Corneliu Coposu Fan Page

Arc peste timp - Seniorul Corneliu Coposu și crezul său monarhic - Dr. Marin Pop

Înapoi la CC, monarhist până la moarte

La împlinirea venerabilei vârste de 91 ani, urându-i multă sănătate Majestății Sale, Regele Mihai I al României, oferim publicului cititor două articole scrise de Corneliu Coposu, unul dintre cei mai apropiați colaboratori și sfetnici. Seniorul a crezut până în ultima clipă a vieții sale în revenirea la normalitate a societății românești și restaurarea monarhiei constituționale, înlăturate cu pistolul pe masă de liderii comuniști Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu Dej, la 30 decembrie 1947.

În cele două articole pe care le publicăm mai jos observăm crezul nediluat al Seniorului în instituția monarhică și în Regele Mihai, deși ele au fost scrise la o distanță de o jumătate de veac.

Acum, după încă 20 de ani de la anunțul public al Seniorului Corneliu Coposu, privind crezul său politic și al PNTCD în Monarhie, credem că viziunea sa este mai actuală ca oricând, într-o societate care duce o lipsă acută de repere și o elită serioasă care să-i indice drumul spre un viitor mai bun și mai prosper, pe care românii îl așteaptă de mult și îl merită pe deplin.

Dr. Marin Pop

Din biserica Domnească”, articol publicat de Corneliu Coposu în ziarul „Ardealul”, nr. 21, 25 iulie 1942, p. 4

S-au împlinit cincisprezece ani, de când Copilul regesc, pe care-l vedem în splendoarea tinereții, a preluat, din mâinile încleștate pe veci în semnul cruciii ale Marelui Ferdinand, sceptrul domniei românești.

De cincisprezece ani încoace, în nestatornicia prea multor ceasuri de cumplită deznădejde pentru țară, Regele Mihai a reprezentat, singur, elementul de durată și de permanență, pivotul principiului monarhic, de care s-au legat toate speranțele noastre, în viitorul neamului greu încercat.

La mormintele domnitorilor, vrednici ctitori de țară nouă și mare s-a închinat, ieri, smerit, întărindu-și puterea de luptă și crezul tare, în veșnicia românească.

Nu numai povestea trecutului, dar și istoria zilelor viitoare este clădită pe voința celor morți.

Sicriele de la Curtea de Argeș închid nesfârșite puteri morale, puteri de credință, de răbdare, de înaltă îndurare, ale dinastiei, care au covârșit virtuțile tuturor, dând pildă celor ce puteau odată să se clatine.

La cripta din biserica domnească, Regele Țării a simțit nu numai povara răspunderii ce poartă astăzi, pe umeri de bărbat, dar și mândria de urmaș al întemeietorilor de stat și exemplul jertfei lor și al luptei lor pentru țară.

În cursa năpraznică a cântarului istoric, destinul a avut, pentru noi, nu o dată, crâncene și dureroase reîntoarceri.

Nici celălalt război nu ne-a ferit de ele. Dar, până la urmă soldatul român și-a luat revanșa umilirii, când singur din toți a dictat pacea, din două capitole îngenunchiate.

Vremea noastră e atinsă de refluxul durerii.

Un neam bun și vrednic a fost înșelat în așteptări, prin disprețul față de sufletul și legea sa, prin totala lui părăsire în cel mai greu ceas.

Dar, sunt puteri morale, care stăvilesc drumul destinului.

Regele le-a aflat, lângă sicrie.

Și a învățat că viitorul se pregătește în germeni. Tot ce reprezintă esențialul, într-un proces istoric în curs, se petrece în obscuritatea incubațiilor, iar fenomenele, ce ni se par pe primul plan și care izbesc mai cu seamă simțurile, sunt iluzii trecătoare.

Permanența stă în puterea neamului în drepturile lui, în cei cari luptă pentru ele, în cei prin cari se desăvârșesc.

