012

RETROSPECTIVĂ. 10 evenimente care au marcat istoria României

Retrospectiva

Anul 1996 a fost unul decisiv pentru democraţia românească. Atunci s-a produs prima schimbare democratică a Puterii, după alegerile furate din 1945.

La începutul anului 1995, în România era o atmosferă sufocantă. Puterea neocomunistă, girată de Ion Iliescu, părea că se va menţine la putere încă patru ani. Coaliţia la putere, care reunea PDSR, adică PSD-ul de azi, precum şi o serie de formaţiuni naţionaliste ori de extremă stânga, controla autoritar toate segmentele vieţii publice. Opoziţia era împărţită între coaliţia formată de partidele istorice, PNŢCD şi PNL, grupate sub cupola Convenţiei Democratice din România, şi formaţiunea PD, condusă de fostul premier Petre Roman, care căuta drumul spre o social-democraţie de tip occidental. Însă în acel an s-a petrecut un eveniment pe care nimeni nu îl anticipa. Este vorba de decesul liderului PNŢCD, Corneliu Coposu. El nu a avut parte de funeralii oficiale, însă valul imens de regret şi de simpatie care s-a manifestat cu prilejul înmormântării sale a propulsat Convenţia Democrată din România în postura de câştigător al alegerilor. În acest context, anchetele şi dezvăluirile "României libere" despre abuzurile Puterii neocomuniste au contribuit la întărirea tendinţelor de vot care au dus la democratizarea politicii româneşti.

Retrospectiva

Coaliţia Victoriei

Coalizarea diferitelor formaţiu­ni politice şi civice a însemnat mutarea câştigătoare în com­pe­ti­ţia pentru câştigarea Puterii confiscate de neocomunişti. La alegerile locale din iunie 1996, Convenţia Democrată din ­România a câştigat, un număr de voturi aproape egal cu cel obţinut de PDSR. Celelalte formaţiuni ale Opoziţiei, adică UDMR şi USL, formată din PD şi din minusculul Partid Social-Democrat din România, au câştigat, de asemenea, un număr semnificativ de voturi. Între cele două tururi de scrutin ale alegerilor locale a devenit clar că, dacă se coalizează, formaţiunile de Opoziţie pot învinge Puterea. În multe locuri din ţară acest lucru s-a întâmplat. Din iunie, tot mai multe ziare, radiouri şi televiziuni au început să se alăture luptei pentru dreptul la libera exprimare, al cărei fanion a fost RL. Încet-încet, s-a format masa critică ce era capabilă să genereze schimbarea. La alegerile generale din toamnă, CDR a obţinut peste 30 la sută din voturi, iar diferenţa dintre PDSR şi principala alianţă a Opoziţiei era extrem de mică. Partidele de Opoziţie s-au coalizat între cele două tururi de scrutin, iar candidatul CDR, Emil Constantinescu, a câştigat, în cel de-al doilea tur de scrutin, lupta electorală în faţa candidatului neocomunist, Ion Iliescu. CDR, USL şi UDMR au format o coaliţie care, pentru prima dată din 1938, a produs schimbarea democratică a Puterii în România. Tot pentru prima dată din 1945, Puterea nu se mai afla în mâinile comuniştilor ori neocomuniştilor. Victoria Opoziţiei din acel an a însemnat o cotitură istorică pentru România, iar RL, în calitate de redută a jurnalismului de calitate, a avut un rol important în această schimbare. Pentru noua Putere începea un drum dureros şi dificil, presărat de „bombele cu efect întârziat" lăsate de neoco­munişti. Este vorba de o economie în colaps, de izolare inter­naţională, de o situaţie socială complicată.

Coalizare

Coalizarea forţelor Opoziţiei a fost împiedicată multă vreme e implozia PNL într-o adevărată constelaţie de partide ­minuscule. PNL a fost salvat mai mult datorită atitudinii loiale a PNŢCD, care a cules formaţiunile liberale din afara Parlamentului, le-a încurajat să se unifice şi le-a dus la guvernare. Un alt factor care a minat coalizarea Opoziţiei a fost reprezentat de faptul că PD nu era decât unul dintre urmaşii FSN, partidul creat de Ion Iliescu în decembrie 1989, cu scopul de a perpetua controlul liderilor comunişti asupra României. Însă, încet-încet, PD a evoluat dinspre rădăcinile feseniste spre un ­partid democrat, chiar dacă acest lucru a însemnat ­abandonarea unei părţi a ­electoratului ­nostalgic în braţele PDSR.

Personalitate

Personalitatea-cheie în coagula­rea Opoziţiei a fost, încă din 1992, Corneliu Coposu. Preşedintele PNŢCD provenea dintr-o familie de intelectuali greco-catolici din satul Bobota, judeţul Sălaj. În tinereţe, fusese discipolul marelui om de stat Iuliu Maniu. Pentru acest lucru, atât el, cât şi soţia sa, Arlete, au îndurat calvarul temniţelor comuniste.

