sursa: iiccr.ro, redactat de Adelina-Liana Ţînţariu
Acum 18 ani, pe 11 noiembrie 1995, sute de mii de oameni îşi luau rămas-bun de la liderul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, Corneliu Coposu. Străzile Bucureştiului erau pline de români, care deplângeau pierderea celui care marcase viaţa politică românească post-decembristă printr-un crez politic creştin-democrat autentic, conferindu-i şansa unei reconstrucţii democratice consolidată pe valori precum demnitate, moralitate şi sacrificiu. Cu toate acestea, Corneliu Coposu nu a beneficiat de funeralii naţionale, autorităţile române din acel moment refuzând cu obstinaţie să îi recunoască meritele politice, temându-se de impactul pe care acest moment l-ar fi produs în conştiinţele românilor.
Deopotrivă iubit şi contestat, Seniorul, aşa cum era numit de către cei care suferiseră şi rezistaseră alături de el în infernul comunist şi care vedeau în el un lider şi un deschizător de drumuri, a intrat în galeria marilor personalităţi politice ca un simbol al luptei împotriva comunismului şi al reafirmării democratice a românilor. Triumful politic, pe care Seniorul îl clădise cu eferverscenţă în primii ani de după căderea comunismului, avea să vină la un an de la dispariţia sa când Convenţia Democrată Română înregistra o victorie electorală răsunătoare în faţa Partidului Democraţiei Sociale din România. Cu toate acestea, moştenirea politică a Seniorului nu a fost pe deplin înţeleasă de către urmaşii săi politici, care nu au reuşit să conserve şi să fructifice victoria electorală din acel an.
Biografia lui Corneliu Coposu se împleteşte cu istoria Partidului Naţional Ţărănesc, căruia i se alătura încă din tinereţe, fiind mânat de militantismul şi convingerile tatălui său, protopopul Valentin Coposu, colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu. Apropierea de marele om politic Iuliu Maniu avea să fie definitorie pentru vocaţia sa politică ulterioară. Atras de proiectul politic al lui Maniu, Corneliu Coposu calcă pe urmele marelui lider ţărănist, împrumutând şi dezvoltând un model de politică bazat pe principialitate şi onoare.
A deţinut mai multe funcţii în cadrul partidului. Astfel, în 1935 a fost ales preşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar a Partidului Naţional Ţărănesc Cluj. Doi ani mai târziu a fost numit secretar personal al lui Iuliu Maniu, iar din 1940 a devenit secretar politic al liderului partidului. În perioada 23 august – 6 noiembrie 1944 a fost director de cabinet la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, iar în 1945 a devenit preşedinte al filialei P.N.Ţ. Sălaj, primind mandatul de delegat la reinstalarea activităţii autorităţii româneşti în Transilvania de Nord. Ascensiunea sa în cadrul partidului nu s-a oprit aici, fiind ales secretar general adjunct, iar în 1946 secretar al Delegaţiei Permanente, forul conducător al partidului.
Apropierea de Partidul Naţional Ţărănesc şi de liderul său, Iuliu Maniu, au influențat decisiv soarta sa odată cu preluarea puterii de către comuniști. Corneliu Coposu a fost arestat, împreună cu alți fruntași de marcă ai Partidului Național Țărănesc, în urma „Înscenării de la Tămădău”, din iulie 1947. După acest moment, acțiunile îndreptate împotriva Partidului Naţional Ţărănesc s-au derulat foarte rapid. Au urmat pe rând desfiinţarea partidului, ancheta, culminând cu organizarea procesului conducătorilor naţional-ţărănişti.
