În septembrie 1992, România trăia la cote maxime “şocul” Michael Jackson şi se pregătea să-l reconfirme pe Ion Iliescu în postura prezidenţială.

Ceva nevăzut şi radical s-a întâmplat, însă, în acea toamnă de acum 17 ani: un profesor universitar cu alura unui Don Quijote postmodern a reuşit să reziste tăvălugului social-democrat până în turul al doilea de scrutin şi să-i smulgă lui Iliescu aproape cinci milioane de voturi. Pentru prima oară, mai 1990, cu moştenirea sa obsedantă şi pantagruelică, părea benign.

Ioan Mânzatu, Mircea Druc, Ion Iliescu, Caius Dragomir, Gheorghe Funar, Emil Constantinescu. Sunt numele care s-au aşezat în interiorul buletinelor de vot, la alegerile prezidenţiale din septembrie 1992. Istoria e fără rest: singura necunoscută era proporţia victoriei previzibile a liderului FDSN.

‘Câte procente va pune Iliescu între el şi restul competitorilor?’ avea să se transforme însă într-o mirare cu potenţialul exploziv al unei alternative cât o speranţă. Totul a curs conform aşteptărilor, Iliescu a revendicat fotoliul de la Cotroceni, dar Emil Constantinescu, candidatul unei construcţii politice ciudate imaginate de “Seniorul” Corneliu Coposu, a reuşit să smulgă din inerţie o societate aflată la marginea civilizaţiei politice.

Povestea prezidenţialelor din 1992 e despre vechi aliaţi care aleg să meargă pe cărări separate, despre tuşele excentrice ale unei societăţi intrate cu pânzele sus în apele tulburi ale tranziţiei, despre memoria caldă a bâtelor minereşti, despre începuturile unui mit omniprezent în anii ’90 – comunism versus anticomunism. Nici FSN-ul nu mai era partidul “emanaţilor” revoluţiei, ci doar numele unei trădări aşteptate. Destinul politic al lui Petre Roman se separa definitiv de cel al lui Ion Iliescu. Ultimul lua sub umbrela popularităţii sale un nou partid – FDSN-ul – şi o camarilă de politruci reconvertiţi în capitalişti sălbatici. La mijloc, ca de obicei, era România.

ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR

“România nu va semăna cu nicio altă ţară”

> “O gazetă condusă de Adrian Păunescu, bardul de la Cotroceni, susţine, nici mai mult nici mai puţin, scenariul unei lovituri de stat date de Michael Jackson, acuzând presa care publică amănunte despre concertul din 30 septembrie 1992. Sărmanul nostru Michael Jackson Fan-Club, iată-l surprins drept o forţă destabilizatoare, vândută ungurilor. Iată-i pe bieţii săi membri, elevi care se adună zilnic pe un derdeluş din Cişmigiu, pentru că n-au sediu, luând locul legionarilor care au făcut atâtea zile fripte d-lui Ion Iliescu”, Ion Cristoiu

> “Avem nevoie de muncă, de foarte multă muncă, de responsabilitate şi de încredere. Ceea ce vă prezint constituie reflecţiile politice ale unui participant direct la Revoluţia din decembrie 1989. În sfera producţiei suntem într-o fază de declin păgubitoare. Liberalizarea preţurilor şi privatizarea au produs o stare de criză. E necesară promovarea cu hotărâre a democraţiei în viaţa politică şi socială, prin trecerea de la dezbinare la armonie socială, de la demolare la construcţie, de la intoleranţă la dialog”, Ion Iliescu, “Cred în schimbarea în bine a României”, programul electoral prezidenţial din 1992

> “La platforma cu care m-am prezentat şi la activitatea pe care am desfăşurat-o, aderă oamenii legaţi de muncă – muncitori, tehnicieni, ingineri din industrie, ţărănimea, lucrătorii pământului, intelectuali din diferite sectoare de activitate, din învăţământ, sănătate, cultură, din cercetare, funcţionari de stat, oameni care trăiesc din muncă cinstită. Nu cred că vor adera vreodată cei care sunt puşi pe căpătuială pe căi necinstite”, Ion Iliescu, 15 septembrie 1992, “Studio electoral” la TVR

> “În 1992, jocul politic era unul al manipulărilor. Am greşit fiindcă m-am lăsat bântuit de o utopie, aceea că putem trage linia între trecut şi viitor. Nu există normalizare fără asumarea trecutului, fără o judecată dreaptă a greşelilor lui. Trecutul ne întunecă sau ne luminează cărarea. Noi am prelungit nepermis trecutul, manipulările şi deruta”, Petre Roman, în cartea-dialog “Transformări, inerţii, dezordini: 22 de luni după 22 decembrie 1989” a Elenei Ştefoi

> “Vorbesc şi acum despre o democraţie originală. Luaţi toate ţările europene şi comparaţi-le. Există vreuna care să semene cu cealaltă? Nici România nu va semăna cu nicio altă ţară”, Ion Iliescu, 23 septembrie 1992, Europa Liberă

Vlad Stoicescu, 27 Octombrie 2009, Evenimentul Zilei