Renunţare

Coalizarea Opoziţiei şi victoria ei în alegeri au fost posibile graţie modestiei uneia dintre marile personalităţi ale politicii româneşti. Este vorba de liderul ţărănist Ion Raţiu, revenit din exil. Pe lângă imensul capital de credibilitate personală, pe care l-a pus în slujba României, Ion Raţiu a făcut un sacrificiu neobişnuit în politica românească. El a renunţat la şansa de a deveni preşedintele României în favoarea lui Emil Constantinescu. Renunţarea sa a venit în momentul în care CDR părea sortită destrămării, după plecarea din coaliţia Opoziţiei a lui Nicolae Manolescu, care s-a considerat cel mai îndreptăţit să candideze la funcţia supremă în stat. Renunţarea lui Ion Raţiu a readus pacea între PNŢCD şi formaţiunile mai mici care ­compuneau Convenţia Democrată din România. Moştenirea democratică lăsată de Ion Raţiu nu s-a risipit o dată cu trecerea la Domnul a marelui om de stat. Fiii săi, Indrei, la Turda, şi Nicolae, la Londra, continuă să ajute din răsputeri România. Nicolae Raţiu a realizat investiţii importante în economia românească, iar Indrei a creat şi susţinut o serie de ONG-uri, precum Centrul Raţiu pentru Democraţie, care susţin, din sfera civică, eforturile de reformare a societăţii româneşti, dar sprijină şi lupta pentru drepturile omului, la nivel global.

Cronologia RL:

  • Decembrie 1989 - Revoluţia Română - RL a fost primul ziar care a ­deconspirat lovitura de stat şi a criticat confiscarea revoluţiei
  • Martie 1990 - Conflictul interetnic din Târgu-Mureş - Am radiografiat esenţa de complot securistic a incidentului.
  • 1990 - Piaţa Universităţii - Mineriade - Ziarul port-drapel al ­protestelor şi ţinta nr. 1 a minerilor.
  • Berevoieşti, campaniile de deconspirare a securiştilor - RL s-a angajat într-o luptă directă cu urmaşul Securităţii şi a fost ­precursorul CNSAS.
  • Revenirea Casei Regale pe scena românească - Apărarea valorilor ­Casei Regale într-un moment în care toţi marii actori ai momentului o denigrau.
  • Marile crahuri financiare - Caritas, Bancorex, Bănci Populare, FNI - RL a avertizat despre neregulile din aceste instituţii financiare.
  • 1996 - Câştigarea alegerilor de către Convenţia Democratică - ­Sprijinul acordat de RL primei schimbări politice majore după 1945.
  • Ruptura cu trecutul în timpul conflictului din Kosovo - Poziţia cvasisingulară pentru susţinerea campaniei NATO.
  • Victoria Opoziţiei la alegerile din 2004 - Lupta RL cu dictatura ­media impusă de PSD.
  • Aderarea la NATO, aderarea la Uniunea Europeană - ­Avangardismul RL, care susţinea chiar din anii 1990 că aceasta este singura cale pentru ­România.

Argument

În anul 1996, România se confrunta cu o izolare consistentă pe plan internaţional, ca urmare a deciziilor catastrofale de politică externă luate de liderul neocomunist al ţării, preşedintele Ion Iliescu. România îşi epuizase total imensul capital de simpatie de care se bucurase după revoluţia anticomunistă din anul 1989. Tentativele lui Ion Iliescu de a menţine România în orbita muribundei URSS, cu care a semnat un tratat de prietenie cu doar câteva săptămâni înainte de destrămarea Imperiului Răului, precum şi primele mineriade arătaseră Occidentului adevărata faţă a regimului neocomunist. Mai mult, incompetenţa guvernanţilor şi lipsa de reforme au dus România într-o criză economică profundă, a cărei notă de plată a fost achitată în perioada 1996-2000. Mai mult, Guvernul Nicolae Văcăroiu a gestionat o serie de operaţiuni, printre care celebra „cuponiadă", prin intermediul căreia multe unităţi economice socialiste au ajuns în mâinile favoriţilor regimului, în timp ce intrarea investitorilor străini pe piaţa românească era blocată, sub sloganul „Nu ne vindem ţara".

Această stare de fapt a permis conservarea reţelelor de putere ale fostei Securităţi şi ale foştilor nomenclaturişti. Mai mult, mass-media de stat era controlată cu stricteţe de Putere, în timp ce ziarele Opoziţiei erau sufocate prin creşteri artificiale ale preţului hârtiei de ziar ori prin blocaje apărute la nivelul reţelelor de distribuţie. Ziarele favorabile Puterii erau, în schimb, recompensate cu publicitate oferită de instituţiile de stat. În acest context, puţine instituţii media aveau curajul să critice Puterea ori să ofere spaţiu de exprimare Opoziţiei, condusă, până în anul 1995, de Corneliu Coposu, Seniorul politicii româneşti. „România liberă" a fost cea mai importantă instituţie media care şi-a asumat, prin materialele publicate în paginile sale, menirea de a fi „câinele de pază al democraţiei". Astfel, „România liberă" a contribuit într-o manieră semnificativă la realizarea alternanţei la Putere, care a reaşezat România pe drumul democratizării şi al occidentalizării. Alegerile din anul 1996 au adus la putere Convenţia Democrată din România, condusă de PNŢCD. Noua Putere a pus bazele reorientării politicii externe a României, astfel că, la finalul celor patru ani, ţara noastră se afla pe drumul aderării la NATO, iar primele capitole de negociere în privinţa aderării la Uniunea Europeană erau deja închise. România era aşezată ireversibil pe drumul occidentalizării sale.

Claudiu Padurean, 2 iulie 2012, România Liberă

Articol citit de 1809 ori.

Alte articole