Ce s-a ales din mostenirea morala si politica a Seniorului Corneliu Coposu? Iata o intrebare de o actualitate perena. Si nu doar din simplul motiv ca, in aceste momente, scaldate in lumini si umbre, comemoram implinirea a 95 de ani de la nasterea unei figuri emblematice a romanismului ca atare. Resorturile intime ale unei astfel de interogatii nu sunt nici macar eminamente politice. Din contra.

Cand vorbim despre Corneliu Coposu, ne raportam la un model de conduita morala, politica si sociala. La o zestre de idei si de valori, incununate de consecventa unui fel de a fi. Descoperim principii nealterate de gratiile inchisorilor comuniste si reafirmate, cu aceeasi seninatate si dezinvoltura, dupa Revolutia din '89, atunci cand fostii tortionari au incercat sa poarte simptomatice masti umane. Neschimbat in urma celor 17 ani de carcera rosie, modelul moral al Seniorului Corneliu Coposu ramane si astazi, mai mult ca oricand, o provocare. Nenumarati sunt cei ce cred ca mostenirea etica si politica a celui care a fost supranumit, pe buna dreptate, „presedintele moral al Romaniei", a dat roade in perioada postdecembrista. Deschiderea europeana a Romaniei si alaturarea tarii la structurile euroatlantice au fost idei nutrite de Senior, si de fruntasii taranisti, inca din anii premergatori Revolutiei din '89. Nevoia de Europa, invocata asemeni unei nevoi de aer, a fost intotdeauna un laitmotiv al discursului rostit de presedintele PNTCD. De asemenea, asanarea si reformarea morala a clasei politice romanesti, prin potentarea unei legi a lustratiei, menita sa insanatoseasca mediul public si politic, reprezinta un precept de capatai al celui care a fost Corneliu Coposu. Desi blocat in comisiile Camerei Deputatilor, proiectul legii lustratiei mai tine si astazi prima pagina a ziarelor, fiind o dovada graitoare a actualitatii Seniorului. Destin tragic, dar deopotriva luminos, Corneliu Coposu ramane un reper moral in dupa-amiaza istoriei noastre recente. Luand aminte la punctele de vedere exprimate de cei care l-au cunoscut, atat prieteni, camarazi, cat si mari oponenti politici, putem invoca, o data-n plus, nevoia noastra, a tuturor, de icoana vie a Seniorului.

Ion Diaconescu, fruntas taranist

„Iuliu Maniu: «Cornele, sa nu lasati partidul sa moara»"

„Seniorul Corneliu Coposu obisnuia sa invoce, in discutiile pe care le purtam, una dintre ultimele rugaminti ale lui Iuliu Maniu care, in anii invaziei sovietice, i-a atras atentia: „Cornele, sa nu lasati partidul sa moara!" Toata generatia mea de taranisti a trait in aceasta atomosfera. Am facut totul, in acei ani grei, pentru a nu lasa PNT sa moara. Mostenirea care a fost purtata de Coposu si de mine vine de la Iuliu Maniu si de la Ion Mihalache, ctitori ai partidului intre cele doua razboaie. Astfel, forta politica care s-a impotrivit, pe cat a putut, acestei rastalmaciri a vointei poporului, facuta de comunisti, a fost PNT. Am castigat alegerile din 1946 cand taranistii au obtinut 80% din sufragii. Scrutinul a fost insa falsificat, nu l-a recunoscut Guvernul si astfel a inceput dictatura comunista. O prigoana infernala! Toti fruntasii partidului care erau mai in varsta au murit in puscarii.

„In libertate, nu am dat de libertate"

Cei care mai traiesc din generatia mea, taranistii,
au facut puscarie. Am fost marcati intreaga viata. In 1964 am fost eliberat din puscarie. In libertate, nu am dat de libertate. Pana la Revolutie, am strabatut jumatate de secol de la instaurarea comunismului. Nu am putut continua lupta intr-o maniera deschisa, conducerea se zbatea prin puscarii, iar multi au murit. In 1989 era un climat total diferit. O alta lume. Foarte multi nu stiau cine au fost Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Bratianu. Am incercat sa revenim politic, era datoria noastra sa reafirmam mostenirea lasata de Maniu si Mihalache. A fost extrem de greu. Nu mai aveam puterea tineretii. Sa va spun, in mare, printre cei 20 de oameni, impreuna cu care am incercat sa revigoram partidul, nimeni nu era mai tanar de 70 de ani.

