Fan Page Corneliu Coposu

Nascut Democrat

Înapoi la Tradiție

După 20 de ani de la Marea Unire din 1918, ardelenii s-au simţit nedreptăţiţi

În 15 decembrie 1938, la 20 de ani după Marea Unire, românii din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş i-au adresat regelui Carol al II-lea un Memorandum.

Regelui i se solicita o schimbare de regim, precum şi respectarea principiilor democratice, potrivit hotărârilor luate la Alba-Iulia, în 1918. Memorandumul românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş a fost redactat de Iuliu Maniu şi alţi fruntaşi ai PNŢ, nemulţumiţi de atitudinea Regelui Carol al II-lea şi măsurile luate de acesta.
Anul acesta s-au împlinit 95 de ani de la Marea Unire. Şi acum, ca şi în 1938, românii din Nord-Vestul ţării au rămas pe dinafară. Judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa, Sălaj, Cluj, Mureş, nu sunt cuprinse în marele proiect al autostrăzilor. Putem spune aşadar că din punct de vedere rutier România este sfârtecată.
Nici din punct de vedere administrativ acest colţ de ţară nu stă mai bine. Câţi miniştri sau secretari de stat sunt din Ardeal, Satu Mare, Maramureş, Bihor? Poate că şi cetăţenii din judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa, Sălaj, Cluj, Mureş ar trebui să înainteze un memorandum prin care să ceară să plătească o acciză mai mică la benzină din moment ce nu vor avea parte de autostrăzi.
Printre semnatarii Memorandumului se numără şi doi sătmăreni.

Este vorba de Andrei Doboşi (1875-1955), născut în comuna Vama şi de Mihai Popovici, braşovean de origine, dar care devine în anul 1927 preşedinte la P.N.Ţ Satu Mare. Datele despre cei doi le-am preluat din lucrarea Oameni din Sătmar, semnată de Bujor Dulgău şi Claudiu Porumbăceanu, apărută în anul 2000 la Editura Solstiţiu.
Andrei Doboşi se stabileşte la Satu Mare, după absolvirea Facultăţii de Drept la Târgu Mureş, în anul 1903,  unde a profesat ca avocat. S-a afirmat în „procesul moftinenilor” din anul 1913 fiind apărătorul părintelui Gheorghe Mureşan.
Alături de ceilalţi politicieni sătmăreni a participat la evenimentele din 1918, fiind ales membru al biroului C.N.R. comitatens Satu Mare. Din 1926 este membru al P.N.Ţ., iar la Congresul din 1927 este ales vicepreşedinte şi membru în comitetul executiv al organizaţiei atât la judeţ cât şi la municipiu.
Preşedinte al P.N.Ţ Satu Mare a fost ales Mihai Popovici (1879-1953)  şi el semnatar al Memorandumului din 15 decembrie 1938. Mihai Popovici va deţine funcţia de preşedinte al P.N.Ţ. Satu Mare până în anul 1936, an în care candidează pentru alegerile parlamentare, fiind primul pe lista P.N.Ţ. Mihai Popovici a ocupat câteva portofolii de ministru: la Interne în perioada 7-13 iunie 1930, la Finanţe a fost ministru de două ori, prima dată în Guvernul lui Iuliu Maniu în perioada 16 noiembrie 1928 – 15 octombrie 1929, de numele său legându-se stabilizarea leului şi a doua oară în perioada 13 iunie 1932 – 14 noiembrie 1933. A fost şi ministru al Justiţiei între 11 august 1932 – 14 noiembrie 1933. Mihai Popovici s-a stins din viaţă în închisoarea de la Sighet.
Andrei Doboşi a fost deputat de Satu Mare şi prefect al judeţului în perioada 15 noiembrie 1926-24 aprilie 1931. În anul 1940 se refugiază cu familia în judeţul Mureş, iar întreaga avere a fost confiscată de regimul comunist în anul 1949. Se stinge din viaţă la 12 iunie 1955 la Cluj, în locuinţa fiului său.

Dar să vedem care au fost doleanţele memorandiştilor din anul 1938.

