Corneliu Coposu Fan Page

Marcus Claudiu - "Destinul unui campion"

Înapoi la Lucrările Câștigătoare

(FR: Marcus Claudiu – „Destin d'un champion”)

MARCUS Claudiu, 17 ani, clasa a X-a B
Colegiul Tehnic de Transport Feroviar “Anghel Saligny” Simeria,
Şoseaua Naţională, Simeria, Hunedoara
Profesor coordonator, IVAN Mariana

Secolul trecut, prin “ bogăţia ” de terori, orori şi victime, a fost amfitrionul multor personalităţi care au intrat în istorie prin cuget, fapte şi moarte.

Uneori contactul cu dovezile nemiloase ale istoriei trezeşte conştiinţa sinelui naţional din amorţirea rutinei care ne înconjoară cu o paletă luxuriantă de probleme gingaşe, ce patronează zi de zi prin anost, deziluzie, pesimism, şi non-acţiune.

Ca orice popor aflat la interferenţa sferelor de influenţe politice, economice, sociale şi culturale ale lumii, noi, avatarii subsemnaţi ai lui Traian şi Decebal- o contradicţie în termeni, a polilor antitetici care se atrag, suntem pe acest pământ nişte norocoşi- fericiţi ai sorţii. Această fericire metaforică o datorăm înaintaşilor noştri, pentru care rareori mai schiţăm o închinăciune.

Noi, viitorimea uităm ce fapte mici facem spre deosebire de ei şi cu greu ne recunoaştem nimicnicia faţă de măreţia lor.

Corneliu Coposu… un campion în faţa noastră şi a lui Dumnezeu. Ursitoarele i-au hărăzit o cale dreaptă, fără ocolişuri, prin hăţişurile unor obstacole ridicate de un sistem utopic, predestinate eşecului. Din prea mult patriotism şi dintr-o exuberanţă a principiilor morale, destinul liderului PNŢCD a cunoscut momente cruciale, de o importanţă covârşitoare pentru România.

A făcut să curgă călimări întregi de cerneală în scrisori de o autentică vitalitate, în dosarele securităţii care reconstituie amănunţit fiecare mişcare a sa şi mai târziu în ziarele postdecembriste.

Descinde dintr-o familie cu prestanţa onorabilităţii: tatăl său, Valentin Coposu era protopop greco-catolic al Şamşodului, asesor consistorial şi arhidiacon, doctor în teologie, specialist în limba arameică ( limba lui Iisus ), prieten şi apropiat colaborator al lui Iuliu Maniu, iar mama sa, Aurelia Coposu, era fiica protopopului greco- catolic, Iulian Ancean de Ciolt. Sfinţenia, onoarea, datoria, binele şi dreptatea au fost atuurile care l-au călăuzit în viaţă şi l-au propulsat în sfera lui “Excelsior”… până la Dumnezeu.

Corneliu Coposu este fascinat de personalitatea lui Iuliu Maniu, liderul- fondator al PNŢCD- ului, îşi însuşeşte principiile democratice ale programului de dezvoltare a societăţii după un război atât de dur, ajunge lider, dizident, o personalitate care a intrat în istorie cu preţul libertăţii sale.

Odată cu instalarea tenebrosului regim totalitar, persecuţia psihică a lui Corneliu Coposu devine obiectiv principal. Din14 iulie 1947 Corneliu Coposu devine cel mai de seamă opozant care pune în pericol sistemul comunist şi “Siguranţa”acestuia. Devine prigonit şi pentru siguranţa comunismului este “exilat” în “garsoniera” nr.12 : pat de beton, sârmă ghimpată, gratii şi perspectiva unui memorial al durerii. Întemniţarea, un proces desfăşurat de- a lungul a cincisprezece ani, a fost o modalitate de represiune şi izolare. Lipsa dovezilor a dejucat însă manevrele anchetatorilor.

