Corneliu Coposu Fan Page

Lucrare doctorat Dr. Marin Pop (fragmente)

Înapoi la Istoria PNȚ - Dr. M. Pop

Viață politică în România interbelică (1919-1938). Activitatea Partidului Național și Național -Țărănesc din Ardeal și Banat

MARIN POP

CUPRINS

Cuvânt înainte
Istoriografia problemei

I. Activitatea Partidului Naţional Român în perioada 1919-1922

1. Implicarea P.N.R. în rezolvarea problemei agrare din Transilvania şi Banat

2. Lucrările Marelui Sfat Naţional al Transilvaniei de la Sibiu (29 iulie 1919-12 august 1919

3. Conferinţa P.N.R. de la Sibiu (9-10 august 1919). Reorganizarea partidului, dizidenţe

4. Participarea P.N.R. la alegerile din noiembrie 1919

5. Guvernarea „blocului parlamentar” şi activitatea fruntaşilor P.N.R.

6. Poziția spectrului politic românesc faţă de demiterea guvernului Vaida și aducerea la putere a generalului Averescu (martie 1920)

7. Poziţia P.N.R. în problema dizolvării Consiliului Dirigent

8. Congresul P.N.R. din 24 aprilie 1920 şi alegerile parlamentare din luna iunie 1920

9. Poziţia P.N.R. faţă de guvernul Averescu şi partidele politice

9.1. P.N.R. şi coalizarea opoziţiei parlamentare antiaverescane

9.2. P.N.R. în confruntările politice din Parlament şi din teritoriu (octombrie 1920-septembrie 1921)

9.3. Adunările populare ale P.N.R. din toamna anului 1921 - ofensiva finală împotriva guvernării Averescu

9.4. Discuţii P.N.R.-P.N.L. pentru o guvernare comună

9.5. Atitudinea P.N.R. faţă de guvernul Take Ionescu

9.6. Demiterea guvernului Take Ionescu şi constituirea guvernului liberal

II. Activitatea P.N.R. în perioada 1922-1926

1. Alegerile parlamentare din martie 1922

2. Evoluţia organizaţiilor P.N.R.. Alegerile parlamentare parțiale din anul 1922

3. P.N.R. și Banca Agrară din Cluj

4. Atitudinea P.N.R. în problema Încoronării Familiei Regale la Alba Iulia

5. Dezbaterile Constituției și poziția P.N.R.

6. Evoluția organizațiilor P.N.R. din Ardeal și Banat.
Alegerile parlamentare parțiale în perioada 1923-1926

7. Alegerile pentru Camerele de Agricultură (25 august 1925) și alegerile comunale (18-19 februarie 1926)

8. Contextul desemnării lui Alexandru Averescu în funcția de prim ministru (30 martie 1926). Atitudinea Partidului Național față de noul guvern, problemele interne și participarea la alegerile parlamentare din mai 1926

III. Politica de fuziuni (1922-1926)

1. Fuziunea P.N.R. cu Partidul Conservator-Democrat și extinderea organizațiilor în întreaga țară

2. Fuziunea P.N.R. cu Partidul Naționalist al Poporului (1925)

3. Fuziunea cu Partidul Țărănesc

3.1. Primele contacte. Negocierile din anii 1922-1923

3.2. Tratativele din anul 1924

3.3. Etapa finală. Crearea Partidului Național-Țărănesc (10 octombrie 1926)

IV. Evoluția organizației provinciale a P.N.Ţ. din Ardeal şi Banat în perioada 1926-1928

1. Evoluţia organizaţiei și alegerile parlamentare din anul 1927

2. Campania de răsturnare a guvernului liberal (1927-1928)

2.1. Marea Adunare a P.N.Ţ. de la Alba Iulia din 6 mai 1928

2.2. Ofensiva finală asupra guvernului liberal (mai-noiembrie 1928)

V. Evoluția organizațiilor P.N.Ț. din Ardeal și Banat în timpul primei guvernări (1928-1931)

1. Instalarea noului guvern, a structurilor din teritoriu și organizarea alegerilor parlamentare din anul 1928

2. Primele inițiative ale guvernului Maniu, Parlamentului și autorităților locale din Ardeal și Banat

3. Serbările Marii Uniri de la Alba Iulia (20 mai 1929)

4. Activitatea organizațiilor P.N.Ț. din Ardeal și Banat în anul 1929

5. Alegerile comunale și județene din februarie-martie 1930

6. Evoluția organizațiilor până la căderea guvernului Mironescu (1930-1931)

VI. Evoluția organizațiilor P.N.Ț. din Ardeal și Banat în perioada aprilie 1931-iunie 1932

1. Poziția P.N.Ț. față de guvernul Iorga-Argetoianu

2. Alegerile parlamentare din iunie 1931

3. Evoluția organizațiilor P.N.Ț. din Ardeal și Banat în timpul guvernului Iorga

VII. Evoluția organizațiilor P.N.Ț. din Ardeal și Banat în timpul celei de a doua guvernări a P.N.Ț. (1932-1933)

1. Instalarea guvernului Vaida și alegerile parlamentare din iulie 1932

2. Activitatea organizațiilor P.N.Ț. din Ardeal și Banat în timpul celei de a doua guvernări (1932-1933)

2.1. Guvernul Vaida și problemele moților din munții Apuseni

2.2. Sfârșitul guvernării național-țărăniste și trecerea în opoziție

3. Alegerile parlamentare din decembrie 1933

VIII. Activitatea organizaţiei în perioada 1934 - 1938

1. Reorganizarea P.N.Ţ. şi fuziunea cu „lupiştii”

1.1. Conflictul dintre Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida Voevod

2. Activitatea organizaţiilor judeţene în anii 1935-1936. Reorganizări, congrese judeţene, adunări populare

2.1 Turneul transilvănean al preşedintelui P.N.Ţ. Ion Mihalache (octombrie 1935)

3. Alegerile parlamentare parţiale din februarie 1936 în judeţul Hunedoara

4. Activitatea organizaţiilor P.N.Ţ. din Transilvania şi Banat în anii 1936-1937. Campania de răsturnare a guvernului liberal

5. Alegerile parlamentare din anul 1937

6. Instaurarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea şi desfiinţarea partidelor politice

IX. Gărzile „Iuliu Maniu” și gărzile țărănești

1. Înființarea Gărzii „Iuliu Maniu” și activitatea sa (1934)

2. Înfiinţarea şi activitatea gărzilor ţărăneşti (1936-1938)

X. Activitatea organizaţiei de tineret a Partidului Național și Național-Țărănesc. din Ardeal şi Banat în perioada interbelică (1926-1938)

1. Înființarea organizației de tineret a Partidului Național din Ardeal și Banat (aprilie 1926) și activitatea ei în perioada 1926-1928

2. Activitatea organizației de tineret în timpul primei guvernări a P.N.Ț

3. Înființarea grupării „acționiste”

4. Activitatea organizațiilor de tineret din Ardeal și Banat în timpul celei de a doua guvernări a P.N.Ț.

5. Activitatea organizației de tineret a P.N.Ț. din Ardeal și Banat în perioada 1933-1938

5.1. Educația politică a tineretului. Școala de vară de la Câmpulung (1935)

5.2. Activitatea organizației în perioada 1935-1938

XI. Înfiinţarea şi activitatea Cercului de studii al P.N.R.-P.N.Ţ. din Ardeal şi Banat (1921-1937)

1. Înființarea Cercului de Studii al Partidului Național Român (1921) și activitatea lui până în anul 1926

2. Activitatea Cercului de Studii al Partidului Național-Țărănesc în perioada 1926-1938

2.1. Școlile politice

2.2. Cercurile profesionale ale învățătorilor și medicilor

Concluzii

Bibliografie

Anexe documentare

LISTA ABREVIERILOR

A.C.N.S.A.S. – Arhivele Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității

A.I.I.A.C. – Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj Napoca

A.I.I.A.I. – Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Iași

A.M.N. – Acta Musei Napocensis

A.M.P. – Acta Musei Porolissensis

A.N.I.C. – Arhivele Naționale Istorice Centrale

A.N. - D.J.Bh. – Arhivele Naționale – Direcția Județeană Bihor

A.N. – D.J.Bv. – Arhivele Naționale – Direcția Județeană Brașov

A.N. – D.J.Cj. – Arhivele Naționale – Direcția Județeană Cluj

A.N. – D.J.Sj. – Arhivele Naționale – Direcția Județeană Sălaj

A.U.A. – Annales Universitatis Apulensis

A.U.D.O. – Analele Universității din Oradea

S.U.B.B.H. – Studia Universitatis Babeș Bolyai. Historia

C.T.C. – Cele Trei Crișuri

D.A.D. – Desbaterile Adunării Deputaților

D.A.N.C.D. – Desbaterile Adunării Naționale a Deputaților

D.S. – Desbaterile Senatului

D.A.N.C.S. – Desbaterile Adunării Naționale Constituante a Senatului

M.J.I.A.Z. – Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

P.C.D. – Partidul Conservator Democrat

P.N. – Partidul Național

P.N.L. – Partidul Național Liberal

P.N.R – Partidul Național Român

P.N.Ț. – Partidul Național Țărănesc

P.P. – Partidul Poporului

P.Ț. – Partidul Țărănesc

T.N.Ț. – Tineretul Național Țărănesc

CUVANT ÎNAINTE

Într-un regim democratic, partidele politice reprezintă un factor esenţial, fiind expresia opţiunilor politice ale cetăţenilor. În România, după Marea Unire din 1918, s-a înregistrat o multiplicare şi diversificare a sistemului partidist, ca urmare a introducerii votului universal şi a chemării la viaţa politică activă a milioane de cetăţeni, a integrării în cadrul statului naţional a partidelor din Transilvania, Basarabia şi Bucovina, inclusiv a celor aparţinând minorităţilor naţionale, a mutaţiilor survenite în mentalul colectiv, în starea de spirit a locuitorilor.

Pe acest fond, unele partide au fost împinse spre periferia vieţii politice şi chiar au dispărut (cele conservatoare, conduse de Take Ionescu şi Alexandru Marghiloman), altele au traversat o criză de popularitate (cazul Partidului Naţional-Liberal), s-au afirmat partide noi (Liga Poporului, Partidul Tărănesc), au apărut partide extremiste (Partidul Comunist, Legiunea Arhanghelul Mihail) etc.

Un loc aparte l-au ocupat partidele din provinciile recent Unite. În timp ce Partidul Ţărănesc din Basarabia şi Partidul Democrat al Unirii din Bucovina au fuzionat cu partide din vechiul Regat, încheindu-şi existenţa, Partidul Naţional Român din Transilvania şi-a continuau activitatea, urmărind să se extindă la scara întregii ţări.

În cartea sa, Marinel-Vasile Pop analizează activitatea Partidului Naţional după Marea Unire, fuziunea acestuia cu Partidul Ţărănesc şi evoluţia Partidului Naţional-Tărănesc până în martie 1938, cu referire specială la organizaţia din Transilvania şi Banat.

Baza documentară a cărţii este impresionantă: arhive, presă contemporană, memorii, însemnări zilnice, volume de documente publicate, lucrări şi studii consacrate istoriei României din perioada interbelică etc.

Autorul demonstrează că, în fond, partidul a rămas acelaşi, indiferent de titulatura pe care a adoptat-o (Partidul Naţional Român, Partidul Naţional, Partidul Naţional-Tărănesc), bucurându-se de o reală aderenţă în Ardeal, fapt demonstrat şi de rezultatele obţinute în alegerile locale şi generale. Chiar şi liderii săi au rămas, în general, aceeaşi, bine cunoscuţi şi apreciaţi de cetăţeni. În lucrare sunt analizate toate organizaţiile judeţene ale partidului, activitatea lor la nivelul conducerii, dar şi implicarea în viaţa fiecărei localităţi, mai ales a celor rurale, preocuparea pentru găsirea soluţiilor de rezolvare a problemelor cu care se confruntau cetăţenii. Presa de partid exagera adesea numărul de participanţi la adunările organizate de acesta, indicând cifre puţin credibile (30 000 de ţărani la Beiuş în mai 1936, peste 30 000 la Vinţul de Jos în iunie acelaşi an), tocmai pentru a demonstra marea popularitate de care P.N.Ţ. se bucura în rândul ardelenilor.

Evident, au existat şi în acest partid destule fricţiuni, conflicte şi sciziuni, pe care domnul Pop le analizează cu atenţie şi detaşare. A fost mai întâi sciziunea produsă de gruparea lui Octavian Goga în 1920, apoi de cea condusă de Vasile Goldiş şi Ioan Lupaş în 1926 şi mai ales cea avându-l în frunte pe Alexandru Vaida-Voevod (fost preşedinte al P.N.Ţ. în 1935.

În lucrare sunt prezentate pe larg abuzurile guvernamentale din timpul campaniilor electorale, fapt ce a determinat, de fiecare dată, ca partidele din opoziţie să conteste rezultatele alegerilor, socotindu-le falsificate. Chiar dacă protestele opoziţiei erau exagerate, rămâne un mare semn de întrebare privind autenticitatea democraţiei româneşti din perioada interbelică.

Este un fapt, că spre sfârşitul anilor `30, partidele politice şi-au pierdut credibilitatea în ochii unei mari părţi a opiniei publice, ceea ce a permis ascensiunea Mişcării Legionare, care în alegerile parlamentare din decembrie 1937 a obţinut aproape o jumătate de milion de voturi. În acest context, prin lovitura de stat de la 10 februarie, Carol al II-lea a instaurat regimul de autoritate monarhică, iar la 30 martie 1938 a dizolvat toate partidele politice, inclusiv P.N.Ţ.

Domnul Pop este un istoric cunoscut, care a publicat mai multe lucrări, întemeiate pe documente, privind istoria contemporană a României, viaţa partidelor politice, cu deosebire a Partidului Naţional-Ţărănesc, a organizaţiilor sale din Transilvania şi Banat.

Lucrarea de faţă are la bază teza de doctorat, elaborată sub conducerea prestigiosului prof. univ. dr. Mihai Drecin şi susţinută la Universitatea din Oradea în anul 2010. Am avut plăcerea să fac parte din comisia care a decis acordarea titlului ştiinţific de doctor în istorie domnului Marinel Vasile Pop.

Recomand cu căldură această carte, asigurându-i pe cititori că vor avea parte de o lectură agreabilă şi extrem de utilă pentru cunoaşterea şi înţelegerea vieţii politice din România interbelică.

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

CUVÂNT INAINTE

O carte se prezintă întotdeauna prin ea însăşi. Am spus şi scris acestea în multe ocazii când am participat la lansarea unor volume sau în câteva rânduri puse în faţa altor cărţi, la solicitarea autorului. Întotdeauna am făcut-o cu bucurie, cu atât mai mult cu cât autorul făcea parte dintre reprezentanţii serioşi şi responsabili ai tinerei generaţii de istorici. O fac şi acum cu aceleaşi sentimente, pentru autorul şi lucrarea de faţă.

Colegul Marinel Vasile Pop, mi-a fost student şi doctorand la Oradea, în cadrul Facultăţii de Istorie – Geografie, apoi a Scolii Doctorale în Istorie. Astăzi este un tot mai apreciat cercetător științific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău.

Are vechi preocupări de cercetare ştiinţifică, încă student fiind, orientate spre istoria Partidului Naţional Român, apoi a Partidului Naţional Ţărănesc. A debutat cu ministudii biografice dedicate unor personalităţi la vârf, originare din Sălaj a acestor partide, ca: Gheorghe Pop de Băseşti, Iuliu Maniu, Victor Deleu, Alexandru Aciu, Gheorghe Pop de Oarţa, Traian Trufaşiu, Valentin Coposu, Corneliu Coposu etc. Apoi şi-a extins cercetările pătunzând treptat în esenţa organizatorică, ideologică şi de conducere a celor două partide, la nivelul realităţilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

În cadrul Muzeului sălăjan a găsit un mediu propice continuării şi adâncirii cercetării ştiinţifice la nivel înalt, materializată în articole, studii şi volume publicate în reviste şi edituri locale şi naţionale, în organizarea de sesiuni ştiinţifice, participarea la diverse sesiuni ştiinţifice naţionale. Lucrările publicate până acum de dr. Marinel Vasile Pop se bazează pe surse arhivistice, de presă şi de „istorie orală” inedite, pe bibliografie generală şi specială la zi. Capacitatea de sinteză şi interpretare a fenomenelor istorice studiate îl recomandă ca un tânăr cercetător deja format, cu personalitate şi certe perspective de evoluţie în viitor.

Volumul de faţă este la origine, teza sa de doctorat, susţinută la Oradea în toamna anului trecut. Comisia de specialişti, care au analizat-o şi au apreciat-o cu calificativul „foarte bine” şi distincţia „magna cum laudae”, a fost formată din specialişti recunoscuţi în problemetică. Este vorba de prof.univ.dr. Ioan Scurtu – Universitatea din Bucureşti, prof.univ.dr.Marcel Ştirban – Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj şi conf.univ.dr. Gabriel Moisa – Universitatea din Oradea.

Apreciez nu numai baza largă de documentare a cărţii, ce aduce în circuitul ştiinţific numeroase date arhivistice, de presă şi istorie orală inedite, ci şi interpretarea echilibrată a activităţii celor două partide, încadrată în istoria naţională a vremii. Din paginile ei ies în evidenţă veritabile portrete ale unor oameni politici, cu calităţile şi defectele lor, lupta dintre generaţiile politice afirmate în cadrul lor, priza la mase ca urmare a unor programe în continuă aşezare în favoarea celor mulţi, eforturile depuse pe linia modernizării şi democratizării societăţii româneşti. Se relevă strădaniile conducerii naţional – ţărăniste de-a contribui la maturizarea politică a membrilor săi, la creşterea unor militanţi tineri de perspectivă, prin organizarea de „cercuri de studii”, conferinţe şi întruniri politice pe diverse teme economice şi ideologice, o activitate ziaristică intensă, pragramatică. Cu alte cuvinte, organizarea partidului şi activitatea de propagandă se realiza în permanenţă, după un plan bine gândit şi aplicat – în maniera în care lucrau marile partide democratice din Vestul Europei.

În consecinţă, credem că lucrarea de faţă va rămâne încă mulţi ani de aici înainte un model de tratare a temei abordate, greu de întrecut de alţi cercetători în domeniu. Ea reprezintă un cert câştig ştiinţific pentru istoriografia românească.

Adresată specialiştilor şi iubitorilor de istorie, indiferent de generaţia din care fac parte, lucrarea poate fi un îndreptar şi pentru complexata clasă politică de astăzi a ţării noastre, indiferent de „culoare”. În paginile ei se pot găsi acţiuni şi oameni care şi-au pus în prim planul activităţii politice interesul naţional, respingând pe cel personal sau de grup ca nişte veritabili patrioţi.

Prof.univ.dr. Mihai D. Drecin

ISTORIOGRAFIA PROBLEMEI

Viața politică interbelică a reprezentat, și încă mai reprezintă, o temă importantă de studiu pentru istorici. Ca urmare a modului cum s-a impus scrierea ei în perioada comunistă, credem că se impune o privire mai atentă asupra temei. Totuși, dacă în perioada comunistă au fost nedreptățite anumite personalități ale vieții politice interbelice, cum este cazul, de exemplu, a lui Iuliu Maniu, sau au fost denaturate anumite evenimente istorice, credem că trebuie avută mare atenție de a nu aluneca în extrema cealaltă. Credem, de asemenea, că avem o datorie morală față de cei a căror memorie a fost terfelită în timpul regimului comunist, față de cei care au suferit sau și-au găsit sfârșitul în închisori, să-i reabilităm și să-i scoatem din uitarea care s-a așternut, pe nedrept, peste numele lor. Trebuie doar să spunem adevărul istoric.

Din păcate, pe lângă faptul că s-a încercat, și reușit în mare parte, eliminarea, chiar fizică, a întregii elite politice interbelice, s-au distrus și arhivele partidelor politice sau cele personale ale unor importanți oameni politici. Așadar, după cunoștințele noastre, nu există la nici o filială județeană a Arhivelor Naționale fonduri aparținând partidelor politice interbelice, în afară de fondul P.N.Ț. de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale din Cluj-Napoca, destul de subțire ca informație. Totuși, trebuie remarcat, și aici mă refer la tema de față, că s-a reușit păstrarea unor documente importante în unele fonduri personale, după cum sunt fondurile Ion Mihalache, Vaida Voevod sau Emil Hațieganu, care se păstrează la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București.

În mod paradoxal, salvarea vine tot de la cei care au confiscat și distrus arhivele partidelor interbelice, deoarece o mare parte din documente au fost duse și păstrate în arhiva Securității. Așadar, prin preluarea lor de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ele pot fi studiate de către cercetători.

În condiția sărăciei documentelor de arhivă, și nu numai, un rol important în studiul vieții politice interbelice îl joacă presa. Pentru a scoate tot ce e posibil din informațiile de presă, trebuie depășită, deopotrivă, atât dificultatea provenind din caracterul incomplet al colecțiilor, cât și cea datorată subiectivismului, de atâtea ori excesiv. Presa, ca sursă documentară, poate fi completată cu documentele rezultate din dezbaterile parlamentare din perioada interbelică.

Lucrarea de față încearcă să reconstituie, cât mai fidel posibil, activitatea unui mare partid istoric, de-a lungul întregii perioade interbelice. Este vorba de Partidul Național, devenit după 1926, prin fuziunea cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat, Partidul Național Țărănesc. De altfel, partidul a purtat, până în anul 1926, mai multe titulaturi: Partidul Național Român, Partidul Național, după Congresul din 1920, din nou Partidul Național Român, după fuziunea cu Partidul Conservator Democrat, în noiembrie 1922 și Partidul Național, după fuziunea, în martie 1925, cu Partidul Naționalist al Poporului, condus de Nicolae Iorga.

Având în vedere imensitatea temei, am ales ca studiu de caz organizația provincială din Ardeal și Banat, care, chiar și după fuziune, a rămas o organizație de sine stătătoare, cu caracteristici proprii.

Subliniem că intenția noastră a fost, de la început, de a alcătui o lucrare cu caracter monografic. Subiectul lucrării este abordat evenimențial, demersul nostru fiind jalonat de momentele importante ale evoluției societății românești interbelice. Am încercat să încadrăm organizația provincială din Ardeal și Banat în structura națională a partidului și în cadrul evenimentelor majore ale vremii.

În ceea ce privește istoriografia temei abordate, ea cuprinde mai multe etape. De asemenea, subliniem că nu mai există, după cunoștințele noastre, până în prezent o lucrare cu caracter monografic dedicată unei organizații provinciale a P.N.Ț. Singura lucrare monografică, la nivel național, care a constituit un adevărat îndreptar pentru noi, este cea a istoricului profesor Ioan Scurtu[1]. Mai sunt două lucrări referitoare la Partidul Național și Național Țărănesc, dar care nu au acribia științifică și obiectivitatea celei amintite mai sus, fiind scrise de martori oculari ai evenimentelor. Este vorba de Romul Boilă[2] și Pamfil Șeicaru[3]. Soarta ultimelor două lucrări trebuie menționată, fiindcă arată și ce s-a întâmplat cu scrisul istoriografic după instaurarea regimului comunist. Lucrarea lui Romul Boilă a fost, se pare, definitivată în anul 1945, iar autorul ei decedează după numai un an. În anul 1960 ea a fost confiscată de către organele de Securitate și se găsește doar în arhiva C.N.S.A.S.. La trei ani după conficarea ei apare, la Madrid, în două volume, cartea junalistului interbelic Pamfil Șeicaru, o carte interzisă de reprezentanții regimului comunist din România. Așadar, din aceste două exemple se poate deduce soarta istoriografiei românești în perioada comunistă. Din aceste considerente, lucrarea lui Ioan Scurtu, apărută în anul 1983, în plin regim comunist, ni se pare una de căpătâi pentru istoriografia problemei.

La nivel de județ, pentru Ardeal și Banat a apărut, după cunoștința noastră, o singură lucrare cu caracter monografic, dedicată P.N. și P.N.Ț. Este vorba de lucrarea subsemnatului[4].

Pe lângă etapele temporale, istoriografia temei de față poate fi împărțită în două categorii: una care se referă stric la subiectul abordat și o istoriografie care se referă la evenimentele majore ale vieții politice interbelice. De asemenea, trebuie remarcate biografiile dedicate unor personalități care au făcut parte din P.N.R.-P.N.Ț. realizate de: Ioan Scurtu[5], Apostol Stan[6], Ioan Ciocian, Doru E. Goron, Valentin Dărăban[7], Ioan Zainea[8], Valentin Orga[9], Andreea Dobeș[10], Sever Munteanu[11].

Referitor la istoriografia dedicată activității P.N.R.-P.N.Ț. din Ardeal și Banat în perioada supusă studiului nostru, constatăm că există o serie de istorici, care s-au aplecat asupra evenimentelor de istorie locală a temei, ce au în vedere campaniile electorale, care au generat puternice pasiuni politice, întruniri politice, congrese județene, scurte biografii ale fruntașilor politici locali național-țărăniști, etc. Încercăm o analiză pe județe, în cele câteva în care s-a scris, referitor la tema de față. Astfel, în județul Alba se remarcă studiile istoricului Sorin Arhire[12], referitoare la campaniile electorale din acest județ. De asemenea, se remarcă studiile istoricilor Nicolae Josan[13], Valer Moga[14] și Dan Mazălu[15].

În județul Bihor, cel mai harnic istoric pe această temă este universitarul Ion Zainea[16], care pe lângă studiile dedicate vieții și activității fruntașului politic bihorean Aurel Lazăr a publicat și studii referitoare la activitatea organizației județene a partidului, campaniile electorale și activitatea parlamentarilor bihoreni. De asemenea, tot în Bihor au mai fost publicate o serie de studii referitoare la viața politică interbelică bihoreană sau personalitatea lui Aurel Lazăr, aparținând următorilor istorici: Viorel Faur[17]; Antonio Faur[18]; Aurel Chiriac[19]; Gabriel Moisa[20]; Corneliu Crăciun[21] și Blaga Mihoc[22].

Despre activitatea organizației județene a P.N.Ț. din județul Hunedoara și a fruntașilor politici locali, după cunoștințele noastre, au publicat studii următorii istorici: Valentin Orga, care a editat o importantă lucrare cu caracter monografic, prin care îl scoate din uitare pe fruntașul politic hunedorean Aurel Vlad[23], Cosmin Budeancă[24], care a studiat viața și activitatea fruntașului politic hunedorean Iustin Pop, dar și destinul tragic al fruntașilor hunedoreni în închisorile comuniste.

În județul Mureș se remarcă lucrările regretatului istoric Traian Bosoancă[25], care a publicat studii importante referitoare la activitatea fruntașilor generației Marii Uniri, dar și studii legate de activitatea organizației de partid mureșene și campaniile electorale ale acestuia. De asemenea, Simion Costea[26], a publicat un studiu referitor la concepția europeană a marelui om politic Iuliu Maniu, iar Victor N. Fola o schiță biografică a fruntașului politic Romul Boilă[27].

Referitor la activitatea organizației P.N.Ț. din județul Satu-Mare în perioada interbelică, se remarcă studiul istoricului Claudiu Porumbăceanu[28]. De asemenea, în revista muzeului sătmărean, a mai publicat o schiță biografică a fruntașului politic Mihai Popovici, care, printre alte funcții politice, a condus și destinele organizației sătmărene.

