Corneliu Coposu Fan Page

Cum şi de ce a scăpat comunismul de proces - România Liberă, 10 decembrie 2009

Înapoi la Ziare din 2009

Corneliu Coposu si Doina Cornea

Desi puterea instalata in 1989 la Bucuresti venea din esaloanele inferioare ale PCR, din sfera civica s-a cerut imperativ organizarea unui mare proces al comunismului. Au trecut 20 de ani si marele proces nu a avut loc. De ce? Ce ar fi presupus? Cat de realist ar fi fost? La doua decenii dupa momentul care a intors busola acestei tari de la Est la Vest, Romania libera explica astazi detaliile in care s-a pierdut o idee care ar fi pus in sah 50 de ani de istorie recenta.

Pentru violentele din decembrie 1989 au fost condamnate, in ultimii 20 de ani, aproape 180 de persoane. Pentru crimele si abuzurile petrecute sub fostul regim comunist, s-au intocmit patru rechizitorii si s-au dat doua sentinte. Insa trecerea de la Romania

comunista la cea postcomunista s-a produs, in iarna anului 1989, cu pretul a peste 1.000 de morti. Regimul insusi a lasat in cele cinci decenii de dominare totala a societatii intre 500.000 si 2.000.000 de victime, estimarile variind de la sursa la sursa. Intr-o maniera sau alta, se impunea, deci, un decont al sistemului care a tinut Romania captiva capriciilor totalitare din martie 1945 pana in

decembrie 1989. Decont care ne-a fost sugerat drept necesar inca din primele zile si de organisme internationale.

Astfel, in vara anului 1990, ca urmare a gravelor derapaje ale proaspetei democratii romanesti, o delegatie a Comitetului Helsinki ajungea la Bucuresti. Intre 9 si 13 august, raportorii straini s-au intalnit cu oficialii politici ai noii puteri, cu reprezentanti ai serviciilor secrete, dar si cu lideri ai societatii civile. O luna mai tarziu, vizita emisarilor in Romania se concretiza intr-un raport oficial. Prima recomandare pe care Comitetul Helsinki o facea cu acea ocazie tarii noastre sublinia necesitatea ca aparatul de stat sa fie epurat de umbrele fostului regim. Raportorii Comitetului Helsinki intareau si cateva dintre cerintele formulate in Proclamatia de la Timisoara. "Comitetele ar trebui sa convinga autoritatile de necesitatea unui amplu proces judiciar si administrativ de curatare a aparatului de stat si a societatii in ansamblu de oamenii si metodele folosite de fostul regim.

(...) Exponentilor crimelor acestui regim nu ar mai trebui sa li se permita sa influenteze noua societate din pozitii oficiale. (...) Fortele active ale regimului Ceausescu, precum ofiterii de Securitate, inaltii oficiali din partid, guvern si cultura, ca instrumente ale crearii si mentinerii acestui regim, ar trebui sa suporte consecintele", se arata in documentul consultat de R.l.

De ce totusi nu s-a produs un decont istoric sub forma marelui proces al comunismului romanesc? Ce ar fi insemnat, pana la urma, un astfel de proces?

Cercetatorul Raluca Grosescu de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din Romania (IICCR) sustine ca un asemenea demers presupune o punere in scena in primul rand de natura penala. Infierarea ideologiei ar decurge apoi natural. "Acest tip de proces inseamna o serie lunga de procese duse in justitie, in care oameni care au comis crime politice sunt condamnati, iar din modul in care sunt concepute motivarile date sentintelor sa rezulte natura criminala a regimului insusi." Dupa ce a studiat pe larg evolutia modului in care Romania si celelalte state din fostul lagar socialist si-au gestionat trecutul totalitar, Raluca Grosescu conchide astazi ca, pragmatic vorbind, procesul comunismului in Romania a constituit de la bun inceput cel mult o himera:

