Corneliu Coposu Fan Page

Corneliu Coposu n-a crezut că cei care-l băteau pot fi români - Lucian Avramescu, Jurnalul, 28 noiembrie 2012

Înapoi la 2012

Citesc o carte de poezie pe care mi-a dăruit-o azi doctorul Ioan Boriceanu de la Spitalul Matei Balș. Se cheamă “Condamnată la scris” și aparține soției sale, Doina Severin Boriceanu. E o carte de poezie voluminoasă. Altele două, purtând aceeași semnătură, par a fi romane sau, conform supratitlului – “Arzând pentru Africa” -, note de călătorie. Să nu mă grăbesc. Am timp să le citesc pe îndelete sau pe apucate, așa cum mi se întâmplă mai mereu. Soția mea, îmi spune doctorul la care am ajuns cărând o rudă la un coleg al său din același spital, doctorul radiolog Mihai Popescu, n-a scris înainte de 89. Acum scrie. Da, libertatea a slobozit multe condee. Eu am scris și înainte. Când slobod, când făcând slalom printre metafore. Doamna Doina Severin Boriceanu e, nu-i greu să-mi dau seama, un scriitor profesionist. “Cine te-așteaptă mai mult ca mine, Doamne”, își începe ea, aproape arghezian, o poezie, “cine te așteaptă ca mine pe după mesteceni,/ de acolo Te pândesc în poiana sufletului meu, ferită,/ mi-e teamă, marea-i adâncă și lacomă, să nu Te îneci,/ să-ți faci Tu însuți adâncul greu loc de odihnă/ cine Te mai așteaptă ca mine după biserici….”. În altă poezie, pe care n-o găsesc încă, semnalată de prefațatorul cărții, George Anca (l-am cunoscut cândva, pe vremea cât mă aflam, ziarist, la Vâlcea), autoarea amenință: “de mâine fac politică/ mă ung toată de doctrină”. E probabil un pamflet. Câți facem politică? Iar cei care o fac nu se prea ung cu doctrină. Iar dacă se ung azi cu o doctrină, mâine o schimbă, pentru a reveni, după un periplu de alifii, la prima, mai cu seamă dacă prima e la putere. Televizorul bâzâie discret, fără să-l văd, fără să-l aud. Aud vocea Oanei Stănciulescu. Dau mai tare, întrerupând lectura. E în casa surorilor Coposu. Le dăruiește, într-o acțiune aplaudată a Antenei 3, un drapel tricolor. Una dintre aceste vârstnice doamne, soră a celui care a înfruntat aproape două decenii temnițele comuniste, seniorul Corneliu Coposu, povestește ceva. Ascult. Fratele meu, zice ea, n-a crezut niciodată că acei indivizi care-l băteau și schingiuiau în temniță sunt români. El îi iubea pe români și nu credea că pot fi în stare de asemenea bestialitate. Le găsea chipurile ca fiind străine, asiatice, venite din alte lumi, ca o scuză, ca o șansă de a nu fi de-ai noștri. Eu cred că marele patriot și martir Corneliu Coposu a știut mereu că acele bestii care au lovit nemilos oameni nevinovați în temnițe, care-au umilit și ucis preoți, învățători, savanți, știa foarte bine că-s ghiolbanii noștri, că-s români neaoși, cei mai mulți dintre ei. Or fi fost și asiatici printre ei, dar grosul bestiilor a fost autohton. Suntem o țară care n-a importat și nu va importa bestii. Ni le fabricăm pe rețetele neaoșe. Rămân cu cartea pe genunchi a Doinei Severin Boriceanu, promițându-mi s-o citesc mai departe, și cu lecția iubirii de țară și neam care vine, de dincolo de moarte, de la cel care-a fost Corneliu Coposu.

Lucian Avramescu, 28 noiembrie 2012, Jurnalul

Articol citit de 1194 ori.

Alte articole