Activitatea organizației sălăjene a P.N.Ț. am încercat să o scoat în evidență într-o lucrare cu caracter monografic, amintită mai sus. Referitor la personalitățile sălăjene ale partidului se remarcă cele două monografii dedicate lui Iuliu Maniu, aparținând istoricilor Ioan Scurtu și Apostol Stan. De asemenea, cea dedicată vieții și activității lui Victor Deleu, aparținând istoricilor Ioan Ciocian, Doru E. Goron și Valentin Dărăban. Pe lângă monografia organizației sălăjene, subsemnatul a mai publicat o serie de studii și articole științifice sau date spre publicare, în anuarele muzeelor din țară și în revistele de cultură din Sălaj, referitoare la viața și activitatea organizației sălăjene, dar și a altor județe. De asemenea, studii și articole referitoare la viața și activitatea fruntașilor politici sălăjeni, precum și la alegerile parlamentare[29].

Referitor la activitatea organizației județene a P.N.Ț. din județul Maramureș, după știința noastră, există doar monografia dedicată tribunului Ilie Lazăr, autor Andreea Dobeș, amintită mai sus.

Referitor la activitatea organizațiilor județene a P.N.R.-P.N.Ț. din Ardeal și Banat mai amintim aici și studiile de pionierat ale istoricului clujean Gheorghe Iancu. Trecem în revistă aici doar pe cele legate de tema de față, referitoare la Marele Sfat Național al Transilvaniei, alegerile parlamentare din noiembrie 1919 și lucrarea monografică dedicată activității Consiliului Dirigent, o lucrare de referință în istoriografia românească[30].

În continuare, încercăm o analiză a scrisului istoric referitor la viața politică interbelică, de-a lungul timpului, alcătuit din lucrări cu caracter general. Am remarca aici trei mari perioade: perioada interbelică; perioada anilor 70-80 ai secolului XX, care corespunde unui anumit dezgheț ideologic la noi în țară și perioada de după 1990.

În ceea ce privește scrisul istoric în perioada interbelică, când evenimentele erau în plină desfășurare, am observat că avem puține lucrări care fac referire la tema de față. Existau numeroase publicații, dar cu caracter de propagandă (broșuri, manifeste electorale etc.). Totuși, o lucrare de referință, care tratează evoluția partidelor politice în cifre și grafice o considerăm a fi cea semnată de Marcel Ivan[31]. Tot în această categorie am încadra și lucrarea semnată D. Drăghicescu[32], dar care se referă mai mult la liberali. De asemenea, importante ni se par două lucrări care tratează implicarea ardelenilor în viața politică românească după 1918 și legăturile cu celelalte partide din Vechiul Regat, semnate de Alexandru Lapedatu și Sextil Pușcariu[33]. În final, mai amintim scrierile lui Iuliu Maniu, legate de Unirea Ardealului și problema Banatului, precum și lucrarea profesorului universitar Cassiu Maniu, fratele său, care se preocupă de problema menirii Partidului Național[34]. Studii asupra vieții politice ardelene nu apar, din păcate, nici în lucrarea monumentală dedicată împlinirii a zece ani de la realizarea Marii Uniri[35].

După cel de-al doilea război mondial am amintit cele două lucrări, care îi au ca autori pe Romul Boilă și Pamfil Șeicaru.

În condițiile în care, după anul 1965, regimul comunist din România devine unul de tip național și se produce, temporar, un dezgheț ideologic, între anumite limite, încep să apară o serie de studii care se referă și la viața politică interbelică. Scopul era, însă, de a fi pus în prim plan Partidul Comunist și a-i întocmi o nouă istorie, în cadrul căreia să dețină rolul politic primordial, chiar și în perioada interbelică, când practic a fost aproape inexistent pe scena politică românească. Era un mod de a rescrie și reinterpreta istoria, conform necesităților de moment ale regimului comunist. Astfel, se produce un fenomen paradoxal în istoriografie, acela de a scrie trecutul în funcție de tendința ideologică de viitor și cea din prezent. Așadar, istoria era scrisă invers: dinspre viitor spre trecut[36].

În aceste condiții, merită amintit efortul unor istorici de a se apleca, pe cât permitea regimul, asupra studierii vieții politice interbelice. Printre primii istorici ai perioadei amintite se numără Mircea Mușat, Ion Ardeleanu și Viorica Puica. Începutul este unul timid și s-a scris, la început, doar despre primii ani de după Marea Unire[37]. Putem vorbi, apoi, despre o adevărată școală ieșeană, care atacă, însă, din punct de vedere al scrisului istoric, doar viața politică a primului deceniu interbelic. Îi amintim aici pe Ioan Ciupercă[38], care continuă studiul vieții politice a primului deceniu interbelic și după 1990[39]. Pe lângă studiile dedicate formării P.N.Ț., istoricul analizează și relațiile dintre partidele politice, denumite la vremea respectivă cu termenul de „burgheze”. Dintre istoricii care au studiat relațiile dintre partidele politice îi mai amintim pe Gh. Florescu, Mihail Rusenescu, I. Saizu și Marin Nedelea[40]. De asemenea, istoricul Gheorghe Buzatu[41] a publicat un studiu referitor la primul guvern de după 1918, condus de fruntașul politic ardelean Alexandru Vaida Voevod.

Cel mai prolific și mai important istoric care s-a preocupat atât de problema Partidului Național, Partidului Țărănesc și Național-Țărănesc, dar și de viața politică interbelică, în general, rămâne, până la ora actuală, Ioan Scurtu[42].

Din păcate, în jurul anului 1980, mai precis după anul 1983, odată cu agravarea situației economice și politice din România, se constată abandonarea totală a temei privind viața politică interbelică. Perioada corespunde cu intensificare a cultului personalității lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Oameni politici precum Iuliu Maniu sunt trecuți la index, sau mai rău, memoria lor terfelită. La marele act de la 1 Decembrie 1918 a cărui ctitor principal a fost, Iuliu Maniu era doar enumerat ca simplu participant, crescând, în schimb, rolul jucat de unele personalități cu vederi de stânga, precum Vasile Goldiș, personalități care nu apucaseră, însă, din fericire pentru ei, să vadă instaurată la noi în țară dictatura comunistă. Regimul comunist nu-i putea ierta lui Iuliu Maniu faptul că după 1944 devenise simbolul rezistenței anticomuniste din România. Deși se găsea la venerabila vârstă de 74 de ani, a fost închis, la fel ca întreaga Generație a Marii Uniri, sfârșind în mod tragic în închisoarea de la Sighet.

Tendința noului regim a fost acea de a elimina, chiar fizic, toată elita interbelică. În aceste condiții, a avut de suferit enorm și scrisul istoric, care a fost grav deformat. Excepție face doar perioada anilor 70, amintită mai sus.

Cu toate aceste limite, amintim aici studiile istoricului Florea Nedelcu[43], care tratează perioada 1930-1938, de la venirea regelui Carol al II-lea în țară și până la instaurarea regimului autoritar personal. Este o reluare, în mare, a lucrării pe care autorul a publicat-o în anul 1973. Ambele lucrări, în special cea de a doua, suferă mult în privința distorsionării adevărului istoric, sub impactul regimului comunist. Scopul ei, după părerea noastră, era acela de a denigra instituția monarhică, prin reprezentantul ei Carol al II-lea. Avea, totuși, în parte, dreptate, având în vedere camarila care se instaurase în țară, în jurul metresei sale Elena Lupescu. Dar, lucrarea distorsionează adevărul istoric și în privința partidelor politice, crescând, în schimb, în mod nejustificat, importanța Partidului Comunist din România, filială a Kominternului sovietic.

Totuși, pentru perioada 1930-1938, înafară de istoricul amintit și de studiile profesorului Ioan Scurtu, nu mai regăsim și alte studii istorice demne de remarcat, referitoare la viața politică.

A venit, însă, anul 1990, când libertatea scrisului, inclusiv istoric, a redevenit o realitate. A existat o adevărată „foame” de a scrie adevărul istoric și a reabilita memoria terfelită a elitei interbelice. Din aceste considerente, uneori s-a alunecat în extrema cealaltă, în sensul că nu s-a mai păstrat rigoarea științifică necesară unor astfel de întreprinderi sau, în unele lucrări, intervine chiar subiectivismul.

Se remarcă, în primul rând, continuarea studiului perioadei interbelice de către cercetători științifici autorizați, precum Ioan Scurtu și Ioan Ciupercă, care vor reveni asupra unor aspecte pe care, din cauza restricțiilor regimului comunist, nu le-au putut evidenția.

Un rol important îl joacă nou înființatul departament de studii al P.N.Ț.C.D., care editează o serie de lucrări de referință, referitor la activitatea politică sau doctrina partidului[44]. Totuși, trebuie remarcată lipsa unui aparat științific bine pus la punct, fiind redate în special articole din presa interbelică. Excepție fac lucrările dedicate lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Corneliu Coposu[45]. De asemenea, apar și o serie de articole, de obicei în presă, ale unor participanți direcți la evenimente[46].

O importanță deosebită în scrisul istoric a constituit-o, și o constituie, editarea sau reeditarea unor memorii aparținând unor personalități ale vieții politice interbelice, trecute la index în timpul perioadei comuniste. Ele constituie surse de informații importante pentru cercetători. Totuși, trebuie avut în vedere subiectivismul lor, deoarece aparțin unor personalități angajate, mai mult sau mai puțin, în politica vremii și, de aici, inevitabil, etalarea importanței participării personale la anumite evenimente[47].

O lucrare de referință pentru tema de față o considerăm cea editată de colectivul de istorici compus din istoricii Vasile Arimia, Ion Ardeleanu și Alexandru Cebuc[48]. Ea cuprinde documente importante referitoare la activitatea P.N.Ț. în perioada 1926-1947, existente, în special, în fondul Ion Mihalache, la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București. De asemenea, se remarcă studiile istoricului Ion Ilincioiu, referitor la activitatea Partidului Național și Național Țărănesc, precum și la doctrina țărănistă[49]. Unul dintre cei mai harnici istorici, cu o contribuție însemnată asupra vieții și activității lui Iuliu Maniu, dar și a P.N.R.-P.N.Ț. este istoricul buzoian Constantin I. Stan[50].

O temă predilectă a istoriografiei de după 1990 a constituit-o campaniile electorale interbelice, care au provocat, la vremea respectivă, puternice pasiuni politice. Și nu au fost puține campanii. Viața politică interbelică s-a caracterizat prin instabilitate. În perioada 1919-1938 au existat nu mai puțin de 10 campanii electorale, organizate uneori în ani succesivi (1919,1920; 1926, 1927, 1928; 1931, 1932, 1933). În momentul instaurării regimului personal autoritar al regelui Carol al II-lea, în februarie 1938, era în plină desfășurare cea de a unsprezecea campanie electorală. Remarcăm aici studiile istoricilor Ion Lăcustă[51], Sorin Radu[52], Vasile Budriga[53], Corneliu Ciucanu[54] . Cele referitor la tema de față, pe județe, le-am amintit mai sus.

În ultimii ani constatăm o diminuare a interesului cercetătorilor pentru studiul vieții politice interbelice. Credem că acest lucru se datorează, în primul rând, lipsei documentelor de arhivă, la filalele județene a Arhivelor Naționale. În acest context, singura sursă de informare rămâne presa interbelică, cu toată subiectivitatea ei. Totuși, sperăm că odată cu darea spre cercetare a fondurilor existente la C.N.S.A.S., deși încă procedurile birocratice sunt multe și întârzie „targheturile” cercetătorilor, situația se va schimba radical în viitorul apropiat. În aceste condiții, suntem siguri că tema va reveni în actualitate, fiindcă nu este încă pe deplin elucidată, fiind de fapt o temă aproape inepuizabilă. Viața politică interbelică va fi studiată și de generațiile viitoare, de cei care se vor apleaca spre aspra și discreta muncă de cercetare istorică.

CONCLUZII

Așa cum precizam încă de la început, lucrarea de față se dorește a avea un caracter monografic. Ea se referă la activitatea politică și administrativă a organizațiilor județene din Ardeal și Banat a Partidului Național Român, devenit după fuziunea cu Partidul Țărănesc, Partidul Național-Țărănesc, în perioada 1919-1938, circumscrisă perioadei interbelice.

În primul capitol al lucrării de față am analizat activitatea P.N.R. în perioada scursă imediat după realizarea Marii Uniri și până la desemnarea de către regele Ferdinand a fruntașului politic liberal Ion. I.C. Brătianu în funcția de prim ministru al României. Ne-am axat pe activitatea politică a Consiliului Dirigent și nu pe cea administrativă, care a fost tratată aproape exhaustiv, în special de istoricul clujean Gheorghe Iancu, pe care l-am menționat la capitolul dedicat istoriografiei și la Bibliografie.

Perioada cuprinsă între lunile ianuarie 1919 şi martie 1920 a fost una de profunde schimbări în societatea transilvăneană. Primind atât conducerea politică, cât şi cea administrativă a Transilvaniei şi Banatului, Consiliul Dirigent a reuşit să facă faţă tuturor problemelor generate de războiul mondial. În prima parte a anului 1919, fruntaşii P.N.R. s-au dedicat mai mult problemelor administrative şi mai puţin celor de natură politică, până în momentul în care, la Sibiu, în lunile iulie-august 1919, are loc sesiunea Marelui Sfat Naţional al Transilvaniei. Evenimentul îl considerăm unul important, deoarece au fost dezbătute şi aprobate proiectele de lege agrară şi cea electorală. Cele două legi, sancţionate de regele Ferdinand, vor avea o importanţă deosebită în dezvoltarea economică şi politică a României interbelice. Cu această ocazie se aleg şi noile structuri de conducere ale P.N.R., în zilele de 9 şi 10 august, când are loc, tot la Sibiu, Conferinţa P.N.R. Iuliu Maniu devenea, oficial, președinte al P.N.R.

Tot la Sibiu s-a decis disocierea problemelor administrative ale Consiliului Dirigent de cele politice, luându-se decizia înfiinţării unei Comisii electorale centrale, care avea sarcina de a se ocupa cu reorganizarea partidului şi desemnarea candidaţilor pentru primele alegeri parlamentare de după Marea Unire. Totodată, s-a luat decizia ca P.N.R. să-şi depună candidaturi doar în Ardeal şi Banat.

A urmat un amplu proces de reorganizare a structurilor de partid, pornit de jos, de la nivelul comunelor. În aproape toate satele din Ardeal şi Banat au avut loc adunări în cadrul cărora s-au reconstituit organizaţiile locale ale P.N.R.. În fruntea lor au fost aleşi, de obicei, preoţii sau învăţătorii, care erau liderii de opinie ai românilor din satele transilvănene, cei pe care sociologii și istoricii i-au numit elita minoră a românilor transilvăneni, și nu numai.

Reorganizarea P.N.R se impunea şi datorită faptului că apăruseră deja câteva dizidenţe, cum au fost cele ale lui Amos Frâncu, grupul celor treisprezece bănăţeni, care au înfiinţat Uniunea Bănăţeană sau tinerii grupaţi în jurul ziarului „Renaşterea Română”, care doreau înfiinţatea unui partid ţărănesc în Transilvania. Celelalte partide din Vechiul Regat încă nu încercaseră înfiinţarea de organizaţii proprii în Transilvania, aşteptând să vadă poziţia P.N.R. în noul context politic, sperând într-o eventuală colaborare, deoarece anul 1919, după cum afirma Constantin Argetoianu a fost anul ardelenilor. Toate partidele din Vechiul Regat doreau o colaborare cu P.N.R. pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a guvernului.

La alegerile parlamentare din noiembrie 1919 P.N.R. a beneficiat şi de avantajele legii electorale pentru Ardeal şi Banat, care stipula la art. 46 că dacă într-o circumscripţie se prezintă un singur candidat acesta era declarat ales, fără a se mai desfăşura procedura de votare. De asemenea, minorităţile naţionale nu au participat la alegeri, doar candidaţi individuali din partea saşilor sau ungurilor. Nici socialiştii nu au participat la alegerile parlamentare, la fel şi Liga Poporului. Totuşi, este de remarcat, în primul rând, entuziasmul populaţiei româneşti, care participa la primele alegeri libere de după realizarea Marii Uniri. În aceste condiţii, P.N.R. a câştigat aproape toate mandatele din Ardeal şi Banat, situându-se, la nivel naţional, pe primul loc, în faţa P.N.L.

În jurul P.N.R. s-a format şi majoritatea parlamentară. După intense tratative, la 25 noiembrie 1919 s-a încheiat un acord de colaborare între Partidul Naţional Român, Partidul Ţărănesc, Partidul Naţionalist-Democratic, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina şi Partidul Ţărănesc din Basarabia, pentru a constitui un bloc parlamentar. La aceste tratative „regăţenii” au făcut cunoştinţă, pentru prima dată, cu arta ardelenilor de a negocia, care pe Nicolae Iorga l-a dus la exasperare, prin pragmatismul și meticulozitatea de tip german de care dădeau dovadă. Din memoriile lui Nicolae Iorga, Constantin Argetoianu sau Alexandru Vaida Voevod remarcăm că ardelenii erau priviţi la Bucureşti cu o oarecare neîncredere. Am încercat să facem o paralelă a imaginii fruntașilor politici din cele două provincii, reflectate în memoriile amintite: cum îi priveau regățenii pe ardeleni și invers.

Regele Ferdinand ar fi numit ca prim ministru pe Vaida Voevod, conform celor afirmate de Nicolae Iorga, numai datorită faptului că la Paris se discuta soarta Ardealului şi nu pentru că avea încredere în el. În momentul în care a fost demis, primul ministru se afla în străinătate, unde pleda cauza României. Demiterea lui, după cum sublinia și C. Argetoianu, a provocat reacţii negative, atât în Cancelarile occidentale, cât şi în presă.

Cu toate acestea, în scurta lui existenţă, guvernul Vaida a reuşit să facă faţă problemelor dificile pe care le-a avut de înfruntat. Deşi s-a aflat o lungă perioadă plecat în Occident, primul ministru Alexandru Vaida Voevod a fost bine suplinit la conducerea guvernului de fruntaşul politic ardelean Ştefan Cicio Pop, care a asigurat interimatul. De asemenea, la conducerea Camerei Deputaţilor a avut un aliat de nădejde în persoana lui Nicolae Iorga, care îşi dădea seama de importanţa misiunii lui Vaida în Occident. Printre altele, guvernul a desfiinţat starea de asediu şi cenzura în majoritatea regiunilor ţării, curţile marţiale, comandamentele militare şi cenzura şi a depus o serie de proiecte de legi pentru a fi dezbătute în Parlament. În perioada legislativă a Blocului parlamentar au fost elaborate şi prezentate aproape 90 de proiecte de legi. Printre cele mai importante au fost Legea Jandarmeriei, chiriilor, şi cea de reformă agrară, ultima grăbind şi căderea guvernului, deoarece era socotită prea radicală.

Tot în această perioadă o activitate deosebită a desfăşurat-o Consiliul Dirigent din Transilvania şi Banat, atât pe plan intern cât şi extern, trimiţând o delegaţie formată din lideri importanţi şi bine pregăţiti, din punct de vedere profesional, la Conferinţa de Pace de la Paris.

După alegerile parlamentare din noiembrie 1919 Marele Sfat Naţional şi-a încetat practic existenţa prin intrarea fruntaşilor P.N.R. în Parlamentul României Mari. Se punea acum în discuţie de către presa din Bucureşti şi clasa politică rolul şi rostul menţinerii în funcţiune a Consiliului Dirigent, după alegerile parlamentare. Se cerea desfiinţarea lui şi intensificarea procesului de unificare administrativă a ţării. Apar în presă o serie de articole în care se induce ideea că liderii transilvăneni, în frunte cu Iuliu Maniu, nu doresc desfiinţarea acestui organism regional de conducere. Răspunzând, într-un interviu acordat presei, Iuliu Maniu explică faptul că se punea doar problema modului cum să se facă această desfiinţare, subliniind că şi fruntaşii P.N.R. erau de acord cu desfiinţarea Consiliului Dirigent, respingând regionalismul și ideea unității indestructibile a statului național român.

Iuliu Maniu şi alţi lideri ai P.N.R. doreau ca întregul aparat administrativ din Ardeal să nu se mute la Bucureşti şi să mărească birocraţia de aici, ci să se creeze, la Cluj, organisme speciale menite să rezolve afacerile administrative ale Transilvaniei, care să fie subordonate guvernului central de la Bucureşti. O altă grupare, care a şi avut câştig de cauză, în şedinţa din 1 februarie 1920, se declara pentru încadrarea totală a organismelor de conducere din Ardeal în guvernul de la Bucureşti.

După instalarea lui la putere, guvernul Averescu a desfiinţat Consiliul Dirigent, ceea ce a fost considerat de către liderii P.N.R. o ilegalitate, deoarece această atribuţie o avea, în opinia lor, doar Parlamentul.

Începea o nouă etapă pentru P.N.R., în care partidele din Vechiul Regat vor încerca să-şi creeze organizaţii proprii în Ardeal. De asemenea, odată cu guvernul condus de generalul Averescu s-au introdus în viața politică românească mijloace, legale sau ilegale, care să permită guvernului de la putere să câştige alegerile, pe care tot ei le organizau. Mecanismul a funcționat de-a lungul întregii perioade interbelice. Excepţie au făcut alegerile din anul 1937. Cu toate acestea, se poate afirma că P.N.R. (devenit din 1926 P.N.Ţ., în urma fuziunii cu P.Ţ) a deţinut monopolul politic în Ardeal şi Banat în întreaga perioadă interbelică.

Perioada aprilie 1920-ianuarie 1922, care se suprapune, în mare, cu guvernarea Partidului Poporului, condus de generalul Al. Averescu, debutează cu începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din mai-iunie 1920.

După instalarea guvernului Averescu, Octavian Goga, care primise funcţia de ministru de Stat, pe data de 28 martie 1920, în fruntea unui grup de 29 de membri ai Partidului Naţional, îi prezintă lui Iuliu Maniu o demisie colectivă, cerând ieşirea din partid. Într-un apel datat 31 martie 1920 cei demisionaţi anunţau că au hotărât ca împreună cu Liga Poporului să înfiinţeze un nou partid cu numele de Partidul Poporului. De asemenea, Liga Poporului a mai fuzionat cu gruparea lui Iancu Flondor şi Sergiu Niţă şi cu Uniunea Naţională a bănăţenilor, condusă de către Avram Imbroane.

În faţa acestei situaţii, Comitetul Central Executiv al P.N.R. convoacă Congresul partidului pentru data de 24 aprilie 1920 în oraşul simbol al românilor transilvăneni, Alba Iulia. La acest eveniment politic important pentru P.N.R., Iuliu Maniu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte. Totodată a fost ales un nou Comitet Executiv format din 15 persoane şi un Comitet Central mai lărgit, care a purtat denumirea de Comitetul celor o sută. De asemenea, a fost adoptat un nou program politic, sintetizat în 13 capitole, care depăşea cadrul regional al Transilvaniei şi Banatului, preconizându-se extinderea organizaţiilor partidului la nivelul întregii ţări.

În aceste condiţii începea, pentru P.N.R., campania electorală, în urma căreia, cu toate ingerinţele guvernului, partidul a reuşit să câştige, în Ardeal şi Banat, 27 mandate de deputaţi şi 14 de senator, ceea ce îl plasa pe locul 2 între partidele din ţară şi pe primul loc între partidele de opoziţie.

O altă concluzie ar fi aceea că, începând cu aceste alegeri, în Ardeal şi Banat încep să pătrundă şi partidele din Vechiul Regat, care vor avea succes la electorat doar în momentul când vor deţine puterea şi vor organiza ele alegerile. P.N.R. rămânea, în continuare, partidul cu cea mai mare priză la electoratul românesc din Ardeal şi Banat.

Un alt aspect asupra căruia am insistat a fost acela al relaţiilor P.N.R. cu celelalte formațiuni politice parlamentare, în primul rând cu cel de guvernământ.

Dacă la începutul guvernării Partidului Poporului au existat tratative în vederea unei colaborări, P.N.R. oferind chiar doi miniştri în Cabinet, tratativele au eşuat datorită tendinţelor generalului Averescu de a asimila întreg partidul ardelenesc. Această intenţie a fost aspru combătută de fruntaşii P.N.R. şi în cadrul Congresului de la Alba Iulia, desfăşurat sub deviza „luptăm sau murim”.

Relaţiile P.N.R. cu partidul de guvernământ s-au deteriorat pe parcursul campaniei electorale, datorită ingerinţelor guvernului. Alegerile din Ardeal şi Banat s-au amânat cu o săptămână, tocmai pentru ca guvernul să-şi concentreze aici toate forţele, inclusiv administraţia şi armata. Apoi, în Parlament, P.N.R. a manifestat o opoziţie acerbă faţă de măsurile ilegale ale guvernului Averescu, care au culminat cu afacerile Schuller şi Reşiţa, prin care capitalul din Vechiul Regat a naționalizat mari obiective industriale din Ardeal și Banat, în detrimentul burgheziei românești din provincie. În urma „afacerii Reşiţa”, pe data de 16 iulie 1921, întreaga Opoziţie s-a retras din Parlament. Au urmat, în lunile septembrie-octombrie 1921, mari adunări organizate de P.N.R. în întreaga Transilvanie şi Banat, în cadrul cărora s-a cerut demisia guvernului, dizolvarea Parlamentului şi organizarea de noi alegeri parlamentare, de către un guvern neutru.

În ceea ce priveşte relaţiile din cadrul Federaţiei, acestea au evoluat pozitiv, în unele momente, dar nu s-au concretizat într-o apropiere a partidelor, chiar unificare, care se pare că era cerută de electorat. Acest proiect politic a eşuat în vara anului 1921, după retragerea partidelor din Parlament, când ţărăniştii par a susţine în continuare guvernul, iar P.N.R. se orientează spre liberali.

Atitudinea P.N.R. faţă de P.N.L., în timpul guvernării averescane a fost una de expectativă, apoi s-a produs o încercare de apropiere. În toamna anului 1921 noul efort al liberalilor, influenţati şi de regele Ferdinand, de a se apropia de partidele noilor provincii unite, în special de P.N.R., a vizat crearea unei coaliţii a „partidelor unirii”. Tratativele au eşuat, I.I.C. Brătianu dorind ca partidul liberal să preia singur puterea, ceea ce s-a şi întâmplat în ianuarie 1922. Acest moment rămâne unul semnificativ pentru întreaga viaţă politică interbelică, care s-a desfăşurat sub semnul luptelor politice acerbe între naţionali, deveniți naţional-ţărănişti după 1926 şi liberali.

În concluzie, se poate afirma faptul că perioada 1919-1922 a fost marcată de eforturile P.N.R. pentru a nu-şi pierde monopolul politic în Transilvania şi Banat. Totodată, P.N.R. a încercat să se extindă la nivelul întregii ţări, combătând eticheta de regionalism care i-a fost pusă de adversarii politici. Dar, acest obiectiv politic se putea realiza numai printr-o colaborare sau chiar fuziune cu unul dintre partidele din vechiul Regat, ceea ce în perioada 1919-1922 nu s-a întâmplat, cu toate încercările pe care P.N.R. le-a făcut. Trebuie să recunoaștem că nici toți oamenii politici ardeleni nu doreau o topire a P.N.R. în „partidele regățene”. Formația politică și temperamentală îi deosebea pe unii de alții

Perioada 1922-1926, care corespunde capitolului II și III a lucrării, a fost dominată de lupte politice intense, între liberalii aflați la putere și partidele de opoziție, în special P.N.R. și P.Ț.. Luptele politice au culminat cu neparticiparea P.N.R. la festivitățile de Încoronare a Familiei Regale, care au avut loc la Alba Iulia, oraș cu valoare de simbol pentru ardeleni, și asprele dezbateri parlamentare legate de adoptarea unei noi Constituții, în martie 1923. Ambele evenimente politice majore din viața politică interbelică le-am analizat în cadrul a două subcapitole. Am insistat asupra poziției P.N.R. față de aceste evenimente.

