Pe 20 mai 1989, cu un an inainte de „Duminica orbului”, Corneliu Coposu a pariat un pachet de carti de joc pe caderea lui Ceausescu pana la Revelion. Prietenii i-au spus ca e nebun Ne-am obisnuit sa-i gasim pe oamenii politici in vile situate in zone selecte. Nu este si cazul locului unde a trait Corneliu Coposu - un modest apartament dintr-o casa ramasa stinghera intre blocuri. Reporterul EVZ a descoperit acolo un colt de normalitate si de bun-simt, intr-o Romanie nebuna.

Surorile lui Corneliu Coposu traiesc din pensii modeste, dar nu pentru viata lor se plang. Le doare lipsa de principii a clasei politice, le deranjeaza dezmatul televizat. Ideile Seniorului au ramas. Nu insa si prea multe urme materiale. Colectia de ceasuri au furat-o minerii. Iar manuscrisul cartii despre Iuliu Maniu, confiscat de Securitate, nu a mai fost gasit.

Unde este cartea lui Corneliu Coposu?

Pe strada Mamulari, in spatele magazinului Unirea, intr-o casa veche, singura de altfel ramasa in picioare intre constructiile noi, locuiesc surorile lui Corneliu Coposu - Flavia Balescu si Rodica Coposu. La zece ani de la moartea fostului mare lider al PNCTD, cele doua femei, aflate la varsta pensionarii, discuta cu insufletire despre viata fratelui disparut si despre dezamagirea pe care o simt fata de clasa politica actuala „care este egoista si fara convingeri”.

Colectia de ceasuri si cartea disparuta

„Nu ne asteptam ca, la un deceniu de la moartea lui Corneliu, atat de multa lume sa-si aminteasca de el”, spune Flavia Balescu. „Ne suna oameni din toata tara sa ne spuna ca nu l-au uitat pe fratele nostru”. Cele doua surori spun ca au putine lucruri care sa le ramana amintire de la Corneliu Coposu. „Ne bucura mai mult ca a ramas in memoria oamenilor decat prezenta unor obiecte.” Daca ar fi totusi sa aleaga cateva lucruri, cu siguranta pe primul loc ar fi pendula din sufragerie. „Corneliu iubea foarte mult ceasurile”, isi aminteste Rodica Coposu. „Avea o adevarata colectie la care tinea foarte mult. Cand au venit minerii, le-au furat pe toate. Singura care a mai ramas a fost pendula, pe care nu au putut sa o desprinda din perete.” Flavia Coposu isi aminteste si de o carte, singura de altfel pe care liderul taranist a scris-o. „Se numea „Istoria unui tribun” si era o carte dedicata lui Iuliu Maniu”, spune ea. „Comunistii i-au confiscat-o si i-au distrus-o. De-a lungul anilor a incercat de mai multe ori sa o rescrie, dar de fiecare data Securitatea ii confisca manuscrisul. Nici acum nu stim ce s-a intamplat cu acele pagini. E posibil sa mai existe pe undeva.”

Torturat pentru ca nu a vrut sa tradeze

De fiecare data cand vorbesc despre Securitate, cele doua surori se incrunta. „Multe din lucrurile care i s-au intamplat fratelui nostru in perioada detentiei le-am aflat intamplator, dupa revolutie”, spun ele. „Noua ne povestea despre nu stiu ce soricel care ii tinea de urat in celula sau despre prostia gardienilor. De-abia cand a inceput sa dea interviuri la televiziuni am aflat de bataile pe care le primea in fiecare zi si de torturile la care a fost supus pentru ca a refuzat sa semneze o declaratie impotriva lui Iuliu Maniu si, mai tarziu, una impotriva lui Lucretiu Patrascanu”.

Pariu pe un pachet de carti

In viziunea familiei sale, cea mai puternica trasatura de caracter a lui Corneliu Coposu era veselia. „Ii placea foarte mult sa glumeasca”, spune Flavia Balescu. „Dupa ce a iesit din inchisoare a continuat sa spuna bancuri si sa ii faca pe ceilalti sa rada, dar el isi pierduse buna dispozitie de fond. Nu insa si optimismul. Nu ii pasa ca Securitatea continua sa ii faca tot felul de mizerii. Imi amintesc ca pe data de 20 mai 1989 a pus pariu cu niste prieteni pe un pachet de carti de joc ca facem revelionul fara Ceausescu. Atunci amicii lui au zis ca e nebun, dar iata ca timpul i-a dat dreptate.”

