Corneliu Coposu Fan Page

Rolul Regelui în lovitura de palat din 23 august 1944 - Florin Mihai, Adevărul, 19 octombrie 2011

Înapoi la 1944–1947

Regele Mihai
Foto: ARHIVELE NAŢIONALE | Regele Mihai I s-a aflat în fruntea complotului care l-a înlăturat pe mareşalul Ion Antonescu de la putere

Împreună cu oamenii săi de încredere, cu liderii politici ai opoziţiei şi generali din Armata Română, Mihai I i-a luat lui Ion Antonescu puterea.

Spre sfârşitul anului 1942, mulţi înţeleseseră că războiul luase o altă turnură. Succesele militare ale Axei, rapide şi năucitoare la început, păreau tot mai îndepărtate. Se stinsese şi entuziasmul politicienilor români care-l susţinuseră pe Ion Antonescu. Pe cel devenit între timp mareşal, „cruciada împotriva bolşevismului" l-a purtat departe de graniţele istorice ale României, în stepa Rusiei.

Veştile tot mai numeroase despre tinerii soldaţi morţi sau dispăruţi au îndurerat ţara Pe măsură ce Armata Roşie a ripostat tot mai viguros, iar coaliţia Aliaţilor repurta noi victorii, s-a intensificat opoziţia faţă de regimul Antonescu. Generali nemulţumiţi şi politicieni trimişi la periferia vieţii politice au căutat o soluţie salvatoare.

În eliminarea lui Antonescu din 23 august 1944, tânărul Rege Mihai I s-a situat în fruntea opozanţilor. Lovitura de palat din acea zi, soldată cu scoaterea Armatei Române din războiul contra Uniunii Sovietice, nu are nici cea mai mică legătură cu „revoluţia comunistă" sărbătorită în România vreme de patru decenii. Iată faptele.

Începutul evenimentelor poate fi plasat în iunie 1944. Atunci, reprezentanţii partidelor democrate s-au reunit în Blocul Naţional Democrat (BND). Alături de naţional-ţărănişti, liberali şi social-democraţi, la sfatul reprezentanţilor Aliaţilor au fost incluşi şi comuniştii. Împreună cu oamenii de încredere ai Regelui, liderii acestor organizaţii complotau, de aproape un an, împotriva lui Ion Antonescu. Planul lor a reuşit în 23 august 1944. O zi aleasă la întâmplare.

Planul A: presiuni politice

În 6 iunie 1944, aliaţii occidentali au debarcat în Normandia. Simultan, Armata Roşie, în contraofensivă, înainta către Vest. România părea că se apropie de catastrofa unor bătălii distrugătoare purtate pe teritoriul ei. În august 1944, deja Armata Roşie avansa vertiginos spre teritoriile româneşti, după ce rupsese frontul de pe Prut. Nu mai era vreme de pierdut.

În timp ce soldaţii sovietici se aflau în zona Iaşi, Regele a plecat de la Sinaia spre Bucureşti. La 20 august 1944, i-a convocat de urgenţă, la Palat, pe „complotişti". S-au prezentat la „apel" generalii Mihail (consilier regal), Constantin Sănătescu (mareşalul Palatului), Aurel Aldea, Emilian Ionescu (aghiotant), colonelul Dumitru Dămăceanu (şeful Statului Major al Garnizoanei Bucureşti), Grigore Niculescu-Buzeşti (şeful cifrului din Ministerul de Externe), Ioan Mocsony-Styrcea, Mircea Ionniţiu (secretarul particular al Regelui). Ei au stabilit să acţioneze decisiv la 26 august.