"In primii ani de dupa Revolutie, un astfel de proces nu avea conditii de posibilitate: corpul magistratilor se formase in comunism, cei care au preluat puterea erau comunisti de frunte si nu a existat o reforma reala a Parchetelor militare". Indeplinirea minimelor cerinte de obiectivitate in raportarea de la acea perioada este considerata esentiala si de catre Teodor Maries, presedintele "Asociatiei 21 Decembrie 1989". In vara acestui an, Maries a fost protagonistul unui protest extrem, 74 de zile de greva a foamei, impotriva refuzului autoritatilor de la Bucuresti de a face public dosarul Revolutiei, in care nu a fost condamnata inca nici o persoana, in ciuda numarului mare de victime. "Nu a existat un proces al comunismului. Singurul moment care a panicat a fost Proclamatia de la Timisoara si Punctul 8. Eu am o teorie: au existat doua Balcoane false, la Revolutie si in Piata Universitatii, si doi lideri la fel de falsi, Ion Iliescu si Emil Constantinescu.

Intrucat societatea civila a fost construita si infiltrata de FSN, nu s-a putut realiza nimic notabil", spune Teodor Maries. Revolutionarul nu intrevede nici de acum inainte sansa unei rasturnari radicale a situatiei si aminteste modul in care a fost primita condamnarea comunismului, realizata in 2007 de Comisia prezidentiala condusa de Vladimir Tismaneanu. "Ca nivel la care s-a produs, ar fi trebuit sa constituie un semnal clar ca trebuie declansate proceduri juridice care sa lamureasca aceasta problema, macar din 2007 incoace. In special Parlamentul ar fi trebuit sa contribuie decisiv. Dar aceasta institutie este imbacsita de oameni cu probleme de trecut, fie pe relatia cu Securitatea, fie pe cea cu PCR. Ca atare, ce asteptari serioase poti avea?"

"Ar fi trebuit sa fie idelogic"

Un proces al comunismului ar fi impus, pe langa cercetarea faptelor care au condus la numarul mare de victime in decembrie 1989, si investigarea deciziilor care au vatamat populatia, luate de liderii comunisti in timpul regimului. Or, documentele ramase atesta ca procesele intentate cuplului dictatorial si membrilor Comitetului Politic Executiv (CPEx) au fost sumare, cu toate ca s-au soldat cu condamnari la inchisoare si chiar la moarte. In 1990, Paul Varzaru l-a aparat pe Ion Dinca "Te-leaga", fost primar al Capitalei si primvice-prim-ministru in ultimul guvern ceausist, in procesul intentat celor mai importanti patru membri ai CPEx (Ion Dinca, Emil Bobu, Manea Manescu si Tudor Postelnicu). Dinca insusi a stat cinci ani in puscarie, fiind condamnat initial pentru genocid.

Desi judecarea lotului CPEx, inclusiv a celorlalti 24 de membri, ramane o realitate, avocatul Paul Varzaru sustine ca Romania nu a avut parte de un adevarat proces al comunismului, ci doar de episoade particulare. In opinia sa, lucrurile ar fi trebuit sa fie clare: "Procesul comunismului ar trebui sa fie unul ideologic. Ar trebui sa aiba un aspect social, politic si economic, referindu-se la responsabilii sistemului, de la 6 martie 1945 pana in decembrie 1989.

Mai are si un aspect judiciar, al responsabilitatilor stiute, conform legislatiei penale, atat cele ale regimului politic, cat si cele ale persoanelor care au fost implicate in instaurarea si perpetuarea dictaturii comuniste". Paula Iacob a reprezentat si ea in instanta cateva figuri ale fostului aparat de stat. Tocmai datorita acestei implicari, Iacob, despre care presa a relatat recent ca ar fi colaborat cu fosta Securitate, si-a dobandit notorietatea inca din primele saptamani ale anului 1990. Ea transeaza problema procesului comunismului in Romania in doar cateva randuri: "A doua zi dupa Revolutie trebuiau verificate faptele care au dus la mortii din inchisori, la aruncarea oamenilor din case".