 “Sire
Timp aproape de o mie de ani, Românii din Transilvania şi Banat au îndurat toate suferinţele şi pierderile naţionale, pricinuite de jugul unei stăpâniri duşmănoase(… )
Trei elemente au fost componentele de căpetenie ale ideologiei politice româneşti de peste Carpaţi< ideea naţională, dreptatea socială şi regimul democratic. Aceste trei principii, adânc împletite şi organic legate, formau în spiritul Ardealului şi Banatului o treime atât de strânsă, încât se confundau în acelaş mare ideal de eliberare, de unire şi de înălţare a naţiunei. ( … )
Dacă a fost natural ca regimul feudalilor străini să fie reacţionar şi anti-social, potrivnic votului universal şi reformelor agrare, pentru Românii din Ardeal şi Banat triumful cauzei naţionale a fost identic cu înfăptuirea imediată a acestor două reforme fundamentale. în spiritul Românilor numai prin aceste reforme se putea pecetlui prăbuşirea regimului străin, se dădea satisfacţie nevoilor şi sentimentelor mulţimii şi se chezăşuia definitiv permanenţa României în noile provincii.
Un stat românesc, fără democraţie şi fără dreptate socială pentru ţărani şi muncitori, ar însemna pentru ardeleni un naţionalism golit de o bună parte din conţinutul lui real şi ar fi continuarea vechilor nedreptăţi sub formă nouă, naţională. Tocmai de aceea conducătorii cari au convocat şi au condus adunarea de la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, proclamând principiul însuşi al unirei cu ţara-mamă, au înscris în acelaş timp necesitatea celor două reforme fundamentale în însăşi revoluţia ce s-a votat, înţelegând ca ele să facă parte integrantă şi organică din textul ei istoric, pe care îl anexăm.
Hotărârile de la Alba-Iulia nu au constituit o simplă enunţare de deziderate, ci un program politic precis la a cărui realizare s-a păşit cu hotărâre şi cu loială onestitate chiar a doua zi după adunarea de la Alba-Iulia.
Consiliul Dirigent, ales în ziua de 2 Decembrie 1918 de „Marele Sfat Naţional”, emanaţia adunării de la Alba-Iulia, a depus jurământul de fidelitate pentru Regele Ferdinand, ca un prim semn de încorporare în noua ţară. El a trecut îndată în competenţa guvernului central din Bucureşti serviciul afacerilor externe pentru nouile provincii şi directivele politicei monetare. Preşedintele Consiliului Dirigent, d-ul Iuliu Maniu, a ordonat mobilizarea generală şi prin d-ul General (Ioan -n.m.) Boeriu (de Polichna -n.m.) şi colaboratorii lui, a organizat pe teritoriul Transilvaniei şi Banatului corpurile de armată VI şi VII, care pe urmă s-au încorporat în armata românească. După aceste prime acte de unire şi integrare în organismul statului român, el a organizat serviciul judiciar, serviciul administrativ şi poliţienesc şi învăţământul de toate gradele.
Tot în Consiliul Dirigent a realizat reforma electorală pe baza votului universal şi a legiferat reforma agrară pentru nouile provincii> ca urmare sătenii au început să intre în posesiunea pământului expropiat, chiar în campania agricolă următoare. într-un cuvânt el a pus în aplicare practică principiile cuprinse, în revoluţiile adunării de la Alba-Iulia: desfacerea de vechiul stat maghiar, independenţa, libertatea şi unitatea naţională, a realizat dreptatea socială pentru săteni şi a asigurat cetăţenilor exerciţiul legal al drepturilor civile şi politice. în sfârşit, pentru asigurarea drepturilor minorităţilor naţionale, Consiliul Dirigent a pus în aplicare, în mod provizoriu, chiar legea naţionalităţilor, legiferată în vechia Ungarie încă în anul 1868, lege neaplicată de toate guvernele ungureşti şi rămasă în întregime literă moartă până la unire.
Binefacerile noului regim, îndrumat de principiile unei democraţii naţionale, conştiente şi dinamice, plină de avânt creator, s-au ivit în scurt timp. După patru ani de stare de război, care ascuţise suferinţele şi nemulţumirile populaţiunii aproape până la paroxism, prăbuşirea vechii autorităţi deslănţuise în primele săptamâni lupte şi vărsări de sânge între cele trei neamuri şi dezordini fatale în asemenea situaţii de tranziţie. Ele ameninţau să ducă la anarhizarea şi bolşevizarea provinciei, dar imensul capital politic de încredere şi simpatie de care se bucura noul regim românesc i-a dat autoritatea să stabilească, cu mână energică, ordine desăvârşită în timpul cel mai scurt, în tot cuprinsul provinciei. (… )
Astfel în primii ani de la unire s-a sălăşuit în Ardeal şi Banat o ordine desăvârşită, mulţumire sufletească şi o bună stare materială, invidiată şi de statele vecine. Ele erau un bun augur de viitoare prosperitate economică şi de consolidare naţională.
în această formă, Consiliul Dirigent a satisfăcut complet îndatoririle pentru care a fost ales> nu a putut însă să încorporeze în Statul român întreg teritoriul cuprins în tratatul din 1916 încheiat cu Aliaţii, din cauza hotărârii nefavorabile, în această privinţă, a Conferinţei de Pace, şi nu a putut contribui la realizarea nouii constituţii, aşa cum prevăzuse în rezoluţiunea dela Alba-Iulia, el fiind dizolvat de guvernul central în împrejurări cari se văd din anexa alăturată. Constituţia de la 1923 a fost impusă Transilvaniei şi Banatului, ca şi ţării întregi, în mod abuziv, fără consimţământul ei.
Epoca de construcţiune naţională, caracterizată printr-o operă pozitivă care în timp de un an şi jumătate a creat din nimic o întreagă organizaţie de stat românească, a luat sfârşit brusc prin dizolvarea Consiliului Dirigent. Odată cu activitatea lui s-a întrerupt şi un proces de consolidare naţională, atât de însemnat pentru desăvârşirea unirei şi pentru asigurarea ei în vederea crizelor externe pe cari un spirit clarvăzător ar fi putut să le prevadă încă de atunci. în ciuda avertismentelor şi protestelor necontenit repetate, ale conducătorilor ardeleni şi bănăţeni şi cu un dispreţ desăvârşit pentru obligaţiile morale, luate la proclamarea unirei, s-au săvârşit greşeli politice, care privite în lumina situaţiei actuale, apar tot mai evidente. ( … )
În loc de o nouă epocă de refacere materială şi de înălţare morală s-a continuat opera de umilire a provinciilor şi de pauperizare, înlăturarea elementului românesc ardelean şi bănăţean din funcţiunile publice imorale şi printr-un favoritism cu nimic justificat. ( … )

