CAPITOLUL I: Parlamentul
SECŢIUNEA 1. Organizare şi funcţionare
Rolul şi structura
ARTICOLUL 61
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
Alegerea Camerelor
ARTICOLUL 62
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.
(2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie.
(3) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării.
Durata mandatului
ARTICOLUL 63
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.
Organizarea internă
ARTICOLUL 64
(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.
(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.
(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.
(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.
Şedinţele Camerelor
ARTICOLUL 65
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate.
(2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru:
a) primirea mesajului Preşedintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării totale sau parţiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună.
Sesiuni
ARTICOLUL 66
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
(2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
Actele juridice şi cvorumul legal
ARTICOLUL 67
Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.
Caracterul public al şedinţelor
ARTICOLUL 68
(1) Şedinţele celor două Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.
SECŢIUNEA a 2-a. Statutul deputaţilor şi al senatorilor
Mandatul reprezentativ
ARTICOLUL 69
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 70
(1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică.
(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
Incompatibilităţi
ARTICOLUL 71
(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.
(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului.
(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Imunitatea parlamentară
ARTICOLUL 72
(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
SECŢIUNEA a 3-a. Legiferarea
Categorii de legi
ARTICOLUL 73
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
Iniţiativa legislativă
ARTICOLUL 74
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.
(4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.
Sesizarea Camerelor
ARTICOLUL 75
(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.
(2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.
(3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă.
(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.
Adoptarea legilor şi a hotărârilor
ARTICOLUL 76
(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.
(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.
Promulgarea legii
ARTICOLUL 77
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
Intrarea în vigoare a legii
ARTICOLUL 78
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
Consiliul Legislativ
ARTICOLUL 79
(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.
(2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.
CAPITOLUL II. Preşedintele României
Rolul Preşedintelui
ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Alegerea Preşedintelui
ARTICOLUL 81
(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
Validarea mandatului şi depunerea jurământului
ARTICOLUL 82
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.
(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
Durata mandatului
ARTICOLUL 83
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
Incompatibilităţi şi imunităţi
ARTICOLUL 84
(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
(2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.
Numirea Guvernului
ARTICOLUL 85
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
Consultarea Guvernului
ARTICOLUL 86
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.
Participarea la şedinţele Guvernului
ARTICOLUL 87
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
(2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
Mesaje
ARTICOLUL 88
Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.
Dizolvarea Parlamentului
ARTICOLUL 89
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
Referendumul
ARTICOLUL 90
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.
Atribuţii în domeniul politicii externe
ARTICOLUL 91
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.
Atribuţii în domeniul apărării
ARTICOLUL 92
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.
Măsuri excepţionale
ARTICOLUL 93
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
Alte atribuţii
ARTICOLUL 94
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
d) acordă graţierea individuală.
Suspendarea din funcţie
ARTICOLUL 95
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
Punerea sub acuzare
ARTICOLUL 96
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Vacanţa funcţiei
ARTICOLUL 97
(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
Interimatul funcţiei
ARTICOLUL 98
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
Răspunderea preşedintelui interimar
ARTICOLUL 99
Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.
Actele Preşedintelui
ARTICOLUL 100
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.
Indemnizaţia şi celelalte drepturi
ARTICOLUL 101
Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege.
CAPITOLUL III. Guvernul
Rolul şi structura
ARTICOLUL 102
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.
(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
Investitura
ARTICOLUL 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Jurământul de credinţă
ARTICOLUL 104
(1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de la articolul 82.
(2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.
Incompatibilităţi
ARTICOLUL 105
(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Încetarea funcţiei de membru
ARTICOLUL 106
Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Primul-ministru
ARTICOLUL 107
(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
Actele Guvernului
ARTICOLUL 108
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
Răspunderea membrilor Guvernului
ARTICOLUL 109
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
Încetarea mandatului
ARTICOLUL 110
(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
CAPITOLUL IV. Raporturile Parlamentului cu Guvernul
Informarea Parlamentului
ARTICOLUL 111
(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.
Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
ARTICOLUL 112
(1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.
(2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
Moţiunea de cenzură
ARTICOLUL 113
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
(4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.
Angajarea răspunderii Guvernului
ARTICOLUL 114
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
Delegarea legislativă
ARTICOLUL 115
(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe.
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
(7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.