De asemenea, am încercat să evidențiem pasiunile politice create în timpul campaniilor electorale, în cadrul alegerilor parlamentare generale sau parțiale. În primul rând, am încercat să scoatem în evidență modul cum s-au desfășurat alegerile parlamentare generale din martie 1922, prin care noul guvern liberal și-a legitimat puterea, chiar cu prețul unor abuzuri și ilegalități. Chiar și Nicolae Iorga afirma că alegerile au fost câștigate prin furtul de voturi și urne. În special în Ardeal și Banat, unde P.N.R. deținea monopolul politic, au existat numeroase abuzuri și ilegalități. Guvernul liberal a acționat prin organele administrative subalterne. La manifestările de simpatie și aderență ale electoratului față de P.N.R., s-a dezlănțuit forța de coerciție a armatei și poliției, în spatele cărora s-a aflat magistratura. În fața acestei situații, P.N.R., prin Iuliu Maniu, a înaintat un memoriu de protest regelui Ferdinand, care a avut un larg ecou în presa din țară și străinătate. Fruntașii politici ardeleni au ripostat dur în presă față de abuzurile pe care guvernul liberal le-a săvârșit pe perioada campaniei electorale. În acest context politic foarte tensionat, liberalii au reorganizat alegerile în unele circumscripții electorale, unde exageraseră prea mult cu respingerea candidaturilor partidelor de opoziție, în special a P.N.R., dar în cadrul campaniilor electorale au folosit aceleași metode, implicând masiv administrația locală.

Forța politică a P.N.R. s-a făcut simțită în Ardeal și Banat în cadrul alegerilor parlamentare parțiale, când s-a bătut pentru fiecare circumscripție în parte, din păcate nu de pe poziții egale cu liberalii.

Într-un subcapitol separat am încercat să evidențiem legăturile strânse care existau între Banca Agrară din Cluj și fruntașii politici ai P.N.R, încă de la înființarea ei. Este mai puțin cunoscută activitatea ei și rolul economic pe care l-a avut pentru fruntașii politici ardeleni. Din această cauză am dezbătut problema pe larg. Am încercat să scoatem în evidență că Partidul Poporului nu a îndrăznit să desființeze acordurile pe care banca le avea cu Statul român în privința operațiunilor financiare legate de punerea în practică a reformei agrare, ci doar și-a desemnat anumiți fruntași politici în Consiliul de administrație. În schimb, P.N.L. a premeditat puternica lovitură pe care a dat-o băncii ardelene în vara anului 1922, prin desființarea acordurilor amintite mai sus. Intenția clară a fost acea de a lovi în interesele economice ale fruntașilor politici ardeleni și a slăbi forța economică a P.N.R.

În continuarea capitolului al II-lea am urmărit evoluția organizațiilor județene ale P.N.R., precum și alegerile parlamentare parțiale desfășurate în perioada 1922-1926. Datorită importanței lor, alegerile pentru Camerele de Agricultură și cele comunale au fost analizate într-un subcapitol separat. Am analizat strategia, programul și tactica electorală folosită de P.N.R. în campaniile electorale și rezultatele obținute.

În ultimul subcapitol am analizat evenimentele politice din primăvara anului 1926, respectiv contextul politic în care generalul Averescu a fost desemnat în funcția de prim ministru, contrar voinței electoratului, care indica un guvern P.N.-P.Ț. De asemenea, am analizat atitudinea P.N. față de noul guvern, problemele interne ale partidului generate de eșecul politic de a nu ajunge la guvernare, dizidența Goldiș sau a „fripturiștilor”, după cum i s-a spus în epocă și participarea partidului la alegerile parlamentare generale din mai 1926.

Într-un capitol separat am analizat politica de fuziuni a P.N.R., în perioada 1922-1926. Astfel, observăm că în contextul consolidării guvernului liberal, prin câștigarea alegerilor parlamentare generale din martie 1922, conducerea P.N.R. a demarat o acțiune de lărgire a sferei de influență a partidului, de consolidare și exindere organizatorică la nivelul întregii țări.

În primul subcapitol am analizat procesul de fuziune al P.N.R. cu gruparea politică de orientare conservator-democrată, rămasă fără lider, în urma decesului marelui om politic și diplomat Take Ionescu. De asemenea, am urmărit modul cum s-a făcut extinderea organizațiilor partidului în întreaga țară, pe parcursul anului 1923. Astfel, la sfârșitul anului 1923, se poate afirma că visul lui Iuliu Maniu de a forma un partid „regnicolar”, adică extins la nivelul întregii țări, era realizat.

Urmează negocierile și fuziunea P.N.R. cu partidul condus de Nicolae Iorga, care au fost analizate într-un subcapitol separat. Începuturile apropierii dintre cele două partide s-au produs în timpul guvernului Vaida, când cele două partide s-au aflat la guvernare. A existat atunci intenția, din păcate nefinalizată, de a crea un partid unic, prin fuziunea P.N.R. cu P.Ț. și cu partidul condus de Nicolae Iorga, un partid al Federației. O nouă tentativă de fuziune, din păcate nereușită, dintre partidul condus de Iuliu Maniu și cel condus de Nicolae Iorga a avut loc la începutul anului 1924. Etapa finală a procesului de fuziune a fost impulsionată și de Constantin Argetoianu, care s-a desprins, împreună cu colaboratorii săi, de gruparea averescană și s-a alăturat lui Nicolae Iorga. Se dorea cu ardoare crearea unui front comun al Opoziției, în fața hegemoniei P.N.L. În urma fuziunii Partidului Naţional Român cu Partidul Naţionalist al Poporului, rezultat din fuziunea Partidului Naţionalist Democrat cu gruparea lui C. Argetoianu deprinsă din Partidul Poporului, s-au întărit rândurile Opoziţiei. O premieră în viața politică românească o constituia faptul că la conducerea partidului fuzionat, sub denumirea de Partidul Național, se aflau doi președinți: Iuliu Maniu și Nicolae Iorga.

În ultimul subcapitol, am analizat lungul și anevoiosul proces de fuziune dintre P.N.R. și P.Ț., care s-a desfășurat în perioada 1919-1926. Prin realizarea fuziunii dintre cele două partide, s-a reușit crearea celui mare mare partid de mase din România interbelică, în măsură să asigure rotativa guvernamentală, alături de P.N.L.

După primele contacte între cele două partide politice în timpul guvernării comune, amintite mai sus, a urmat o nouă etapă de negocieri în anii 1922-1923. Ele au eșuat, datorită concepției politice a luptei de clasă pe care țărăniștii au introdus-o în programul partidului, în anul 1922, care îi depărta vizibil de Palat și, în consecință, de putere. Fruntașii politici ardeleni au condiționat fuziunea de renunțarea la acest concept, trecut în Programul P.Ț., de atenuare a atitudinilor de stânga a țărăniștilor în rezolvarea unor probleme ale societății românești a vremii.

O altă etapă importantă de tratative între cele două formațiuni politice au avut loc în vara anului 1924, pe care am analizat-o separat, datorită importanței sale. Am încercat să explicăm și eșecul tratativelor, în limita posibilităților de documentare ale momentului. De asemenea, în cadrul capitolului anterior, amintit mai sus, am evidențiat și urmările politice ale eșecului fuziunii pentru P.N.R., care au culminat cu plecarea grupării conduse de Vasile Goldiș.

Etapa finală a tratativelor, care au loc în vara anului 1926, a fost analizată separat, în cadrul ultimului subcapitol. De această dată, tratativele s-au purtat direct între cei doi lideri, Iuliu Maniu și Ion Mihalache. La ele nu a participat celălalt copreședinte al P.N. și anume Nicolae Iorga, care va și pleca din partid, chiar în momentul fuziunii, rebotezându-și partidul cu numele de Partidul Național.

Momentul 10 octombrie 1926 este unul deosebit pentru viața politică românească, deoarece acum se pun bazele P.N.Ț., cel mai mare partid politic de mase, după cum am mai spus mai sus, care în momentul desființării sale, în anul 1947, avea peste 2 milioane de membrii, după declarațiile lui Corneliu Coposu, secretar general adjunct al P.N.Ț., în acea perioadă.

Perioada scursă între fuziune și chemarea la guvernare, în noiembrie 1928, am analizat-o într-un capitol separat. Conform titlului lucrării, m-am axat pe activitatea organizațiilor din Ardeal și Banat. Am subliniat, încă de la început, că organizația provincială sau Secția din Ardeal și Banat, cum i se mai spunea, a fost o entitate politică distinctă în cadrul P.N.Ț., cu particularitățile sale proprii, pe care am încercat să le evidențiem pe parcursul întregii lucrări.

În ceea ce privește evoluția organizațiilor județene din Ardeal și Banat, am urmărit modul cum s-a realizat procesul de fuziune la nivel local și cum era văzută de fruntașii politici ardeleni. De asemenea, am urmărit efectele provocate de plecare din partid a grupării conduse de dr. Nicolae Lupu, care în Ardeal și Banat au fost, totuși, minore.

La nivel național, am analizat tentativa de fuziune, mai bine spus asimilare, pe care generalul Averescu o face, din nou, la fel ca în anul 1920 și 1926, cu P.N.Ț., de pe aceleași poziții dominante. De asemenea, contextul demiterii guvernului Averescu, formarea guvernului de „uniune națională”, condus de Barbu Știrbey și a guvernului condus de cumnatul său Ion I.C. Brătianu, care l-a forțat să demisioneze.

Am analizat participarea organizațiilor P.N.Ț. din Ardeal și Banat la alegerile parlamentare din luna iulie 1927. Pe baza documentelor inedite de arhivă, am încercat să evidențiez abuzurile și ilegalitățile săvârșite de guvernul liberal, pentru a atinge procentul de 40%, necesar acordării primei electorale introduse prin legea electorală din martie 1926, când la putere se aflau tot liberalii.

Miza alegerilor era foarte mare, având în vedere și faptul că regele Ferdinand se găsea pe patul de moarte. Astfel, conta foarte mult cine se găsea la putere în momentul când el deceda și se instaura Regența. Totodată, era vehiculată ideea aducerii în țară a prințului Carol, pentru a prelua tronul, idee neagreată de liberali.

În urma desfășurării alegerilor parlamentare, în cadrul cărora, după cum subliniază Constantin Argetoianu, i-a fost de ajuns guvernului două săptămâni pentru formarea majorității parlamentare, au existat numeroase proteste, venite, în special, din partea fruntașilor P.N.Ț. Un episod aparte și inedit îl constituie „revolta” de la Făgăraș. A doua zi după alegeri, membrii și simpatizanții P.N.Ț., în jur de 1.000 de persoane, după unele informații, au devastat sediul Prefecturii și i-au bătut zdravăn pe cei pe care i-au considerat vinovați de falsificare alegerilor în județul Făgăraș.

După ce guvernul liberal și-a legitimat puterea, prin câștigarea alegerilor parlamentare, decedează regele Ferdinand și se instaurează Regența. În aceste condiții, P.N.Ț. demarează o vastă și aspră campanie de răsturnare a guvernului liberal, care se intensifică după moartea neașteptată a primului ministru liberal Ion I.C.Brătianu.

Conducerea P.N.Ț. a organizat mari adunări de protest în toate provinciile și în Capitală. Ele au culminat cu marea adunare organizată la Alba Iulia, oraș cu valoare de simbol, pe data de 6 mai 1928, la care au participat aproximativ 100.000 de persoane, la fel ca la 1 Decembrie 1918. A fost cea mai mare adunare de protest pe care a organizat-o, până atunci, vreun partid politic. Bazându-ne pe documente inedite de arhivă am urmărit toate etapele organizării adunării, oferind ca exemplu cazul județului Sălaj. De asemenea, am urmărit modul cum au acționat organele administrative locale pentru a împiedica organizarea adunării.

Tensiunea politică crește după adunarea de la Alba Iulia, iar P.N.Ț. își crează un Parlament, în paralel cu cel liberal, compus din parlamentarii aleși ai partidului, precum și din candidații la alegerile din iulie 1927, care considerau că le-a fost furat mandatul de guvernul liberal.

În cele din urmă, guvernul liberal condus de Vintilă Brătianu, care a eșuat și în tentativa de a accesa un împrumut extern, a fost nevoit să demisioneze, la începutul lunii noiembrie 1928.

Pe data de 8 noiembrie 1928, Regenţa l-a însărcinat pe Iuliu Maniu să formeze noul guvern. Era un moment important în istoria P.N.Ţ., deoarece după aproape 10 ani de lupte politice ale celor două partide, Naţional şi Ţărănesc, care au fuzionat în anul 1926, venea şi rândul lor să guverneze ţara. Iuliu Maniu ajungea în cel mai înalt post pe care îl putea râvni un om politic. Era, de fapt, a doua oară în acest post, dacă socotim că şi în perioada 1919-1920 el a fost primul ministru al Transilvaniei, prin funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent, organul conducător executiv provizoriu. Totodată, lua sfârşit cea mai aspră campanie opoziţionistă de până atunci, începută în anul 1926. Debuta o nouă etapă din istoria P.N.Ţ., aceea de a pune în practică promisiunile făcute electoratului în timpul Opoziţiei.

Prima guvernare a P.N.Ț., care corespunde perioadei 1928-1931 am analizat-o într-un capitol separat. Am insistat, în special, pe activitatea organizațiilor județene din Ardeal și Banat, dar și pe măsurile de reformă pe care le-au adoptat guvernele P.N.Ț. De asemenea, am evidențiat activitatea parlamentarilor ardeleni, inițiativele lor legislative și modul în care s-au implicat în problemele socio-economice, edilitare, culturale sau de altă natură, a județelor în care au fost aleși.

Pentru a observa mai bine politica de reforme a guvernelor naţional-ţărăniste, până în anul 1931, la nivel judeţean, am oferit câteva aspecte din judeţul Bihor, unul dintre cele mai mari din ţară, un exemplu care ni s-a părut relevant pentru ceea ce s-a întâmplat în timpul primei guvernări naţional-ţărăniste.

Un loc aparte în cadrul capitolului îl ocupă Serbările Unirii, organizate cu mare fast, observat și de presa internațională, pe data de 20 mai 1929. De asemenea, am evidențiat momentele aniversar-comemorative, prin care s-a cinstit memoria înaintașilor, cum a fost, de exemplu, dezvelirea bustului ideologului Revoluției de la 1848, din Transilvania, Simion Bărnuțiu, în fața liceului din orașul Șimleu, județul Sălaj, care-i poartă și astăzi numele. Festivitatea a avut loc pe data de 7 septembrie 1930 și la ea au participat peste 20.000 de persoane, în frunte cu primul ministru Iuliu Maniu, strănepot al lui Simion Bărnuțiu și președinții celor două Camere ale Parlamentului.

Într-un subcapitol separat am analizat modul cum s-au desfășurat alegerile comunale și județene din februarie-martie 1930, organizate conform noii legi administrative adoptate în vara anului 1929, care tindea spre o largă descentralizare administrativă. De asemenea, am urmărit modul cum s-au constituit noile Consilii Locale și Județene. În premieră, se înregistrează, la Consiliile Locale din Oradea și Timișoara, pătrunderea comuniștilor, care au profidat de izbucnirea crizei economice mondiale și au dus o campanie electorală demagogică.

În concluzie, se poate afirma că prima guvernare a P.N.Ț. a fost serios afectată de izbucnirea marii crize economice mondiale. S-au adoptat reforme importante, prevăzute în Programul partidului, dar ele nu au fost adaptate noii situații de criză. Toate partidele au fost surprinse de izbucnirea crizei, nu numai P.N.Ț., și nu aveau un plan economic de ieșire din această situație. La fel, și P.N.Ț. s-a adaptat din mers și s-a bazat prea mult pe ajutorul financiar extern. De asemenea, s-au făcut și unele greșeli, încă de la începutul guvernării, care sunt surprinse, în mod realist, de Grigore Gafencu, care făcea parte din conducerea partidului. Astfel, el reproșează conducerii P.N.Ț. și, în special, lui Iuliu Maniu, că a fost lipsit de „hotărâre și de curaj”, cu toate că a inaugurat, cu mai multă sau puțină pricepere, un regim democratic. Înclinarea lui Maniu spre „pertractări” și respectarea legilor, acceptabile în perioade social-economice normale, nu era potrivită în momente de criză care cereau decizii rapide și pragmatice.

Conducerii P.N.Ț., și în special lui Iuliu Maniu, i se reproșează că a lăsat neschimbat un aparat birocratic învechit, tocmai datorită corectitudinii exagerate a liderului național-țărănist. Așadar, se reproșa tocmai constituționalismul exagerat al lui Iuliu Maniu și, totodată, nehotărărea sa. În scurt timp, acest lucru s-a întors împotriva lui, deoarece funcționărimea a început să practice vechile metehne. Totuși, prin legea administrativă s-a încercat o descentralizare și o autonomie locală mai ridicată, dar tot cu aceeași oameni refractari la nou. Fruntașul politic național-țărănist Grigore Gafencu reproșează, în memoriile sale, nehotărârea și încetineala cu care s-a încercat rezolvarea problemelor bazei electorale celei mai importante a partidului, a celor care l-au adus la putere, adică țărănimea. Se impunea, ca o necesitate de ordin primordial, creșterea nivelului de trai a țărănimii, care se găsea, din acest punct de vedere, cu un secol în urmă. Ea reprezenta aproape 80% din numărul populației țării. P.N.Ț., subliniază Gafencu, „a încercat s-o dezlege fără grabă, fără violență, fără avânt revoluționar”. În aceste condiții, bunele intenții ale partidului de guvernământ au fost zădărnicite de împrejurări neprielnice și nu au putut duce la un rezultat mulțumitor. Criza economică a afectat profund programul economic al partidului, ceea ce a produs și în rândul electoratului o dezamăgire amară.

O altă cauză care a slăbit regimul național-țărănesc, din punct de vedere politic, a fost cea a neînțelegerilor dintre fruntașii politici, dintre gruparea ardeleană și cea țărănistă din Vechiul Regat. Se observă diferența dintre cele două grupări, fuzionate în anul 1926 și încă neomogenizate

Gruparea ardeleană, obișnuită să reprezinte întreg românismul din Ardeal și Banat, cuprindea și ea o paletă largă de ideologii, de la conservatorismul lui Aurel Vlad, până la socialismul lui Ion Flueraș. Ardelenii se mulțumeau să-și asigure o descentralizare administrativă cât mai largă.

Aflat între cele două grupări, Iuliu Maniu a reușit, după cum spune și Gafencu „printr-o uimitoare îndemânare de împăciuire, să dea blocului ardelean o înfățisare de desăvârșită unitate de partid, nu numai în ce privește disciplina de partid, dar și năzuințele și programul său”. Iuliu Maniu reprezenta un simbol pentru ardeleni, care îl urmau ca o armată disciplinată. Ei avansau în cadrul partidului, precum avansau funcționarii destoinici în aparatul administrativ. Gruparea ardeleană, rămasă ca ceva distinct și după fuziune, era formată din vechii luptători naționali, la care se adăugau fruntași politici reprezentativi din fiecare județ, fruntași politici populari, care erau legați de nevoile și de credințele alegătorilor din județele lor de origine. Erau mari electori, peste care nimeni nu putea trece, deoarece aveau strânse legături de prietenie și rudenie în județele de origine și aveau, până la 1918, aceleași deziderate ca întreaga populație românească, ceea ce i-a apropiat foarte mult. Astfel, populația românească i-a acordat partidului un cec în alb, în privința intereselor politice.

Dar, ceea ce surprinde, într-un fel, este lipsa lor de experiență parlamentară, având în vedere și condițiile istorice de dinainte de 1918. Puțini dintre fruntașii politici ardeleni s-au ridicat la nivelul de unde se putea surprinde cu vederea viața publică a întregii țări. Una din cauze ar fi tocmai lipsa experienței parlamentare a fruntașilor politici ardeleni, față de cei din Vechiul Regat, cu excepția câtorva fruntași politici, printre care se găseau Iuliu Maniu, Vaida Voevod, Ștefan Cicio Pop, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Victor Deleu sau Emil Hațieganu.

Iuliu Maniu a avut sarcina dificilă de a omogeniza cele două grupări politice, care, însă, și-au dat seama că se puteau completa reciproc. El a fost secondat cu brio de Ion Mihalache. Colaborare politică dintre cei doi fruntași politici poate constitui un model pentru clasa politică.

Așadar, organizația provincială a P.N.Ț. din Ardeal și Banat s-a caracterizat, în perioada primei guvernări, prin aplecarea mai mare asupra problemelor de administrație locală și mai puțin pe teoretizări și aplicări doctrinare. Erau oameni politici mai pragmatici și adevărați vectori electorali, după cum au dovedit-o în toate campaniile locale. Totuși, fruntașii politici ardeleni au avut și contribuții, uneori esențiale, în elaborarea și adoptarea legilor pe care societatea românească le cerea la vremea respectivă. Lucrând împreună cu fruntașii politici țărăniști din Vechiul Regat, care erau mai buni teoreticieni, s-au completat reciproc, pentru bunul mers al vieții de partid și, în ultimă instanță, a societății românești interbelice, aflată în plin proces de modernizare și democratizare.

Nu în ultimul rând am adăuga criza de putere în cadrul P.N.Ț., odată cu demisia lui Iuliu Maniu din fruntea guvernului și plecarea lui în străinătate. Guvernul condus de G. Mironescu a fost, după cum sublinia și Constantin Argetoianu în memoriile sale, unul provizoriu, pe care regele Carol al II-lea și colaboratorii săi doreau să-l folosească pentru discreditarea partidelor politice și instaurarea regimului autoritar personal.

Următoarea etapă a fost cea a aduceri la putere a guvernului de „tehnicieni”, în frunte cu Nicolae Iorga.

În cadrul acestui capitol, am analizat momentul de criză politică instalat în urma demisiei lui G. Mironescu, încercările lui Nicolae Titulescu de a forma un guvern de uniune națională și poziția P.N.Ț.. Conducerea P.N.Ț. era de acord cu un guvern Titulescu, dar cu păstrarea majorității parlamentare național-țărăniste aleasă în decembrie 1928. Tentativa lui Titulescu eșuează. Noul prim ministru Nicolae Iorga s-a arătat dispus să colaboreze cu majoritatea național-țărănistă, dar nu au fost de acord regele Carol al II-lea și Constantin Argetoianu, după cum subliniază acesta din urmă în memoriile sale.

Am analizat poziția P.N.Ț. față de guvernul Iorga, în special a ardelenilor, care l-a început a fost una de expectativă. După dizolvarea Parlamentului, însă, P.N.Ț. a trecut în Opoziție și a început să critice guvernul.

Participarea organizațiilor județene din Ardeal și Banat la alegerile parlamentare din luna iunie 1931 am analizat-o într-un subcapitol separat. De asemenea, în ultimul subcapitol am urmărit evoluția organizațiilor din Ardeal și Banat în timpul guvernului Iorga. Am scos în evidență tendințele de marginalizare a Ardealului, de care era acuzat guvernului Iorga de către fruntașii politici național-țărăniști și ceilalți fruntași politici ardeleni.

Un moment politic deosebit l-a constituit demisia lui Iuliu Maniu din fruntea P.N.Ț., pe data de 22 iunie 1931, ca o reacție la modul cum înțelegea regele Carol al II-lea să se implice în viața politică a țării. Am evidențiat golul de putere la nivelul P.N.Ț. prin plecarea lui Maniu. Am analizat, de asemenea, modul cum au fost organizate congresele județene și provinciale din toamna anului 1931, în Ardeal și Banat. Scopul lor a fost acela de a pregăti un Congres general al P.N.Ț., care, în cele din urmă, nu s-a mai organizat.

Din păcate, criza economică s-a accentuat. În aceste condiții, lipsit de o bază de masă, de sprijinul unui partid politic puternic, guvernul Iorga demisionează pe data de 31 mai 1932. Astfel, lua sfârșit aventura guvernului de tehnicieni ai Uniunii Naționale, sau „al țicnelii naționale”, după cum îl numeau satiric național-țărăniștii. Nu credem că cineva l-ar putea acuza de rea voință pe Nicolae Iorga, dar și-a dat seama prea târziu de capcana în care a fost atras de fostul său elev, Carol al II-lea, care acum a încercat să se folosească de uriașa lui personalitate, pentru a-și instaura regimul autoritar propriu. Cu toate acestea, Nicolae Iorga, la fel ca Alexandru Vaida Voevod, a rămas un „homo regius” până la sfârșitul zilelor sale. Dacă Nicolae Iorga, așa după cum a și intenționat, guverna cu sprijinul unei majorități parlamentare național-țărăniste, credem că se puteau adopta mai multe reforme, având în vedere uriașa personalitate a lui Nicolae Iorga. Dar, celebrul traseist al vieții politice interbelice, Constantin Argetoianu, a fost impus în guvern de Suveran, tocmai pentru a-l controla pe Nicolae Iorga. De fapt, guvernul a fost condus de regele Carol al II-lea și Camarila sa, din care făcea parte și Argetoianu. Totuși, pentru moment, intenția lui Carol al II-lea de a discredita partidele și a instaura propriul regim a dat greș. Credem că și criza economică a fost un factor hotărâtor în eșecul guvernului Iorga. Personalitatea lui s-a erodat puternic în perioada cât a condus guvernul, tocmai datorită măsurilor nepopulare pe care a trebuit să le ia. Prin demisia guvernului Iorga izbucnea o nouă criză politică.

Tot mai apropiat de regele Carol al II-lea, Alexandru Vaida Voevod a fost desemnat să formeze noul guvern, care s-a dorit a fi tot de uniune națională. În cele din urmă, după refuzul celorlalte partide, P.N.Ț. a format singur noul guvern. Am analizat modalitatea cum a fost rezolvată criza politică și instalarea noului guvern prin alegeri. De asemenea, modalitatea în care guvernul Vaida a organizat alegerile, cum s-a desfășurat campania electorală în Ardeal și Banat, precum și rezultatele obținute de P.N.Ț. În continuare, am urmărit evoluția și activitatea organizațiilor P.N.Ț. din Ardeal și Banat în timpul celei de a doua guvernări a P.N.Ț., sub guvernele Vaida, Maniu și iar Vaida. Am evidențiat reformele adoptate de guvernele P.N.Ț. sub impactul crizei economice mondiale. De asemenea, am evidențiat modul cum s-au depărtat cei doi prieteni și colaboratori politici, Iuliu Maniu și Vaida Voevod, sub influența regelui Carol al II-lea. Revenit pentru scurtă vreme în fruntea partidului, Iuliu Maniu va demisiona din nou, în urma acentuării conflictului dintre el și Camarile regală. Va reveni în fruntea partidului abia în toamna anului 1937.

Am urmărit modul cum s-a erodat partidul la guvernare, demisia guvernului Vaida și sfârșitul celei de a doua guvernări național-țărăniste. De asemenea, am analizat participarea organizațiilor din Ardeal și Banat la alegerile parlamentare din decembrie 1933, organizate, de această dată, de liberali, care fuseseră aduși la putere de regele Carol al II-lea.

În concluzie, se poate afirma că și cea de a doua guvernare a P.N.Ț. a fost profund afectată de criza economică mondială. P.N.Ț. a adoptat o serie de reforme economice, pentru a ieși din criză, unele destul de impopulare. A fost nevoie de noi împrumuturi externe, care au dus la creșterea datoriei publice a țării. Se remarcă, totuși, eforturile guvernelor conduse de Iuliu Maniu și Vaida Voevod de a ajunge la zi cu salariile bugetarilor și a nu le diminua. De asemenea, se remarcă noile ajustări care au fost aduse legii conversiunii datoriilor agricole și adoptarea unor noi legi menite să scoată țara din criză. Un loc aparte în preocupările economice ale guvernelor național-țărăniste l-au ocupat moții din Munții Apuseni, a căror situație socio-economică, sanitară și culturală ajunsese la cote de neimaginat. Probabil că ei au fost cei mai afectați de criza economică mondială, la care se adăugau și vitregiile naturii, având în vedere condițiile climatice aspre în care trăiau. În acest context, sunt de apreciat măsurile de redresare economică a Țării Moților luate, în special de guvernul Vaida. Din păcate, după cum sublinia și ministrul secretar de Stat Ioan Pop, desemnat comisar al Țării Moților, fiecare guvern care venea la putere abolea tot ce s-a făcut înainte și încerca să impună măsuri proprii. În aceste condiții și ambițiosul program economic de redresare economică a zonei moților, program pe termen lung, de minim 5 ani, a fost sortit eșecului, în urma demiterii guvernului Vaida de către regele Carol al II-lea, care se debarasa, fără regrete, de încă unul din sfetnicii lui loiali și de valoare, pentru a-și atinge scopurile sale egoiste.