Parcurgând evenimentele vieții lui Corneliu Coposu, constatăm cu uimire că a fost lipsit de libertate de către regimul comunist 17 ani de zile (socotind și domiciliul obligatoriu). Corneliu Coposu a îndurat condițiile severe de detenție din penitenciarele şi coloniile de muncă de la Văcăreşti, Rahova, Jilava, Bragadiru, Piteşti, Malmaison, Craiova, Aiud, Sighetul Marmaţiei, Popeşti-Leordeni, Poarta Albă, Capul Midia, Gherla. Însă, cea mai aspră carceră pe care avea să o cunoască a fost „închisoarea tăcerii”, Râmnicu Sărat. Pentru 8 ani de zile, Seniorul, alături de elita naţional-țărănistă care supraviețuise altor centre de detenție din România comunistă, a îndurat la Râmnicu Sărat un regim de izolare totală. Mărturia Seniorului privind ororile îndurate aici este cutremurătoare: „Dacă n-aş fi fost optimist, n-aş fi putut să supravieţuiesc. În ultimii opt-nouă ani de puşcărie, alimentaţia deţinutului era în mod premeditat stabilită în maniera exterminării. Ni se dădeau 4-500 de calorii pe zi. La arestarea mea, în 1947, aveam 112 kg (am fost campion universitar la haltere, la categoria grea), la ieşirea din puşcărie rămăsesem la 51 kg. Aproape toată, generaţia mai în vârstă s-a prăpădit în închisoare datorită acestui regim. Lipsa de alimente, lipsa unor elementare condiţii igienice, deseori fără medic şi fără niciun medicament, lipsa de căldură (am petrecut opt ierni izolat, fără pic de căldură!) au fost tot elemente de exterminare. Vreme de opt ani de zile n-am putut scoate niciun cuvânt, iar la ieşirea din închisoare, uitasem să vorbesc!”.
Spre deosebire de alți fruntași naţional-țărăniști, Corneliu Coposu a reușit să supraviețuiască infernului de la Râmnicu Sărat. Cu toate acestea, viața de după eliberare nu avea să fie mai ușoară. După expirarea pedepsei, la 9 iulie 1962, a fost trimis în domiciliu obligatoriu pentru doi ani în localitatea Rubla, din Bărăgan, iar după 1964 a lucrat pe diferite şantiere de construcţii. A fost îndeaproape urmărit de Securitate, autoritățile comuniste temându-se de eventualitatea întâlnirilor clandestine dintre membrii naţional-țărăniști, dovadă fiind dosarul impresionant pe care astăzi îl regăsim în arhiva acestei instituții. Temerile autorităților comuniste aveau să fie justificate, Corneliu Coposu continuându-și activitatea politică și în ilegalitate. Din această postură a reușit în 1987 să afilieze Partidul Naţional Ţărănesc la Internaţionala Creştin Democrată. Mai mult, a organizat mai multe întâlniri ale membrilor PNȚ, reușind să mențină viu mesajul politic al celor care puseseră bazele partidului – Iuliu Maniu și Ion Mihalache.
După 1989, Corneliu Coposu a fost cel care a făcut posibilă reintrarea pe scena politică a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. Din funcția de președinte al partidului, devenea liderul incontestabil al opoziției democrate împotriva forțelor criptocomuniste coagulate în Frontul Salvării Naționale. Valul de simpatie venit din partea populației, precum și tonul tranșant al mesajului politic afișat de Corneliu Coposu îngrijorau profund puterea politică de la București. Astfel, Frontul Salvării Naționale a inițiat o puternică campanie de discreditare și hărțuire împotriva lui Corneliu Coposu, încercând să erodeze în fața alegătorilor imaginea liderului democrat. La toate aceste atacuri Seniorul a răspuns cu seninătate, demonstrând încă o dată cultura politică pe care dorea să o promoveze în rândul societății românești.
Corneliu Coposu a rămas în istorie ca cel mai important lider al democrației românești de după 1989 și ca cel mai fidel purtător al mesajului anticomunist. Foarte mulți dintre politicienii postdecembriști au încercat să se revendice de la moștenirea politică a lui Corneliu Coposu, cu toate acestea foarte puțini au reușit îl înțeleagă și să îi poarte mai departe crezul politic. Astăzi, suntem datori să ne amintim, să îl cinstim și să facem cunoscut portretul politic și uman al celui care a fost Seniorul.
Bibliografie
Ion Diaconescu, Cicerone Ioniţoiu, „Prin ungherele iadului comunist Râmnicu Sărat”, Bucureşti, 2007. Dorin Ivan, „Experimentul Râmnicu Sărat”, Editura Irineu Mihălcescu, Buzău, 2005. Augustin Vişa, „Din închisorile fasciste în cele comuniste din U.R.S.S. şi România”, „Colecţia Problemele timpului”, 1997. Tudor Călin Zarojanu, „Viața lui Corneliu Coposu cu documente din arhiva fostei Securități”, editura Mașina de scris, București, 2005.