„Am deschis calea catre Bruxelles"

Impreuna cu celelalte partide am reusit sa imaginam
CDR, singura sansa de a castiga in alegeri impotriva noilor comunisti. Guvernarea CDR, acuzata de foarte multi neavizati, nu a fost un esec. A fost un inceput bun, am deschis calea catre 
Bruxelles. Noi, taranistii, am atras mereu atentia asupra importantei deschiderii catre Europa. PNT facea parte dintr-o familie politica europeana cu doi ani inainte de Revolutie, cand am fost acceptati in cadrul Internationalei Crestin-Democrate. Este meritul Seniorului. Un vicepresedinte al acestui for a venit in Romania, l-a cunoscut pe Corneliu Coposu si, in urma discutiilor tainice, am fost inscrisi, fara a fi insa, la acel moment, oficializati. Nu era posibil, ne aflam in plina dicatura comunista. A fost un urias pas inainte pe care am reusit sa-l facem sub dictatura comunista.

„Nu stim cum sa mai alergam dupa Europa"

Dupa Revolutie, atat PSD, cat si partidele nascute din
cadrele comuniste erau virulente, aveau discursuri impotriva unui suflu inovator, european. Bogatia si proprietatea privata erau infierate, de parca erau crime. Acum, nu stim cum sa mai alergam dupa Europa. In discutiile pe care obisnuiam sa le port cu Corneliu Coposu, vorbeam deseori despre mostenirea pe care ne-a lasat-o Iuliu Maniu care, in Testamentul sau, ne-a lasat zestre cele patru mari principii: democratia crestina, patriotismul luminat, democratia integrala si dreptatea sociala. Fara toate aceste patru principii nu se poate absolut nimic! Am convingerea ca, pe viitor, va fi iarasi partidul care a fost candva, nu va muri, va renaste. Desi, e drept, PNTCD este astazi un partid fragmentat de lupte interne. Este pacat.

„Eu si Coposu ne-am tusit morse in puscarie"

Eu cu Corneliu Coposu am fost prieteni buni de-a 
lungul a foarte multi ani. Inca din 1947. Fiecare dintre noi a parcurs alt traseu prin puscarii. Ne-am reintalnit in 1957, in odioasa puscarie de la Ramnicu Sarat. Ne-am tusit morse si ne-am ciocanit prin ziduri. Din momentul in care am iesit din puscarie, am tinut o permanenta legatura. Ani in sir au durat anchetele Securitatii. In acea perioada, imediat dupa iesirea din temnitele comuniste, am „beneficiat" de noua atitudine a puterii comuniste. Pentru a pastra o oarecare imagine in Europa, tortionarii nu mai voiau sa aiba detinuti politici. Pana in 1989, am traversat, impreuna cu Seniorul Corneliu Coposu, toate sicanele comunismului. La 12 ianuarie am fost primul partid politic care s-a inscris, oficial, dupa Revolutie. Colaborarea mea cu Seniorul a fost permanenta, am revitalizat statutul si programul partidului. Era foarte preocupat daca tinerii vor fi capabili sa preia acest apel, aceasta mostenire, si sa-l duca mai departe.

„L-am vazut pe Ion Mihalache printre gratii"

Dupa Revolutie, la ani de zile dupa chinul suferit in
puscarii, am revazut odioasa temnita de la Ramnicu Sarat. Am fost impreuna cu Seniorul. Amandoi am avut impresia ca vedem acea cladire in care am fost intemnitati pentru prima oara in viata. Eram intr-o izolare mormantala acolo. Eram scosi foarte rar in curte, mereu insotiti. Nu aveam nici eu, nici Coposu o imagine a locului in care am fost inchisi si chinuiti. Ion Mihalache a murit acolo. Imi amintesc si acum momentul in care l-am vazut la Ramnicu Sarat. Mihalache fusese scos, mai mult mort decat viu, la o scurta „plimbare" prin curtea penitenciarului. Mi-am asumat toate riscurile si m-am catarat pe geamul celulei. Printre gratii, l-am vazut pe Ion Mihalache. Aveam imaginea lui in memorie, aceea a unui om voinic si sanatos. Acum era un schelet. La Ramnicu Sarat era o atmosfera de mormant, nu aveam voie sa comunicam in niciun fel. Am facut morse tusit, am incercat si morse ciocanit in perete. Era riscant, zgomotele erau auzite de paznici. Tuseam in ritm de morse si, astfel, puteam dialoga intre noi.