"Putea atinge si abuzurile contra patrimoniului"

Totusi, tragerea la raspundere a unor lideri atat de importanti din ierarhia fostului aparat de stat, precum cei din CPEx, ar fi putut sa constituie premisele majore ale unei evolutii cat mai apropiate de ideea de proces al comunismului. Interesele politice de moment ale noii puteri, care isi dorea cel mult o legitimare imediata in ochii opiniei publice, si nu mai mult, au facut ca o oportunitate istorica sa se piarda in detalii de moment. Raluca Grosescu, cercetator la IICCR, descrie pentru Romania libera ce s-a pierdut cu acea ocazie: "La noi, procesul CPEx ar fi putut sa reprezinte un mare pas inainte. S-ar fi putut atunci vorbi de responsabilitatea inculpatilor in represiunea de la Revolutie, apoi de responsabilitatile individuale ale fiecaruia pe diferite aspecte. Nu s-a intamplat asta, desi s-ar fi putut".

Specialistul consultat de R.l. sustine astfel ca fiecare dintre decidentii de rang inalt ai fostului regim ar fi putut sa raspunda in justitie vizavi de abuzurile consumate pe zonele pe care le-au avut sub coordonare. "Procesul comunismului poate atinge si abuzurile indreptate impotriva patrimoniului. Spre exemplu, in Bulgaria, primul proces a vizat acte de coruptie in operatiunile de ajutorare frateasca pe care le-a derulat Bulgaria lui Jivkov", adauga Raluca Grosescu.

Doua probleme

Una dintre problemele spinoase pe care ideea unui proces national al comunismului le ridica tine de legislatia care poate sta la baza unor demersuri efective in instanta. "Exista doua modalitati sa te raportezi la judecarea faptelor din acele vremuri: sa recurgi la legi retroactive, dar asta ne-ar apropia de stilul statului comunist. Sau sa judeci dupa legile in vigoare, asa cum se intampla intr-un stat de drept. Iar de aici decurg alte doua posibilitati: sa judeci dupa codul national sau dupa dreptul international", explica istoricul Raluca Grosescu. Aceasta sustine ca in Romania si in celelalte tari estice noile autoritati au preferat calea legilor nationale, iar obstacolele ivite nu au fost putine. "Din diverse motive, acestea au pus tot felul de probleme, dar conventiile internationale, care exced legile nationale, nu au fost utilizate. Chiar Constitutia statului socialist prevedea acest tip de ierarhie", incheie Grosescu.

Nürnbergul comunismului, imposibil

O a doua chestiune ridicata de discursul promotorilor unui proces al comunismului tine de juxtapunerea acestuia cu istoricul Proces de la Nürnberg (foto), in care figuri emblematice ale nazismului au fost condamnate pentru ororile din timpul regimului hitlerist. Cat este, deci, de realist un Nürnberg al comunismului la Bucuresti sau la Varsovia, Praga sau Budapesta, Berlin sau Bratislava, Sofia sau Tirana? Raluca Grosescu identifica aici doua mari probleme, una de perceptie, alta de cunoastere a realitatii istorice: "Procesul de la Nürnberg a avut loc in urma unei infrangeri, a Axei, pe cand comunismul a fost victima unei implozii. Intr-un loc, Nürnberg, avem niste castigatori, care vor sa judece si sa-si legitimeze victoria. In cazul comunismului, nu exista practic diferenta intre castigatori si invinsi. Vom gasi peste tot, nu doar in Romania, comunisti care se alatura celor ce au contribuit la caderea sistemului. Practic, in toate tarile comuniste comunistii participa la victorie.

Peste tot au existat negocieri duse intre liderii fostului si cei ai noului regim". Iar dincolo de aceasta maniera de a aseza lucrurile, cercetatorul de la IICCR mai indica o problema, de aceasta data de drept international: "Procesul de la Nürnberg s-a derulat in cadrul unui Tribunal International. In cazul statelor foste comuniste, cine sa fi organizat un asemenea tribunal? In general, astfel de instante s-au coagulat ca urmare a unor presiuni externe si, cu exceptia situatiei din Cambodgia, au vizat persoane si fapte comise pe fondul unui conflict armat. Cum in Estul Europei totul s-a petrecut in interiorul granitelor, instituirea unui Tribunal International ar fi putut atrage criticile celor care considera ca asa ceva ar aduce cu amestecul unor puteri straine in treburile interne ale unor tari suverane".