CAPITOLUL V. Administraţia publică
SECŢIUNEA 1. Administraţia publică centrală de specialitate
Structura
ARTICOLUL 116
(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.
(2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.
Înfiinţarea
ARTICOLUL 117
(1) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.
(2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.
(3) Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
Forţele armate
ARTICOLUL 118
(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.
(2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.
(4) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă.
(5) Pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
ARTICOLUL 119
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii.
SECŢIUNEA a 2-a. Administraţia publică locală
Principii de bază
ARTICOLUL 120
(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică.
Autorităţi comunale şi orăşeneşti
ARTICOLUL 121
(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.
(2) Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.
(3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.
Consiliul judeţean
ARTICOLUL 122
(1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
(2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii.
Prefectul
ARTICOLUL 123
(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
(3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
(4) Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.
(5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
CAPITOLUL VI. Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA 1. Instanţele judecătoreşti
Înfăptuirea justiţiei
ARTICOLUL 124
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Statutul judecătorilor
ARTICOLUL 125
(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 126
(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
Caracterul public al dezbaterilor
ARTICOLUL 127
Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
ARTICOLUL 128
(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română. (2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.
(3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.
(4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.
Folosirea căilor de atac
ARTICOLUL 129
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Poliţia instanţelor
ARTICOLUL 130
Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.
SECŢIUNEA a 2-a. Ministerul Public
Rolul Ministerului Public
ARTICOLUL 131
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.
(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
Statutul procurorilor
ARTICOLUL 132
(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
(2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
SECŢIUNEA a 3-a. Consiliul Superior al Magistraturii
Rolul şi structura
ARTICOLUL 133
(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen;
c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
(5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
(6) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.
(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).
Atribuţii
ARTICOLUL 134
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.
COMENTARIILE SPECIALIŞTILOR AVOCAT.NET:
ARTICOLUL 69 - Mandatul reprezentativ
Oana Cornescu, Managing Associate, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Încrederea acordată de electorat, prin votul exprimat cu ocazia alegerilor generale, se concretizează într-un mandat încredinţat parlamentarilor. Constituţia consacră mandatul reprezentativ, care, prin antagonism cu mandatul imperativ (declarat în mod expres ca fiind nul) presupune că parlamentarul reprezintă întregul popor, şi nu numai o parte a electoratului (alegătorii circumscripţiei electorale sau ai partidului din care parlamentarul face parte). Aceasta înseamnă că, în îndeplinirea mandatului său, parlamentarul acţionează independent, adică adoptă atitudini (e.g. votează sau nu un anumit act) care, potrivit propriei conştiinţe, servesc întreaga naţiune, fără a fi ţinut, din punct de vedere juridic, de platforma politică sau statutul partidului care l-a propulsat sau de instrucţiunile alegătorilor. Curtea Constituţională a aplicat principiului mandatului reprezentativ în contextul migrării parlamentarilor în timpul exercitării mandatului, statuând că: „prin votul corpului electoral se aleg nu partide, ci parlamentari, iar regula constituţională a mandatului reprezentativ oferă celor aleşi posibilitatea de a adera la un grup parlamentar la altul, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independenţi faţă de toate grupurile parlamentare" (Decizia nr. 1490/17.11.2010).
ARTICOLUL 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
Dan Cristea, Avocat senior, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Articolul 70 al Constituţiei României reglementează modalităţile de începere, respectiv de încetare a mandatului de parlamentar. În ceea ce priveşte momentul de debut al acestui mandat, el este subordonat îndeplinirii a două condiţii prealabile: validarea alegerilor şi depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară. Aşadar, anunţarea rezultatului alegerilor nu coincide cu dobândirea calităţii de parlamentar - legalitatea acest rezultat este verificată, pentru fiecare Cameră, de către o comisie parlamentară care reflectă configuraţia politică a forului. Urmare a propunerilor comisiei, fiecare mandat este validat cu votul majorităţii deputaţilor sau senatorilor, procedându-se apoi la depunerea jurământului.
Potrivit regulamentelor parlamentare, Senatul României este întrunit legal la data validării mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori, în timp ce pentru Camera Deputaţilor pragul este de două treimi.