„A doua celula de la parter, pe stanga"

„Imi aduc aminte si azi. Celula de la parter stanga,
prima, era a lui Ion Puiu. In a doua era inchis Corneliu Coposu. Eu eram in a treia carcera, iar in a patra era Ilie Lazar. Eu am ciocanit in peretele din stanga, mi s-a raspuns ca acolo e Corneliu Coposu. Am ciocanit si in dreapta, in peretele ce ma despartea de Ilie Lazar. Mi s-a raspuns, dar, la inceput, nu am inteles nimic. Folosea un morse diferit. In timp, i-am invatat morse tusit. Ieseai la plimbare, tuseai. Aflai raspunsul intr-o zi sau doua. Va spun sincer, aveam senzatia ca traim: un suvoi de tuse, doua cuvinte."

Zoe Petre, istoric si analist politic

„Sa urmam modelul Corneliu Coposu!"

„La douazeci de ani dupa prabusirea sistemului 
comunist, in Europa si chiar si in Romania, putem evalua cu mult mai riguros contributia diferitelor personalitati care au aparut atunci destul de brusc in spatiul public. Au aparut destul de brusc in fata ochilor nostri, in acel an neobisnuit 1990, nu putine personalitati inzestrate cu o reala inteligenta politica - pe care nu o confundam cu abilitatea. Au aparut de asemenea si cateva personalitati - poate mai putine decat speram - de o exemplara tinuta morala. Indraznesc insa sa afirm cu toata convingerea ca niciuna dintre aceste figuri emblematice ale Romaniei post-decembriste nu a intrupat acel aliaj unic de clarviziune politica si de rectitudine morala fara egal pe care Corneliu Coposu l-a daruit atunci patriei sale abia eliberate de dictatura si compatriotilor sai, inca sovaind intr-o lumina a carei speranta insasi le fusese parca interzisa. Corneliu Coposu a inteles atunci inaintea tuturor care sunt prioritatile Romaniei si s-a dedicat fara preget acestor prioritati, constructiei democratice, restaurarii politicului ca spatiu al libertatii si demnitatii persoanei umane si reconstructiei morale a natiunii. Fara clarviziunea politica a lui Coposu, dar si fara darzenia lui perseverenta si dreapta, in Romania nu s-ar fi construit o opozitie democratica capabila sa propuna romanilor un nou proiect de modernizare, de integrare europeana si euroatlantica. Fara imaginea de neuitat a acestei vointe adamantine de a refuza - mai mult, de a ignora orice posibilitate de compromis, modelul adevaratului om politic, cel care slujeste Cetatea fara a-si inchipui macar ca s-ar putea sluji de ea, nu ne-ar fi innobilat constiintele. Asa insa, nu avem nicio scuza: am avut macar un model, si, daca nu-i urmam pilda, e vina noastra."

Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD

„L-am respectat pe Corneliu Coposu"

„Pe domnul Coposu nu l-am cunoscut inainte, nici in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Pentru prima oara ne-am vazut pe 10 ianuarie, cu prilejul intalnirii cu delegatia PNTCD - partid constituit in conformitate cu Decretul-lege semnat pe 31 decembrie 1989, care dadea expresie juridica principiilor enuntate in Comunicatul CFSN din 22 decembrie privind principiul pluralismului politic. Din delegatie faceau parte domnii Ion Diaconescu, Ion Lup, Ion Puiu, Ion Alexandru si Liviu Petrina. Singurii pe care-i cunoscusem inainte erau poetul Ion Alexandru si Liviu Petrina (functionar UNESCO). La primirea delegatiei PNTCD a mai participat domnul Dumitru Mazilu, prim-vicepresedinte CFSN. Dupa prezentarea facuta de domnul Coposu a delegatiei si a partidului, i-am propus sa desemneze reprezentanti ai PNTCD care sa intre in componenta CFSN - ca structura provizorie a statului. Am fost refuzat.

In schimb, domnul Coposu mi-a propus sa accept sa candidez la viitoarele alegeri pe listele PNTCD (chiar „cap de lista", spunea dansul). I-am declinat, cu amabilitate, propunerea, multumindu-i pentru incredere, insa i-am spus ca, spre deosebire de dansii, care se gandesc deja la alegeri, candidati si liste, noi suntem suprasolicitati de problemele complicate ale normalizarii situatiei din tara si ca nici nu am inceput sa ne gandim asupra alegerilor si modului in care ne vom prezenta noi.