„Calinescu” a intrat in patiserie

Dosarele pe care familia Coposu le-a cercetat dupa revolutie au scos la iveala informatii cutremuratoare. „Corneliu era urmarit pas cu pas”, spune Rodica Coposu. Stiau tot timpul unde se duce, ce face si cu cine vorbeste. De fiecare data cand intra in contact cu cineva persoana respectiva era anchetata ore intregi.” Flavia Balescu isi aduce cu groaza aminte fragmente din dosare: „Calinescu, acesta era numele lui de cod, s-a oprit la o patiserie. A cumparat doua pateuri cu branza si apoi s-a urcat in tramvai. A perforat biletul si apoi s-a asezat pe scaun...”. Toate dosarele aveau apoi concluzia: „Trebuie compromis si izolat cu orice chip.” „Ma intreb cu groaza”, spune Rodica Coposu, „de ce au cheltuit atata energie si bani ca sa il supravegheze si nu l-au ucis? Corneliu credea ca a ramas in viata datorita faptului ca era cunoscut de cei de la Europa Libera.”

Anul prigoanei

1990 a fost un an de prigoana pentru Corneliu Coposu, isi aminteste sora sa Rodica. „L-au facut in toate felurile. Ajunsesera sa spuna ca este homosexual, ca a vandut blugi cu Doinea Cornea si tot felul de asemenea bazaconii. Ceea ce mi se pare insa si mai grav a fost ca foarte multi romani au crezut toate aberatiile care s-au spus despre Corneliu. Mult timp ne-am intrebat cum a fost posibil. Apoi mi-am dat seama ca vechiul aparat de propaganda se pastrase, iar Ion Iliescu se folosea de el din plin. Tin minte ca, in ‘96, cand numarul nostru de telefon era stiut de multa lume, a sunat o batrana din judetul Arad care ne-a spus ca ea vrea sa voteze cu Cheia, dar nu poate pentru ca preotul de la ei din sat, impreuna cu primarul, i-a pus sa jure pe Dumnezeu ca o sa voteze cu Iliescu. Ei ii era frica ca o sa ajunga in iad daca a jurat ca voteaza cu Iliescu si nu se tine de cuvant. I-am spus ca juramantul l-a facut fata de diavol si ca nu are de ce sa se teama”.

E trist sa vezi...

Surorile Coposu spun ca locuiesc impreuna din cauza pensiilor mici pe care le au. „Ne descurcam mai usor asa”, marturiseste Flavia Balescu. „Noi niciodata nu am fost o familie bogata, dar nu ne plangem din cauza noastra. Mai dezamagite suntem de ce se intampla in jurul nostru. E trist sa vezi, de exemplu, ca televiziunile nu au altceva mai interesant sa arate decat pe Pepe, cazul Romanita Iovan si telenovele.”

„Nu ma intereseaza postul dumneavoastra!”

• In iunie 1962, lui Coposu i se stabileste domiciliul obligatoriu pentru 24 de luni in comuna Rubla, raionul Braila, unde va lucra in agricultura si in constructii.
• In urma decretului de gratiere din 1964 este eliberat. La cateva zile, este invitat in audienta la Gheorghe Gheorghiu-Dej, care ii propune un post de jurist-consult la Consiliul de Stat, cu un salariu de 4.800 lei pe luna, in conditiile in care sora sa, care era inginer, castiga 800 de lei. Dej ii cere in schimb sa dea o declaratie de desolidarizare. Raspunsul lui Corneliu Coposu a fost: „Domnule, daca am facut 17 ani si jumatate de puscarie si am refuzat sa fac orice fel de compromis, cum va inchipuiti ca am sa vin sa dau declaratie? Nu ma intereseaza postul dumneavoastra!” Drept urmare, va lucra in continuare ca muncitor in constructii.
• In 1967, Valter Roman, director la Editura Politica, ii propune sa colaboreze la elucidarea evenimentelor din preajma lui 23 august 1944. Cinci ani mai tarziu, Tudor Vornicu si Alexandru Stark ii vor solicita un interviu, tot despre 23 august ‘44, spunandu-i ca vin din partea lui Cornel Burtica, la recomandarea lui Dumitru Popescu. Coposu accepta doar dupa ce redactorii s-au intors cu o declaratie de la Burtica. Interviul, de o jumatate de ora, urma sa faca parte dintr-un serial documentar, dar, dupa vizionarea lui, sectia de presa a CC al PCR respinge tot serialul. Materialul va ajunge in Arhiva Muzeului de Istorie a PCR.
• Corneliu Coposu devine in 1979 membru al „Asociatiei de Istorie Comparata a Institutiilor si Dreptului din RSR”. Conform Securitatii, din cei 114 membri, 20 erau PNT-isti, 5 PNL-isti si 15 legionari. Despre Conferintele AICID, Coposu ii spunea lui Ion Diaconescu „ca sunt prezentate cu schepsis, iar subiectele se afiseaza intr-o maniera destul de frapanta”. Pe 18 decembrie 1980, Coposu a fost invitat la sediul „Asociatiei de Drept International si Relatii Internationale”, pentru a vorbi despre evenimentele din august 1944, iar in februarie ‘83 va participa la sedinta de comunicari a Asociatiei istoricilor si jurnalistilor, la „Casa oamenilor de stiinta”. (Mihai Bumbes, Bogdan Biszok)

Catalin Bulat, 11 noiembrie 2005, Aleg.ro