Momentul întrunirii legale a Camerelor reprezintă şi data încetării mandatului colectiv al fostului legislativ. Suplimentar, încetarea mandatului de parlamentar se mai poate produce în formă colectivă (prin dizolvarea Parlamentului, potrivit art. 89 alin. (1) din Constituţie), ori individual, prin demisie, survenirea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare la pedeapsa complementară a pierderii drepturilor electorale, incompatibilitate sau deces.
ARTICOLUL 71 - Incompatibilităţi
Cristian Radu, Managing Associate, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Incompatibilităţile constau în imposibilitatea exercitării concomitente a unor funcţii sau demnităţi. Instituirea unor incompatibilităţi între calitatea de parlamentar şi alte funcţii, publice sau private, are multe explicaţii: asigurarea independenţei parlamentarului; exercitarea necorespunzătoare a mai multor funcţii sau absenteismul parlamentar.
Incompatibilităţile sunt stabilite prin Constituţie sau prin legea organică, i.e. Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Printre funcţiile publice de autoritate incompatibile menţionăm pe cele de secretar de stat, consilier local sau judeţean, prefect sau primar. În schimb, este permis cumulul cu funcţia de membru al Guvernului. Având în vedere răspunderea politică a Guvernului exclusiv faţă de Parlament, Curtea Constituţională a recomandat în mod logic eliminarea acestei excepţii prin Decizia nr. 799/2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României.
Legea organică stabileşte, de asemenea, o serie de incompatibilităţi cu funcţii din mediul privat, precum cele de director general, director, administrator sau cenzor al unei societăţi comerciale.
Incompatibilitatea dintre funcţii nu este între exerciţiul lor, ci între deţinerea acestora, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Potrivit regulamentelor parlamentare, incompatibilitatea implică opţiunea celui în cauză între mandatul de parlamentar şi funcţia incompatibilă, cu consecinţa demiterii în cazul nerenunţării la cea din urmă.
ARTICOLUL 72 - Imunitatea parlamentară
Sebastian Radocea, Managing Associate, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Pentru asigurarea independenţei parlamentarilor în exercitarea voturilor sau exprimarea opiniilor politice în cadrul mandatului lor, Constituţia României reglementează imunitatea parlamentară.
Pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau opiniile lor politice, parlamentarii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ce aceştia vor fi fost ascultaţi. Cu titlu de excepţie, deputaţii şi senatorii pot fi reţinuţi şi percheziţionaţi (dar nu arestaţi) în cazul în care infracţiunea comisă este flagrantă, în accepţiunea Codului de procedură penală. Într-o asemenea situaţie, Camera respectivă se va pronunţa dacă există temei pentru măsura impusă, putând dispune revocarea unei asemenea măsuri.
Este discutabilă necesitatea încuviinţării Camerei pentru dispunerea unor măsuri necesare pentru buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea de la urmărirea penală, având în vedere exemple recente din viaţa politică, când anumiţi parlamentari au reuşit să părăsească ţara, chiar în timpul în care se încerca obţinerea încuviinţării pentru dispunerea unor măsuri preventive. În plus, în contextul în care la nivelul anumitor state membre ale Uniunii Europene, instituţia imunităţii parlamentare trece - sau a trecut deja - printr-un proces de revizuire constituţională menit să degreveze de ingerinţe politice şi să eficientizeze actul de justiţie, ne întrebăm dacă o asemenea revizuire nu s-ar impune şi în ceea ce priveşte Constituţia României.
ARTICOLUL 74 - Iniţiativa legislativă
Mihaela Alexandrescu, Managing Associate, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Iniţiativa legislativă reprezintă dreptul de a propune Parlamentului un proiect de lege, cu obligaţia acestuia din urmă de a analiza şi de a se pronunţa asupra respectivului proiect. Parlamentul nu este însă obligat să şi adopte proiectul de lege în urma analizei acestuia.
Constituţia recunoaşte trei categorii de titulari ai dreptului de iniţiativă legislativă, respectiv (i) Guvernul; (ii) deputaţii şi senatorii; şi (iii) un grup format din cel puţin 100.000 cetăţeni cu drept de vot, proveniţi din cel puţin un sfert din judeţele ţării, din fiecare judeţ provenind cel puţin 5.000 de cetăţeni.
Având în vedere că Guvernul este responsabil pentru asigurarea guvernării ţării potrivit programului de guvernare propus de echipa de guvernare şi aprobat de Parlament, cele mai numeroase iniţiative legislative provin de la Guvern.