Sire
În afara acestei nemulţumiri cu caracter general pe cari le exprimăm faţă de regimul politic, aplicat ţării întregi, noi transilvănenii şi bănăţenii, suntem nevoiţi să înfăţişăm Majestăţii Voastre cu nemulţumirile noastre speciale, pricinuite de politica de guvernământ aplicată provinciilor noastre şi locuitorilor ei.
Sistemul centralist nu a înţeles aceea ce încă pentru Români a fost un principiu elementar de înţelepciune politică> metoda de asimilare treptată, fără procedări violente, a noilor provincii, prin respectarea tradiţiilor, a concepţiilor şi datinilor respective, prin descentralizarea serviciilor publice şi prin atragerea elementelor locale reprezentative şi de valoare la o colaborare activă în viaţa publică şi administrativă.
Aceste metode de înţelepciune politică au fost călcate în picioare faţă de o provincie care nu fusese, totuşi, cucerită, ci se unise printr-un act de liber entuziast consimţământ. Procesul de asimilare ar fi trebuit să se facă treptat şi cu prudenţă, nu numai spre a cruţa sensibilităţile, obiceiurile şi instituţiile înrădăcinate, dar şi spre a nu smulge florile odată cu buruiana, spre a nu distruge şi partea de tradiţii bune şi sănătoase, odată cu înlăturarea organizaţiei de stat şi a influenţelor străine.
Ca pretutindeni în istorie, la toate neamurile asuprite, starea de subjugare lăsase în Ardeal şi Banat, pe lângă ruinele unor dureroase pierderi naţionale, foloasele unei educaţii de conştiinţă naţională, de dârză afirmare a dreptului şi de preţuire a valorilor etice, superioare forţei brutale a stăpânitorilor vremelnici. Românii ardeleni şi bănăţeni au adus în noua ţară, pe lângă sărăcia materială, fatală consecinţă a stăpânirii străine, o bogăţie sufletească, afirmată cu sfioasă mândrie. Poporul din Vechiul Regat, cu un sentiment care îi face cinste, a apreciat şi a elogiat mai mult ca orice tocmai partea aceasta a aportului adus de noile provincii. S-a spus adesea că această aşteptare a fost înşelată şi că iluziile deşteptate în clipa unirii au făcut loc decepţiei. Dar cum puteau să se realizeze speranţele puse în Ardeal şi în Banat sub acest raport, când abia după un an şi jumătate de la unire, provinciile acestea au fost supuse unui tratament care nu le îngăduia decât cel mult o dureroasă luptă de defensivă pentru apărarea democraţiei naţionale şi a patrimoniului lor sufletesc, călcate în picioare de jefuitorii urnelor, de profitorii situaţiilor nevisate şi de foştii trădători ai cauzei naţionale? :i în timp ce se făcea totul pentru a se exclude elementul ardelean de la cârma treburilor publice, când bogăţiile Ardealului şi Banatului erau acaparate sistematic, opinia publică deplângea cu mirare, că, după scurgerea atâtor ani de la unire, în oraşele de peste munţi nu a reuşit să se formeze măcar un început de burghezie românească. :i este caracteristic faptul, că deşi Ardealul şi Banatul au contribuit încă înainte de război în bună măsură la formarea burgheziei din Vechiul Regat, aceleaşi aptitudini ale ardelenilor, cari s-au valorificat în ţara-mamă cu succes, nu au putut să se creeze încă o clasă comercială şi industrială românească la ele acasă. Recunoscând partea cuvenită solidarităţii şi rezistenţii, opuse de minorităţile cari dominau importante poziţii anterior dobândite pe tărâmul economic şi social, rămâne totuşi o mare parte de răspundere în sarcina metodelor centralismului şi a forţelor lui, cari au aşezat interesele meschine politicianiste deasupra marilor interese naţionale, pe cari o politică de stat condusă de concepţii superioare ar fi trebuit să aibă în vedere în nouile provincii.
în general, Românii ardeleni şi bănăţeni, în loc de a spori forţa lor economică, se găsesc într-o situaţie inferioară faţă de trecut. Băncile ardelene, odinioară mândria acestei provincii, în plin progres înainte de război, astăzi sunt doborâte la pământ. Preoţimea, intelectualitatea, partea mai înstărită a ţărănimii au suferit pierderi de miliarde. Dar ceea ce este mai dureros este lipsa de credit ieftin pentru ţărănime, care nemaiputând emigra în America, nu mai este în stare să-şi procure pe această cale capitalurile de investiţiune necesare progresului ei, desăvârşirii şi modernizării economiei rurale. Dintre toate consecinţele grave ale regimurilor ce am îndurat, starea de stagnare economică a mândriei ţărănimii ardelene, care au urmat pe conducătorii ei politici în toate luptele din trecut cu însufleţire şi a alergat cu încredere curată la Alba-Iulia ca să voteze unirea, este fenomenul care ne umple mai mult de durere adâncă pe noi cari am mers în fruntea ei în timpul acelor lupte.
Singura clasă socială care a sporit, în Ardeal şi Banat ca număr este funcţionărimea, în special clasa micilor salarizaţi publici, trăind din lefuri foarte modeste.