În ceea ce privește evoluția organizației provinciale din Ardeal și Banat remarcăm faptul că în această perioadă se produce cea de a doua demisie din fruntea organizației, și totodată a P.N.Ț., a președintelui Iuliu Maniu. Conducerea organizației a fost preluată de Alexandru Vaida Voevod, care a încercat să-și impună în fruntea organizațiilor județene colaboratorii săi apropiați, ceea ce a dus la conflicte între gruparea sa și cea condusă de Iuliu Maniu. Poziționările de o parte sau alta se observă, în special, în momentul consitituirii guvernelor Maniu sau Vaida, când fiecare încearcă să-și impună oamenii săi. Așadar, în această perioadă asistăm, din păcate, la izbucnirea, pe față, a conflictului dintre Iuliu Maniu și Vaida Voevod. Regele Carol al II-lea este cel care a știut specula și amplifica acest conflict. El s-a folosit de diferențele de concepție politică dintre cei doi lideri național-țărăniști. Iuliu Maniu a fost înșelat a doua oară de rege în momentul când a acceptat să devină, din nou, primministru, deoarece nu și-a respectat angajamentele, luate la Sinaia, de față cu Nicolae Titulescu și George Mironescu. Din această cauză, Iuliu Maniu s-a poziționat clar împotriva Camarilei și, indirect, împotriva regelui. În schimb, Alexandru Vaida Voevod rămânea, după cum el însuși afirma, un „homo regius”. Regele Carol al II-lea a știut specula falia creată între cei doi prieteni și colaboratori apropiați și a distrus o prietenie care dura de peste 40 de ani. Divergențele dintre cele două grupări ardelene s-au observat și în timpul alegerilor parlamentare din decembrie 1933, când gruparea Vaida nu s-a implicat deloc în campanie. Mai mult s-a înregistrat o premieră negativă în istoria P.N.Ț. și anume nedepunerea listei partidului de către Voicu Nițescu la județul Brașov și retragerea din cursa electorală a colaboratorilor lui Vaida, cu câteva zile înainte de alegeri. Conflictul dintre cei doi lideri național-țărăniști se va acutiza și va avea ca efect plecare lui Vaida din P.N.Ț.

Perioada decembrie 1933-februarie 1938 a fost una de mari frământări în interiorul organizaţiilor P.N.Ţ. din Ardeal şi Banat, din pricina conflictului ivit între cei doi lideri politici transilvăneni, Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida Voevod. Dar, se poate afirma că deşi mulţi se aşteptau la disensiuni mari în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, chiar la apariţia unor dizidenţe serioase, după ce partidul ieşise de la guvernare, în anul 1933, serios marcată de marea criză economică mondială, aceasta nu s-a întâmplat. La sfârşitul anului 1935 Partidul Naţional Ţărănesc era reorganizat şi întărit prin fuziunea cu „lupiştii” şi aştepta chemarea la guvernare, fiind practic singura formaţiune politică din România capabilă să asigure succesiunea guvernului liberal.

Totuşi, ruptura sufletească dintre Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida Voevod a avut efect şi în sânul organizaţiilor judeţene din Ardeal şi Banat, care s-au împărţit în două tabere: una manistă şi altă vaidistă. Practic, Ion Mihalache se afla la mijloc între cei doi fruntaşi politici şi încerca să medieze conflictul. Câştig de cauză din acest conflict a avut Iuliu Maniu, care a ştiut cât să întindă coarda. În schimb, Al. Vaida Voevod, prin noua sa lozincă politică, intitulată „numerus valahicus”, a intrat în conflict cu conducerea partidului, deoarece afirma public că va merge în continuare pe această linie, chiar peste partide. Fiind pus într-o situaţie dificilă, preşedintele Ion Mihalache a fost nevoit să se despartă de Alexandru Vaida Voevod şi gruparea sa, excluzându-i din partid. Deşi au plecat cu Vaida 11 foşti miniştri sau secretari de Stat, organizaţiile transilvănene au reuşit să-i înlocuiască rapid pe cei plecaţi şi să se reorganizeze.

Gruparea vaidistă a înfiinţat un nou partid sub titulatura Frontul Românesc. Deşi avea sprijinul regelui Carol al II-lea, acest partid de dreapta, care se pronunţa public pentru instaurarea unui regim politic autoritar al Regelui, s-a dovedit a fi unul nesemnificativ pe scena politică românească. Aşadar, mişcarea făcută de Vaida Voevod a fost sortită eşecului. Foarte mulţi dintre cei care au plecat cu Vaida s-au reîntors în P.N.Ţ., în special în perioada de dinainte de alegerile din 1937, când „Frontul Românesc” preconiza o alianţă cu liberalii. Este şi cazul fruntaşului politic Emil Haţieganu, care printr-o scrisoare publică se dezice de mişcarea lui Vaida şi se reîntoarce în P.N.Ţ.

Fuziunea cu „lupiştii” nu a creat mari probleme în Ardeal şi Banat, deoarece erau mai slab organizaţi în această provincie, excepţie făcând doar judeţul Bihor, unde au existat unele conflicte privind ocuparea unor funcţii de conducere în organizaţia judeţeană, potrivit algoritmul negocierilor de fuziune dintre cele două partide.

Odată cu preluarea funcției de președinte a partidului de către Ion Mihalache, în noiembrie 1933, predominantă în P.N.Ţ. a devenit aripa ţărănistă. Noul preşedinte a încercat, şi reuşit, să adopte un nou program politic, expus la Congresul din 22-23 aprilie 1935, a cărui esenţă era crearea statului naţional-ţărănesc. La redactarea programului a avut o contribuţie deosebită „Cercul de Studii” al partidului, în cadrul căruia activau profesori universitari, sociologi, filozofi de talie mondială, cum au fost, de exemplu, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Gusti, Petre Andrei sau profesorii universitari clujeni Vladimir Ghidionescu, Victor Jinga, Gheorghe Dragoș, Alexandru Borza etc.

Tot în această perioadă se constată o escaladare a violenţei în viaţa politică românească, datorită ascensiunii curentelor extremiste de dreapta şi de stânga. Partidele extemiste îşi organizează formaţiuni paramilitare. Cele de dreapta, în legiuni, coloane, etc, având propriile uniforme (cămăşile negre, albastre şi verzi). La fel, se observă o ascensiune a mişcărilor de extremă stângă, comuniste.

În acest context politic, P.N.Ţ. decide să-şi organizeze forţe de luptă proprii, cu rol de autoapărare.

Înființarea gărzilor personale „Iuliu Maniu” și gărzile țărănești, care le-au succedat am analizat-o într-un capitol separat. Am încercat să scoatem în evidență faptul că primele formațiuni de acest tip, din cadrul P.N.Ț., cu organizare după modelul legiunilor romane și cele ale „Craiului Munților Apuseni”, cum era denumit Avram Iancu, au fost formațiunile de voinici ale tineretului P.N.Ț. Lor le-au succedat gărzile „Iuliu Maniu”, care au avut o existență, oficială, foarte scurtă, fiind desființate în toamna anului 1934 de către conducerea P.N.Ț. Au fost urmate de gărzile țărănești, formațiuni de autoapărare, înființate începând cu anul 1936. Formațiunile politice s-au numit „gărzi ţărăneşti” şi au fost organizate, cel puţin în Ardeal şi Banat, în fiecare judeţ. Comandant al gărzilor ţărăneşti din Ardeal şi Banat a fost ales cunoscutul luptător politic maramureşean, Ilie Lazăr. La nivel de judeţe se căutau, în special, cei care deţinuseră funcţii militare, ca de exemplu colonelul Aurel Stoica, adjunctul lui Ilie Lazăr. Gărzile erau alcătuite din ţărani şi purtau „cămăşi albe”, inspirate din portul tradiţional românesc de la sate. Cu prilejul marilor adunări de la Bucureşti, Beiuş sau Timişoara, au defilat zeci de mii de gardişti, îmbrăcaţi în cămăşi albe, înarmaţi cu furci, cose şi topoare, ca în vremea răscoalelor ţărăneşti. Defilarea lor prin faţa tribunei oficiale dura ore în şir şi a dovedit forţa impunătoare pe care o avea ţărănimea. Spre deosebire de gărzile partidelor de dreapta, care aveau, deja, liste negre cu oameni politici pe care doreau să-i asasineze, gărzile ţărăneşti doreau instaurarea unui climat de ordine şi siguranţă. Nu practicau violenţa, ci ripostau doar atunci când erau atacate, cum a fost cazul marii adunări a P.N.Ţ. de la Arenele Romane, din 31 mai 1936, când au fost atacaţi de gărzile extremiste de dreapta. Având o forţă impresionantă, membrii gărzilor ţărăneşti prezenţi la această mare adunare au reuşit să-i pună pe fugă pe cei care au încercat să provoace o diversiune.

Un moment important, în care s-a dovedit forţa partidului, au fost alegerile parlamentare parţiale din 18 februarie 1936 din judeţele Hunedoara şi Mehedinţi. Ele au avut o importanţă deosebită, deoarece au clarificat situaţia de pe eşichierul politic din România. Pe de o parte, s-au situat forţele politice de dreapta, adepte ale politicii pro-germane, iar de partea opusă începea construirea unui pol de stânga. P.N.L. şi P.N.Ţ. se găseau la mijlocul celor două curente ideologice. Deşi a câştigat alegerile parţiale prin coalizarea forţelor de stânga, totuşi P.N.Ţ. s-a distanţat, apoi, de tendinţele alunecării acestor formaţiuni spre extrema stângă. P.N.Ţ. şi P.N.L. rămâneau, în continuare, singurele forţe politice în stare să asigure bunul mers al democraţiei interbelice.

Într-un capitol separat am încercat, să evidențiem activitatea „Cercului de Studii” al P.N.R-P.N.Ț. din Ardeal și Banat. Din păcate, sursele de informație sunt foarte puține. Ne-am bazat, în special, pe articolele apărute în presa vremii.

Un subcapitol l-am dedicat activității „Cercului de studii” al P.N.R., înființat în decembrie 1921, până la fuziunea cu P.Ț. Este o perioadă distinctă în cadrul căreia s-a pus accent, în cadrul conferințelor, pe istoria și economia provinciei și mai puțin pe ideologia de partid.

În cel de al doilea subcapitol, am analizat activitatea „Cercului de Studii” al P.N.Ț. în perioada 1926-1938. De asemenea, în cadrul a două subcapitole am analizat activitatea cercurilor profesionale ale învățătorilor și medicilor din cadrul P.N.Ț., precum și a școlilor politice pentru tineret.

În concluzie, se poate afirma că de-a lungul existenţei sale, „Cercul de Studii” al Partidului Naţional și apoi Național Ţărănesc a desfăşurat o activitate deosebită. Scopul înființării „Cercului de Studii” a fost acela de a cerceta problemele sociale, economice, culturale, administrative şi politice existente în ţară. Aceste probleme urmau a fi discutate în cadrul unor conferinţe. În cadrul ciclurilor de conferinţe, care aveau loc de toamna şi până primăvara, la sfârşitul lunii mai, s-a reuşit să se pună în discuţie și să vină cu soluții practice la principalele probleme cu care se confrunta societatea românească. Printre problemele care se cereau a fi rezolvate urgent se găseau şi cele legate de învăţământ, educaţie şi sănătate.

O altă misiune a Cercului era acea de popularizare a ideologiei şi programului partidului, prin editarea de reviste şi broşuri de propagandă. De asemenea, să organizeze conferinţe pe diferite probleme în oraşele din ţară. Astfel, „Cercul de studii” a avut o contribuție esențială în adoptarea unei doctrine național-țărănești moderne și în popularizarea ei în rândul electoratului.

Puteau deveni membrii ai „Cercului de studii” doar persoanele înscrise în P.N.Ţ. Înscrierea lor se făcea prin aprobarea Comitetului de conducere, pe baza unei cereri scrise şi la recomandarea a doi membrii ai Cercului.

Pentru a deveni mai funcțional, prin Statute, s-a decis împărțirea lui în 9 secţiuni, care vizau cele mai importante probleme ale societății românești interbelice.

Având la bază noul Program al P.N.Ţ., care prevedea, printre altele, organizarea asociaţiilor profesionale în cadrul partidului, medicii şi învăţătorii transilvăneni şi-au creat propriile asociaţii. În cercurile de studii profesionale au fost dezbătute principalele probleme sanitare şi ale învăţământului din acea perioadă. Totodată, au fost căutate soluţii, care trebuiau puse în practică de către P.N.Ţ., în momentul când ajungea la guvernare.

Un an cu o activitate deosebită a „Cercului de Studii” al P.N.Ţ. din Ardeal și Banat a fost anul 1936, an în care partidul se pregătea să acceadă la guvernare, la finalul mandatului P.N.L., sau chiar mai repede.

Din păcate, P.N.Ț. nu a mai ajuns la putere, deoarece la data de 10 februarie 1938 regele Carol al II-lea a instaurat în România un regim politic personal, autoritar, și a desființat partidele politice. În aceste condiții, partidul nu a mai avut posibilitatea să pună în practică toate studiile pe care le-a întreprins, iar după cel de al doilea război mondial, după cum știm, țara noastră intra în epoca totalitară comunistă, care excludea ab initio modelul social-economic și politic democrat, legislația gândită de P.N.Ț..

Organizaţia de tineret a P.N.Ţ. s-a dovedit, de-a lungul perioadei interbelice, a fi una dinamică şi preocupată de primenirea partidului, atât sub raport ideologic, cât şi al cadrelor sale. Am analizat activitatea organizațiilor de tineret din Ardeal și Banat, într-un capitol separat al lucrării.

În Ardeal și Banat, tineretul Partidului Naţional a început să se organizeze încă din primăvara anului 1926, deci înainte de fuziunea cu Partidul Ţărănesc. Ei se intitulau a fi gruparea „Chemarea”. Iniţiativa, se pare, că i-a aparţinut fruntaşului politic Alexandru Vaida Voevod. Aşa se explică faptul că unul dintre principalii semnatari ai apelului „chemariştilor” a fost chiar fiul său, Mircea Vaida Voevod, iar preşedinta comitetelor de aranjare a petrecerilor caritabile a tineretului chemarist era soţia lui Alexandru Vaida Voevod, Elena.

Gruparea a apărut ca o reacţie morală la „fripturism”, care, în opinia preşedintelui P.N.R., Iuliu Maniu, ameninţa viaţa politică cu o dezechilibrare morală. În primul subcapitol, am analizat activitatea organizației „chemariste” până la venirea la putere a P.N.Ț., activitate mai puțin prodigioasă, deoarece era obstrucționată de partidele aflate la putere. Un avânt deosebit se constată odată cu venirea la putere a P.N.Ț., în noiembrie 1928. Acum s-a luat inițiativa înființării organizațiilor de voinici, în cadrul cărora a fost înregimentat tineretul de la sate, cu o organizare de tip roman, în legiuni și cohorte. De asemenea, salutul era unul tipic roman, iar patronul lor spiritual și ziua anuală de sărbătoare era cea de Sfântul Gheorghe.

Într-un subcapitol separat am analizat momentul divizării mișcării de tineret din Ardeal și Banat, prin înființarea grupării „acționiste”, care milita pentru revenirea în viața politică a lui Iuliu Maniu, care demisionase din fruntea P.N.Ț. și s-a retras la Bădăcin. Este vorba de prima lui demisie, care a avut loc pe data de 22 iunie 1931, după ce demisionase din fruntea guvernului, iar regele Carol al II-lea l-a desemnat ca prim ministru pe Nicolae Iorga. În acel moment, asistăm, așadar, la o divizare a mișcării de tineret în „maniști” și „vaidiști”. „Chemariștii”, în frunte cu Viorel V. Tilea făceau parte din gruparea lui Vaida Voevod, iar „acționiștii”, în frunte cu Cornel Bianu din gruparea manistă. Ajuns la conducerea organizației provinciale din Ardeal și Banat și a P.N.Ț., Vaida Voevod va desființa cele două grupări și va încerca unificarea întregii mișcări de tineret, desigur favorizând în fruntea ei pe proprii adepți.

Odată cu venirea în fruntea partidului a lui Ion Mihalache, tineretul național-țărănist din întreaga țară se reorganizează și desfășoară o activitate deosebită, pe care am analizat-o într-un subcapitol separat al lucrării.

O direcţie propagandistică importantă a P.N.Ţ. a fost aceea de educare a tineretului pentru ca acesta să nu cadă în capcana demagogică întinsă de mişcările extremiste. În acest sens, pe lângă procesul de reorganizare a tineretului, s-a luat iniţiativa înfiinţării unor şcoli politice cu caracter intensiv. În Ardeal şi Banat, Mihai Popovici, preşedintele organizaţiilor din această provincie, ales în urma demiterii lui Vaida Voevod, a luat iniţiativa, după modelul Şcolii de vară de la Câmpulung Muscel, înfiinţării unor şcoli politice la Cluj, Timişoara şi Braşov. La cursurile organizate au participat între 150-200 de tineri din toate satele transilvănene. Scopul acţiunii era educarea politică şi cetăţenească a tineretului, dar şi înregimentarea lui în P.N.Ţ. Cursurile durau o săptămână, timp în care profesori universitari şi fruntaşi politici marcanţi ai P.N.Ţ. au conferenţiat pe diferite teme economice, sociale sau politice. După terminarea cursurilor, tinerii primeau funcţii în organizaţiile locale ale P.N.Ţ., de obicei pe cea de secretar.

În concluzie, se poate afirma că tineretul național-țărănesc a secondat bine organizația mare și a contribuit, după posibilitățile pe care le aveau, la bunul mers al democrației interbelice. Mulți dintre ei au ajuns parlamentari sau chiar miniștri în guvernele național-țărăniste. Totuși, se remarcă faptul că, din păcate, tineretul s-a grupat, la fel ca membrii din organizația mare, în jurul celor 3 mari personalități ale partidului: Iuliu Maniu, Ion Mihalache și Alexandru Vaida Voevod. Astfel, când a izbucnit conflictul dintre Iuliu Maniu și Vaida Voevod și tineretul național-țărănesc din Ardeal și Banat s-a divizat în două: acționiștii, care erau promaniști și chemariștii, care erau pro Vaida. De asemenea, este de remarcat că fiecare dintre cei trei lideri avea între tineri preferatul său. De exemplu, Viorel V. Tilea, era susținut de Alexandru Vaida Voevod. O altă constatare ar fi aceea că mișcarea de tineret național-țărănesc s-a unificat, la nivelul întregii țări, abia după plecarea grupării lui Vaida. Dar, și după acest moment, tineretul din Ardeal și Banat, cu câteva excepții, printre care se numără și Victor Jinga, ascultau doar de ordinele date de Iuliu Maniu, care la vremea respectivă ducea o politică proprie, împotriva Camarilei regale, dar separată de linia oficială a P.N.Ț. Din această cauză, după cum rezultă și din corespondența dintre Victor Jinga și Ion Mihalache, nu s-a reușit o unificare deplină a tineretului național-țărănesc, la nivelul întregii țări. Dacă ea s-a produs, în anul 1930, între Vechiul Regat, Basarabia și Bucovina, Ardealul și Banatul au rămas separat, tocmai datorită celor două mari personalități amintite: Iuliu Maniu și Vaida Voevod. Totuși, trebuie remarcat dinamismul și activitatea politică deosebită, pe care tineretul a desfășurat-o de-a lungul perioadei interbelice, în special în campaniile electorale.

Ascensiunea și posibilitățile de afirmare a tineretului național-țărănist, la fel ca a celorlalte partide politice a fost brusc întrerupt de instaurarea, la 10 februarie 1938, a regimului personal autoritar al regelui Carol al II-lea, care a desființat partidele politice. O parte a tineretului național-țărănesc, printre care și Victor Jinga, au acceptat să facă parte din guvernele conduse de patriarhul Miron Cristea sau Armand Călinescu. Au venit, însă, anii tulburi ai celui de al doilea război mondial, urmat de instaurarea regimului comunist. Astfel, tineretul național-țărănesc, care nu a acceptat să fie tovarăș de drum, precum Anton Alexandrescu, și să facă pact cu extremismul de stânga, a sfârșit în mod tragic în închisorile comuniste sau au suferit ani grei de temniță. Calvarul multora dintre ei, cum este cazul lui Victor Jinga, Corneliu Coposu, Gabriel Țepelea, Ion Diaconescu și a multor alți foști deținuți politici, nu s-a sfârșit decât abia în anul 1989, ei fiind permanent marginalizați și urmăriți de către organele de Securitate.

La finalul lucrării am anexat câteva documente care ni s-au părut mai relevante. Am pus accent pe întocmirea de tabele cu candidații P.N.Ț. din Ardeal și Banat, la cele 10 alegeri parlamentare care au avut loc în perioada 1919-1938. De asemenea, am întocmit, din documente de arhivă, presa vremii și Dezbaterile parlamentare, tabele și liste cu deputații și senatorii aleși în județele din Ardeal și Banat. Am încercat să facem o selecție riguroasă a documentelor și am anexat doar câteva, care ni s-au părut mai relevante pentru tema lucrării de față.

Fără a avea pretenția că am epuizat tema, afirmăm că am încercat să folosim toate sursele de informație disponibile, la ora actuală, pentru tema propusă.

Așteptăm ca pe viitor ea să fie completată cu noi documente și informații, fiindcă, după cum am mai subliniat și în altă parte, credem că viața politică interbelică constituie o temă aproape inepuizabilă.

Summary

Political life in interwar Romania (1919-1938). Activity of the National Party and National Peasant in Transylvania and Banat

This paper is intended to be a monographic character. She refers to their political and administrative organizations of the county in Transylvania and Banat Romanian National Party, became, after merging with the Peasant Party, National Peasant Party, in the period 1919-1938, the interwar period circumscribed.

The first chapter of this paper we analyzed the activity of PNR the period since just after the Great Unification and until the appointment by King Ferdinand Ion liberal political leaders. BC Bratianu as prime minister of Romania. We focused on the political work of the Governing Council and not administrative, which has been treated almost exhaustively, especially Gheorghe Iancu Cluj history, which I mentioned in the chapter on historiography and bibliography.

The period between January 1919 and March 1920 was a profound change in the Transylvanian society. Receiving both political leadership and administration as of Transylvania and Banat, Governing Council was able to face all the problems of global war. In early 1919, leaders P.N.R. have dedicated more administrative problems rather than political ones, until, at Sibiu, in July-August 1919, the Grand National Council session takes place in Transylvania. I consider it an important event because they were debated and approved the draft electoral law and the land.

The two laws, sanctioned by King Ferdinand will have a particular importance in economic and political development of interwar Romania. On this occasion, choose and new management structures of the NRP, on days 9 and 10 August, when there is, also in Sibiu, PNR Conference Iuliu Maniu became, officially, president of PNR Also in Sibiu dissociation administrative matters decided by the Governing Council's political decision taking is setting up a central electoral commission, which was tasked to deal with the reorganization of the party and appointing candidates for the first parliamentary elections after the Great Unification. However, it was decided that P.N.R. to submit applications only in Transylvania and Banat. It followed an extensive reorganization of the party structures, bottom, from the communes. In almost all villages in Transylvania and Banat held meetings in which they have reconstructed the local organizations of the NRPs.

Leading them were elected, usually priests or teachers, who were opinion leaders of the Romanians in Transylvanian villages, whom sociologists and historians have called elite minor Romanians in Transylvania, and beyond.

PNR reorganization required and because some dissidents had already arisen, such as those of Amos Frâncu group of thirteen Banat, Banat Union who have established or youth group around the newspaper renaissance Romanian, a party wishing înfiinţatea Peasant Transylvania. Other parties in the Old Kingdom has not yet tried setting up their own organizations in Transylvania, waiting to see the position of the PNR the new political context, hoping for a possible collaboration, since 1919, as was said Constantin Argetoianu Transylvanians year. All parties wanted to collaborate with the Old Kingdom PNR to form a parliamentary majority and government.

In parliamentary elections in November 1919 NRP also benefited from the advantages of the electoral law for Transylvania and Banat, which stipulated in art. 46 that if in a constituency it presents one candidate was declared elected, without further conduct the voting. Also, minorities did not participate in elections, only individual candidates from the Saxons or the Hungarians. Neither the Socialists did not participate in parliamentary elections, as well as the People's League. However, it should be noted, first, the enthusiasm of the Romanian population, attended the first free elections after the Great Unification. In these circumstances, P.N.R. won almost all the seats in Transylvania and Banat, standing at the national level first, before the Liberal Party. Around P.N.R. have formed parliamentary majority. After intense negotiations, on 25 November 1919, was concluded a cooperation agreement between the Party of Romanian National Peasant Party, the Nationalist Party-Democratic Party of the Democratic Union of Peasant Party of Bukovina and Bessarabia to form a parliamentary bloc. In these negotiations "regăţenii" have been introduced for the first time, the art of negotiating Transylvanians, who took him to exasperation Nicolae Iorga, the thoroughness of the German pragmatism and which gave evidence. The memoirs of Nicolae Iorga, Alexandru Vaida Constantin Argetoianu or Voevod note that Transylvanians were regarded with some suspicion in Bucharest.

I tried to draw a parallel image of the political leaders of the two provinces, as reflected in their statements said: how it looked in the Transylvanian regăţenii and vice versa.

King Ferdinand would be appointed as Prime Minister Voevod Vaida, as stated by Nicolae Iorga, only because Paris to discuss the fate of Transylvania, not because they trust him. When was ousted prime minister was abroad, where advocacy Romania. His dismissal as highlight and C. Argetoianu, provoked negative reactions, both in Western Chancellery and the press.

However, in his short existence, the government has managed to cope Vaida difficult problems they had faced. While he was gone a long time in the West, Prime Minister Alexandru Vaida Voevod was well substituted at the head of the government's political leaders Cicio Transylvanian Stefan Pop, who provided the interim. Also, the leadership of the Chamber of Deputies was a reliable ally in the person of Nicolae Iorga, who realized the importance of his mission in the West Vaida. Among others, the government abolished the state of siege and censorship in most regions of the country, courts martial, military headquarters and censorship and made a series of bills to be debated in Parliament. During legislative parliamentary bloc have been developed and presented nearly 90 bills. Among the most important were the Gendarmerie Law, rentals, and land reform, speeding and last fall the government, because it was deemed too radical. Around this time a special activity held a Governing Council of Transylvania and Banat, both internally and externally, by sending a delegation of important leaders and well trained, professionally speaking, at the Paris Peace Conference. After parliamentary elections in November 1919 Grand National Tip virtually ceased to exist on entry NRP leaders Parliament of Great Romania. It is now put into question by the press in Bucharest and the role and purpose of the political class continued operation of the Governing Council after elections. We demand the abolition of administrative unification and intensification of the country. Appear in the press a series of articles that induces the idea that the leaders of Transylvania, led by Iuliu Maniu, do not want the abolition of the regional governing body. Responding in a press interview, Iuliu Maniu explains that just puts the problem of how to do this abolition, stressing that NRP leaders disagreed with the abolition of the Ruling Council, rejecting the idea of ​​regionalism and indestructible unity of Romanian national state.