De la Jilava la Aiud, la Sighet, la Gherla şi Râmnicu- Sărat, Corneliu Coposu şi-a executat stagiul de reeducare, iar apropiaţii săi urmează acelaşi periplu, stingându-se din viaţă. Aici începe şi se sfârşeşte exilul interior. Trataţia carcerală devine inefabilă. Monologul interior era salvarea de la nebunie. Pseudo- mâncarea dădea sclipire speranţei. Timp de cincisprezece ani, închisoarea comunistă a reprezentat infernul, nu doar pentru liderul PNŢCD, ci pentru o întreagă generaţie de intelectuali, de oameni ale căror idei şi principii erau potrivnice dictaturii comuniste. Reeducarea îi transforma în schilodiţi ai sorţii. Oameni sănătoşi, integrii, principiali ajungeau subnutriţi, “cangrenaţi”, dar sufletul lor şi moralitatea rămaneau neatinse.

Trăieşte absurditatea unui sistem care încearcă şi uneori chiar reuşeşte inculcarea unui spirit de servituţie, de marionetă cu botniţa, care îi stopează rostirea, îi îngrădeşte libertatea de exprimare, gândirea, şi îi macină sufletul… Trăieşte durerea până la paroxism, chin fizic şi spiritual, dar verticalitatea şi valorile sale spirituale îl salvează din căderea în trup.

De la închisoare la domiciliu obligatoriu, de la interogatorii la supraveghere continuă, Corneliu Coposu a ieşit învingător. Un om carismatic, parcă hărăzit de Dumnezeu pentru mileniul al II-lea, Corneliu Coposu îşi creează prin consecvenţa şi spiritul de jertfă o personalitate bazată pe principii solide, tenacitate şi un patriotism care avea în vedere deschiderea lumii noastre spre civilizaţia apolinică, şi nu spre dionisiacul comunist ce a terorizat societatea românească aproape jumătate de secol.

Visul căderii Cortinei de Fier devine un ideal împlinit, dar coşmarul îşi continua traseul necruţător prin scena politică postdecembristă, care încă era dominată de reminescenţele comuniste; aceasta era refractară ideilor înnoitoare de aliniere a României la standardele de dezvoltare cerute de civilizaţia europeană: aderarea la NATO şi UE, libertatea de conştiinţă, privatizarea şi retrocedarea averilor confiscate de comunism. Din nou, în opoziţie, Corneliu Coposu intră întru- un exerciţiu de emulaţie cu puterea instalată ca urmare a victorie împotriva dictaturii ceauşiste.

Trecerea sa în veşnicie întăreşte parcă ideea de preşedinte moral al României, întrucât prin flash-back, observăm cum apariţia sa democratică a deranjat însuşi postcomunismul care ar fi trebuit să redea frâiele conducerii democraţiei; atunci “Carul său grecesc“ nu ar fi rătăcit atât prin pustiul luptei pentru putere. Poate ar fi reuşit în spiritul tradiţiei lui Iuliu Maniu să deschidă ochii românilor orbiţi de iluzia salvării.

Este un campion al cărui succes prea puţini pot să îl desluşească. Pentru el jignirile sunt ofrande, morala –o virtute a omului drept, iar viaţa sa politică o victorie în cer şi în sufletele oamenilor oneşti care îşi pun viaţa în slujba idealului suprem.

Lui Corneliu Coposu… veşnică pomenire, ţie, Preşedinte moral al României de ieri, de azi şi de mâine, ţie fericitule, că ai evadat din infernul politic al mileniului III . Dacă mentoratul său ar fi fost apreciat la justa sa valoare, am fi avut şanse mai mari la nivel mondial. Deschiderea spre universalitate o realizează prin recunoaşterea sa la nivel politic European, fiind numit în mai 1995 Ofiţer al Legiunii de Onoare de către Rebublica Franceză prin Ambasada Franţei la Bucureşti.

E tragic când prea târziu reuşim să ne apreciem adevăratele valori… e tragic că avem nevoie de moarte să devenim modele, personalităţi…campioni ai destinului, învinşi ai orbirii şi ai muţeniei.

Articol citit de 3312 ori.

Alte articole