Sire
Starea de spirit din aceste provincii este frământată azi de alte preocupări mult mai grave, cauzate de consecinţele numeroaselor greşeli săvârşite de politica noastră internă şi externă, cu deosebire în cursul anilor din urmă. ( … )
Deşi lovite în interesele lor vitale şi umilite în mândria lor naţională şi în conştiinţa lor democratică, Ardealul, Banatul, Crişana şi Maramureşul nu numai că resping indignare şi desgust continuele suspectări de pretins separatism ce li se aruncă cu o jignitoare uşurinţă, dar sunt adânc chinuite de un sentiment de teamă, grijă şi nesiguranţă în ce priveşte viitorul lor. ( … )
Şi ei mai constată situaţia paradoxală că, în timp ce reprezentanţii minorităţilor din Transilvania se pot întruni liber şi sunt aproape zilnic priviţi şi ascultaţi de guvernanţii ţării, revendicările lor fiind satisfăcute repede şi cu bunăvoinţă, reprezentanţii poporului românesc, cari trăiesc în aceiaşi provincie sunt ţinuţi deoparte şi nu au posibilitatea de a arăta gândurile şi simţirile ce frământă mai mult ca oricând elementul de temelie al ţării. ( … )
Poporul nostru ardelean şi bănăţean este adânc respectuos faţă de autoritatea de Stat, respectuos cu deosebire, faţă de autoritatea regală, dar el aşteaptă acelaş respect pentru concepţiile şi revendicările sale. El cere mai ales ca autoritatea să fie respectuoasă de legi, de angajamentele luate şi de drepturile naturale ale naţiunei. Precum nu a abdicat la aceste drepturi naturale odinioară în faţa feudalilor şi magnaţilor, el nu consimte să abdice nici în noua ţară pe care a conceput-o ca a sa şi pe care a contribuit să o întemeieze cu jertfa sa. Pe sângele eroilor din Vechiul Regat, vărsat în marele război cu prea multă îmbelşugare şi pe luptele şi revoluţiile Ardealului din cari au ţâşnit hotărârea de la Alba-Iulia, sunt aşezate temeliile eterne ale acestei ţări.
Nu înţelegem să vorbim acum în interesul unei provincii, oricât de obijduită, şi nu cerem nici privilegii, nici tratamente speciale în serviciul unui interes regional. Cererile noastre sunt formulate în interesul ţării întregi, care e şi a noastră, precum şi noi nu vrem să fim decât ai ei pe totdeauna. Democraţia, constituţionalismul parlamentar, libertăţile publice, exerciţiul legal al drepturilor civile şi politice pentru prosperarea ţării întregi.
Declarăm cu hotărâre că nu cerem respectarea rezoluţiunilor de la Alba-Iulia pentru a slăbi unirea, ci pentru a consolida, nu pentru destrămarea ci pentru fortificarea naţională şi sufletească a neamului întreg.
Punctele hotărârii de la Alba-Iulia nu sunt condiţiuni puse unirii, dar sunt modalităţi de înfăptuire, primite şi aprobate în mod solemn de Regele Ferdinand şi de guvernul I. I. C. Brătianu, prezentate conferinţei de pace de la Paris şi stabilite în mod precis pentru realizarea şi consolidarea ei – modalităţi la cari nu putem renunţa cu nici un preţ. ( … )
Dacă minorităţile se plâng că nu au fost respectate drepturile lor, noi constatăm că dictaturile au încălcat în primul rând drepturile noastre, ale poporului român, asigurate la Alba-Iulia. ( … )
Subsemnaţii fii ai Transilvaniei şi Banatului, reprezentanţii ai tuturor judeţelor din această provincie, ne prezentăm înaintea Majestăţii Voastre cu rugămintea să binevoiască:
-A dispune respectarea principiilor fundamentale ale Adunării de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918,
-A reîntrona ordinea constituţională, întemeiată pe principiile democraţiei naţionale, pe reprezentanţă parlamentară reală a naţiunii, pe un regim de legalitate, respectuos faţă de drepturile civile şi politice ale tuturor cetăţenilor, desfiinţând starea de asediu şi cenzura,
-A dispune urgenta înarmare şi fortificare a ţării pentru apărarea hotarelor stabilite în tratatele de pace,
-A împărtăşi Transilvania şi Banatul cu dreaptă participare la viaţa de Stat şi administrativă şi a ocroti interesele lor naţionale, economice şi culturale în măsura cuvenită,

