Corneliu Coposu Fan Page

Săraci cu duhul

Înapoi la 2012

Miniştrii liberali ai Culturii, în luptă cu istoria

Controversă. Bustul lui Coposu, "amendat", în timp ce monumentul lui Adrian Păunescu este amplasat ilegal

Coposu

De când s-au apropiat cu trup şi suflet de colegii lor de alianţă din PSD, miniştrii Culturii liberali, „incompatibilul" Mircea Diaconu şi înlocuitorul său, Puiu Haşotti (cel ce s-a jurat că n-a plagiat), se leapădă de personaje anticomuniste simbol: Diaconu de Corneliu Coposu, iar Puiu Haşotti chiar de un senior al Partidului Naţional Liberal, de Neagu Djuvara.

Mircea Diaconu a amendat primăria din Arad pentru amplasarea unui bust al seniorului ţărănist Corneliu Coposu într-un parc din oraş, în timp ce Haşotti vrea cu orice preţ să-i refuze gloria istoricului Neagu Djuvara întrerupând o acţiune de cercetare ştiinţifică, şi anume prelevarea de ADN din rămăşiţele pământeşti ale voievozilor din familia Basarab, ce au condus Ţara Românească în perioada medievală.

După cum se ştie, Neagu Djuvara a lansat o teorie care a bulversat mediile istorice, şi anume că Basarabii ar fi fost de origine cumană. Prin testele ADN s-ar putea afla dacă istoricul Neagu Djuvara a avut sau nu dreptate. În orice caz, teoria lui a fost considerată suficient de serioasă în cercurile istoricilor din întreaga lume.

„Patriotul" Haşotti

Dacă Mircea Diaconu are acoperire legală pentru lupta sa contra bustului lui Corneliu Coposu (o comisie de specialişti a decis că este o lucrare urâtă, deşi autorul ei, Dumitru Şerban, este un reputat sculptor şi preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Arad), Puiu Haşotti are la baza acţiunii sale doar consideraţii personale. Dintr-un patriotism prost înţeles, el crede că este irelevant dacă voievozii cu pricina au fost cumani sau nu şi că aceasta nu este o cercetare ştiinţifică, ci o profanare de morminte. „Poate că pentru ştiinţă ar fi importantă prelevarea de ADN, dar, din respect pentru ceea ce au reprezentat domnitorii Ţării Româneşti, nu pot fi de acord cu prelevarea de ADN. Este important că aceşti domnitori au marcat istoria naţională şi prea puţin important dacă au avut sau nu o ascendenţă cumană. În calitate de ministru, am dat dispoziţiile necesare pentru a se opri prelevarea de ADN şi pentru a verifica cercetarea ştiinţifică în ansamblul ei", a spus Puiu Haşotti.

Poate în vacanţa de vară domnul ministru al Culturii îşi mai aruncă din când în când câte un ochi pe Discovery să vadă că până şi mumia lui Tutankamon a fost supusă unor astfel de cercetări şi nimeni nu a mai considerat acest lucru ca fiind o blasfemie. Indiferent dacă s-ar dovedi prin testele ADN că Basarabii au fost „români neaoşi", lucru în care Djuvara nu crede, sau cumani, argumentele ştiinţifice, care ar confirma fie o teorie, fie pe cealaltă, ar fi extrem de importante pentru istorici şi nu numai pentru ei.

Coposu - nu, Păunescu - da

Sigur că este foarte corect să dai amenzi autorităţilor care amplasează ilegal monumente de for public fără a avea toate avizele necesare, dar e mai grav când nu aplici legea pentru toţi la fel. Primăria Aradului este bună de plată pentru că a neglijat hotărârea comisiei Ministerului Culturii referitoare la bustul lui Coposu, în schimb Primăria Sectorului 2 din Bucureşti nu a primit nici o amendă şi nici măcar o sesizare legată de amplasarea absolut ilegală a bustului lui Adrian Păunescu în parcul de la Grădina Icoanei. Se vede treaba că seniorul Coposu nu are dreptul la un monument fiindcă nu a compus ode pentru Ceauşescu.

Mihai Oroveanu

După cum a declarat pentru „România liberă" Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană şi membru în comisia monumentelor de for public din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional „măcar Dumitru Şerban a cerut aprobare pentru amplasarea bustului lui Corneliu Coposu, dar nu a primit avizul de calitate, pe când în ceea ce priveşte monumentul lui Adrian Păunescu nu s-a gândit nimeni nici o clipă să ne ceară părerea. Nici nu ştiu cum arată acel monument, dar vă pot spune cu certitudine că nu ar fi primit aprobarea pentru amplasarea în acel spaţiu pentru că este într-o zonă protejată. Cred că de aceea cei ce-l voiau musai pe Adrian Păunescu la Grădina Icoanei au şi sărit peste avizul Ministerului Culturii. În orice ţară din Europa, astfel de monumente ce apar peste noapte în spaţiul public, fără avizele necesare, ar fi date jos. Dar, dacă noi facem acest lucru, conform legii, se va spune că avem ceva cu «personajul». În orice caz, nu este normal şi nici legal ca, vorba lui Caragiale, orice „particoler“ să ridice monumente în spaţiul public când are el chef fără nici o aprobare. În ceea ce priveşte bustul lui Corneliu Coposu, creaţia lui Dumitru Şerban, comisia s-a gândit să-l protejeze pe autor pentru că nu este vorba despre un sculptor oarecare. Acea lucrare nu este terminată, artistul ar fi avut nevoie de mai mult timp să lucreze la ea. Probabil s-a grăbit şi a ieşit ce a ieşit. Dacă el însă ar fi urmat toate etapele şi ar fi trimis la comisie lucrarea în ghips, sigur că noi am fi făcut comentariile necesare şi l-am fi ajutat să facă o lucrare mai bună. În comisia aceea sunt numai specialişti: sculptori, arhitecţi, critici de artă. El însă nu a făcut asta, a turnat-o în bronz şi sigur că acum nu-i mai convine să-şi topească bronzul. Dar, la viitoarea întrunire a comisiei, voi propune, cu un zâmbet amar, să i se dea aprobarea. La urma urmelor, nu vom priva Aradul de o statuie a lui Corneliu Coposu. Dacă lor le place aşa cum e, să şi-o ţină. Dar nu e o lucrare demnă de opera lui Dumitru Şerban", a încheiat Mihai Oroveanu.

Gabriela Lupu, 2 iulie 2012, România Liberă

Articol citit de 1945 ori.

Alte articole