Corneliu Coposu Fan Page

17 ani de la dispariţia Seniorului Corneliu Coposu - Violeta Vîlcu, 8 noiembrie 2012, Opinia Buzău

Înapoi la 2012

1947… Norii negri s-au năpustit peste România, aducând suferinţă asupra neamului românesc. Comuniştii au călcat peste valorile acestui încercat neam al nostru.  Închisorile  au fost umplute cu preoţi, intelectuali, ţărani, muncitori care, în demnitatea lor, se puneau în calea valului comunist. Dar credinţa în dragostea de neam şi ţară, credinţa în Dumnezeu şi speranţa au fost aspru pedepsite.

1947… Corneliu Coposu a fost arestat, împreună cu întreaga conducere a PNŢ  în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău” şi dus la Gherla.

1957… Corneliu Coposu  a fost transferat de la Gherla la Râmnicu Sărat.

Corneliu Coposu mărturisea într-un interviu că la Râmnicu Sărat a fost cea mai dură dintre închisori, aici murind  peste 90 la sută dintre deţinuţii politici. Mâncarea nu depăşea 600 de calorii pe zi (supe de orz fiert, fără niciun adaos), ceea ce provoca inaniţie şi avitaminoze.  În momentul arestării, Corneliu Coposu cântărea 114 kg, iar la eliberare doar 51.

A petrecut trei sferturi din cei 15 ani de detenţie singur în celulă şi, cât timp s-a aflat la Râmnicu Sărat, a fost izolat într-o tăcere absolută, la ieşire manifestând dificultăţi de a se exprima, şi leşinând dacă trebuia să stea mai mult de zece minute în picioare. 

Mărturiile Seniorului sunt cutremurătoare: „Dacă deţinuţii politici ar fi avut o Golgotă, ea s-ar fi numit Râmnicu Sărat. Pe harta românească a locurilor de martiraj, cred că Râmnicu Sărat se situează pe primul loc. Eu, care am cunoscut toate puşcăriile regimului comunist, pot să pun mâna pe inimă că închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost cea mai dură. 32 de detinuţi, din care nu au scăpat decât cinci, erau supravegheaţi de 60-70 de gardieni şi câteva sute de ofiţeri de miliţie şi securitate, care făceau experienţe pe <cobaii politici>. Râmnicu Sărat a depăşit prin duritate toate vestitele închisori Zarca de la Gherla, Zarca de la Aiud, închisoarea tereziană de la Suceava. Râmnicu Sărat a fost cel mai oribil loc de detenţiune pe care l-au inventat comuniştii. Mai ales, prin metodele aplicate, de o barbarie incredibilă. Un exemplu ar fi folosirea bătăii, pentru menţinerea aşa-zisei discipline. Fără nicio justificare, în celulă intrau <gealaţii> (străini de neam, vorbind o limbă asiatică) şi-i băteau pe deţinuţi până îşi pierdeau cunoştinţa. Că băteau oameni care aveau o anumită rezistenţă nu era nimic, dar îl băteau şi pe Ion Mihalache, care avea 85 de ani, sau pe Rădulescu-Pogoneanu, care era semiparalizat. Bine\nţeles, ne băteau pe toţi, în timp ce Vasile Luca (unul dintre fruntaşii PCR, alături de Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker) avea ieşirea ridicolă de a protesta în numele principiilor leniniste împotriva bătăii(!). Ca să rezişti, în multele ceasuri de izolare, trebuia să-ţi cauţi preocupări. Foarte mulţi deţinuţi făceau calcule aritmetice, dezlegau probleme cu trei necunoscute. Eu am scris câteva mii de poezii şi am tradus în franceză un dicţionar enciclopedic. Bineînţeles, în memorie, căci nu aveam creion, nici hârtie (...) Cel mai mult sufeream însă de lipsa alimentelor. Ni se dădea aceeaşi mâncare de două ori pe zi, fără nicio bucată de pâine. În loc de pâine, primeam o turtă  făcută din seminţe de mătură, opărită şi coaptă în cuptor”.

În aprilie 1964, a fost pus în libertate după 17 ani de detenţie. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplărie mecanică. A fost preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1990 - 1995), senator, lider al opoziţiei din România postcomunistă. În mai 1995, a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti ceremonia înmânării înaltei distincţii.

Moartea sa, în noiembrie 1995, a lăsat un gol imens pe scena politică. Nu au fost organizate funeralii naţionale, dar sute de mii de oameni, veniţi din întreaga ţară, l-au condus pe Senior pe ultimul drum.

Violeta VÎLCU este profesor de Limba Latină la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” şi director al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”

Violeta Vîlcu, 8 noiembrie 2012, Opinia Buzău

Articol citit de 1274 ori.

Alte articole