Ai Majestăţii Voastre prea supuşi şi prea plecaţi:
Ss. Iuliu Maniu, fost preşedinte al Consiliului Dirigent, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, Dr. Mihai Popovici, fost ministru, senator de drept, Dr. Emil Haţeganu, fost ministru, Sever Bocu, fost ministru; Prof. Dr. Valer Moldovan, fost subsecretar de stat; Dr. Justin Marşie, fost prefect; Dr. Ioan Pop, fost subsecretar de stat; Dr. Gheorghe Pop, fost subsecretar de stat; Octavian Codru Tăslăuanu, fost ministru; Dr. Aurel Dobrescu, fost subsecretar de stat, senator de drept; Ionel Pop, fost vice-preşedinte al Camerei Deputaţilor; Dr. Victor Moldovan, fost subsecretar de stat; Dr. Victor Deleu, fost deputat de Sălaj; Dr. Ioan Vescan, fost deputat Mureş; Dr. Liviu Micşa, fost deputat Someş; Dr. Simion Tămaş, fost senator Cluj; Valentin Poruţiu, fost senator Cluj; Dr. Simion Nemeş, fost senator Cluj; Prof. Dr. Augustin Popa, fost deputat Târnava Mică; Dr. Virgil Solomon, fost deputat Odorheiu; Dr. Ilie Lazăr, deputat Maramureş; Dr. Ieromin Stoichiţia, fost deputat Sibiu; Dr. Cornel Bianu, fost deputat Timiş; Dr. Aurel Leucuţia, fost deputat Timiş; Dr. Teodor Roxin, fost deputat Bihor; Dr. Max Radovan, fost prefect Caraş; Dr. Justin Pop, fost senator Hunedoara; Dr. Aurel Ţeţu, fost deputat Ciuc; Costache Lupu, fost deputat Trei Scaune; Dr. Andrei Doboşi, fost deputat Satu-Mare ş.a.

REFLECŢIUNI ŞI NOTE EXPLICATIVE
Sire,
Pentru o mai bună apropiere a celor cuprinse în memorand, ne îngăduim a prezenta Majestăţii Voastre şi o expunere mai largă de consideraţiuni de ordin politic, economic, psihologic, statistic, pe cari se sprijină afirmaţiile lui.

CONSIDERŢII GENERALE

După toate aceste desfăşurări, în ce stare a ajuns Naţiunea?
Am ajuns la punctul care formează obiectul principal al acestui Memorand, pe care-l aşternem la treptele Tronului.
Care este bilanţul a 20 ani a regimului din Ardeal şi Banat? Se poate spune lămurit un complect dezastru. Ardealul şi Banatul au fost ţinute 20 de ani, cu o scurtă excepţie, în permanentă opoziţie. în aceşti ani de opoziţie lungă s-au irosit toate forţele lor cele mai bune. încă dictatura liberală a mai ţinut seamă de oarecare aparenţe. Dictatura actuală a alăturat şi aparenţele. A trimis în fruntea celor 23 judeţe din Ardeal şi Banat ca Prefecţi 23 de Colonei activi din Vechiul Regat. A pus în fruntea judeţelor militari. I-a sustras misiunii lor de ostaşi şi le-a dat însărcinări politice. Ardealul şi Banatul au primit înfăţişarea de ţinuturi sub ocupaţie. în afară de judeţe, militarii au ocupat şi oraşele, toate oraşele din Transilvania şi Banat. Din 68 de oraşe, în 64 au fost trimişi tot ofiţeri din Vechiul Regat. în urma reacţiei publice, numărul acesta s-a redus mai târziu, dar sistemul a rămas.
Ce însemna această ocupaţie militară, această sustragere a atâtor colonei, activi, de la menirea lor? Sau că avem o pletoră inutilă de ofiţeri, cărora nu ştim ce întrebuinţare să le dăm, sau dezorganizarea Armatei, slăbirea ei, tocmai pe aceste vremuri critice. La noi Armata a fost ţinută departe de politică. Aceasta a făcut forţa ei. O Armată care capătă gustul politicei nu mai e armată. Cu ce drept s-a făcut ocuparea Primăriilor din Ardeal? Averile comunale sunt averi, bunuri private. Această ocupaţie nu se poate face decât cu dreptul Războiului. Şi nici cu aceasta. Oamenii străini trimişi astfel nu mai sunt primari, ci custozi, numiţi în averi inamice. în timpul din urmă au fost înlocuiţi mai mulţi ofiţeri cu civili. Şi mai rău. Recrutarea acestora se face în Bucureşti la o bursă a cafenelelor. Nu se poate îndeajuns caracteriza o decadenţă de drept, la care am lunecat. S-ar părea că o pregătire, conştientă, metodică a drumului spre bolşevism?