A doua zi, detalii despre noul plan au aflat şi reprezentanţii partidelor politice: Iuliu Maniu (Partidul Naţional Ţărănesc), Constantin Brătianu (Partidul Naţional Liberal), Constantin Titel-Petrescu (Partidul Social Democrat) şi Lucreţiu Pătrăşcanu (Partidul Comunist din România). Numai că, la 22 august 1944, planul iniţial a suferit modificări. Mocsony-Styrcea a aflat de la Raul Davidescu, şeful de cabinet al lui Ion Antonescu, că mareşalul intenţiona să plece cât de curând pe front. Preţioasa informaţie a fost transmisă imediat celorlalţi conspiratori. Trebuia acţionat mai devreme.

Mareşalul, „copilul" şi onoarea

Celor doi Antoneşti li s-au propus audienţe separate la Palat, în ziua de 23 august 1944. Mihai Antonescu, ministrul de Externe, era programat la 15.30. Mareşalul, jumătate de oră mai târziu. În aşteptarea lor, Regele a luat masa împreună cu generalul Sănătescu, la ora 13.00. Au urmat apoi ceasuri de apăsătoare aşteptare.

Emil Bodnaras
Emil Bodnăraş l-a predat sovieticilor pe Ion Antonescu | FOTOTECA ONLINE A COMUNISMULUI ROMÂNESC.

Fostul Rege a relatat, după 1990, în detaliu, cum a decurs întâlnirea cu Ion Antonescu. Deşi audienţa a fost stabilită pentru ora 16.00, mareşalul a întârziat. În Salonul Galben, din casa nouă situată în spatele Palatului Regal, alături de cei doi protagonişti, s-au aflat generalul Sănătescu şi Mihai Antonescu. În biroul Regelui aşteptau Niculescu-Buzeşti, Mocsony-Styrcea, Aurel Aldea, Dămăceanu, Anton şi Ionniţiu.

Timp de peste un ceas, „Conducătorul" a fost asaltat cu cereri pentru încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite. Pentru că-şi dăduse „cuvântul de onoare de ofiţer" lui Hitler, Antonescu i-a refuzat. A plusat, după relatarea Regelui Mihai, aruncând lui Sănătescu argumentul: „Cum, să plec eu şi să las ţara pe mâna unui copil ?".

Planul B: arestarea lui antonescu

În aceeaşi versiune, s-a recurs atunci la varianta de rezervă. În cazul în care Antonescu refuza să scoată ţara din război, trebuia arestat. Cu acest scop, într-o altă cameră, aşteptau un semn Anton Dumitrescu, căpitan din garda regală, şi trei subofiţeri. Sub pretext că vrea un pahar cu apă, Regele a părăsit salonul şi le-a dat de ştire celorlaţi conspiratori. S-a întors apoi şi a rostit fraza-parolă. „Dacă lucrurile stau aşa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut", a spus Regele, aşteptând intervenţia celor patru.

„Căpitanul i-a spus să-l urmeze şi a pus mâna pe braţul lui, a povestit Mihai I. Antonescu a devenit dintr-o dată ţeapăn, s-a întors spre Sănătescu şi l-a întrebat: «Ce înseamnă asta?» Sănătescu a avut atunci un moment de ezitare şi a vrut să ia mâna lui Dumitrescu de pe braţul mareşalului. Când am văzut asta, am plecat.(...) Dându-şi seama că acest moment de derută ar putea să se dilate şi să compromită, în final, întreaga acţiune, aghiotantul meu, Emilian Ionescu, care privea totul de lângă uşă a strigat: «Executarea!»". Pe cel arestat, l-au închis la etaj, într-o cameră-seif în care, în trecut, Carol al II-lea îşi păstra timbrele preţioase.

Anunţ pe calea undelor

Colaboratorii mareşalului au fost şi ei arestaţi. În locul lor, Regele i-a numit în funcţii, în noul guvern, pe cei care l-au sprijinit în timpul loviturii de stat. La Palat, au sosit spre seară şi alţii. După ora 21, s-au înfăţişat Regelui comuniştii Lucreţiu Pătrăşcanu, care a adus cu el Proclamaţia către ţară şi texte ale decretelor-legi, şi Emil Bodnăraş, prezentat ca inginerul Ceauşu. După ora 22, la radio, Regele a citit Proclamaţia către ţară, prin care românii erau informaţi despre ultimele evenimente politice. Unii dintre ei, de bucurie, s-au strâns în Piaţa Palatului şi l-au aclamat pe Mihai I. „Copilul" devenise un om de stat în toată puterea cuvântului.