Iuliu Maniu and other leaders P.N.R. wanted the entire administrative apparatus do not move from Transylvania to Bucharest to increase bureaucracy here, but to be created, from Cluj, a body designed to resolve the administrative affairs of Transylvania, which is subordinate to the central government in Bucharest. Another group, which has prevailed in the meeting of 1 February 1920, total employment is declared for the governing bodies of the government in Bucharest Transylvania.
After installation of the power, the government abolished Averescu Ruling Council, which was considered by leaders PNR a crime, because that power have, in their view, only Parliament.

A new phase for the NRP, the parties of the Old Kingdom will try to create their own organizations in Transylvania. Also, with the government led by General Averescu were introduced in Romanian political life means, legal or illegal, allowing the government the power to win elections, which they also organized them. The mechanism has functioned throughout the interwar period. Exceptions were the 1937 elections. However, one can say that P.N.R. (Now the 1926 NPP., Following the merger with P.Ţ) held in Transylvania and Banat political monopoly across the inter-war period.
Period April 1920 to January 1922, which overlaps broadly with the government of the People's Party, led by General Al. Averescu begins with the start of parliamentary elections in May-June 1920.

After installing Averescu government, Octavian Goga, who had appointed Minister of State, on 28 March 1920, the head of a group of 29 members of the National Party, Iuliu Maniu shall submit a collective resignation, calling out the party. In an appeal dated March 31, 1920 who reported that they had decided to resign along with the League of the People to establish a new party named the People's Party. The league is also People's group has merged with Sergiu Iancu Flondor and Nita and the National Union of Banat, led by Abram Imbroane.

Faced with this situation, the Central Executive Committee of NRP Party Congress convened for 24 April 1920 in the city symbol of Romanians in Transylvania, Alba Iulia. At this important political event for PNR, Iuliu Maniu was reconfirmed as president. Was also elected a new Executive Committee composed of 15 individuals and the broader Central Committee, which was called by the Committee of one hundred. It also adopted a new political program, summarized in 13 chapters, which exceeded the regional framework of Transylvania and Banat, party organizations are expected to extend throughout the country.

Under these conditions began to PNR campaign, after which, with all government interference, the party managed to win in Transylvania and Banat, 27 deputies and 14 senators, which placed him 2nd place between parties country and first among the opposition parties.

Another conclusion is that, since these elections, in Transylvania and Banat are penetrating and parties in the Old Kingdom, which will be successful only when the electorate will have power and they will hold elections. P.N.R. remained still party with the most popular among the Romanian electorate of Transylvania and Banat. Another issue on which I insisted the relationship was that PNR with other parliamentary political parties, primarily with the government.

If at the beginning of the People's Party have been negotiations for a cooperation, PNR even offering two Cabinet ministers, talks have failed due to general tendencies to assimilate the whole party Averescu Transylvanian. This intention was severely challenged by the leaders PNR and the Congress of Alba Iulia, held under the slogan "fight or die."

P.N.R. Relations with the ruling party were damaged during the election campaign because of government interference. Transylvania and Banat elections were postponed for a week, just for the government to concentrate all its forces here, including government and military. Then, in Parliament, P.N.R. voiced fierce opposition to illegal measures Averescu government, which culminated with business Schuller and Resita, which nationalized the Old Kingdom capital of the largest industrial companies in Transylvania and Banat, Romanian bourgeoisie at the expense of the province. Following "Resita business" on July 16, 1921, all the opposition has withdrawn from Parliament. They followed the September-October 1921, organized large gatherings of PNR throughout Transylvania and Banat, where the government has demanded the resignation, dissolution of Parliament and holding new parliamentary elections by a neutral government. The relations of the Federation, it has evolved positively, at times, but have not resulted in an approximation of the parties, even unification, it seems that the electorate was required. This political project has failed in the summer of 1921 after the withdrawal of parties in Parliament, the Peasants still seem to support the government and the NRP be aimed at liberals.

Attitude P.N.R. to PNL during averescane governance was one of expectation, then there was an attempt to close. In autumn 1921 the new effort by the Liberals, influenced by King Ferdinand, the parties to approach the new united provinces, in particular PNR, aimed at creating a coalition of "party unity". The negotiations failed, I.I.C. Liberal Bratianu wanting to take one power, which happened in January 1922. This remains a significant moment for the entire interwar political life, which ran into fierce political battles between the national, the National Peasants become after 1926 and the Liberals.

In conclusion, we can say that the period 1919-1922 was marked by efforts PNR not to lose political monopoly in Transylvania and Banat. However, P.N.R. tried to expand across the country, combating regionalism label that has been raised by political opponents. But this political objective could be achieved only through collaboration or merger with one of the parties of the Old Kingdom, which has not happened in the 1919-1922 period, with all the tests that PNR made them. We must recognize that neither all Transylvanian politicians did not want a melting PNR in "regăţene parties.

Its political and temperamental band differed from one another
Period 1922-1926, corresponding to Chapter II and III of the paper was dominated by intense political struggles between the liberals in power and opposition parties, especially PNR and P.Ţ.. Non-participation in political struggles culminated PNR the celebrations of the coronation of the royal family, which took place in Alba Iulia, the symbolic city of Transylvania, and asprele parliamentary debate about a new Constitution adopted in March 1923. Both major political events political wars have reviewed in two chapters. I insisted on the position P.N.R. to these events.

I also tried to highlight the political passions created during election campaigns in the general election or in part. First, we tried to emphasize how they have held general elections in March 1922 that the new Liberal government has legitimate power, even at the cost of abuses and illegalities. Even Nicolae Iorga said that elections were won by votes and ballot theft. Especially in Transylvania and Banat, where P.N.R. political monopoly held, there have been many abuses and illegalities. The Liberal government has worked with government bodies subordinate. The expressions of sympathy and adherence to the NRP of the electorate, broke the force of coercion by the military and police, behind which was the magistracy. Faced with this situation, the NRP, by Iuliu Maniu, a memorandum of protest to King Ferdinand, who had a broad echo in the press in the country and abroad. Transylvanian political leaders are fighting back hard against the abuses in the press that the Liberal government has committed during the election campaign. In this very tense political context, liberals have reorganized the elections in some constituencies where candidates exageraseră too much to dismiss the opposition parties, particularly the NRP, but in the electoral campaigns have used the same method, involving massive local government.

Political power P.N.R. was felt in Transylvania and Banat in the partial parliamentary elections, when he knocked on the part of each constituency, unfortunately not on an equal footing with liberals.

In a separate chapter we tried to highlight the close links that existed between the Agricultural Bank of Cluj and political leaders of the NRP, since its creation. It is less known her work and economic role that political leaders had to Transylvania. Thus we have debated at length. I tried to point out that the People's Party has not dared to abolish the bank had agreements with the Romanian State in respect of financial transactions related to the implementation of agrarian reform, but has designated certain political leaders of the board. Instead, P.N.L. a deliberate blow to a bank that gave Transylvania in the summer of 1922, by rescinding the agreements mentioned above. Clear that the intention was to hit the economic interests of political leaders and to weaken the economic strength Transylvanian the NRP Following Chapter II we follow the evolution of the county organizations PNR and partial parliamentary elections held during 1922-1926. Because of their importance, the elections for the Chambers of Agriculture and local roads were considered in a separate chapter. We analyzed the strategy, program and campaign tactics used by the NRP in election campaigns and results.

In the last chapter we analyzed the political events of spring 1926, that the political context in which the general Averescu was appointed prime minister, against the will of the electorate that shows a PN-P.Ţ government. We also examined attitudes P.N. to the new government, the party's internal problems caused by the failure to fall short of political governance, dissent Goldiş or "fripturiştilor" as he was told in age and participation of the party in general elections in May 1926.

In a separate chapter we reviewed the NRP merger policy in the period 1922-1926. Thus, we see that in the context of strengthening liberal government by winning the general election in March 1922, the NRP leadership started an action to broaden the party's sphere of influence, consolidation and organizational exindere across the country. In the first chapter we analyzed the fusion process PNR with conservative political grouping-democratic orientation, which remained without a leader, following the death of the great politician and diplomat Take Ionescu. I also watched how the party organizations was expanding throughout the country during 1923. Thus, at the end of 1923, we can say that Maniu's dream to form a party "regnicolar", ie extended to the whole country was achieved.

Follow the merger negotiations and P.N.R. the party led by Nicolae Iorga, who were examined in a separate chapter. The beginnings of the two parties occurred during the government Vaida, when the two parties were in power. There was then the intention, unfortunately unfinished, to create a single party, the NRP merger with P.Ţ. and the party led by Nicolae Iorga, a party of the Federation. A new merger attempt, unfortunately unsuccessful, the party led by Iuliu Maniu and led by Nicolae Iorga took place in early 1924. The final stage of the merger process was driven and Constantin Argetoianu, which split with his colleagues, the group and joined averescană Nicolae Iorga. They longed to create a united front of opposition in the Liberal hegemony Following the merger with the Romanian National Party People's Nationalist Party, resulting from the merger with the National Democratic Party's group C. Argetoianu accustomed to the People's Party, have reinforced the opposition. A first in Romanian politics is that the merged party leader, as the National Party, were two chairs: Iuliu Maniu and Nicolae Iorga.
In the last chapter, I looked over and the hard process of fusion of PNR and P.Ţ., which ran from 1919 to 1926. Through the merger of the two parties managed to create one great big mass party in interwar Romania, capable of providing rotary government with the Liberal Party.

After the first contacts between the two political parties during the joint government, mentioned above, followed a new round of negotiations in 1922-1923. They have failed because of political conception of class struggle that brought in the Peasants party program, in 1922, which clearly depart from the Palace and, consequently, power. Transylvanian political leaders have conditioned the merger giving up this concept, past P.Ţ. Program, mitigation leftist peasant attitudes in solving problems of Romanian society of that time.

Another important stage of negotiations between the two parties took place in summer 1924, we analyzed it separately, because of its importance. I tried to explain the failure of negotiations, whenever possible documentation of the moment. Also in the previous chapter, mentioned above, I highlighted the political consequences of the failure of fusion for the NRP, which culminated with the departure of the group led by Vasile Goldis. The final stage of talks, held in summer 1926, was analyzed separately in the last chapter. This time, negotiations were conducted directly between the two leaders, Iuliu Maniu and Ion Mihalache. When they did not participate in other co-chair of the PN namely Nicolae Iorga, who will leave the party and even the merger, rebotezându his party named the National Party.

Time October 10, 1926 is special for the Romanian political life, because now the foundations of the NPP.'s Largest political party of the masses, as I said above, the time of its dissolution in 1947, had over two million members, after Coposu's statements, deputy general secretary of the NPP. at that time.

Time elapsed between the merger and call the government in November 1928, I analyzed it in a separate chapter. According to the work's title, I focused on the work of organizations in Transylvania and Banat. I noted at the outset, that the organization or provincial department of Transylvania and Banat, as he told me, was a separate political entity within the NPP., With its own, which I tried to emphasize throughout all work. Regarding the development of Transylvania and Banat county organizations, we watched how the merger was done locally and as was seen by political leaders of Transylvania. We also evaluated the effects caused by the departure from the party group led by Dr. Nicolae Lupu in Transylvania and Banat were, however, minor. At national level, we analyzed the merger attempt, I say assimilation, which makes general Averescu again like in 1920 and 1926, the NPP., The same dominant position. Also, the context of government dismissal Averescu form a government of "national unity" led by Ştirbey Barbu and his brother government of Ion IC Bratianu, which forced him to resign.

We analyzed the participation of organizations P.N.Ţ. in Transylvania and Banat in parliamentary elections in July 1927. Based on unpublished documents from archives, I tried to highlight the abuses and illegalities committed by the Liberal government to achieve 40%, the premium required by electoral law introduced in March 1926 election, when all the liberals were in power.

Election bid was very high, given the fact that King Ferdinand was on his deathbed. Thus, matter very much who was on power when he was gone and set up regency. However, the idea was circulated in the country to bring Prince Charles to take the throne, an idea unpopular liberals.

Following parliamentary elections in which, as stated Constantin Argetoianu, the government two weeks was enough to form the parliamentary majority, there were numerous protests, coming in particular from the NPP leaders. A unique and original episode is the "revolt" from Fagaras. A day after the election, NPP members and supporters., About 1,000 people, according to some information, stormed the headquarters of the Prefecture and soundly beat them those whom they considered guilty of election falsification Fagaras County.

After the Liberal government has legitimate power by winning parliamentary elections, King Ferdinand dies and establishes Regency. In these circumstances, P.N.Ţ. initiate a broad and harsh campaign to topple the Liberal government, which intensified after the sudden death of Prime Minister Ion ICBratianu liberal. Management P.N.Ţ. large organized protest meetings in all provinces and the capital. They culminated in the great assembly held in Alba Iulia, a city with symbolic, on 6 May 1928, involving approximately 100,000 persons as of December 1, 1918. It was the largest gathering of protest that he organized it, until then, any political party. Based on unpublished archival documents I followed all the steps of organizing the meeting, giving as an example for Salaj county. I also watched how they acted to prevent the local administrative bodies organizing the meeting.

Political tensions rise after the meeting at Alba Iulia, and PNT. they create a parliament, while the Liberal party made up of elected MPs and candidates of elections in July 1927, who believed it was stolen by the Liberal government's mandate. Finally, the Liberal government led by Vintilă Bratianu who failed in an attempt to access a foreign loan, was forced to resign in early November 1928.
On November 8, 1928, Iuliu Maniu Regency commissioned to form the new government. It was an important moment in the history of the NPP. Because after nearly 10 years of political strife of the two parties, National and Peasant, which merged in 1926, came to govern the country and themselves. Iuliu Maniu reached the highest post he might crave a politician. It was actually the second time in this post, if you count that in the period 1919-1920 he was Prime Minister of Transylvania, chairman of the Governing Council, the provisional executive body. Also, take the rough end of Campaign oppositionist until then, started in 1926. Begin a new stage in the history of the NPP., That to implement the promises made during the opposition voters.

The first government of the NPP., Which corresponds to the period 1928-1931 we analyzed it in a separate chapter. I insisted in particular on the work of Transylvania and Banat county organizations, but also the reform measures they have adopted the NPP government. I also highlighted the work of parliamentarians Transylvanian their legislative initiatives and how they were involved in socio-economic problems, urbanization, cultural or otherwise, of the counties in which they were elected.
To better observe the policy of national governments-peasant reforms by the year 1931 at the county level, we offered several aspects of Bihor county, one of the largest in the country, an example that seemed relevant to what happened during the first national-peasant government.

A special place is occupied by festivities Union chapter, organized with great fanfare, observed by the international press on 20 May 1929. I also highlighted the anniversary-commemorative moments, which was honoring the memory of ancestors, as, for example, the unveiling of the bust of the 1848 Revolution ideology in Transylvania, Simon Barnutiu, before school Şimleu City, county, and that today bears his name. The ceremony took place on 7 September 1930 and was attended by over 20,000 people, led by Prime Minister Iuliu Maniu's great grandson Simon Barnutiu and presidents of the two Houses of Parliament.

In a separate chapter we analyzed how municipal and county elections were held in February-March 1930, organized under the new administrative laws adopted in summer 1929, which tended towards a range of administrative decentralization. I also watched how they set up new local and county councils. The first, recorded, Local Councils in Oradea and Timisoara, entering the Communists who broke profidat the global economic crisis and led a demagogic campaign.

In conclusion, it can be said that the first government of the NPP. was seriously affected by the outbreak of the great economic crisis. Important reforms were adopted, provided the party program, but they were not adapted to the new crisis. All parties were shot by the crisis, not only the NPP., And had an economic plan out of this situation. Similarly, and P.N.Ţ. adapted on the fly and relied too much on foreign aid. Also have made some mistakes early in governance that are captured, realistically, by Gregory Gafencu, which was part of leadership. Thus, he criticizes the leadership P.N.Ţ. and, in particular, Iuliu Maniu, he was deprived of "determination and courage", although it has opened more or less skill, a democratic regime. Maniu's inclination to "debating" and obeying the laws, acceptable socio-economic times normal, was not appropriate in a crisis requiring quick decisions and pragmatic.

NPP leadership., Iuliu Maniu and in particular, is charged with leaving unchanged a bureaucracy obsolete because of excessive accuracy of the National Peasant Party leader. So just be accused of exaggerating Iuliu Maniu constitutionalism and also to indecision. In short, this has turned against him since he started practicing functionary old bad habits. However, the administrative law tried decentralization and greater local autonomy, but all the same people reluctant to again. National Peasant political leaders Gafencu Gregory complains in his memoirs, indecision and slowness with which to try solving the most important electoral base of the party, those who brought him to power, that the peasantry. It was necessary, as a paramount necessity of order, raise living standards of the peasantry, where he was from this point of view, a century ago. It represented almost 80% of the population. PNT. Stresses Gafencu, "tried to solve without haste, without violence, without revolutionary momentum." In these circumstances, the ruling party's good intentions were thwarted by unfavorable circumstances and could not lead to a satisfactory result. The economic crisis has profoundly affected the party's economic program, which has brought bitter disappointment among the electorate. Another issue that has weakened national-peasant regime from politically, was the policy disagreements between the leaders, the Transylvanian and the peasant group from the Old Kingdom. Observe the difference between the two groups, merged in 1926 and still neomogenizate Transylvanian Group, Romanism used to represent the whole of Transylvania and Banat, also included a wide range of ideologies, from the conservatism of Aurel Vlad, Ion Flueraş to socialism. Transylvanians contented themselves to ensure the widest possible devolution.

Sandwiched between the two groups, Iuliu Maniu managed as Gafencu say "with an amazing skill of appeasement, to give an appearance of perfect Transylvanian block party unity, not only in terms of party discipline, but also the aspirations and its program. " Iuliu Maniu was a symbol for Transylvania, his followers as a disciplined army. They advanced in the party, as dutiful servants in advancing the administrative apparatus. Transylvanian Group, remaining as something distinct and after the merger, consisted of former national struggle, with an additional representative from each county political leaders, popular political leaders, who were tied to voters' needs and beliefs of their home counties. Electors were large, over which no one could move because they had strong ties of friendship and family in the counties of origin and had, until 1918, the same goals that the entire Romanian population, which has come very close. Thus, the Romanian population has given the party a blank check, on political interests.
But what is surprising, somehow, is their lack of parliamentary experience, taking into account the historical conditions before 1918. Few political leaders have risen to Transylvania where the level could surprise to the public life of the country. One reason could be just lack of parliamentary experience Transylvanian political leaders, to those of the Old Kingdom, except for some political leaders, who were among Iuliu Maniu, Vaida Voevod Stephen Cicio Pop Aurel Vlad, Aurel Lazar, Victor Deleu or Emil Pharmacy.
Iuliu Maniu had the difficult task to blend the two political groups which, however, and realized that they could complement each other. He was assisted by Ion Mihalache successfully. Political cooperation between the two political leaders can be a model for the political class.

Therefore, provincial organization P.N.Ţ. in Transylvania and Banat, was characterized during the first government, by leaning more on local government issues and less on theory and application of doctrine. Politicians were more pragmatic and real electoral vectors, as witnessed by all local campaigns. However, political leaders had Transylvanian and contributions, sometimes essential in the development and adoption of laws which he demanded that the Romanian society at that time. Working with political leaders of Peasants in the Old Kingdom, which were better theorists have completed each other for the good of the party life and, ultimately, the interwar Romanian society, which is in the process of modernization and democratization.

Finally we add the power crisis in the NPP., With the resignation of Julius Maniu, head of the government and his departure abroad. G. Mironescu led government was, as emphasized in his memoirs and Konstantin Argetoianu, one provisionally that King Charles II and his collaborators wanted to use it to discredit the authoritarian regime, political parties and staff.

The next step was needed to verify the government's power of "technicians", headed by Nicolae Iorga.

In this chapter, we analyzed the political crisis currently installed following the resignation of G. Mironescu, Nicolae Titulescu's attempts to form a national unity government and the NPP position .. Management P.N.Ţ. he agreed with a government Titulescu, but leaving the parliamentary majority elected National Peasant Party in December 1928. Titulescu's attempt fails. The new prime minister Nicolae Iorga was willing to work with national-peasant majority, but not agreed King Charles II and Constantine Argetoianu, as the latter in his memoirs.

We analyzed the position P.N.Ţ. Iorga a government, especially Transylvania, which at first was one of expectation. After the dissolution of Parliament, but P.N.Ţ. went into opposition and began to criticize the government.

Participating organizations in the county of Transylvania and Banat parliamentary elections in June 1931 I reviewed it in a separate chapter. Also, the last chapter we follow the evolution of organizations during the government of Transylvania and Banat Iorga. We highlighted the trends of marginalization of Transylvania, which was accused by the leaders of government policies Iorga National Peasant Party and other political leaders of Transylvania.

A great political moment was to resign as head of PNT Iuliu Maniu. On June 22, 1931, in reaction to understand how King Charles II to become involved in political life. We have shown the power gap P.N.Ţ. by Maniu's departure. We analyzed also how they were organized by county and provincial congress in the autumn of 1931 in Transylvania and Banat. Their goal was to prepare a General Congress of the NPP. Which, eventually, was not organized.

Unfortunately, the economic crisis has intensified. Under these conditions, no mass base, the support of a strong political party, the government resigns Iorga on 31 May 1932. Thus, government technicians adventure to an end the National Union, or "national ţicnelii" as they called the National Peasants satirical. We do not think anyone could accuse him of bad faith Nicolae Iorga, but realized too late the trap that has been attracted by his former student, Charles II, who now attempted to use His huge personality, in order to establish their own authoritarian regime. However, Nicolae Iorga, Alexandru Vaida as Voevod, remained a "homo regius" by the end of his days. If Nicolae Iorga, and intentionally so as, govern with the support of the National Peasant Party a parliamentary majority, believe that they could undertake more reforms, given the huge personality of Nicolae Iorga. But traseist famous interwar political life, Constantin Argetoianu was imposed by the sovereign government, in order to control the Nicolae Iorga. In fact, the government was led by King Charles II and his clique, which was part Argetoianu. However, so far, the intention of Charles II to discredit the parties and establish its own regime has failed. We believe that the economic crisis was a key factor in the failure of government Iorga. His personality has been eroded significantly in both led government because of the unpopular measures that had to take. The resignation of a new crisis broke Iorga policy.

Also close to King Charles II, Alexandru Vaida Voevod was appointed to form the new government, which wanted to be all of the national union. Finally, after the refusal of other parties, the NPP. single new government formed. We analyzed how such political crisis was resolved and new government through elections. Also, the manner in which the government held elections Vaida, as the campaign took place in Transylvania and Banat and results of the NPP. Next, we followed the evolution and activities PNT. in Transylvania and Banat during the second government of the NPP., as governments Vaida and Maniu Vaida. We have shown the reforms adopted by the NPP government. under the impact of economic crisis. I also showed how far the two were friends and political associates, Iuliu Maniu Vaida Voevod under the influence of King Charles II. Returned briefly in the party, Iuliu Maniu to resign again after acentuării conflict between him and the royal chambers. Will return in the party until the autumn of 1937.

I watched how the party in power has been eroded, Vaida government's resignation and the end of the second national-peasant government. We also analyzed the participation of organizations from Transylvania and Banat in parliamentary elections in December 1933, organized this time, the Liberals, who were brought to power by King Charles II.

In conclusion, we can say that the second government of the NPP. was deeply affected by global economic crisis. P.N.Ţ. adopted a series of economic reforms to overcome the crisis, some pretty unpopular. It needed new foreign loans, which have increased the public debt of the country. It is noted, however, government efforts led by Iuliu Maniu Vaida Voevod day to reach state employees and not to diminish. It also notes the new Adjustments to the law of agricultural debt conversion and adoption of new laws designed to take the country out of crisis. A special place in the economic concerns of the National Peasant Party governments have occupied moţii Apuseni Mountains, whose socio-economic, health and culture had reached unimaginable levels. Perhaps they have been most affected by global economic crisis, which is added to the hardships of nature, given the harsh climatic conditions in which they lived. In this context, are considered measures taken to the Land and economic recovery, particularly Vaida government. Unfortunately, as Secretary of State stressed the Minister Ioan Pop, appointed Commissioner of Land and every government that came to power abolished what was before and try to impose their own measures. Under these conditions and ambitious economic recovery program Moti area, long-term program, at least five years, was doomed to failure from the dismissal by King Charles Vaida Government II, which discard without regret, for another one of his loyal and valuable advisers to achieve his selfish goals.

Regarding the evolution of provincial organization of Transylvania and Banat note that during this period occurs the second resignation from the head of the organization, while the NPP., The president Iuliu Maniu. The organization's management was taken over by Alexandru Vaida Voevod who tried to force the head of his closest collaborators county organizations, which led to conflicts between his group and led by Iuliu Maniu. Rankings of one side or another is observed, especially when governments consitituirii or Maniu Vaida, when each tries to impose its people. So this time we are witnessing, unfortunately, at the outbreak, on the face of the conflict between Iuliu Maniu Vaida Voevod. King Charles II is the one who knew speculation and increase conflict. He used the concept of political differences between the two national leaders of Peasants. Iuliu Maniu was cheated a second time when the king agreed to become, again, primministru, because it has fulfilled commitments made at Sinaia, in front of Nicholas and George Titulescu Mironescu. For this reason, Iuliu Maniu has clearly positioned against camarille and, indirectly, against the king. Instead, Alexandru Vaida Voevod remained, as he himself says, a "homo regius. King Charles II knew speculate fault created between the two close friends and collaborators and destroyed a friendship that lasted over 40 years. Differences between the two groups were observed and Transylvania during the parliamentary elections in December 1933, when Vaida group was not involved at all in the campaign. Furthermore there was a negative first in the history of the NPP. namely the failure to submit the party list by Voicu Nitescu the county, and withdrawal from the electoral race Vaida collaborators, a few days before the election. The conflict between the two national leaders will get worse and Peasants will have the effect of PNT Vaida departure.

Period December 1933-February 1938 was a great turmoil within the NPP organizations. in Transylvania and Banat, because of conflict arising between the two political leaders in Transylvania, Iuliu Maniu and Alexandru Vaida Voevod. But it can be said that although many are expecting great dissension within the National Peasant Party, even the emergence of serious dissident, after the party was out of power in 1933, serious economic crisis marked by great world, it never happened . At the end of 1935 the National Peasant Party was reorganized and strengthened by merging with "lupiştii" and expect the call to government, is practically the only political party capable of securing the succession of Romania Liberal government.

However, the split soul of Iuliu Maniu and Alexandru Vaida Voevod had a breast and county organizations in Transylvania and Banat, which were divided into two camps: one Manist and other vaidistă. Basically, Ion Mihalache is located midway between the two political leaders and try to mediate the conflict. Prevail in this conflict had Iuliu Maniu, who knew how to stretch the rope. In contrast, Al. Vaida Voevod by new political slogan, entitled "numerous valahicus" came into conflict with the party, as stated publicly that it will still go on this line, even over the parties. Being put in a difficult situation, President Ion Mihalache was forced to separate from Alexandru Vaida Voevod and his group, excluding them from the party. Although Vaida left with 11 former ministers or secretaries of state, Transylvania organizations have managed to quickly replace those who leave and to reorganize.

Vaidistă Group established a new party under the title Romanian Front. Although she had the support of King Charles II, the right-wing party, the establishment of a public ruling authoritarian regime of King, was proved to be insignificant on the Romanian political scene. Therefore, the motion was made by Vaida Voevod fail. Many of those who were left with Vaida PNT returned., Especially in the period before the 1937 elections, when "the Romanian Front" alliance with the Liberals expected. Emil is the case with political leaders and Pharmacy, which through a public letter denies Vaida movement and returns to the NPP.