DESCENTRALIZAREA

Probabil pentru a contracara puţin efectele acestei ocupaţiuni în Ardeal şi Banat, sau, pentru a preveni oarecare reacţiuni cari se desinau în străinătate, Dictatura Majestăţii Voastre a făcut în pripă descentralizarea! … Dar parcă aceasta era reforma noastră cea mai hulită, defăimată, menită să dea satisfacţie strigătelor Provinciilor> era legea noastră cea desfiinţată la 1931, printr-un guvern care salva ţara contra noastră şi venise la cârmă pentru acea singură raţiune> era legea la reînfiinţarea căreia nici nu eram lăsaţi să ne mai gândim, când la 1932 am mai revenit odată, iar noi la cârmă, prin norocul nu ştim cărui joc constituţional, legea la care guvernul de patru ani ce ne-a urmat, nici nu se gândea, fiindu-i duşman principal, legea, în fine, care se aduce acum fără noi, dar evident, nu fără meritul nostru principal. Sire, nu putem avea nimic contra triumfului ideilor noastre, fie şi-n forma aceasta. Dar o chestiune de moralitate, de principiu se pune în prealabil.
Din experienţa noastră puteau şti că a descentraliza înseamnă a nu relega, de la Ministere la ţinut, numai atribuţiuni birocratice, ci şi mijloacele. Asfel descentralizarea nu-şi merită numele, e numai desconcentrare, poate nici atât. N-am relegat nici noi mijloacele, dar nu fiindcă n-am vrut, s-au n-am ştiut, ci fiindcă n-am putut, am fost împiedicaţi.
În asemenea împrejurări descentralizarea Dictaturei e mai mult o compromitere a ei. Pe urma ei recoltăm în Provincii noui şi complecte decepţii. Aceşti „rezidenţi regali” nu sunt decât transmiţători de acte, de la periferii la centru, cutii de poştă, aşezate în 10 ţinuturi. Pe urma lor nu răsare nici o viaţă nouă, nici o renaştere, toropeala merge înainte, doar nemulţumirea înregistrează o nouă creştere.
Vom ilustra cu un exemplu, ceea ce s-a făcut cu ceea ce era aşteptat să se facă. Luăm exemplul ţinutului Timiş. ~nfiinţat prin Legea Administrativă din 14.08.1939. |inutul administrativ Timiş cuprindea circumscripţiile (judeţele) Timiş-Torontal, Arad, Caraş, Severin, şi Hunedoara -n.m.â, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. :tiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare, etc.? 200 milioane! Atât face bugetul ţinutului Timiş! Legiuitorul a reunit bugetele celor 5 judeţe cari îl compun şi a creat ţinutul. Mijloacele au rămas aceleaşi, dar cheltuielile infructuoase au sporit, cu un organ în plus< Rezidenţa. Cele 200 milioane se cheltuiesc aproape în întregime pe salarii şi materiale. Drumurile judeţene, cari au fost în sarcina judeţelor, au trecut în sarcina Rezidenţei. Rezidenţa le va lăsa în aceeaş stare în care au decăzut de mult. Dealtfel şoselele naţionale cari sunt în sarcina Ministerului Drumurilor, n-au nici ele o soartă mai bună. în ţinutul Timiş, Ministerul n-a făcut nici un drum modern, autostrade până acum. De mulţi ani sunt făcute toate şoselele internaţionale maghiare cât şi iugoslave, în autostrăzi pentru automobilism, noi n-avem nici una. (…)
între timp am nimicit presa românească din Ardeal şi Banat şi i-am dat nebănuită înflorire cele minoritate. Sire, adevărată eră de abundenţă are sub noi această presă străină. înainte de război (1918), presa românească cea mai puternică era în Transilvania şi Banat, nu în Regat. Sub asuprire, marile cotidiane româneşti „Tribuna” (Sibiu), „Dreptatea” (Timişoara), „Gazeta Transilvaniei” (Braşov), „Tribuna” (Arad), „Românul” (Arad), „Lupta” (Budapesta), constituiau armamentul nostru puternic în marea luptă de afirmare. După 20 de ani? Nu mai există presă românească în Ardeal şi Banat. Locul ei l-au ocupat ziarele din Bucureşti şi presa minoritară. Da, presa minoritară, fiindcă chiar Românii găseau în ea o mai fidelă oglindă a vieţii locale. Aceasta i-a atras cetitori români. Astfel, această presă minoritară a devenit universală în Ardeal şi Banat. Sprijinită de o puternică industrie, poate şi de Budapesta, ea s-a dezvoltat într-o nebănuită măsură, maghiarizând şi generalizând şi în Statul Român, anulând un proces de românizare făcut prin şcoli. Bilanţul? Mai tânjesc azi două, trei cotidiane româneşti, care însă ce pot face faţă de o difuzare de 64 de cotidiane de emisiune a culturii maghiare şi germane. în plus îşi mai trâmbiţă şi o persecuţiune. Ce se poate face în contra acestei rătăciri colective care este politica românească?( … )
Politica vamală şi industrială, cartelurile de producţie şi comerţ formează lanţurile unei noi iobăgii.
Băncile româneşti din Ardeal, cari în trecut au fost izvoarele principale de credit pentru ţărănime, sunt, cu excepţia a 4-5, complect ruinate. Ele nu sunt numai victimele conversiunii, ci şi ale politicii de scont a Băncii Naţionale, care a lovit sistematic băncile româneşti din provincia noastră. Din cifra totală de 11 miliarde a scontului Băncii Naţioanle, Ardealul nu primeşte decât 867 milioane, din care 220 milioane pentru băncile româneşti.
Situaţia disperată a băncilor româneşti din Transilvania se poate uşor constata din următoarele cifre< 149 bănci româneşti şi 69 reuniuni de credit au avut în anul 1914, deci înainte de unire, un capital propriu de 2 miliarde 622 milioane (recalculat în moneda de azi), cifra depunerilor se ridica la 5 miliarde 125 milioane, iar rescontul ce primeau era de 2 miliarde 392 milioane lei.
în anul 1936, capitalul lor social este abia de 930 milioane, depunerile de 1 miliard 144 milioane lei, la rescontul abia de 220 milioane, mai puţin de a zecea parte din reescontul dinainte de unire. (…)
De altfel, băncile ardelene se găsesc azi în pragul lichidării din cauza deosebirii dintre termenul ce s-a stabilit pentru achitarea împrumuturilor datorate de clienţi (15 ani) şi a termenului de restituire a depunerilor (5 ani).
Din împrumuturile de gaj, Banca Naţională n-a plătit în toată Transilvania, din suma de 151 milioane lei, decât ceva peste 7 milioane lei.