"Am acţionat în disperare de cauză, dar, sunt convins, totul a fost călăuzit de mâna providenţei."
Mihai I ex-Regele României

S-a refugiat la Dobriţa

La sugestia lui Jacques Vergotti, un devotat al Casei Regale, Regele a părăsit Capitala. În miezul nopţii, în jurul orei 2, a fugit în Oltenia. Reginei-mamă Elena, aflată la Sinaia, i s-a spus să-l urmeze la noul domiciliu. Plecarea din Bucureşti s-a făcut cu peripeţii. Suita Regelui era formată din 4 autovehicule. Mihai I conducea a doua maşină din coloană, Lincolnul personal.

Armata Roşie
Soldaţii „glorioasei“ Armate Roşii, pe străzile Bucureştiului | FOTOTECA ONLINE A COMUNISMULUI ROMÂNESC.

Îl luase cu el şi pe credinciosul patruped. Au ieşit din oraş intempestiv, iar santinelele au tras rafale asupra lor. S-a circulat pe traseul Bragadiru-Roşiorii de Vede-Craiova. La periferia Băniei, au ajuns la ora 10 dimineaţa. Acolo s-au oprit, deoarece rămăsese fără carburant. A urmat un alt moment delicat, când o coloană germană aproape că le-a ieşit în cale „fugarilor". În ultimul moment, Mihai I şi însoţitorii s-au ascuns în câmp, la adăpostul unor şuri de fân.

Au continuat spre Târgu-Jiu. După-amiaza, au ajuns la Bumbeşti-Jiu, unde s-a făcut joncţiunea cu Regina. Au poposit la reşedinţa directorului militar al fabricii de explozibili din localitate. Şi-au reluat călătoria până când s-au oprit în satul Dobriţa, de la poalele munţilor. În casa unui general, s-au cazat Mihai I şi mama sa, Nelly Catargi, Mircea Ionniţiu, Robert Bossy, Emilian Ionescu, Jacques Vergotti.

Răzbunare

Între timp, germanii declanşaseră iadul în Bucureşti. Drept represalii, la 24 august 1944, au bombardat insistent Palatul Regal. De la Băneasa, tancurile Wehrmacht-ului au plecat spre Capitală. Au fost blocate între Otopeni şi Băneasa, de trupele române care au întors armele împotriva foştilor camarazi.

Regele s-a întors în Capitală, cu trenul, la 10 septembrie 1944. La plecare, în drum spre gară, a călătorit alături de Regina-mamă. Atunci a întâlnit Mihai I primul soldat sovietic pe teritoriul românesc: „Am văzut o patrulă formată din trei soldaţi călare. Cel din frunte s-a uitat la mine, am spus Reginei: «Uite-l pe Gingis Han». Trăsăturile soldatului erau mongolice. (...)

Ne-am suit în tren. Dacă nu mă înşel era după-amiază. Am văzut de la fereastra vagonului trecând pe şosele, de-a lungul căii ferate, coloane de soldaţi ruşi, în camioane, în căruţe, pe jos". Guvernul provizoriu, condus de generalul Constantin Sănătescu, l-a primit pe Rege pe peron, în Gara Mogoşoaia.

Cine a scris Proclamaţia?

Lucreţiu Pătrăşcanu
Lucreţiu Pătrăşcanu, la un miting organizat în septembrie 1944 | Foto: I.N.S.T.

Autorul textului Proclamaţiei citite de Rege în seara zilei de 23 august 1944 a rămas necunoscut. Dar pe seama identităţii sale s-au făcut speculaţii. Bunăoară, Mircea Ionniţiu, secretarul personal al Regelui, credea că Ion Mocsony-Styrcea sau Niculescu-Buzeşti s-ar fi putut număra printre autori. De obicei, erau oamenii folosiţi de Rege în asemenea situaţii. Mihai I nu a oferit niciun indiciu în legătură cu acest subiect.