Drapelele însemnate de Rege, ieri, cu crucea vitejiei și mândra noastră armată, care este rezerva pemanentă a soluțiilor de continuitate națională, sunt chezășia întoarcerii destinului din drum.

Când s-a întors, de cealaltă dată, destinul, s-au așezat temelii aspre, de țară nouă, pe sângele eroilor români, vărsat peste pământul care a născut atâtea revoluții.

Acest pământ este leagănul țării și între podoabele care luminează coroana Regelui Mihai, nici unul nu este, care să lucească mai viu, prin dragoste de neam și prin dragoste de Rege.

La Curtea de Argeș, lângă sicriul Întregitorului de țară, Regele nostru, Regele nădejdilor noastre, a înțeles rostul domniei.

Umbra lui Ferdinand a murmurat, în tăcerea criptei, porunca lăsată moștenire.

Corneliu Coposu despre crezul său politic și al PNȚCD în instituția monarhică, fragmente dintr-un discurs publicat în ziarul Dreptatea, 6 martie 1991, p. 3

„În ce privește problema așezămintelor constituționale ne menținem punctul de vedere pe care l-am anunțat oficial încă în urmă cu șapte luni (februarie 1990 – n.n.). Considerăm că abdicarea la 30 decembrie 1947 a Regelui Mihai este un act ilegal, determinat de șantaj, amenințare și abuz și sancționat de poporul român. Respectiva abdicare a fost smulsă de primul guvern comunist de după război, prin grave presiuni cu caracter militar și prin amenințarea uciderii unui număr de o mie de studenți ostatici, arestați în ajun, în cazul când Regele ar fi refuzat să semneze actul. Mai exista amenințarea unei confruntări la nivel de război civil. Prin urmare socotim că abdicarea nu are nici un fel de legitimitate și nu poate fi considerată decât nulă și neavenită.

Ca partid democratic, credincios opțiunilor populare am cerut încă din luna februarie 1990 înainte de adoptarea unei Constituții ca poporul român să fie consultat asupra formei de guvernământ, pentru care vrea să opteze. Există mai multe soluții constituționale, pe care lumea noastră nu le cunoaște suficient. Noi am avut tradiția monarhiei constituționale (...) Noi am declarat oficial că vom fi credincioși opțiuniii populare. Dacă poporul vrea monarhie, noi cu tradiția noastră monarhică, vom urma opțiunea populară.

Dacă se va opta pentru republică, trebuie să fie ales tipul de republică mai potrivit pentru situația din țara noastră.

În lipsa unui mandat din partea opiniei publice nimeni nu are dreptul de a decide de viitorul așezămintelor noastre fundamentale (sublinierea noastră!).

Există o tendință desigur abuzivă de a instaura la noi un fel de republică prezidențială, care rezultă din normele legislative aduse în fața Parlamentului chiar dacă s-ar opta pentru o formă republicană noi considerăm că în faza în care se află România ar fi cu totul inacceptabil formula unei republici prezidențiale, deoarece aceasta ar prezenta riscul alunecării spre dictatură (...)

După ce poporul român a fost intoxicat vreme de 43 de ani cu istorie falsificată prin omisiuni și denaturări, el se află fără vina sa în situația de a nu cunoaște propria lui istorie și ca urmare nu se poate pronunța asupra unei probleme de importanță capitală înainte de a cunoaște adevărul întreg, înainte de a fi lămurit prin prezentarea adevărului care i-a fost ascuns. De aceea, referendumul va trebui să fie organizat de un guvern independent, neutru, cu garanții depline de obiectivitate”.

Impreuna cu Seniorul Coposu, Ion Diaconescu si preotul Romul Marchis la vizita din 1992

Prima vizita acceptata a Regelui - de Pasti - 1992

Regele Mihai in timpul primei domnii (1927-1930)

Seniorul in vizita la Rege, la Versoix

Articol citit de 2809 ori.

Alte articole