Criza despre care se vorbeşte de câteva luni încoace este duşul rece de care economia din România avea nevoie pentru a înţelege că fără a produce valoare adăugată nu poate rezista. Din păcate, ne-am bucurat prea devreme. Şi, din păcate, de data asta trebuie să ne descurcăm singuri.
Nu cred în datul cu părerea, ceea ce, între noi fie spus, a devenit în România un fel de sport naţional. Nu cred în cei care în discursurile de la televizor sau de prin ziare „ştiu“ cu exactitate ce are de făcut Guvernul şi aşteaptă ca de acolo să vină soluţiile miraculoase şi salvatoare. Nu cred că noi avem un Obama al nostru.
Einstein definea nebunia ca fiind „aşteptarea de a avea rezultate mai bune făcând acelaşi lucru“. Ei bine, inerţia şi rezistenţa la schimbare care sălăşluieşte în fiecare dintre noi reprezintă principala mea îngrijorare şi ceea ce mă ţine noaptea treaz. Şi mă îngrijorează pentru că prea multe organizaţii din România aleg doar calea la îndemână, a reducerilor de personal sau a scăderii preţurilor (aţi observat că s-au umplut ecranele televizoarelor de promoţii!). În acest timp, auzim extrem de rar discutându-se despre schimbarea modelulului de business, a strategiei sau a culturii organizaţionale. Sunt prea puţine organizaţiile despre care auzim că îşi propun să facă lucrurile diferit.
Profesorul Hannah Bowles, într-o prezentare ţinută la John F. Kennedy School of Government, asemăna situaţia de criză cu reacţia tipică a oamenilor faţă de bolile de inimă. Închipuiţi-vă un adolescent (organizaţia) căruia un doctor (liderul) îi spune că are în familie o incidenţă mare a bolilor de inimă şi de aceea trebuie să-şi schimbe fundamental modul de viaţă. Încă din copilărie, tânărul nostru a aflat că fumatul, excesul de alcool, alimentaţia nesănătoasă şi sedentarismul pot duce la infarct. Crescând, a simţit că ceva nu este în regulă.
A simţit momente de oboseală, poate letargie sau chiar dureri în piept. Soluţia „tehnică“ de rezolvare a problemei ar putea fi un program de pierdere în greutate, un tratament împotriva hipertensiunii sau chiar o intervenţie chirurgicală (concedieri, reduceri de costuri etc.). Din păcate, nerezolvând problema schimbării stilului de viaţă, tânărul nostru este victima unui infarct.
Acum, doctorul, pentru că viaţa tânărului este în pericol, este forţat să aplice soluţia „tehnică“ pentru a stabiliza situaţia de criză, reiterând nevoia schimbării stilului de viaţă. Tânărul nostru este în situaţia în care trebuie să renunţe la rutina şi la obiceiurile care îi definesc zona de confort. E greu, dar asta este singura modalitate de a evita crize ulterioare.
Dumneavoastră câte organizaţii care să gândească în astfel de termeni cunoaşteţi? Dar lideri? Vedeţi, asta este problema. În România, deciziile care implică schimbarea profundă, transformarea, se iau extrem de greu sau deloc.
Dan Berteanu este general manager al Talent Stream România
Dan Berteanu, 28 Ianuarie 2009, Capital