La judecata in statele fratesti

Gestionarea trecutului totalitar in Estul Europei a variat de la caz la caz. In unele tari elitelor fostei puteri le-a fost asigurata pentru o vreme imunitatea penala, multe state au desecretizat arhivele si nu de putine ori acuzarea fostilor comunisti a depins de jocul politic.

Ungaria: Pedepsirea crimelor din 1956

In Ungaria, spre exemplu, hotaratoare pentru modul in care urmau a fi tratati responsabilii fostului sistem a fost o decizie a Curtii Constitutionale de la Budapesta, care a respins o initiativa legislativa de a suspenda termenele de prescriptie pentru crimele comunismului, astfel incat ele sa poata fi judecate dupa 1990. Legea Yetenzi-Takacs, dezavuata in final de Curte, se baza pe prevederi existente chiar in Codul Penal socialist, potrivit carora cursul prescriptiei putea fi suspendat daca fapta nu a putut fi investigata.

In 1993, autoritatile maghiare au reusit sa impuna trimiterea in judecata a vinovatilor pentru crimele si violentele comise in timpul Revolutiei din 1956. Multi dintre cei vizati decedasera, insa, intre timp, cei condamnati au avut parte de pedepse usoare, suspendari ale acestora si chiar gratieri. In cartea "Justitia penala de tranzitie", autoarele Raluca Grosescu si Raluca Ursachi retin ca "in Ungaria nu au avut loc epurari sau lustratii, dar o lege a accesului la dosare permite verificarea colaborarii oamenilor politici si a personalitatilor publice cu fosta Securitate maghiara".

Bulgaria: Asasinatele si unitarea lagarelor

In Bulgaria, in schimb, lucrurile au stat diferit. Spre deosebire de Ceausescu, Todor Jivkov a fost inlaturat pasnic de la putere. Puterea instaurata dupa 1989 a instrumentat totusi doar sase dosare referitoare la crimele comunismului, iar toate l-au avut ca principal inculpat pe fostul dictator. In septembrie 1992 acesta a fost condamnat la sapte ani de inchisoare si la plata unor despagubiri de sapte milioane de leva. Curtea Suprema de Justitie l-a achitat insa patru ani mai tarziu, intrucat Constitutia postcomunista prevedea ca sefii de stat nu puteau fi condamnati pentru decizii luate in timpul exercitarii mandatului. Cercetatoarele Raluca Grosescu si Raluca Ursachi remarca insa ca o parte substantiala dintre acuzele indreptate impotriva fostului regim comunist de la Sofia au vizat acte de natura financiara.

Mai mult, potrivit acelorasi surse, in timpul unuia dintre procese, un martor-cheie, supravietuitor al lagarului de la Lovec, a fost asasinat. Insa nici un proces nu a facut referire la crimele comise in anii ‘50, cea mai dura perioada a comunismului bulgar, si nimeni nu a fost condamnat pentru cruzimile savarsite in lagarele de munca fortata. Totusi, in 2000, cu sapte ani inaintea Romaniei, dar fara a fi continuata si cu o condamnare formala de catre presedinte in Parlament, Legislativul de la Sofia a "adoptat o lege prin care regimul comunist era declarat ilegitim si criminal, iar Partidul Comunist – o organizatie criminala".

Polonia: Decizii cruciale si jocuri politice

Varsovia se evidentiaza prin rolul adjudecat de institutele de investigare a crimelor comunismului, care au documentat cea mai mare parte a infractiunilor de care ar putea fi acuzati liderii fostei oranduiri socialiste. Insa regimul comunist de la Varsovia s-a evidentiat printr-o represiune mai redusa in intensitate, dar si prin faptul ca a fost singurul stat comunist in care agricultura nu a fost colectivizata. Mai mult, inca din iunie 1989, cand la Bucuresti comunismul parea inca trainic pe veci, in Polonia se organizau primele alegeri partial libere. Meritul le-a revenit sindicatelor, care se evidentiasera inca de la inceputul anilor ‘80, si care au garantat, in schimb, dupa cum arata Justitia penala de tranzitie, ca "trecutul nu va fi politizat sau reinterpretat".