Tot asemenea este semnificativ pentru viaţa financiară din Ardeal faptul că Creditul Industrial din Bucureşti, din suma de 41 milioane, n-a acordat pentru micii industriaşi din Ardeal decât 5 milioane.
în ce priveşte cooperaţia, situaţia transilvănenilor este direct lamentabilă. Câtă vreme totalul fondurilor băncilor populare în întreaga ţară se ridică la 5 miliarde, cel al tuturor instituţiilor de această natură din Ardeal nu face nici 1 miliard. Regimul liberal (1933-37) a desfiinţat descentralizarea cooperaţiei, creată prin legea Răducanu din 1929. Uniunea de cooperative „Ardealul”, precum şi Uniunea dela Timişoara au fost desfiinţate, pentru ca organizarea, propaganda şi controlul mişcării cooperatiste în aceste provincii să se facă de delegaţi domiciliaţi la Bucureşti, care nu pot dezvolta o activitate serioasă şi continuă. Uniunile dela Cluj şi Timişoara îşi formaseră în cei 3 ani de funcţiune un numeros personal de control, de organizare şi propagandă în Ardeal şi Banat, personal pregătit, care urma să fie armătura în jurul căreia să se organizeze o mişcare cooperatistă vie şi eficientă în aceste provincii.
Astăzi întreg personalul instituţiilor centrale din Bucureşti care lucrează în Ardeal şi Banat este recrutat din Vechiul Regat.
Ca urmare a acestei politici, ţărănimea din Ardeal şi Banat care cu 50-60 de ani în urmă fusese scoasă din ghiarele cămătăriei, prin înfiinţarea reţelei de bănci, întemeiată de conducătorii ardeleni de pe vremuri, azi, datorită politicii centralismului feroce a trecut în situaţia de peste o jumătate de veac şi este stoarsă de lăcomia unor elemente, care sunt plaga satelor. ( … )
Situaţia economică financiară mai mult decât nefavorabilă a transilvănenilor se evidenţiază şi prin faptul că transilvănenii sunt aproape excluşi dela participarea şi conducerea marilor intreprinderi industriale şi bancare ale ţării, deşi principalele intreprinderi se întemeiază pe bogăţiile naturale ale Ardealului ca spre pildă< Petroşani, Reşiţa, Mica, Titan-Călan-Nădrag, Gazul metan, Astra Vagoane, I.A.E., Intreprinderile forestiere şi altele. Intreprinderi de mine şi păduri, averi de multe milioane sunt aproape toate în mâini străine. Chiar şi cele care sunt în mâini româneşti, în conducerea lor, elementul ardelean este cu totul neglijat.
Ca ilustrare, cităm că la instituţia naţională de minerit nu este nici un director general, nici un consilier tehnic, nici un subdirector ardelean, iar dintre 35 de şefi de servicii şi şefi de exploatări, sunt numai 4 ardeleni, iar din 54 ingineri, numai 18 ardeleni.
în ceea ce priveşte conducerea centrală din Bucureşti a marilor bănci şi intreprinderi, ardelenii sunt în număr ridicol de mic.
În faţa justei revendicări ca în funcţiunile publice să fie aplicaţi românii din toate provinciile, în proporţie dreaptă şi în raport cu pregătirea pe care o au, stă dureroasa realitate că Ardelenii şi Bănăţenii sunt nesocotiţi în mod sistematic, nu numai în ce priveşte întreg teritoriul ţării, ci chiar şi pe teritoriul provinciilor. O scurtă privire aruncată pe datele statistice dovedeşte acest fapt în mod dureros.
La serviciile centrale din Capitală nu găsim nici un singur post de secretar general ocupat de vreun ardelean. La serviciile de Stat nu se găseşte nici un director general ardelean. Numărul directorilor la toate ministerele este de 5 ardeleni.
La înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 94 magistraţi, sunt 9 ardeleni şi bănăţeni, iar la Consiliul Legislativ din 58 sunt 4. La Ministerul Afacerilor Străine, în Corpul Diplomatic şi Consular din totalul de 197 de persoane, sunt 18 ardeleni şi bănăţeni, adică nici a zecea parte. La Ministerul de Finanţe din totalul de 137 de funcţionari, dela şefi de secţie din administraţia centrală a Ministerului sunt numai 6 ardeleni şi bănăţeni. La Ministerul Economiei Naţionale, în Administraţia Centrală din totalul de 92 funcţionari, sunt numai 4 ardeleni şi bănăţeni.
Această proporţie este atât de dureroasă la ministerele cu funcţionarii mai numeroşi şi este mai nefavorabilă pentru ardeleni şi bănăţeni la celelalte ministere.
Tot atât de insuportabile sunt stările în această privinţă şi celelalte servicii centrale, Banca Naţională, Căi Ferate, Poşta şi Telegraf, Jandarmerie, Siguranţă şi Armată. Ca explicare dăm câteva date privitoare la armată şi P.T.T.
în armată din 23 generali de divizie sunt 2 ardeleni şi bănăţeni, din 160 generali de brigadă sunt 5 ardeleni şi bănăţeni, iar din 2366 ofiţeri superiori până la gradul de maior inclusiv, numai 170 ardeleni şi bănăţeni.
în ce priveşte gradele inferioare de ofiţeri, proporţia este tot aşa de nefavorabilă. Ea va deveni din an în an, încă şi mai nefavorabilă, deoarece la şcoalele militare din Vechiul Regat nu se primesc aproape deloc, iar la Liceul Militar „Mihai Viteazu” din T. Mureş, elevii ardeleni şi bănăţeni se primesc în număr foarte redus. Spre pildă la examenul de intrare din anul acesta, s-au primit bursieri din Vechiul Regat 34, iar din Ardeal şi Banat 23. Cifra din urmă cuprinde şi pe fiii ofiţerilor din Vechiul Regat, aflaţi întâmplător cu garnizoana în Ardeal, astfel că în realitate numărul ardelenilor e mult mai mic.
În Corpul Telegrafo-Poştal dela Unire până în anul 1936 inclusiv s-au făcut 171 avansări de organe superioare de conducere şi administraţie, dela director general până la inspector. Din acest număr de 171 sunt numai 21 ardeleni şi bănăţeni. în ce priveşte pregătirea lor, din cei 150 funcţionari superiori din Vechiul Regat numai 12 au diferite licenţe şi numai 5 bacalaureat, ceilalţi 133 au numai 4 clase secundare sau mai puţin. Din cei 21 de ardeleni, 8 sunt Doctori în Drept, iar 13 bacalaureaţi. între timp, mare parte din aceşti funcţionari ardeleni au ieşit la pensie.
în prezent situaţia este următoarea: din 54 grade superioare propriu zise, Ardealul şi Banatul sunt reprezentate printr-un singur director şi 4 inspectori.