În ceea ce priveşte iniţiativa legislativă a cetăţenilor, se are în vedere acordarea acestui drept unui segment important şi reprezentativ al populaţiei care nu beneficiază de un posibil acces la promovarea în Parlament a unui proiect de lege. Prin limitarea problemelor în legătură cu care cetăţenii beneficiază de iniţiativă legislativă, se urmăreşte protejarea interesului general în procesul legiferării, eliminându-se acele domenii care vizează probleme generale ale guvernării statale şi care ar putea conduce la promovarea intereselor unui grup restrâns de cetăţeni cu drept de vot.
ARTICOLUL 85 - Numirea Guvernului
Dominic Morega, Managing Associate, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Textul constituţional stabileşte atribuţiile Preşedintelui de a desemna candidatul pentru funcţia de prim-ministru, de a numi Guvernul, respectiv de a numi sau revoca unii membri ai Guvernului, situaţiile reglementate fiind detaliate prin art. 103 şi art. 104 din Constituţie.
Preşedintele nu numeşte primul-ministru, ci desemnează un candidat pentru această funcţie, supus votului de încredere al Parlamentului. Ulterior votului de încredere acordat echipei guvernamentale în Parlament, Preşedintele numeşte întregul Guvern şi nu fiecare membru în parte. În schimb, după învestirea şi numirea Guvernului, Preşedintele va revoca şi numi, la propunerea primului-ministru, unii membri ai Guvernului, în situaţia remanierii individuale a respectivilor membri ori a intervenirii vacanţei funcţiei (prin demisie sau deces).
Dacă remanierea guvernamentală atrage schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului, adică numărul membrilor Guvernului se modifică ori un partid sau mai multe sunt cooptate sau excluse de la guvernare, revocarea şi numirea membrilor Guvernului va necesita, în afara propunerii primului-ministru, votul de aprobare a noului Guvern, exprimat de Parlament.
ARTICOLUL 91 - Atribuţii în domeniul politicii externe
Dragoş Apostol, Managing Associate, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Pentru ca un tratat internaţional să devină parte a legislaţiei României, trebuie să parcurgă trei etape succesive, respectiv să fie negociat de către Guvern, să fie semnat de către Preşedinte, în calitate de reprezentant al statului român şi să se adopte o lege de ratificare de către Parlament. În final, Parlamentul este cel care, prin procedura ratificării, analizează dispoziţiile tratatului şi decide angajarea statului, care devine parte la tratat doar în urma acestei proceduri. În mod excepţional, tratatele internaţionale pot fi ratificate prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
Pe baza propunerilor de numire formulate de Guvern şi avizate de Parlament, Preşedintele este cel care mandatează formal, respectiv retrage mandatul reprezentanţilor diplomatici ai României. În ceea ce priveşte misiunile diplomatice, Preşedintele poate, în calitate de şef al statului, să decidă împreună cu primul-ministru asupra oportunităţii de a înfiinţa sau desfiinţa ambasade, consulate şi alte misiuni permanente sau temporare.
Scrisorile de acreditare ale reprezentanţilor diplomatici străini, semnate de şefii acestor state, sunt înmânate Preşedintelui României. Începând cu acest moment, reprezentanţii diplomatici străini îşi încep în mod oficial activitatea diplomatică în România.
ARTICOLUL 109 - Răspunderea membrilor Guvernului
Raluca Mişu, Managing Associate, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Constituţia României reglementează două tipuri de răspundere a membrilor Guvernului: răspunderea politică şi răspunderea penală.
Răspunderea politică este atrasă numai de Parlament şi îmbracă forma retragerii încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Membrii Guvernului nu răspund politic individual, ci solidar, iar atragerea răspunderii Guvernului conduce întotdeauna la demiterea tuturor membrilor Guvernului.
Constituţia României instituie o procedură derogatorie de atragere a răspunderii penale, dacă faptele au fost săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor. Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului, iar competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Legea nr. 115 din 28 iunie 1999 privind responsabilitatea ministerială reglementează cazurile de răspundere, precum şi procedura de urmărire penală şi de judecare. Deşi această lege prevede că procedura derogatorie nu se aplică foştilor membri ai Guvernului, prevederea legală a fost declarată neconstituţională.