In ciuda refuzului celor trei partide (PNTCD, PNL si PSDR) de a adera la structura proprie de stat reprezentata de CFSN, au acceptat, totusi, sa desemneze reprezentantii in Comisia Juridica a CFSN, apoi a CPUN - care a elaborat Legea electorala pentru alegerile din mai 1990.

In ciuda controverselor si pozitiilor contrare pe care ne-am situat - eu si domnul Coposu in perioada urmatoare, marcata de lupta electorala -, as remarca acceptarea dialogului si pozitia responsabila in fata problemelor complicate cu care se confrunta tara. Asa s-a intamplat si spre sfarsitul lunii ianuarie, cand se declansase o campanie sustinuta impotriva ideii organizarii unui partid cu denumirea „FSN", ceea ce introducea, intr-adevar, o nota de confuzie cu denumirea structurii de stat, „CFSN". La campania furibunda de presa s-au adaugat micromeetinguri zilnice in fata cladirii Guvernului si a CFSN. La propunerea mea si a premierului Petre Roman, in ziua de 27 ianuarie ne-am intalnit cu sefii celor trei partide - domnii Corneliu Coposu, Radu Campeanu si Sergiu Cunescu. Ne-am lamurit ca nu intentionam sa mentinem aceasta confuzie si ca ne gandim la o restructurare si deschidere a organismului de stat spre toate partidele care aparusera. In ciuda acestor asigurari, a doua zi a fost organizata o mare demonstratie a partidelor de opozitie, care risca sa se transforme intr-o ciocnire sangeroasa cu adeptii FSN. Intalnirea pe care am organizat-o cu reprezentantii celor trei partide - organizatoare ale demonstratiei - ne-a ajutat sa conturam solutia viitoarei structuri provizorii de stat - CPUN - prin atragerea reprezentantilor tuturor partidelor care aparusera pana atunci, in numar de 30. Atunci am aparut in balconul cladirii Guvernului, impreuna cu domnul Coposu, si ne-am adresat multimii din piata - reprezentand ambele tabere, dezamorsand o situatie care putea deveni periculoasa. A urmat intalnirea din 1 februarie cu reprezentantii tuturor partidelor, care au adoptat decizia privind principiile organizarii CPUN, ce s-a constituit in adunarea din 8 februarie, in cladirea din Dealul Mitropoliei.

Au urmat multe momente critice - marcate de campania electorala si manifestatia din Piata Universitatii - devenita tribuna electorala perpetua a opozitiei de atunci; actele de vandalism, total nemotivate, din ziua de 13 iunie si venirea minerilor in 14 si 15 iunie, la randul lor cu acte de violenta; situatia economico-sociala dificila din prima parte a anului 1991 - cu ample miscari sociale de protest; puciul de la Moscova, venirea minerilor din septembrie 1991 si demisia guvernului Roman - urmata de consultari cu reprezentantii celor 17 partide si convenirea formulei de guvern Stolojan.

In toata aceasta perioada si urmatoarea am avut numeroase intalniri si dialoguri cu domnul Coposu, ca si cu alti lideri de partide.

Ceea ce doresc sa subliniez este faptul ca, in ciuda unei rigiditati specifice si a unor pozitii inflexibile, domnul Coposu nu evita dialogul, demonstra maturitate si responsabilitate si intelegere in fata unor momente dificile. Mai mult, am gasit intelegerea si sustinerea dansului in abordarea unor probleme importante pentru tara - cum au fost eforturile pentru integrarea Romaniei in NATO si UE sau negocierile pentru incheierea Tratatului cu Ungaria.

Pot afirma ca, fara sprijinul domnului Coposu, actiunea de la Snagov, constituirea Comisiei Nationale pentru Elaborarea Strategiei Nationale privind Pregatirea Romaniei pentru Aderarea la Uniunea Europeana si Declaratia politica de sustinere, semnata de liderii celor 14 partide parlamentare, alaturi de seful statului, seful Guvernului si presedintii celor doua Camere, nu ar fi fost posibila.

L-am respectat, de aceea, pentru taria credintei sale in virtutile si valorile democratiei, pentru modul demn in care a inteles sa se manifeste in spatiul public, fiind un exemplu de slujire responsabila a unui ideal. A suferit mult in perioada totalitara, pentru ca nu a abdicat de la principiile sale.

Aduc omagiul meu memoriei omului si liderului politic Corneliu Coposu, cel care ramane un punct de referinta pentru clasa politica romaneasca.

Razvan Gheorghe, 24.05.2009, Q-magazine