Câteva date din magistratură, foarte impresionante:

Dintre toţi magistraţii români de pe teritoriul Ardealului şi Banatului, originari din Vechiul Regat sunt 439, iar ardeleni şi bănăţeni 278. Adăugăm, că în Vechiul Regat nu se găsesc Magistraţi ardeleni şi bănăţeni aproape deloc. Ca pretutindeni aşa şi în magistratură, elementul ardelean este înlăturat dela conducere, ceea ce este cu atât mai nejustificat, cu cât din broşura alăturată se poate vedea, că chiar şi cu ocazia realizării Unirei, Ardealul şi Banatul au avut suficienţi intelectuali pentru a putea conduce viaţa administrativă şi judiciară, iar evident acum după 20 de ani dela Unire, s-a creat o pletoră de intelectuali ardeleni şi bănăţeni, cari, însă, sunt sistematic înlăturaţi, formându-se o clasă de nemulţumiţi şi de proletari intelectuali, care în scurtă vreme vor fi izvorul unor mari greutăţi în viaţa noastră socială de Stat. (…)
Noi suntem luptători, reprezentanţi politici ai unui popor, iar nu sperjuri, nici conspiratori. Lupta noastră este o luptă deschisă, în care nu primim a fi nici intimidaţi nici aţâţaţi. N-avem nici orgoliile convingerilor doctrinelor noastre, n-avem decât un orgoliu, cel al strălucirii Coroanei şi al Naţiunii. Despotismul, autocraţia, tirania creează inevitabil, fatal, luptele pentru libertate. Legile severe promulgate de Majestatea Voastră îi numeşte pe aceştia altfel< delicvenţi. Dar Societatea n-a văzut în ei niciodată delicvenţi, ci eroi. La toate popoarele şi în toate vremurile. Nu e oare păcat, strigător la cer, ca pe aceste vremuri, să se polarizeze astfel eroism românesc, român contra român, când împreună şi încă nu suntem destui, să facem faţă pericolelor? ( … )
Drept urmare a acestor consideraţiuni, dorinţa transilvănenilor se concretizează în rugămintea respectuoasă<
Binevoiţi, Sire, a reda poporului român libertatea !”

Surse

Oameni din Sătmar, Bujor Dulgău şi Claudiu Porumbăceanu, Solstiţiu, 2000, Satu Mare

http://www.banat.ro/academica/Memorand.htm

sursa: www.informatia-zilei.ro

Articol citit de 494 ori.

Alte articole