Merging with "lupiştii" has created problems in Transylvania and Banat, because they were less well organized in the province, except for the Bihor county, where there have been some conflicts on filling senior positions in the county organization, according to the algorithm of merger negotiations between the two parties. With the assumption of office as President of the Party by Ion Mihalache, in November 1933, prevalent in the NPP. became wing peasant. The new President has tried, and failed to adopt a new political program presented to Congress on 22-23 April 1935, whose essence was to create a national state-peasant. In formulating the program had a special contribution "Study Circle" of the party, which worked in academics, sociologists, philosophers, world-class, as it was, for example, Constantin Radulescu-Motru Dimitrie Gusti Petre Andrei or professors Vladimir Ghidionescu Cluj, Victor Jinga, Gheorghe Dragos Alexandru Borza etc.

Around this time there is an escalation of violence in Romanian political life, due to the rise of extremist trends of right and left. Extemiste parties organize their paramilitary formations. The right, the legions, columns, etc., having their own uniform (black shirt, blue and green). Similarly, there is a rise of extremist left, Communist. In this political context, P.N.Ţ. decide to organize their own fighting forces, the role of self-defense.

Establish personal guards Iuliu Maniu guards and peasants, who have succeeded have analyzed it in a separate chapter. I tried to emphasize that the first party of its kind in the PNT., The organization model and the Roman legions of "Apuseni Mountains, as it was called Avram Iancu were valiant youth formations PNT . Their guards have succeeded "Iuliu Maniu", which sprang into existence, formal, very short, being dismantled in the fall of 1934 by the NPP leadership. They were followed by guards peasant self-defense formations, established since 1936. Political formations were called "peasant guards" and were organized, at least in Transylvania and Banat, in each county. Guards Commander peasant from Transylvania and Banat, was elected political fighter known Maramures, Lazar. At the county level is sought, especially those who had held military positions, such as Col. Aurel Stoica, Lazar's deputy. Guards were composed of peasants and wore "white shirts", inspired by Romanian folk from the villages. On the occasion of major meetings in Bucharest and Timisoara Beiuş, tens of thousands marched Guardists, dressed in white shirts, armed with pitchforks, and axes Baskets, that while peasant uprisings. Their parade in front of the official stand for hours on end and has shown impressive strength that was the peasantry. Unlike the guards right-wing parties, who were already on the blacklist of politicians who wanted to assassinate him, the guards wanted to establish a peasant order and safety climate. Not practicing violence, but only retaliated when they were attacked, as if the great assembly of the NPP. the Roman Arena, 31 May 1936, when guards were attacked by right-wing extremist. With an impressive force, members of peasant guards present at this great assembly were able to put to flight those who tried to cause a diversion.

One moment, the party has proven strength, were partial elections of 18 February 1936 from Mehedinti and Hunedoara. They had a special importance because they clarified the situation on the political scene in Romania. On the one hand, political forces stood right, adherents of the pro-German policy, and began construction of a pole opposite the left. P.N.L. and P.N.Ţ. found themselves in the middle of two ideological currents. He won elections by a coalition forces left part, however, the NPP. distanced himself, then slip these trends to the extreme left parties. P.N.Ţ. and P.N.L. remained still, the only political forces capable of ensuring the smooth running of interwar democracy.

In a separate chapter we tried to highlight the work "Study Circle" of PNR PNT. in Transylvania and Banat. Unfortunately, very few sources of information. We relied in particular on The press time.

I devoted a chapter activity Circle of studies "of the NRP, established in December 1921 until the merger with P.Ţ. It is a distinct period in which to emphasized in conferences on the history and economy of the province and less on party ideology.

In the second chapter, I examined the work "Study Circle" of the NPP. during 1926-1938. Also, in two chapters have examined the work of teachers and doctors' professional circles of the NPP., Schools and youth policy.

In conclusion, it can be said that throughout its existence, "Study Circle" and then the National Peasant Party held a special activity. Goal setting "Study Circle" was to investigate the social, economic, cultural, political and administrative existing in the country. These issues were being discussed at conferences. In the series of conferences, taking place from autumn until spring, in late May, they managed to put the question and come up with practical solutions to major problems facing the Romanian society. Among the issues to be resolved urgently needed to be found and those related to education, health and education.

Another mission of the Circle was publicity that the party's ideology and program, by publishing magazines and propaganda leaflets. Also, to organize conferences on various issues in cities across the country. Thus, the "study circle" has played a key role in adopting a doctrine of modern national-peasant and popularize them among the electorate.

They could become members of the "Study Circle" only those listed in NPP. Their registration was approved by the Board, upon written request and the recommendation of two members of the Circle.

To become more functional, by statute, it was decided to split it into nine sections, aimed at the most important problems of interwar Romanian society.

Based PNT new program., Which included, inter alia, the party organization of professional associations, doctors and teachers have created their own Transylvanian associations. In the circles of professional studies were discussed and the main health problems of education in that period. However, solutions were sought, which must be implemented by the NPP. When it reaches the government.

A year with a special activity of the "Study Circle" of the NPP. in Transylvania and Banat, was 1936, when the party was preparing to accede to the government, Liberal mandate ends, or even faster.

Unfortunately, P.N.Ţ. no longer in power, because on February 10, 1938 King Charles II established the political regime in Romania, a personal, authoritarian, and dissolved political parties. In these circumstances, the party has not been able to implement all of the studies it conducted, and after the Second World War, as we know, our country entered the era of communist totalitarianism, which excluded social model ab initio economic and political-democratic legislation of PNT thought.
Youth Organization P.N.Ţ. has proved, over the interwar period, to be a dynamic and concerned about the renewal of the party, both in relation to ideology and of its staff. We analyzed the activity of youth in Transylvania and Banat, a separate section of the paper.

In Transylvania and Banat, young National Party began to organize as early as spring 1926, ie prior to the merger with the Peasant Party. They are entitled to have pooling "call." Initiative, it appears that political leaders belonged to Alexander Vaida Voevod. This explains the fact that one of the main signatories of the appeal "chemariştilor" was really his son, Mircea Vaida Voevod and committee chairs to arrange parties chemarist youth charity was his wife Voevod Alexandru Vaida, Elena.

Group has emerged as a moral response "fripturism" which, in his opinion the NRP, Iuliu Maniu, politics threatened with moral imbalance. In the first chapter, we analyzed the activity of the organization "chemariste" until the NPP came to power., Less prodigious activity, because it was obstructed by the ruling parties. A boom is found especially with the coming to power of the NPP., In November 1928. Now it was mighty initiative established organizations in which the youth was enrolled in the villages, with a novel type of organizing the legions and cohorts. Also, the greeting was a typical novel, and their spiritual patron of the day was the annual celebration of St. George.

In a separate chapter we analyzed the division of the youth movement in Transylvania and Banat, by setting up group "acţioniste" who fought for the return to political life Iuliu Maniu, who resigned as head of PNT. and withdrew from Badacin. This is his first resignation, which took place on June 22, 1931, resigned after leading the government, and King Charles II appointed him as prime minister Nicolae Iorga. At that time, we are witnessing, therefore, a division of the youth movement "Manist" and "vaidişti. "Chemariştii", led by Viorel Tilea V. Vaida group belonged Voevod and "acţioniştii" in the group led by Cornel Bianu Manist. Arriving at the head of the provincial organization of Transylvania and Banat and PNT., Vaida Voevod to abolish the two groups and will seek unification of all youth movements, certainly at the forefront of promoting her own followers.

With the arrival in the party of Ion Mihalache, National Peasant youth across the country to reorganize and carry out a special activity, we analyzed it in a separate chapter of the book.

An important direction of the NPP propaganda. was to educate the youth so that it does not fall into the trap of extremism stretching demagogic. In this regard, in addition to the reorganization of youth, it was the initiative of setting up schools intensively political nature. In Transylvania and Banat, Mihai Popovici, chairman of the provincial organizations, especially following his dismissal Voevod Vaida, took the initiative, modeled on the Summer School in Campulung Muscel political establishment of schools in Cluj, Timisoara and Brasov. Participated in courses organized between 150-200 young people from all Transylvanian villages. The purpose of the action was political education and citizenship, youth, and his înregimentarea PNT. The courses lasted one week, during which professors and prominent political leaders of the NPP. have lectured on various economic issues, social or political. After completing the courses, local youth organizations receiving functions of the NPP., Usually the secretary.
In conclusion, it can be said that the National Peasant youth well assisted and contributed large organization, where they had opportunities to smooth the inter-war democracy. Many of them have even reached parliament or government ministers in the National Peasant Party. However, it is noted that, unfortunately, its youth group, members of the organization as big around the three great personalities of the party: Iuliu Maniu, Ion Mihalache and Alexandru Vaida Voevod. Thus, when conflict erupted between Iuliu Maniu Vaida and youth Voevod National Peasant in Transylvania and Banat was divided into two: acţioniştii who were promanişti and chemariştii, which were pro Vaida. It is also noteworthy that each of the three leaders was his favorite among young people. For example, Viorel V. Tilea, was supported by Alexandru Vaida Voevod. Another finding would be that the National Peasant youth movement was unified throughout the country, just after leaving the group Vaida. But after this time, the youth of Transylvania and Banat, with few exceptions, including and Victor Jinga, listening only for orders of Iuliu Maniu, which at the time led his own policy against royal camarille, but separate from PNT official line. In this case, as apparent from the correspondence between Victor Jinga and Ion Mihalache, failed to complete unification of the National Peasant youth, throughout the country. If it happened in 1930, between the Old Kingdom, Bessarabia and Bukovina, Transylvania and Banat remained separate because of two great personalities mentioned: Iuliu Maniu Vaida Voevod. However, it is worth special dynamism and political activity, which has conducted a youth during the interwar period, especially during election campaigns.

Rise and opportunities for affirmation of the National Peasant youth, like other political parties was abruptly interrupted by the establishment, on 10 February 1938, personal authoritarian regime of King Carol II, who abolished political parties. Part of the National Peasant youth, including Victor Jinga, agreed to be part of the governments led by Patriarch Miron Cristea or Armand. They came, however, turbulent years of the Second World War, followed by the establishment of the communist regime. Thus, the National Peasant youth, who was not happy to be traveling companion, and Anton Alexandrescu, and to deal with the extreme left, ended tragically in prison or have suffered in the hard years in prison. Plight of many of them, such as Victor Jinga Coposu Gabriel Tepelea, Ion Diaconescu and many other former political prisoners, did not end "until 1989, and watch them being permanently sidelined by the security organs.
At the end of the paper I attached some documents that we have seemed more relevant. We put emphasis on the preparation of tables NPP candidates. in Transylvania and Banat, the 10 parliamentary elections that took place during 1919-1938. We have also drawn from archival documents, press, and parliamentary debates, tables and lists of MPs and senators elected in the counties of Transylvania and Banat. We tried to make a rigorous selection and I have attached a few documents that we have seemed more relevant to the theme of this paper.

Without claiming that we have exhausted the subject, say that I tried to use all sources of information available at present, for the subject.
We expect that in future it should be updated with new documents and information, because, as I noted elsewhere, we believe that politics is a theme almost endless wars.

BIBLIOGRAFIE

IZVOARE ARHIVISTICE

Arhivele Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, fond Documentar

Arhivele Naţionale Istorice Centrale Bucureşti: fondurile personale Ion Mihalache, Emil Haţieganu, Aurel Vlad, Ghiţă Pop, Victor Moldovan; fond Consiliul Dirigent; fond Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.)

Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Bihor, fondul Prefectura judeţului Bihor

Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Braşov: fondurile personale Valeriu Branişte, George Moroianu; fondul Prefectura judeţului Braşov

Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţenă Cluj: fond Partidul Naţional Ţărănesc; fond Banca Agrară din Cluj; fondurile personale Iuliu Maniu, Ilie Lazăr, Victor Deleu, Valeriu Branişte, Iuliu Moldovan

Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Sălaj, fondurile Prefectura judeţului Sălaj: Prefect-administrative; Prefect-confidenţiale; Caietele Victor Deleu; Protopopiatul greco-catolic Năpradea

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău, fondurile Ioan Ossian, Iuliu Maniu și Valentin Sima,

ISTORIE ORALĂ

Interviuri realizate cu următoarele persoane: Flavia Coposu, măritată Bălescu, București, născută în anul 1924; Rodica Coposu, București, născută în anul 1932; Vasile Oros, Bădăcin, Sălaj, născut în anul 1925

REVISTE

Ardealul Tânăr (Cluj), 1930

Transilvania (Sibiu), 1921-1922

Calendarul almanah al P.N.Ţ.(București), 1935-1937

Calendarul voinicului (Cluj), 1930

Calendarul ziarului „Voința Banatului” (Timișoara), 1930-1931

Desbaterile Adunării Deputaţilor, 1919-1937

Desbaterile Senatului, 1919-1937

Ţara noastră (Cluj-Napoca), 1925

Țara de mâine (Cluj-Napoca), (au apărut 6 numere în 1931), 1935-1938

PERIODICE

Acţiunea Maramurăşană (Sighetu Marmației), 1929-1938

Alba Iulia (Alba Iulia), 1919-1938

Aurora (Bucureşti)

Dimineaţa (Bucureşti)

Adevărul (Bucureşti)

Universul (Bucureşti)

România (Bucureşti) 1923-1927

Chemarea Tinerimii Române (Cluj), 1926-1932

Democratul român (Carei), 1936-1937

Drapelul (Arad), 1934-1938

Drapelul (Lugoj), 1919-1938

Dreptatea (București), 1927-1938

Dreptatea (Oradea)

Dreptatea Poporului (Oradea)

Flamura verde (București) (organul central de presă al tineretului P.N.Ţ), 1930-1938

Foaia Voinicului (Cluj-Napoca) (1929-

Gazeta oficială a Consiliului Dirigent (Sibiu), 1919

Gazeta oficială a judeţului Sălaj (Zalău), 1919-1937

Gazeta de Duminecă (Șimleu Silvaniei), 1904-1911; 1920-1936

Gazeta Maramurăşană, 1923-1932

Gazeta Sălajului (Zalău), 1936-1937

Gazeta Transilvaniei (Brașov), 1919-1938

Gazeta de Vest (Oradea)

Îndreptarea (București), 1920-1922

Maramurăşul (Sighetu Marmației), 1926-1931

Maramureşul (Sighetu Marmației), 1935-1938

Meseşul (Zalău), 1926-1927

Patria (Cluj), 1919-1938

Renaşterea (Cluj), 1925

Roata (Bistriţa) 1933-1938

Roata (Caraş), 1928-1930

România Nouă (Cluj), 1933-1938

Românul (Arad) 1918-1921, 1926-1938

Românul Târnăvean (Blaj), 1926-1928

Satu Mare (Satu-Mare), 1922-1937

Sălajul Nou (Zalău), 1934

Solia Dreptăţii (Deva), 1923-1938

Unirea (Blaj), 1928-1929

Viitorul (București), 1919-1938

Voinţa Banatului (Timişoara), 1922-1928

Vestul (Timișoara) 1930- 1933

MEMORII:

Argetoianu, Constantin, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri. Memorii, vol.VI-X (1912-1934), Editura Machiaveli, Buc, 1995-1998

Biblioteca Sighet, Ilie Lazăr. Amintiri, Fundaţia Academia Civică, 2000

Boilă, Zaharia, Memorii (1910-1940), Cluj Napoca, Ed. Biblioteca Apostol, 2003

Bossy, Raoul, Amintiri din viaţa diplomatică, vol I-II, Editura Humanitas, Buc., 1993

Călinescu, Armand, Însemnări politice. 1916-1939, Edit. Humanitas, Buc., 1990

Coposu, Corneliu, Confesiuni, dialoguri cu Doina Alexandru, Edit. Anastasia, 1996

Idem, Dialoguri cu Vartan Arachelian, Editura Anastasia, Bucureşti, f.a.

Idem, Semnele Timpului. Articole politice, meditaţii, atitudini, Editura de Vest, Timişoara, 1997

Duca, I., G., Memorii, vol. III, Editura Machiavelli, Buc., 1994

Gafencu, Grigore, Însemnări politice. 1929-1939, Editura Humanitas, Buc., 1991

Iorga, Nicolae, O viaţă de om aşa cum a fost, vol. III-IV

Manoilescu, Mihail, Memorii, vol. I-II, Buc., Ed. Enciclopedică, 1993

Marghiloman, Alexandru, Note politice, vol. I-IV, ed. Stelian Neagoe, Bucureşti, 1993

Vaida-Voevod, Alexandru, Memorii, vol. II, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1995

LUCRĂRI GENERALE

xxx Academia Română, Istoria Românilor, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, vol. VIII

xxx, Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928, vol. I-III, Bucureşti, 1929

Aciu, Alexandru, „Şimleul sub linie demarcaţională”, în Tiron Albani, Douăzeci de ani dela Unire, Oradea, 1938

Aciu, Elena, Clara Maniu, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1938

Ardeleanu, Ioan Senior, Oameni din Sălaj. Momente din luptele naţionale ale românilor sălăjeni, Zalău, 1938

Biblioteca Despărţământului Bucureşti al Asociaţiunii "Astra", Marea Unire dela 1 Decembrie 1918, Bucureşti, 1 Decembrie 1943

Botoran C, I. Calafeteanu, E. Campus, V. Moisuc, România şi Conferinţa de Pace de la Paris (1918-1920), Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1983, p. 315-316

Budriga, Vasile, Sistemul electoral din România în anii 1918-1940, Ed. Planeta, Buc., 1997

Calafeteanu, Ion, Politică şi interes naţional în România interbelică, Ed. Enciclopedică, Buc., 1997

Călinescu, Armand, Discursuri parlamentare, vol I-II, Buc., Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului IMPRIMERIA NAŢIONALĂ, 1938

Ciubotă, Viorel, „Documente inedite privind schimbul de ostatici de la Tiszafured din 23 mai 1919”, în Satu Mare. Studii şi comunicări, nr. XV-XVI, 1998-1999

Ciucanu, Corneliu, „Alegerile parlamentare din 1937”, în Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu, Focşani, 1999

Ciupercă Ioan, Opoziţie şi putere în România anilor 1922-1928, Iaşi, Edit., Univ. Al. I. Cuza, 1994

Idem, "Împrejurările venirii liberalilor la putere în ianuarie 1922. Relaţii între partidele politice burgheze", în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie "A.D. Xenopol", Iaşi, IX, 1972

Crăciunoiu, Şerban, „Probleme sociale în dezbaterile parlamentare din România - 1922-1926”, în Analele Universităţii Craiova. Istorie, nr.1, 1996

Institutul pentru Analiză şi Strategie Politică Iuliu Maniu, Fundaţia Hans Seidel, Corneliu Coposu în faţa istoriei, Colecţia „Problemele Timpului”, Editura Metropol, 1997

Idem, Iuliu Maniu în faţa istoriei

Idem, Ion Mihalache în faţa istoriei

xxx 1918. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Recunoaşterea ei internaţională, vol. III --Documente interne şi externe, august 1918-iunie 1919, Buc., 1996

xxx Dicţionarul personalităţilor Unirii, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2003

xxx Doctrina ţărănistă în România, antologie de texte, Buc., Edit. Noua Alternativă, 1994

Diamandi, Sterie, Galeria oamenilor politici, f. loc., Edit Gesa, 1991

Dobrescu, Vasile, Sistemul de credit românesc din Transilvania. 1872-1918, Ed. Universitatea „Petru Maior”, Tg. Mureș, 1999, p. 173-180

Idem, Funcții și funcționalități în sistemul de credit românesc din Transilvania până la primul război mondial. Studiu de caz, Ed. Universității „Petru Maior”, Tg. Mureș, 2006, p. 10-29

Drăghicescu, D., Partide politice şi clase sociale, Buc., 1922

Drecin, Mihai „Înființarea Uniunii bancare <Solidaritatea>”, în A.A.I.A.C.-N., 1977, p. 221-237

Idem, Banca <Albina> din Sibiu, instituție națională a românilor transilvăneni (1971-1918), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981

Idem „Sistemul bancar românesc din Transilvania. Reformă și încadrare în sistemul bancar european (1892-1907), în vol. Societate și civilizație. Profesorului universitar Dr. Marcel Știrban la împlinirea a șapte decenii de viață”, Ed. „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureș, 2002, p. 455-466

Idem, „Înființarea Uniunii <Solidaritatea> a băncilor românești din Transilvania, o experiență de integrare în economia europeană (1892-1907)”, în vol. Experiențe istorice de integrare economică europeană, coordonator Maria Mureșan, Ed. ASE, Buc., 2006, p. 105-119

Dronca, Lucian, Băncile românești din Transilvania în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003, p. 423-462

Duţu, Tatiana, „Situaţia Banatului la sfârşitul primului război mondial (1918-1920)”, în Revista istorică, Bucureşti, nr. 3-4, 1996

Enescu, I.D., Criza economică şi partidele politice, Tipografia „Cultura”, Buc., 1930

Georgescu, Ioan, George Pop de Băseşti. 60 de ani din luptele naţionale ale românilor transilvăneni, Oradea, Editura Astra, 1935

Georgescu, Vlad, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, Buc., Edit. Humanitas, 1992

Grad, Cornel, „Rapoarte şi memorii privind activitatea consiliilor şi gărzilor naţionale române din comitatele Sătmar, Sălaj, Bihor şi Arad (Decembrie 1918-martie 1919)”, în A.M.P. V, Zalău, 1981

Grad, Cornel, Goron, Doru, E., „Dezintegrarea administraţiei maghiare şi constituirea noilor structuri de putere româneşti în judeţele Sălaj, Sătmar şi Bihor (noiembrie 1918 - aprilie 1919)”, în 1918. Sfârşit şi început de epocă, Editura LEKTON, Zalău şi Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare - Zalău 1998

Idem, 1918/1919. Contribuţii sălăjene la Marea Unire, Ed. Limes, Zalău, 2000

Idem, „Contribuţii sălăjene la istoriografia problemei Marii Uniri”, în A.M.P., XIV-XV, Zalău, 1990-1991

Idem, „Un document despre situaţia Transilvaniei la 20 de ani după unire: Memorandumul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crişana, Satu-Mare, Maramureş) prezentat de fruntaşii P.N.Ţ. regelui Carol al II-lea la 15 decembrie 1938)”, în A.M.P., XVIII, Zalău, 1994

Grad, Cornel, Goron, Doru, E., Wagner, Ernest, „Consilii şi gărzi naţionale române în Sălaj în anul 1918. Contribuţii documentare”, în A.M.P., XII, Zalău, 1988

Grad, Cornel, Bejinariu, Corina, Oros, Ioan, Maria, Memorii, jurnale şi însemnări transilvane. 1938-1989, Zalău, Edit. Limes, 2000

Ghilea, Aurel, Istoricul parohiei greco-catolice unită din oraşul Zalău, Zalău, 1934

Goldiş, Vasile, Corespondenţă (1888-1934), vol I, ed. Gheorghe Şora, Edit. Dacia, Cluj Napoca, 1992

Hitchins Keith, România. 1866-1947, Buc., Edit. Humanitas, 1996

Ionescu, Nae, Roza vânturilor. 1926-1933, Buc. Editura „Cultura Naţională”, Culegere îngrijită de Mircea Eliade, f.a.

Iordache, Atanasie, Ion I.C. Brătianu, Editura Albatros, Buc., 1994

Iorga, Nicolae, Corespondenţă, vol I-III

Ivănescu, Ioan, „Sălăjenii în Marele Sfat al Ţării şi în Consiliul Dirigent”, în A.M.P., VIII, Zalău, 1984

Lăcustă, Ion, Zece alegeri interbelice. 1919-1937, Edit. Pro, Buc., 1998

Madgearu, Virgil. N., Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial, Bucureşti, 1940

Maior Liviu, Alexandru Vaida Voevod între Belvedere şi Versailles (însemnări, memorii, scrisori), Editura Sincron, 1993

Mamina, Ion, Scurtu Ioan, Guverne şi guvernanţi (1916-1938), Ed. Silex, Buc., 1996

Manner, Hans-Cristian, „Confesiunile în viaţa parlamentară în România interbelică”, în Anuarul Institutului de Istorie "A.D.Xenopol", XXXVI, Iaşi, 1999

Marin, Elisabeta, „Testamentele lui Iuliu Maniu”, în A.M.P., XVII, Zalău, 1993

Meseşian, Coriolan, Un epizod al ostaticilor, Şimleu-Silvaniei, 1932

Mihalca, Virgil, Goron, Doru, E., „Aspecte ale integrării organice a judeţului Sălaj în cadrul statului naţional unitar român (1919-1920)”, în A.M.P., VIII, Zalău, 1984

Ibidem, (II), X, Zalău, 1984

Mihoc, Blaga, Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922), Ed. Albi S.A., Oradea 1993

Idem, „Despre afacerea Skoda. Contribuţii documentare”, în Crisia, Oradea, 1991

Moisa, Gabriel, Istoria Transilvaniei în istoriografia românească. 1965-1990, Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003

Idem, Istorie și politică în România comunistă. Note de curs, Oradea, Ed. Universității din Oradea, 2008

Muşat, Mircea, Ardeleanu Ion, Viaţa politică în România. 1918-1921, Buc., Editura politică, 1976

Neagoe, Stelian, Istoria Guvernelor României de la începuturi- 1859 până în zilele noastre - 1995, Ed. Machiavelli, Bucureşti, 1995

Nedelea, Marin, Aspecte ale vieţii politice din România în anii 1922-1926, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987

Idem, Prim-miniştrii României Mari, Casa de Editură şi Presă „Viaţa Românească”, 1991

Nedelcu, Florea, De la restauraţie la dictatura regală. Din viaţa politică a României 1930-1938, Cluj Napoca, Ed. Dacia, 1981

Idem, Viaţa politică din România în preajma instaurării dictaturii regale, Cluj Napoca, Ed. Dacia, 1973

Negulescu, P.P., Partidele politice, Editura Garamond, Bucureşti, f.a.

Păun, Nicolae, „Venituri bugetare guvernamentale ale României în perioada interbelică”, în Anuarul Institutului de Istorie Cluj, XXX, Cluj-Napoca, 1990-1991

Plămădeală, Antonie, Contribuţii istorice privind perioada 1918-1939 - Elie Miron Cristea - documente, însemnări şi corespondenţă, Sibiu, 1987

Pontea, Alexandru, Gheorghe, Băncile în economia românească (1774-1995), Ed. Economică, Buc., 1995, p. 82-83

Pop, Dănuţ, Cultură şi societate în judeţul Sălaj (1918-1940), Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2000

Pop, Dănuţ, Goron, Doru, E., Prefecţii judeţului Sălaj. O istorie în documente, Zalău, Ed. Caiete Silvane, 2007

Pop, Gh., Romul, Reforma electorală, Oradea, 1938

Pop, Vasile, Marinel (pseudonim-Pop, Marin), „Evoluţia lucrărilor de reformă agrară şi arendările forţate în judeţul Sălaj, în perioada 1918-1921”, în A.M.P., XXIV, Zalău, 2002

Idem, „Aspecte ale campaniei armatei române din anul 1918-1919. Calvarul fruntaşilor politici români din Şimleu”, în rev. Alma Mater Porolissensis, nr. 5, sept., Zalău, 2001.