Tadeusz Mazowicki a ajuns astfel primul premier necomunist al tarii, iar in august 1989 Parlamentul de la Varsovia constituia deja prima comisie parlamentara de cercetare a crimelor politice orchestrate de serviciile de securitate. O data cu suspendarea, in 1995, a termenelor de prescriptie pentru anumite categorii de infractiuni (care curgeau acum incepand cu 1 ianuarie 1990), multe cazuri au ajuns in instante. Totusi, si in Polonia s-a dovedit ca inlaturarea Partidului Comunist de la carma tarii nu a fost suficienta pentru a repara nedreptatile peste noapte.

Dupa cum remarca cele doua cercetatoare, consultate de Romania libera, un mare obstacol l-a constituit politizarea acestui subiect: "Numeroase procese incepute in perioada guvernarii de dreapta (intre 1991 si 1993) au fost stopate sau tergiversate dupa schimbarea puterii politice si revenirea la guvernare a fostilor comunisti". Paradoxal insa, in Polonia urmasii fostului regim au luat si ei unele masuri ce nu pot fi ignorate, dupa cum ne indica aceeasi sursa: "Prima amendare a Codului Penal polonez, in vederea suspendarii prescriptiei, a fost votata de Parlament in 1995, cand comunistii se aflau la putere. si in ceea ce priveste lustratia, cei care au luat masurile cele mai semnificative au fost tot urmasii comunistilor, presedintele postcomunist Kwasniewski si Alianta Stangii Democrate".

Cehoslovacia: Lustratie oficiala in Cehia si neoficiala in Slovacia

Daca in Romania Proclamatia de la Timisoara si punctul 8 au fost tratate cu indiferenta de toate formatiunile care s-au succedat in ultimii 20 de ani la putere, iar Legea lustratiei zace in sertarele Parlamentului, la fel de "uitata", in fosta Cehoslovacie epurarile fostilor colaboratori ai politiei politice si ai demnitarilor comunisti s-au dovedit, dupa cum afirma cercetatoarele Raluca Grosescu si Raluca Ursachi, "printre cele mai importante din Europa de Est". Cand Romania era inca marcata de experienta mineriadelor din 1990 si 1991, Cehia adopta in 1993, potrivit acelorasi surse citate de R.l., "Legea asupra ilegitimitatii regimului comunist si asupra rezistentei la acesta". Tot Cehia a fost si prima tara din Europa de Est care a condamnat prin lege comunismul, in noiembrie 1991.

Cele doua cercetatoare de la IICCR arata ca, pe acest fundal, pana in 2007 au fost documentate in Cehia 3.000 de cazuri legate de abuzuri ale fostului regim, 192 de persoane au fost judecate si 30 – condamnate. In tara vecina insa, Slovacia, in primul deceniu de la separarea de Cehia nu s-a intamplat nimic notabil pe linia condamnarii responsabililor comunisti. Lucrurile s-au schimbat radical dupa 2002. Potrivit documentarii realizate in Justitia penala de tranzitie, "Slovacia se numara printre putinele state care au mers pana la a publica lista tuturor colaboratorilor cu politia politica". Spre deosebire de Praga, Bratislava nu a implementat insa o lege a lustratiei, dar a condamnat, in 1996, regimul comunist drept unul "imoral si ilegal".

Chiar si asa, in lipsa unei lustratii generale, publicarea listei de fosti colaboratori ai serviciului de securitate comunist a condus la terminarea carierei politice a catorva membri ai Parlamentului, a carierelor unor ministri, episcopi si arhiepiscopi. Raluca Grosescu si Raluca Ursachi relateaza in cartea lor un episod care priveste inaltul cler, inca partial de neimaginat in Romania anului 2009: "In martie 2006, Biserica Reformata slovaca a decis intr-un sinod extraordinar ca toate fetele bisericesti care au colaborat vor fi iertate, dar nu li se va mai permite accesul la inalte functiuni – pentru a proteja institutia, dar si pe cei in cauza, de o publicitate exagerata".