În schimb, categoric a fost Lucreţiu Pătrăşcanu. Pe când a fost anchetat de Securitate, în anii 1950, el a declarat că redactase singur textul Proclamaţiei ca şi cel al decretelor-lege. „Oamenii lui Pătrăşcanu", funcţionari la Institutul Central de Statistică condus de Sabin Manuilă şi Anton Glopenţia, s-au ocupat de înregistrarea Proclamaţiei şi de difuzarea sa la Radio.

Proclamaţia a generat însă confuzii pe front. Pe baza ei, trupele române au acţionat ca şi cum armistiţiul cu sovieticii ar fi fost încheiat. Între data difuzării ei şi 12 septembrie 1944 când s-a încheiat în realitate armistiţiul româno-sovietic au fost luaţi peste o sută de mii de prizonieri. Asupra acestei cifre istoricii n-au căzut încă de acord.

Proclamaţia Regelui către ţară

Români,
În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină înţelegere cu poporul meu că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite.

Români,
Un nou Guvern de Uniune Naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pace cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite.

Români,
Poporul nostru înţelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre, liber luate şi care nu atinge drepturile nimănui, este duşman al Neamului nostru. Ordon Armatei şi chem poporul să lupte prin orice mijloace şi cu orice sacrificii împotriva lui. Toţi cetăţenii să se strângă în jurul Tronului şi al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare Guvernului se opune voinţei Poporului şi este trădător de ţară.

Români,
Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi, în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sunt garantate şi vor fi respectate.

Români,
Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele Naţiunii vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină. De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul ţării noastre.

Români,
Cu deplina încredere în viitorul Neamului Românesc păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, al unei Romanii libere, puternice şi fericite.

Mihai I 23 august 1944.

Străin de soarta mareşalului

Soarta mareşalului s-a decis în orele mici ale zilei de 24 august 1944. După 1990, Regele Mihai I a revenit adeseori asupra acestui moment. Cu fiecare prilej, a respins acuzele că „l-a livrat ruşilor pe Antonescu". Într-un dialog cu Mircea Ciobanu, Regele a explicat concursul de împrejurări care i-au pecetluit sfârşitul lui Ion Antonescu. Potrivit Regelui, liderii partidelor istorice au fost chestionaţi pe tema celui arestat. Unul câte unul, fruntaşii politici s-ar fi spălat pe mâini. Brătianu, preşedintele PNL, a spus că nu are oameni pentru protecţia mareşalului. La rândul lui, Iuliu Maniu a anunţat că Ilie Lazăr, omul de încredere în astfel de situaţii, era plecat în Ardeal.

În schimb, comuniştii au fost prompţi. Aveau „oamenii lor de încredere". La 4 dimineaţa, în timp ce Regele şi aghiotanţii săi goneau spre vest, Emil Bodnăraş şi ajutoarele sale l-au ridicat pe Antonescu din camera-seif a Palatului. L-au transferat într-o casă din Vatra Luminoasă. În fapt, Antoneştii au fost din chiar ziua de 24 august în mâna sovieticilor deoarece Bodnăraş era atunci cetăţean şi spion sovietic, iar ajutorul său prim, Gheorghe Filipescu, a fost tot un agent paraşutat de sovietici în vremea războiului. După 31 august 1944, Antonescu a fost preluat de Armata Roşie. Din România, mareşalul a fost trimis, pentru interogatorii amănunţite, în URSS. La Bucureşti s-a întors doar pentru a fi judecat, condamnat la moarte de Tribunalul Poporului şi executat, la Jilava, la 1 iunie 1946.

Florin Mihai, 19 octombrie 2011, Adevărul

Articol citit de 6441 ori.

Alte articole