Idem, „Înfiinţarea Băncii Agrare din Cluj şi activitatea ei în perioada 1920-1922”, AM.P., XXVII, 2005, p. 251- 279

Porumbăceanu, Claudiu, Dulgău, Bujor, Oameni din Sătmar, Satu Mare, Ed. Solstiţiu, 2000

Preda, Dumitru, Alexandrescu, Vasile, Prodan, Costică, În apărarea României Mari. Campania armatei române din 1918-1919, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1994

Predescu, Lucian, Enciclopedia Cugetarea, Ed. Cugetarea, Georgescu Delafras, 1940

Radu, Sorin, Electoratul din România în anii democraţiei parlamentare, Institutul European, Iaşi, 2004

Idem, „Administrația și procesul electoral din România (1919-1937)”, în A.U.A., 2003, 7, p. 391-397; 2004, 8, p. 183-192

Idem, „Alegerile comunale și județene din februarie 1926”, în Apulum, 2001, 38, nr. 2, p. 207-224

Idem, „Cenzura presei în timpul alegerilor parlamentare și locale din România interbelică (1918-1937)”, în Transilvania, Sibiu, 2003, nr. 3, p. 72-79

Idem, „Critica votului universal în România în anii democraţiei parlamentare”, în Patrimonium Apulense, V-VI, Alba Iulia, 2006

Idem, „Modificarea legii electorale din martie 1926 în dezbaterea partidelor politice din România”, în Sargeţia, XXXII, Deva, 2004

Idem, „Propaganda electorală în România interbelică (1919-1937). Adunările electorale”, în Apulum, 2003, 40, p. 453-474

Idem, „Semnele electorale ale partidelor politice în perioada interbelică (1919-1937)”, în Apulum, 2002, 39, p. 573-586

Idem, „Spectacolul electoral se mută la țară (1919-1937)”, în Historia, București, 2004, 2, nr. 29, p. 33-41

Idem, „Unificarea administrativă a României în gândirea politică a lui Iuliu Maniu”, în A.U.A., 1998-1999, 2-3, p. 15-17

Rusenescu, Mihail, Saizu Ioan, Viaţa politică în România. 1922-1928, Buc. Ed. Politică, 1979

Scurtu, Ioan, Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură, Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1996

Idem, Din viaţa politică a României. Întemeierea şi activitatea Partidului Ţărănesc (1918-1926), Ed. Litera, 1975

Idem, Ion I.C. Brătianu, Buc., Ed. Museion, 1992

Idem, „Stări de spirit în România Mare şi Nouă”, în Magazin istoric, nr. 4, 1994

Idem, „Opţiunile electoratului românesc în primul deceniu interbelic (1918-1928)”, în Revista de cercetări sociale. Bucureşti, nr. 1, 1997

Idem, „Viaţa politică din România în anii 1922-1928”, în Studii şi articole de istorie, București, XXII, 1973

Idem, „Partidele politice din România (1918-1938)”, în rev.cit., 1976

Idem, „Întemeierea şi activitatea Partidului Ţărănesc-dr. Nicolae Lupu (1927-1934)”, în Rev. Istorică, București, nr. 5/1976

Idem, „Armata va fi scoasă de sub influențe politice. Implicarea activă în conflictele sociale din anii 1929-1933”, în Dosarele Istoriei, București, 2000, 5, nr. 1, p. 13-18

Idem, „Viața politică din România după Marea Unire (1918-1923), în Dosarele Istoriei, București, 2003, 8, nr. 11, p. 14-33

Idem, „Acţiuni de opoziţie ale unor partide şi grupări politice burgheze faţă de tendinţele dictatoriale ale regelui Carol al II-lea (iunie 1930-februarie 1938)”, în Revista istorică, nr. 3/1978

Spector, Sherman, David, România la Conferinţa de pace de la Paris, Institutul European, 1995

Stan, Apostol, Ion Mihalache. Destinul unei vieţi, Buc., Ed., SAECULUM I.O, 1999

Stere, Constantin, Documente şi lămuriri politice. Preludii: P.N.Ţ. şi cazul Stere, Buc., Atelierele „Adeverul", 1930

Stoenescu, Adelina, „Viaţa cultelor între anii 1919-1920, reflectată în Românul din Arad”, în Biserică şi societate. Studii istorice, Arad, 2005, p. 269-315

Stoica, Dionisie, Lazăr, Ioan, P., Schiţa monografică a judeţului Sălaj, Şimleu, Editura Asociaţiunii, 1908, p. 94

Şipoş, Sorin, Silviu Dragomir – istoric, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2002

Ştirban, Marcel „Problema arendărilor forţate din Transilvania în anii 1919-1921”, în A.I.I.A.Cj., Cluj-Napoca, 1973

Idem, „Legislaţia agrară privind arendările forţate din Transilvania în anii 1920 – 1921”, în Marisia, Târgu-Mureș, nr.V, 1975

Ţurlea, Petre, Nicolae Iorga în viaţa politică a României, Bucureşti, 1991

Idem, Carol al II-lea și Camarila regală, Ed. Semne, București, 2010

Xeni, Constantin, „Iuliu Maniu”, în Magazin istoric, nr. 8-10, 2001

LUCRĂRI SPECIALE

Arhire, Sorin, „Alegerile parlamentare din anul 1931 în județul Alba”, în Apulum, 2001, 38, nr. 2, p. 225-232

Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1932 în județul Alba”, în A.U.A., 2002, 6, nr. 1, p. 213-218

Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1933 în județul Alba”, în A.U.A., 2000-2001, 4-5, p. 173-180

Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1937 în județul Alba”, în A.U.A., 2000-2001, 4-5, p. 181-186

Arimia, Vasile, Ardeleanu, Ion, Cebuc, Alexandru, Istoria Partidului Naţional Ţărănesc. Documente. 1926-1947, Editura ARC 2000, Bucureşti, 1994

Bălan, Ioan, Damian, Ancu, „Sud-vestul Transilvaniei în primul Parlament al României Mari (noiembrie 1919-martie 1920), în Augustia, Sfântu Gheorghe, 2000, 5, p. 97-100

Boilă, Romul, „Viaţa şi opera lui Iuliu Maniu”, în Vatra, nr. 247-251, Cluj-Napoca, 1991

Bosoancă, Traian, „Din viaţa şi activitatea lui Dr. Romul Boilă” (I), în A.M.P., XXIII, vol II, Zalău, 2000, p. 243-256

Ibidem, (II), în A.M.P., XXV, Zalău, 2003, p. 621-635

Idem, „Personalitatea protopopului Ariton Marian Popa, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia”, în Apulum, XXXVII/2, Alba Iulia, 2000

Idem, „Alegerile parlamentare din noiembrie 1919 în județul Mureș-Turda”, în Marisia, XXVI, Târgu Mureș,

Botezan, Liviu, „O comparaţie între discursurile rostite de Vasile Goldiş şi Iuliu Maniu la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia”, în A.M.P., XVII, Zalău, 2005

Budeancă, F., Cosmin, „Iustin Pop (1875-1943) - schiţă biografică”, în Apulum, XXXVII/2, Alba Iulia, 2000

Buzatu, Gheorghe, „Un capitol de istorie politică - constituirea, guvernarea şi dispariţia "Blocului Parlamentar" (1919-1920)”, în A.I.I.A., 13, Iaşi, 1976

Chiriac, Aurel, „Destin și Înfăptuire”, în Aurel Lazăr și epoca sa. Culegere de studii, coordonatori Aurel Chiriac și Ion Zainea, Oradea, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, 2007

Ciobanu, Radu, „Cecilia Cuţescu, Storck: Cartea de aur a Serbărilor Unirii din anul 1929”, în Apulum, XXIV, Alba Iulia, 1987

Ciocian, Ioan, Goron, Doru, E, Dărăban, Valentin, Victor Deleu (1876-1939), Zalău, 2000

Ciupercă, I., „Din problemele anului 1919. Documente, în Analele Ştiinţifice ale Universităţii A.I.Cuza, Iaşi, 1991-92, nr. 37-38

Idem, „Formarea Partidului Naţional Ţărănesc”, (I), A.I.I.A., XIV, Iaşi, 1977

Ibidem, II, XVI, Iaşi, 1979

Idem, „Precizări relative la formarea Partidului Naţional”, în Analele ştiinţifice ale Univ din Iaşi, Istorie, 24, Iaşi, 1978

Costea, Simion, „Ideea de unificare europeană în doctrina şi acţiunea politică a lui Iuliu Maniu (1924-1937)”, în Revista Bistriţei, nr. 12-13, Bistriţa, 1999

Corneliu Crăciun, „1926 – Un an agitat”, în Aurel Lazăr și epoca sa. Culegere de studii, coordonatori Aurel Chiriac și Ion Zainea, Oradea, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, 2007, p. 109-136

Dărăban, Valentin, Goron, Doru E., „Deleu. O familie de luptători naţionali din Sălaj” (I), în A.M.P., IV, Zalău, 1980

Idem, „Victor Deleu”, în A.M.P., V, Zalău, 1981

Dobeş, Andrea, Ilie Lazăr. Consecvenţa unui ideal politic, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2006

Doctrina ţărănistă în România, antologie de texte, Bucureşti, 1994

Drecin, Mihai „Viața politică din România anilor 1931-1940, oglindită în corespondența lui Victor Jinga cu Gheorghe Moroianu”, în vol. Relații internaționale și Studii de Istorie. Omagiu profesorului Constantin Bușe, coordonator: Constantin Hlihor, Ed. Universității din București, 2009

Idem, „Victor Jinga și închisorile sale (1945-1963)”, în Studii de istorie economică și istoria gândirii economice, vol. V, Ed. Academiei Române, 2003

Idem, „Al doilea proces politic al grupului Jinga (1959-1961)”, în A.U.D.O., Fascicolele Istorie-Arheologie, Tom XVI, Oradea, 2006

Faur, Antonio, „Momente din viaţa politică a Bihorului (1924-1926)”, în C.T.C., nr. 4-6, 1997

Faur, Viorel, „Contribuţia lui Aurel Lazăr la introducerea administraţiei şi justiţiei româneşti în judeţul Bihor”, în rev. Cele Trei Crişuri (C.T.C.), nr. 7, Oradea, 1990

Idem, „Documente despre dr. Aurel Lazăr”, în C.T.C., nr. 11, Oradea, 1991

Idem, „Din viaţa politică a Bihorului (1919-1926)”, în C.T.C., nr. 11-12, 1996, nr. 1-3, 1997

Florescu, I., Gheorghe, „Poziţia partidelor politice faţă de Partidul Poporului în anii 1920-1921”, în Carpica, Bacău, 1975

Florescu, I., Gheorghe, Saizu, I., „Alegerile parlamentare din România (1919-1922)”, în Cercetări istorice, IV, Iaşi, 1973

Fola, Victor, N., „Romul Boilă”, în Marisia, 1996

Galea, Aurel, „Unele aspecte ale activităţii Consiliului Dirigent în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş în perioada 2 decembrie 1918-10 aprilie 1920”, în Ziridava, Arad, VII, 1977

Iancu, Gheorghe, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920), Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1985

Idem, „Marele Sfat Naţional al Transilvaniei (1918-1919)”, în A.I.I.A., Cluj, nr. XVI, 1973

Idem, „Activitatea Consiliului Dirigent privind reglementarea comerţului şi aprovizionarea populaţiei (1918-1920)”, în A.M.N., XV, Cluj-Napoca, 1978

Idem, „Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 1919 în circumscripțiile Transilvaniei”, în S.U.B.B.H., 1973, 18, fasc. 1, p. 91-120

Idem, „Desfășurarea și rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie 1919 în circumscripțiile Transilvaniei”, în S.U.B.B.H., 1974, 19, fasc. 1, p. 103-131

Ilincioiu, Ion, „Partidul Ţărănesc şi Naţional Ţărănesc în viaţa politică a României”, în Societate şi cultură. Noua Alternativă, nr. 1, Buc, 1994

Idem, „Doctrina ţărănistă în România”, în rev. cit., nr. 2, Buc., 1994

Idem, „Opţiuni doctrinare în Programul P.N.Ţ. din 1926”, în rev. cit., nr. 3, Buc. 1997

Ivan, Marcel, Evoluţia partidelor politice în cifre şi grafice. 1919-1932, Sibiu, 1934

Josan, Nicolae, „Iuliu Maniu oratorul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918”, în A.M.P., XVII, Zalău, 1993

Idem, „Aniversări și evenimente de importanță națională în județul Alba în perioada interbelică”, în A.M.N., 2000-2001, 37-38, nr. 2, p. 251-256

Maniu, Iuliu, Unirea Ardealului evocată de Iuliu Maniu, conferinţă ţinută la Radio-Bucureşti în 24 Ianuarie 1934, Tipografia Naţională S.A. Cluj

Idem, Discursul-expozeu rostit de dl Dr. Iuliu Maniu Preşedintele Partidului Naţional Român în Congresul Partidului Naţional ţinut la 24 aprilie 1920 în Alba Iulia, Tipografia „Libertăţii” în Orăştie, 1920

Idem, Testament moral-politic, Bucureşti, 1991

Idem, Declaraţii, discursuri, memorii şi scrisori semnate şi trimise de I. Maniu, 1941

Idem, Chestia Banatului, Bucureşti, 1924

Idem, Lege pentru organizarea ministerelor însoţită de expunerea de motive

Maniu, Cassiu, Program politic şi partid politic organizator şi concentrator filozofic naţional ne trebuiesc, Cluj, 1927

Mazălu, Dan, „Viaţa politică a judeţului Alba Iulia în perioada crizei economice (1929-1933)”, în A.M.P., XXIV, Zalău, 2002

Idem, „Destinul avocatului Dr. Ioan Pop”, în Analele Sighet, 3, Fundația Academia Civică, 1996

Mihoc, Blaga, „Din viaţa politică a judeţului Bihor (1919-1926)”, în rev. Familia, Oradea, nr. 9 şi 10, 1998

Moga, Valer, „Serbările Unirii - Alba Iulia, 20 mai 1929”, în Apulum, XXII, Alba Iulia, 1985

Moisa, Gabriel „Oradea anilor 20 ai secolului trecut. Repere demografice, politice, economice și spirituale”, în Aurel Lazăr și epoca sa. Culegere de studii, coordonatori Aurel Chiriac și Ion Zainea, Oradea, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, 2007

Mușat, Mircea, „Activitatea Partidului Național Român din Tramsilvania în preajma și în primii ani de după desăvârșirea făuririi statului național român”, în Apulum, 1969, 7, p. 327-360

Muşat, Mircea, Puică, Viorica, „Activitatea Partidului naţional român din Transilvania în preajma şi în primii ani după desăvârşirea făuririi statului naţional român” în Revista muzeelor, București, 1969, nr. 1

Năzare, Daniel, „Activitatea Consiliului Dirigent reflectată în corespondenţa George Moroianu-Alexandru Vaida Voevod (1919)”, în Anuarul Institutului de Istorie "A.D. Xenopol", XXXIX-XL, Iaşi, 2002-2003

Orga, Valentin, Aurel Vlad. Istorie și destin, Cluj Napoca, Ed. Argonaut, 2001

Osztoics, Miroslav, „Constituirea şi evoluţia grupărilor în sânul Partidului Naţional Ţărănesc”, în Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca, 32, nr. 2, 1995

Pop, Ionel, Boilă, Zaharia, Boilă, Matei, Amintiri despre Iuliu Maniu, Edit Dacia, Cluj Napoca, 1998

Pop, Gh., Romul, Reforma electorală, Oradea, 1938

Idem, Asanarea datoriilor agricole, Oradea, Chiriaşii Tipografiei Românească, 1932

Pop, Vasile-Marinel, (pseudonim Pop, Marin), Viaţă politică în nord-vestul României (1869-1948). Partidul Naţional Român şi Naţional Ţărănesc din Sălaj, Editurile Argonaut şi Porolissum, Cluj-Zalău, 2007

Idem, „Alegerile parlamentare parţiale din februarie 1936 în judeţul Hunedoara”, în Sargeţia, Deva, XXXIV, 2006, p. 409-423

Idem, „Publicistică politică şi cenzură în judeţul Sălaj în primul deceniu după Marea Unire (1919-1929)”, în Ţara Bârsei, VII, Braşov, 2008, p. 140-148

Idem, „Activitatea Partidului Naţional Român în perioada ianuarie 1919-aprilie 1920”, în A.M.P., XXX, Zalău, 2008, p. 475-538

Idem, „Participarea organizaţiei Partidului Naţional Român din judeţul Satu-Mare, la primele două alegeri parlamentare de după Marea Unire (noiembrie 1919 şi iunie 1920)”, dată spre publicare anuarului muzeului din Satu-Mare

Idem, „Biografia protopopului Valentin Coposu - semnatar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, în Sargeţia, XXVIII-XXIX, Deva, 2002

Idem, „Satul sălăjean după Marea Unire (1918-1921)”, în Ziridava, XXIII, Arad, 2002

Idem, „Iuliu Maniu omagiat de către sălăjeni la împlinirea vârstei de 60 de ani (1933)”, în A.M.P., XXVII, Zalău, 2005

Idem, „Valentin Coposu” (schiţă biografică), în revista Alma Mater Porolissensis, Zalău, nr. 6, decembrie 2001

Idem, „Manifestări culturale ocazionate de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, în Şimleu Silvaniei, în primii ani după Unire”, în rev. Silvania, an I, nr. 4, Zalău, 2002

Idem, „Sălajul şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 în memoriile lui Graţian C. Mărcuş”, în rev. Alma Mater Porolissensis, an IV, nr. 13-14, Zalău, 2003

Idem, „Gheorghe Pop de Băseşti comemorat de către sălăjeni în anul 1923”, în rev. Silvania, nr.4, Zalău, 2003

Idem, „Iuliu Maniu – participant la sfinţirea bisericii din Bobota (1929)”, în rev. Silvania, an II, nr. 5-6, Zalău, 2003

Idem, „George Pop de Băseşti - ctitor al Marii Uniri. Opera de mecenat”, în rev. Caiete Silvane, nr. 11-12, Zalău, dec. 2005- ian 2006

Idem, „Personalitatea lui Iuliu Maniu în istoriografia comunistă românească. Recuperări istorice”, în rev. Caiete Silvane, nr. 13, febr. 2006

Idem, „Evoluţia socio-economică şi culturală a judeţului Sălaj în primii ani după Unire”, în rev. Caiete Silvane , nr. 17, Zalău, iunie 2006

Idem, „Simion Bărnuţiu comemorat de către sălăjeni în prima jumătate a secolului XX”, în rev. Caiete Silvane, nr. 18, Zalău, iulie 2006

Idem, „Congresul Studenţesc de la Bădăcin din data de 1 Decembrie 1933”, în rev. Caiete Silvane, nr. 22, Zalău, noiembrie 2006

Idem, „Gheorghe Pop de Oarţa (1865-1933) - personalitate marcantă a Ţării Silvaniei”, în rev. Caiete Silvane, nr. 23-24, Zalău, dec.2006-ian. 2007

Idem, „Alexandru Aciu (1875-1954) - personalitate marcantă a Ţării Silvaniei”, în rev. Caiete Silvane, nr. 1(25), febr. 2007

Idem, „Din viaţa şi activitatea lui Victor Deleu (1876-1940)”, în rev. Caiete Silvane, nr. 2 (26), martie 2007

Idem, „Clara Maniu (1842-1929) - reprezentantă de marcă a mişcării feministe sălăjene”, în rev. Caiete Silvane, nr. 1(36), ianuarie 2008

Idem, „Iuliu Maniu - candidat pe listele P.N.Ţ. Sălaj (1926-1938)”, în rev. Caiete Silvane, nr. 2 (37), februarie 2008

Idem, „Aspecte privind viaţa politică din Plasa Cehu în perioada 1918-1948”, în rev. Caiete Silvane, nr. 10 (45), octombrie 2008

Idem, „Marele Sfat Naţional - primul Parlament românesc al Transilvaniei după Marea Unire” în rev. Caiete Silvane nr. 11 (46), noiembrie 2008

Idem, „Primele alegerile parlamentare de după Marea Unire în judeţul Sălaj (noiembrie 1919)”, în rev. Caiete Silvane, nr.1 (48) ianuarie 2009

Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1920 în judeţul Sălaj”, în rev. Caiete Silvane, nr. 3 (50), martie 2009

Idem, „Alegerile parlamentare parţiale din circumscripţiile electorale Zalău şi Crasna (1920-1921)”, în rev. Caiete Silvane, nr. 5 (52), mai 2009

Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1922 în judeţul Sălaj”, în rev. Caiete Silvane, nr. 6 (53), iunie 2009

Idem, „Alegerile pentru Camera Agricolă a judeţului Sălaj şi înfiinţarea Consiliului Judeţean (1925-1926)”, în rev. Caiete Silvane, nr. 9 (56), septembrie 2009

Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1926 în judeţul Sălaj, în rev. Caiete Silvane, nr. 10 (57), octombrie 2009

Idem, „Alegerile parlamentare din decembrie 1928 în judeţul Sălaj”, în rev. Caiete Silvane, nr. 12 (59), decembrie 2009

Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1927 în judeţul Sălaj”, în rev. Caiete Silvane, nr. 1 (60), ianuarie 2010

Idem, „Alegerile comunale și județene din anul 1930 în județul Sălaj și o radiografie a orașului Zalău în anii 30”, în rev. Caiete Silvane, 3 (62), martie 2010

Idem, „Secvențe ale vieții politice interbelice. Un exemplu de moralitate – Iuliu Maniu”, în rev. Caiete Silvane, nr. 4 (63), aprilie 2010

Porter, Ivor, Operaţiunea Autonomus, Edit. Humanitas, Buc, 1991

Porumbăceanu, Claudiu, „Figuri ilustre sătmărene. Mihai Popovici”, în Studii şi comunicări, Satu Mare, 1996

Idem, „Aspecte privind istoria Partidului Naţional Ţărănesc. Organizaţia judeţului Satu Mare”, în anuarul citat, 1997

Radu, Sorin, „Electoratul din Transilvania în primii ani după Marea Unire”, în Apulum, XXXVII/2, Alba Iulia, 2000

Idem, „Alegerile comunale și județene din febrruarie 1926”, în Apulum, XXXVIII, Alba Iulia, 2001

Rusenescu, Mihai, Saizu, Ioan, Viața politică în România. 1922-1928, Buc., Ed. Politică, 1979

Scurtu, Ioan, Istoria Partidului Naţional Ţărănesc, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994

Idem, Iuliu Maniu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995

Idem, „Alegerea primului parlament al României întregite (noiembrie 1919)”, în 60 de ani de la făurirea statului naţional unitar român, 1978

Idem, „Luptele partidelor politice în alegerile parlamentare din mai-iunie 1920”, în Carpica, Bacău, 1972

Idem, „Schimbările de guvern de la sfârşitul anului 1921 şi începutul lui 1922”, în Analele Univ. Buc. Istorie, nr. 1/1972

Idem, „Alegerile parlamentare din martie 1922”, în Analele Univ. Buc. Istorie. Filozofie. Drept, XXIII, 1974

Idem, „Viaţa politică din România în anii 1922-1928”, în Studii şi articole de istorie, Buc., 1973, 22, p. 87-104

Idem, „O tentativă de fuziune între naţionali şi ţărănişti”, în Magazin istoric, București, nr. 5(74), mai 1973, p. 68-72

Idem, „Alegerile parlamentare din mai 1926”, în Studii şi comunicări Arheologie-Istorie, Sibiu, 1974

Idem, „Fuziunea Partidului Naţional cu Partidul Ţărănesc. Crearea Partidului Naţional Ţărănesc”, în Cumidava, Brațov, 1971, 5, p. 269-283

Idem, „Partidele politice în alegerile parlamentare din iulie 1927”, în A.I.I.A., XIV, Iaşi, 1977

Idem, „Marșul cel lung n-a mai avut loc. Adunarea organizată de P.N.Ț. la Alba Iulia, în 1928”, în Magazin istoric, nr. 2 (515), februarie 2010, p. 24-28

Idem, „Lupta partidelor politice în alegerile parlamentare din decembrie 1928”, în Analele Univ. Buc., Istorie, XXVI, 1977

Idem, „Pactul de neagresiune electorală dintre Partidul Naţional-Ţărănesc şi Garda de Fier (noiembrie 1937)”, în Studii şi articole de istorie, București, XLV-XLVI, 1982

Stan, Apostol, Iuliu Maniu. Naţionalism şi democraţie. Biografia unui mare român, Editura Saeculum I.O., Buc, 1997

Stan, Constantin, I., „Din activitatea lui Iuliu Maniu pentru realizarea şi recunoaşterea internaţională a Marii Uniri 1918-1920”, în A.M.P., XVII, Zalău, 1993

Idem, „Activitatea politică a lui Iuliu Maniu în anii consolidării României Mari”, în A.M.P., XVIII, Zalău 1994

Idem, „Activitatea politică a lui Iuliu Maniu în preajma preluării puterii (1926-1928)”, în A.M.P., XIX, Zalău, 1995

Idem, „Crearea Partidului Naţional Ţărănesc (10 octombrie 1926)”, în A.M.N., 34, II, Istorie, Cluj-Napoca, 1998

Idem, „Adunarea de la Alba Iulia a Partidului Naţional Ţărănesc din 6 mai 1928”, în Apulum, XXI, Alba Iulia, 1983

Idem, „Atitudinea lui Iuliu Maniu faţă de regimul totalitar instaurat de regele Carol al II-lea (1938-1939)”, în A.M.P., XXIII, vol. II, Zalău, 2000

Stoica, Sever, Iuliu Maniu, Cluj, 1932

Şandru, Dumitru, „Ţărăniştii şi ţăranii în România interbelică”, în A.I.I.A., XXXVI, Iaşi, 1999

Şeicaru, Pamfil, Istoria partidelor naţional, ţărănist şi naţional-ţărănist, vol I-II, Madrid, 1963

Şerban, Mihail, Tendinţe de evoluţie ale clasei ţărăneşti

Ştirban, Marcel, „Iuliu Maniu. Etalon al spiritualităţii politice româneşti”, în Tribuna, Cluj-Napoca, nr. 6, 1993

Idem, „Locul Partidului Național Român din Transilvania (1869-1881-1926) și a Partidului Național-Țărănesc din România (după 1926) în sistemul politic național de la 1869 la 1930 în Aurel Lazăr și epoca sa. Culegere de studii, coordonatori Aurel Chiriac și Ion Zainea, Oradea, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, 2007

Vasiliu, Gabriel, „Raporturile dintre P.N.Ţ. şi Iuliu Maniu cu celelalte partide politice în opinia lui Sextil Puşcariu”, în A.M.P., XXVII, Zalău, 2005

Idem, „Ţinutul Sălajului sub observaţia presei în perioada guvernării lui N. Iorga”, A.M.P., XXVII, Zalău, 2005

Xeni, Constantin, „Iuliu Maniu”, în Magazin istoric, București, nr. 10-12, octombrie-decembrie 2001

Zainea Ion, Aurel Lazăr (1872-1930)-viaţa şi activitatea, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999

Idem, „Iuliu Maniu în corespondenţă cu Alexandru Vaida-Voevod. Sibiu-Paris (1919-1920)”, A.M.P., XXVII, Zalău, 2005

Idem, „Refacerea organizaţiei din Bihor a Partidului Naţional Român şi rezultatele obţinute la alegerile din noiembrie 1919”, în Analele Universităţii din Oradea (A.U.D.O), VIII-IX, Oradea, 1998-1999

Idem, „Activitatea deputaților bihoreni în Parlamentul României între alegerile din 1920 și 1922”, în vol. Istoria ca experiență intelectuală, Oradea, 2001

Idem, „Partidului Naţional Român din Transilvania. Organizaţia Bihor în anii 1919-1926”, în vol. Societate şi civilizaţie. Profesorului universitar dr. Marcel Ştirban la împlinirea a şapte decenii de viaţă, Ed. „Dimitrie Cantemir”, Târgu-Mureş, 2002

Idem, „Aspecte privind viața politică interbelică: alegerile parlamentare din mai 1926. <Greșeala> Comisiei Electorale Centrale privind alegerile din Bihor”, în C.T.C., 1999, 10, nr. 5-6

Idem, „Constituirea organizaţiei naţional-ţărăniste din Bihor şi participarea acesteia la alegerile parlamentare din iulie 1927”, în A.U.D.O., 1998-1999, 8-9

Idem, „Alegerile locale din 1930. Cazul judeţului Bihor”, în A.U.D.O., X, Oradea, 2000, 10

Idem, „Dr. Aurel Lazăr - preşedinte al Comisiei Interimare şi primar al municipiului Oradea”, A.U.D.O., 1992

Idem, „Personalităţi ale Marii Uniri: dr. Aurel Lazăr”, în Apulum, XXXVII/2, Alba Iulia, 2000

Idem, „Aurel Lazăr (1872-1930), un exemplu de civism”, în Aurel Lazăr și epoca sa. Culegere de studii, coordonatori Aurel Chiriac și Ion Zainea, Oradea, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, 2007

Note Subsol

[1] Ioan Scurtu, Din viața politică a României (1926-1947). Studiu critic privind istoria Partidului Național-Țărănesc, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1983, reeditată în anul 1994 sub titlul Istoria Partidului Național Țărănesc, Buc., Ed. Enciclopedică.