Iugoslavia: Umbra razboiului

In timp ce in fostele capitale socialiste tranzitia de la socialism la capitalism luase deja startul, Iugoslavia lui Tito se pregatea de cel mai sangeros razboi interetnic din Balcani. Lustratia si condamnarea liderilor comunisti si a practicilor lor nu erau deloc prioritare. Anii ‘90 au fost cei ai razboiului civil si ai masacrelor care au uimit Occidentul, dar si perioada in care Iugoslavia titoista se rupea si dadea nastere unor noi state pe harta Europei.

Rusia: Nici un semn de intrebare

In Justitia penala de tranzitie, Raluca Grosescu si Raluca Ursachi comprima elocvent atitudinea postcomunista a Kremlinului: "In aceasta tara nu au avut loc nici epurari oficiale, nici lustratie, nici procese ale fostilor responsabili comunisti, iar dezbaterea despre abuzurile fostului regim a fost eludata de majoritatea fortelor politice".

Albania: Epurari masive, dar criticate

Regimul comunist de la Tirana a fost considerat cel mai represiv. Pedeapsa cu moartea se aplica inclusiv la tentativa de a parasi tara sau propaganda impotriva ordinii existente. Spre deosebire de toate celelalte state prietene, cu exceptia URSS, in Albania comunismul a sucombat nu in 1989, ci in 1992. Au urmat o perioada marcata de violente si crah economic, dar si de jocuri politice care au alterat tentativele de debarasare de trecutul comunist.

In ciuda contextului intern extrem de agitat, cercetatoarele Raluca Grosescu si Raluca Ursachi remarca faptul ca "in Albania, prin intermediul mai multor legi de lustratie, a fost condus cel mai vast program de epurari ale aparatului de stat din Europa postcomunista". Program care, potrivit acelorasi surse, a fost insa extrem de criticat pe plan extern pe motiv de a fi fost dictat de "favoritism politic si personal".

Tarile baltice: Vanatoarea KGB-istilor

Cu privire la acest spatiu, specialistii consultati de R.l. remarca faptul ca debarasarea de trecutul comunist in aceste state s-a concentrat pe eliminarea prezentei agentilor si colaboratorilor fostului KGB din viata politica. In Lituania a fost creata o Comisie Internationala de Investigare a Crimelor de sub Ocupatia Nazista si Sovietica, compusa din juristi, istorici, reprezentanti ai organizatiilor evreiesti si activisti straini pentru drepturile omului. In Estonia, in schimb, serviciile de securitate sunt singurele abilitate sa cerceteze crimele impotriva umanitatii comise in timpul comunismului. Au existat putine condamnari, majoritatea pentru acte savarsite in anii ‘40-‘50. si in Letonia, majoritatea cazurilor aduse in justitie vizeaza perioada in care tara s-a aflat sub ocupatie sovietica.

Germania: Deconspirarea din arhive

Modul in care a fost gestionat trecutul comunist in spatiul fostului RDG este considerat de specialisti un model demn de predat statelor cu experienta similara din blocul estic. Vecinatatea Germaniei Federale a constituit un atu singular de care au beneficiat acuzatorii comunismului redegist, desi nici un fost ofiter STASI nu a fost condamnat dupa 1989, iar presedintele Honecker a beneficiat de acelasi regim ca si lucratorii politiei politice. Asta, intrucat autoritatile au decis sa fie luata ca reper legislatia valabila pana in 1989 pe teritoriul Germaniei Democrate.

Totusi, cercetatorii consultati de R.l. releva faptul ca Bonnul si, ulterior, Berlinul au initiat o ampla operatiune de demascare a sistemului, care a cuprins "lustratia, deschiderea arhivelor fostului regim sau infiintarea de memoriale in multe orase ale tarii". Potrivit acelorasi surse, procesele intentate mai multor inculpati, pentru crime savarsite asupra cetatenilor est-germani, s-au soldat cu condamnari in care a fost evidentiata ierarhia responsabilitatilor din sistemul comunist, unul dintre elementele esentiale ale ideii de "proces al comunismului".

Laurentiu Mihu, 10 decembrie 2009, România Liberă

Articol citit de 3875 ori.

Alte articole