[2] Romul Boilă, Istoricul Partidului Național Țărănesc. Lucrarea are o istorie interesantă și tragică în același timp. Iată ce se afirmă despre lucrare și proveniența ei, într-o notă informativă strict secretă, din data de 27 august 1960: „Depun alăturat un manuscris obținut de agentul Poiana în urma dirijării noastre, de la numitul Boilă Zaharia, fost fruntaș P.N.Ț., urmărit de noi în acțiune informativă, fiind legătură a unui grup de elemente care desfășoară activitate contrarevoluționară organizată. Lucrarea se referă la Iuliu Maniu și după toate probabilitățile este vorba de lucrarea pe care Direcția I ne semnalează că a fost solicitată de Romul Boilă (junior sau Romiți –n.n.) din Paris (nepotul lui Zaharia Boilă) să-i fie transmisă acolo pe căi ilegale. Am dat indicații agentului să studieze lucrarea și să nu ia nici o poziție de apreciere – așa cum i-a cerut Boilă Zaharia – până nu primește indicații din partea noastră”. Vezi, A.C.N.S.A.S., fond Documentar, dos. 10.746, f. 1. Restul dosarului cuprinde lucrarea dactilografiată.

[3] Pamfil Şeicaru, Istoria partidelor naţional, ţărănist şi naţional-ţărănist, vol I-II, Madrid, 1963

[4] Marin Pop (preudonim de la Pop Vasile-Marinel), Viață politică în nord-vestul României (1869-1948). Activitatea Partidului Național și Național Țărănesc din Sălaj, Cluj, Ed. Argonaut și Porolissum, 2007

[5] Idem, Iuliu Maniu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995

[6] Apostol Stan, Iuliu Maniu. Naţionalism şi democraţie. Biografia unui mare român, Editura Saeculum I.O., Buc, 1997

[7] Ioan Ciocian, Doru E. Goron, Valentin Dărăban, Victor Deleu (1876-1939), Ed. Limes, Zalău, 2000

[8] Ion Zainea, Aurel Lazăr (1872-1930). Viața și activitatea, Cluj Napoca, Presa Universitară clujeană, 1999; Idem, Aurel Lazăr în documente, Ediție de Ion Zainea, Oradea, Ed. Universității din Oradea, 2000

[9] Valentin Orga, Aurel Vlad. Istorie și destin, Cluj, Argonaut, 2001

[10] Andreea Dobeș, Ilie Lazăr. Consecvența unui ideal politic, Cluj, Argonaut, 2006

[11] Sever Munteanu, Bocu Sever (1874-1951), Timișoara, Ed. Mirton, 1999

[12] Sorin Arhire, „Alegerile parlamentare din anul 1931 în județul Alba”, în Apulum, Alba Iulia, 2001, 38, nr. 2, p. 225-232; Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1932 în județul Alba, în A.U.A., 2002, 6, nr. 1, p. 213-218;Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1933 în județul Alba, în A.U.A., 2000-2001, 4-5, p. 173-180; Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1937 în județul Alba, în A.U.A., 4-5, p. 181-186

[13] Nicolae Josan, „Iuliu Maniu oratorul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918”, în A.M.P., XVII, Zalău, 1993; Idem, „Aniversări și evenimente de importanță națională în județul Alba în perioada interbelică, în A.M.N., 2000-2001, 37-38, nr. 2, p. 251-256

[14] Valer Moga, „Serbările Unirii - Alba Iulia, 20 mai 1929, în Apulum”, XXII, Alba Iulia, 1985

[15]Mazălu, Dan, „Viaţa politică a judeţului Alba Iulia în perioada crizei economice (1929-1933)”, în A.M.P., XXIV, Zalău, 2002; Idem, „Destinul avocatului Dr. Ioan Pop”, în Analele Sighet, 3, Fundația Academia Civică, 1996

[16] Ion Zainea, „Iuliu Maniu în corespondenţă cu Alexandru Vaida-Voevod. Sibiu-Paris (1919-1920)”, A.M.P., XXVII, Zalău, 2005, p. 237-250; Idem, „Refacerea organizaţiei din Bihor a Partidului Naţional Român şi rezultatele obţinute la alegerile din noiembrie 1919”, în Analele Universităţii din Oradea (A.U.D.O), VIII-IX, Oradea, 1998-1999, p. 108-116; Idem, „Activitatea deputaților bihoreni în Parlamentul României între alegerile din 1920 și 1922”, în Istoria ca experiență intelectuală, Oradea, 2001, p. 330-342; Idem, „Partidului Naţional Român din Transilvania. Organizaţia Bihor în anii 1919-1926”, în Societate şi civilizaţie. Profesorului universitar dr. Marcel Ştirban la împlinirea a şapte decenii de viaţă, Ed. Universității „Dimitrie Cantemir”, Târgu-Mureş, 2002; Idem, „Aspecte privind viața politică interbelică: alegerile parlamentare din mai 1926. Greșeala Comisiei Electorale Centrale privind alegerile din Bihor”, în C.T.C., 1999, 10, nr. 5-6, p. 6 Idem, „Constituirea organizaţiei naţional-ţărăniste din Bihor şi participarea acesteia la alegerile parlamentare din iulie 1927”, în A.U.D.O., 1998-1999, 8-9, p. 127-132; Idem, „Alegerile locale din 1930. Cazul judeţului Bihor”, în A.U.D.O., X, Oradea, 2000, 10, p. 118-124; Idem, „Dr. Aurel Lazăr - preşedinte al Comisiei Interimare şi primar al municipiului Oradea”, A.U.D.O., 1992;Idem, „Personalităţi ale Marii Uniri: dr. Aurel Lazăr”, în Apulum, XXXVII/2, Alba Iulia, 2000, p. 165-176; Idem, „Aurel Lazăr (1872-1930), un exemplu de civism”, în Aurel Lazăr și epoca sa. Culegere de studii, coordonatori Aurel Chiriac și Ion Zainea, Oradea, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, 2007, p. 149-171

[17] Viorel Faur „Contribuţia lui Aurel Lazăr la introducerea administraţiei şi justiţiei româneşti în judeţul Bihor”, în rev. Cele Trei Crişuri (C.T.C.), nr. 7, Oradea, 1990; Idem, „Documente despre dr. Aurel Lazăr”, în C.T.C., nr. 11, Oradea, 1991; Idem, „Din viaţa politică a Bihorului (1919-1926)”, în C.T.C., nr. 11-12, 1996, nr. 1-3, 1997

[18] Antonio Faur, „Momente din viaţa politică a Bihorului (1924-1926)”, în C.T.C., nr. 4-6, 1997

[19] Aurel Chiriac, „Destin și Înfăptuire”, în Aurel Lazăr și epoca sa. Culegere de studii, coordonatori Aurel Chiriac și Ion Zainea, Oradea, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, 2007, p. 11-13

[20] Gabriel Moisa, „Oradea anilor 20 ai secolului trecut. Repere demografice, politice, economice și spirituale”, în Aurel Lazăr și epoca sa. Culegere de studii, coordonatori Aurel Chiriac și Ion Zainea, Oradea, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, 2007, p. 61-85

[21] Corneliu Crăciun, „1926 – Un an agitat”, în Aurel Lazăr și epoca sa. Culegere de studii, coordonatori Aurel Chiriac și Ion Zainea, Oradea, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, 2007, p. 109-136

[22] Blaga Mihoc, Mihoc, Blaga, „Din viaţa politică a judeţului Bihor (1919-1926)”, în rev. Familia, nr. 9 şi 10, 1998; Idem, „Despre afacerea Skoda. Contribuţii documentare”, în Crisia, Oradea, 1991

[23] Referitor la Aurel Vlad mai există două scurte biografii: Marius Bârlianu, „Dr. Aurel Vlad (1875-1953”, în Corviniana, 1997, 3, nr. 3, p. 193-205; Dan Demșa, „Dr. Aurel Vlad – date biografice comprehensive”, în Corviniana, 1995, 1, p. 197-204

[24] Cosmin Budeancă, Budeancă, F., Cosmin, „Iustin Pop (1875-1943) - schiţă biografică”, în Apulum, XXXVII/2, Alba Iulia, 2000

[25] Traian Bosoancă, „Din viaţa şi activitatea lui Dr. Romul Boilă” (I), în A.M.P., XXIII, vol II, Zalău, 2000,; Ibidem, (II), în A.M.P., XXV, Zalău, 2003; Idem, „Personalitatea protopopului Ariton Marian Popa, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia”, în Apulum, XXXVII/2, Alba Iulia, 2000; Idem, „Alegerile parlamentare din noiembrie 1919 în județul Mureș-Turda, în Marisia, XXVI, Târgu Mureș, 2000, 26; Idem, „Avocatul dr. Adrian Popescu participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia”, în Apulum, XXXVIII, Alba Iulia, 2001

[26] Costea, Simion, „Ideea de unificare europeană în doctrina şi acţiunea politică a lui Iuliu Maniu (1924-1937)”, în Revista Bistriţei, nr. 12-13, Bistriţa, 1999

[27] Victor N. Fola, “Romul Boilă”, în Marisia, 1996

[28] Claudiu Porumbăceanu, „Figuri ilustre sătmărene. Mihai Popovici”, în Studii şi comunicări, Satu Mare, 1996; Idem, „Aspecte privind istoria Partidului Naţional Ţărănesc. Organizaţia judeţului Satu Mare”, în anuarul citat, 1997

[29] Marin Pop, „Biografia protopopului Valentin Coposu - semnatar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, în Sargeţia, Deva, XXVIII-XXIX, 2002, p. 403-413; Idem, „Înfiinţarea Băncii Agrare din Cluj şi activitatea ei în perioada 1920-1922”, AM.P, Zalău, XXVII, 2005, p. 251- 279; Idem, „Iuliu Maniu omagiat de către sălăjeni la împlinirea vârstei de 60 de ani (1933)”, în A.M.P., XXVII, Zalău, 2005, p. 323-333; Idem, „Alegerile parlamentare parţiale din februarie 1936 în judeţul Hunedoara”, în Sargeţia, XXXIV, 2006, p. 409-423; Idem, „Activitatea Partidului Naţional Român în perioada ianuarie 1919-aprilie 1920”, în A.M.P., XXX, Zalău, 2008, p. 475-538; Idem, „Participarea organizaţiei Partidului Naţional Român din judeţul Satu-Mare, la primele două alegeri parlamentare de după Marea Unire (noiembrie 1919 şi iunie 1920”, dată spre publicare anuarului Satu-Mare. Studii și comunicări; Idem, „Aspecte privind activitatea Cercului de Studii al Partidului Naţional şi Naţional Ţărănesc în perioada 1921-1937”, dată spre publicare anuarului Ţara Bârsei, Brașov; Idem, „Gheorghe Pop de Băseşti comemorat de către sălăjeni în anul 1923”, în Silvania, Zalău, nr. 4, 2003; Idem, „Iuliu Maniu – participant la sfinţirea bisericii din Bobota (1929)”, în Silvania, an II, nr. 5-6, 2003 p. 21-26; Idem, „Personalitatea lui Iuliu Maniu în istoriografia comunistă românească. Recuperări istorice”, în Caiete Silvane, Zalău, nr. 13, febr. 2006; Idem, „Gheorghe Pop de Oarţa (1865-1933) - personalitate marcantă a Ţării Silvaniei”, în Caiete Silvane, nr. 23-24, decembrie 2006; Idem, „Alexandru Aciu (1875-1954) - personalitate marcantă a Ţării Silvaniei”, în Caiete Silvane, 1(25), februarie 2007; Idem, „Din viaţa şi activitatea lui Victor Deleu (1876-1940)”, în Caiete Silvane, 2(26), martie 2007; Idem, „Protopopul Traian Trufaşiu (1882-1931) - personalitate sălăjeană marcantă”, în Caiete Silvane, nr. 11 (34), noiembrie 2007; Idem, „Iuliu Maniu - candidat pe listele P.N.Ţ. Sălaj (1926-1938)”, în Caiete Silvane, nr. 2 (37), februarie 2008; Idem, „Aspecte privind viaţa politică din Plasa Cehu în perioada 1918-1948”, în Caiete Silvane, nr. 10 (45), octombrie 2008; Idem, „Marele Sfat Naţional - primul Parlament românesc al Transilvaniei după Marea Unire”, în Caiete Silvane nr. 11 (46); Idem, „Primele alegerile parlamentare de după Marea Unire în judeţul Sălaj (noiembrie 1919)”, în Caiete Silvane, nr.1 (48) ianuarie 2009; Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1920 în judeţul Sălaj”, în Caiete Silvane, nr. 3 (50), martie 2009; Idem, „Alegerile parlamentare parţiale din circumscripţiile electorale Zalău şi Crasna (1920-1921)”, în Caiete Silvane, nr. 5 (52), mai 2009; Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1922 în judeţul Sălaj”, în Caiete Silvane, nr. 6 (53), iunie 2009; Idem, „Alegerile pentru Camera Agricolă a judeţului Sălaj şi înfiinţarea Consiliului Judeţean (1925-1926)”, în Caiete Silvane, nr. 9 (56), septembrie 2009; Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1926 în judeţul Sălaj”, în Caiete Silvane, nr. 10 (57), octombrie 2009; Idem, „Alegerile parlamentare din decembrie 1928 în judeţul Sălaj”, în Caiete Silvane, nr. 12 (59), decembrie 2009; Idem, „Alegerile parlamentare din anul 1927 în judeţul Sălaj”, în Caiete Silvane, nr. 1 (60), ianuarie 2010; Idem, „Alegerile comunale și județene din anul 1930 în județul Sălaj și o radiografie a orașului Zalău în anii 30”, în Caiete Silvane, 3 (62), martie 2010.

[30] Gheorghe Iancu, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920), Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1985; Idem, „Marele Sfat Naţional al Transilvaniei (1918-1919)”, în A.I.I.A. C., Cluj, nr. XVI, 1973; Idem, „Activitatea Consiliului Dirigent privind reglementarea comerţului şi aprovizionarea populaţiei (1918-1920)”, în A.M.N., XV, Cluj-Napoca, 1978; Idem, „Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 1919 în circumscripțiile Transilvaniei”, în S.U.B.B.H., 1973, 18, fasc. 1, p. 91-120; Idem, „Desfășurarea și rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie 1919 în circumscripțiile Transilvaniei”, în S.U.B.B.H., 1974, 19, fasc. 1, p. 103-131

[31] Marcel Ivan, Evoluţia partidelor politice în cifre şi grafice. 1919-1932, Sibiu, 1934

[32] D. Drăghicescu , Partide politice şi clase sociale, București., 1922

[33] Sextil Pușcariu, Problema ardeleană în politica românească, Cluj, 1931; Alexandru Lapedatu, Politica Partidului Național și organizațiile liberale de peste munți, București., Tipografia Cărților bisericești, 1924

[34] Iuliu Maniu, Unirea Ardealului evocată de Iuliu Maniu, conferinţă ţinută la Radio-Bucureşti în 24 Ianuarie 1934, Tipografia Naţională S.A. Cluj; Idem, Chestia Banatului, Bucureşti, 1924; Idem, Lege pentru organizarea ministerelor însoţită de expunerea de motive, (f.a.); Cassiu Maniu, Program politic şi partid politic organizator şi concentrator filozofic naţional ne trebuiesc, Cluj, 1927

[35] Este vorba de lucrarea, Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928, vol. I-III, Bucureşti, 1929

[36] Vezi, pe larg, Gabriel Moisa, Istoria Transilvaniei în istoriografia romînească. 1965-1989, Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 43-62

[37] Mircea Mușat, „Activitatea Partidului Național Român din Tramsilvania în preajma și în primii ani de după desăvârșirea făuririi statului național român”, în Apulum, 1969, 7, p. 327-360; Mircea Muşat, Viorica Puică, „Activitatea Partidului naţional român din Transilvania în preajma şi în primii ani după desăvârşirea făuririi statului naţional român” în Revista muzeelor, București, 1969, nr. 1; Muşat, Mircea, Ardeleanu Ion, Viaţa politică în România. 1918-1921, București., Editura politică, 1976

[38] Ioan Ciupercă, „Împrejurările venirii liberalilor la putere în ianuarie 1922. Relaţii între partidele politice burgheze”, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie "A.D. Xenopol", Iaşi, IX, 1972 Idem, „Formarea Partidului Naţional Ţărănesc”, (I), A.I.I.A., XIV, Iaşi, 1977; Ibidem, II, XVI, Iaşi, 1979; Idem, „Precizări relative la formarea Partidului Naţional”, în Analele ştiinţifice ale Univ din Iaşi, Istorie, 24, Iaşi, 1978

[39]Ioan Ciupercă, „Din problemele anului 1919. Documente”, în Analele Ştiinţifice ale Universităţii A.I.Cuza, Iaşi, 1991-92, nr. 37-38; Idem, Opoziţie şi putere în România anilor 1922-1928, Iaşi, Edit., Univ. Al. I. Cuza, 1994

[40] Gheorghe I. Florescu, „Poziţia partidelor politice faţă de Partidul Poporului în anii 1920-1921”, în Carpica, Bacău, 1975; Gheorghe I. Florescu, Saizu, I., „Alegerile parlamentare din România (1919-1922)”, în Cercetări istorice, IV, Iaşi, 1973; Mihail Rusenescu, Ioan Saizu, Viaţa politică în România. 1922-1928, Buc. Edit Politică, 1979; Marin Nedelea, Aspecte ale vieţii politice din România în anii 1922-1926, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987; Idem, Prim-miniştrii României Mari, Casa de Editură şi Presă „Viaţa Românească", 1991

[41] Gheorghe Buzatu, „Un capitol de istorie politică - constituirea, guvernarea şi dispariţia "Blocului Parlamentar" (1919-1920)”, în A.I.I.A.I., 13, Iaşi, 1976

[42] Ioan Scurtu, „Alegerea primului parlament al României întregite (noiembrie 1919)”, în 60 de ani de la făurirea statului naţional unitar român, 1978; Idem, „Luptele partidelor politice în alegerile parlamentare din mai-iunie 1920”, în Carpica, Bacău, 1972; Idem, „Schimbările de guvern de la sfârşitul anului 1921 şi începutul lui 1922”, în Analele Univ. Buc. Istorie, nr. 1/1972; Idem, „Alegerile parlamentare din martie 1922”, în Analele Univ. Buc. Istorie. Filozofie. Drept, XXIII, 1974; Idem, „Viaţa politică din România în anii 1922-1928”, în Studii şi articole de istorie, Buc., 1973, 22, p. 87-104; Idem, „O tentativă de fuziune între naţionali şi ţărănişti, în Magazin istoric, București, nr. 5(74), mai 1973, p. 68-72; Idem, „Alegerile parlamentare din mai 1926”, în Studii şi comunicări Arheologie-Istorie, Sibiu, 1974; Idem, „Fuziunea Partidului Naţional cu Partidul Ţărănesc. Crearea Partidului Naţional Ţărănesc”, în Cumidava, Brașov, 1971, 5, p. 269-283; Idem, „Partidele politice în alegerile parlamentare din iulie 1927”, în A.I.I.A., XIV, Iaşi, 1977; Idem, „Marșul cel lung n-a mai avut loc. Adunarea organizată de P.N.Ț. la Alba Iulia, în 1928, în Magazin istoric, nr. 2 (515), februarie 2010, p. 24-28; Idem, „Lupta partidelor politice în alegerile parlamentare din decembrie 1928”, în Analele Univ. Buc., Istorie, XXVI, 1977; Idem, „Pactul de neagresiune electorală dintre Partidul Naţional-Ţărănesc şi Garda de Fier (noiembrie 1937)”, în Studii şi articole de istorie, XLV-XLVI, 1982; Idem, Din viaţa politică a României. Întemeierea şi activitatea Partidului Ţărănesc (1918-1926), Edit. Litera, 1975; Idem, Ion I.C. Brătianu, Buc., Ed. Museion, 1992; Idem, „Stări de spirit în România Mare şi Nouă”, în Magazin istoric, nr. 4, 1994; Idem, „Opţiunile electoratului românesc în primul deceniu interbelic (1918-1928)”, în Revista de cercetări sociale. Bucureşti, nr. 1, 1997; Idem, „Viaţa politică din România în anii 1922-1928”, în Studii şi articole de istorie, XXII, 1973; Idem, „Partidele politice din România (1918-1938)”, în rev.cit., 1976; Idem, „Întemeierea şi activitatea Partidului Ţărănesc-dr. Nicolae Lupu (1927-1934)”, în Rev. Istorică, București, nr. 5/1976; Idem, „Armata va fi scoasă de sub influențe politice. Implicarea activă în conflictele sociale din anii 1929-1933, în Dosarele Istoriei, Bcurești, 2000, 5, nr. 1, p. 13-18; Idem, „Viața politică din România după Marea Unire (1918-1923), în Dosarele Istoriei, 2003, 8, nr. 11, p. 14-33; Idem, „Acţiuni de opoziţie ale unor partide şi grupări politice burgheze faţă de tendinţele dictatoriale ale regelui Carol al II-lea (iunie 1930-februarie 1938)”, în Revista istorică, nr. 3/1978

[43] Florea Nedelcu, De la restauraţie la dictatura regală. Din viaţa politică a României 1930-1938, Cluj Napoca, Edit. Dacia, 1981; Idem, Viaţa politică din România în preajma instaurării dictaturii regale, Cluj Napoca, Edit Dacia, 1973

[44] Idem, Testament moral-politic, Bucureşti, 1991; Idem, Declaraţii, discursuri, memorii şi scrisori semnate şi trimise de I. Maniu, 1941; Doctrina ţărănistă în România, antologie de texte, Bucureşti, 1994

[45]Institutul pentru Analiză şi Strategie Politică Iuliu Maniu, Fundaţia Hans Seidel, Corneliu Coposu în faţa istoriei, Colecţia „Problemele Timpului”, Editura Metropol, 1997; Idem, Iuliu Maniu în faţa istoriei; Idem, Ion Mihalache în faţa istoriei

[46] Romul Boilă, „Viaţa şi opera lui Iuliu Maniu”, în Vatra, nr. 247-251, 1991; Ionel Pop, Zaharia Boilă, Matei Boilă, Amintiri despre Iuliu Maniu, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1998

[47] Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri. Memorii, vol.VI -X (1912-1934), Editura Machiaveli, Buc, 1995-1998; Zaharia Boilă, Memorii (1910-1940), Cluj Napoca, Ed. Biblioteca Apostol, 2003; Bossy, Raoul, Amintiri din viaţa diplomatică, vol I-II, Editura Humanitas, Buc., 1993; Armand Călinescu, Însemnări politice. 1916-1939, Edit. Humanitas, Buc., 1990; Corneliu Coposu, Confesiuni, dialoguri cu Doina Alexandru, Edit. Anastasia, 1996; Idem, Dialoguri cu Vartan Arachelian, Editura Anastasia, Bucureşti, f.a.; Idem, Semnele Timpului. Articole politice, meditaţii, atitudini, Editura de Vest, Timişoara, 1997; I., G. Duca, Memorii, vol. III, Editura Machiavelli, Buc., 1994; Grigore Gafencu, Însemnări politice. 1929-1939, Editura Humanitas, Buc., 1991; Mihail Manoilescu, Memorii, vol I-II, Buc., Ed. Enciclopedică, 1993; Alexandru Marghiloman, Note politice, vol. I-IV, ed. Stelian Neagoe, Bucureşti, 1993; Alexandru Vaida-Voevod, Memorii, vol II, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1995; Biblioteca Sighet, Ilie Lazăr. Amintiri, Fundaţia Academia Civică, 2000

[48] Vasile Arimia, Ion Ardeleanu, Alexandru Cebuc, Istoria Partidului Național Țărănesc. Documente. 1926-1947, Buc., Ed. Arc 2000

[49] Ion Ilincioiu, „Partidul Ţărănesc şi Naţional Ţărănesc în viaţa politică a României”, în Societate şi cultură. Noua Alternativă, București, nr. 1, 1994; Idem, „Doctrina ţărănistă în România”, în rev. cit., nr. 2, Buc., 1994; Idem, „Opţiuni doctrinare în Programul P.N.Ţ. din 1926”, în rev. cit., nr. 3, Buc. 1997

[50] Constantin, I. Stan, „Din activitatea lui Iuliu Maniu pentru realizarea şi recunoaşterea internaţională a Marii Uniri 1918-1920”, în A.M.P., XVII, Zalău, 1993; Idem, „Activitatea politică a lui Iuliu Maniu în anii consolidării României Mari”, în A.M.P., XVIII, Zalău 1994; Idem, „Activitatea politică a lui Iuliu Maniu în preajma preluării puterii (1926-1928)”, în A.M.P., XIX, Zalău, 1995; Idem, „Crearea Partidului Naţional Ţărănesc (10 octombrie 1926)”, în A.M.N., 34, II, Istorie, Cluj-Napoca, 1998; Idem, „Adunarea de la Alba Iulia a Partidului Naţional Ţărănesc din 6 mai 1928”, în Apulum, XXI, Alba Iulia, 1983; Idem, „Atitudinea lui Iuliu Maniu faţă de regimul totalitar instaurat de regele Carol al II-lea (1938-1939)”, în A.M.P., XXIII, vol. II, Zalău, 2000

[51] Ion Lăcustă, Zece alegeri interbelice. 1919-1937, Edit. Pro, Buc., 1998

[52] Sorin Radu, Electoratul din România în anii democraţiei parlamentare, Institutul European, Iaşi, 2004; Idem, „Administrația și procesul electoral din România (1919-1937), în A.U.A., 2003, 7, p. 391-397; 2004, 8, p. 183-192; Idem, „Alegerile comunale și județene din februarie 1926, în Apulum, 2001, 38, nr. 2, p. 207-224; Idem, „Cenzura presei în timpul alegerilor parlamentare și locale din România interbelică (1918-1937), în Transilvania, Sibiu, 2003, nr. 3, p. 72-79; Idem, „Critica votului universal în România în anii democraţiei parlamentare”, în Patrimonium Apulense, V-VI, Alba Iulia, 2006; Idem, „Modificarea legii electorale din martie 1926 în dezbaterea partidelor politice din România”, în Sargeţia, XXXII, Deva, 2004; Idem, „Propaganda electorală în România interbelică (1919-1937). Adunările electorale, în Apulum, 2003, 40, p. 453-474; Idem, „Semnele electorale ale partidelor politice în perioada interbelică (1919-1937), în Apulum, 2002, 39, p. 573-586; Idem, „Spectacolul electoral se mută la țară (1919-1937), în Historia, 2004, 2, nr. 29, p. 33-41; Idem, „Unificarea administrativă a României în gândirea politică a lui Iuliu Maniu, în A.U.A., 1998-1999, 2-3, p. 15-17

[53] Vasile Budriga, Sistemul electoral din România în anii 1918-1940, Ed. Planeta, Buc., 1997

[54] Corneliu Ciucanu, „Alegerile parlamentare din 1937”, în Omagiu istoricului Gheorghe Buzatu, Focşani, 1999

Articol citit de 10672 ori.

Alte articole