Corneliu Coposu Fan Page

Marea Unire de la 1918 - Virgil Lazăr, România liberă

Înapoi la 1 Decembrie

Steag

Batalia lui Iuliu Maniu in drumul spre Reintregire

Personalitate politica de frunte a secolului XX, Iuliu Maniu a fost unul dintre factorii decisivi prin care, alaturi de Al.Vaida Voevod, Vasile Goldis, Aurel Lazar etc., printr-o activitate sustinuta in randurile populatiei romanesti si o intransigenta radicala fata de pozitia si pretentiile maghiare de atunci, s-a ajuns la Marea Adunare Populara de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 unde s-a adoptat in unanimitate Declaratia de Unire a Ardealului cu patria mama, Romania.

Acum, la aniversarea a 90 de ani de la fericitul eveniment istoric ne intoarcem cu piosenia cuvenita la amintirile despre acesti mari romani aparuti in mijlocul milioanelor de romani din Transilvania, omagiindu-le activitatea, platita in final, de multi dintre ei, in frunte cu Iuliu Maniu cu sacrificiul suprem, fiind exterminati de regimul criminal comunist la inchisoarea de la Sighet.

Sigur, despre Iuliu Maniu unii istorici au scris cu obiectivitate. Altii au avut rezerve fata de unele actiuni politice ale acestuia, iar altii, colaborationisti fara scrupule ai regimului comunist, au incercat chiar sa-l scoata din istorie. "Falsul dezghet care s-a manifestat prin anii 60, – scrie prof. Toader Nicoara din Cluj-Napoca – i-a adus doar minima «reparatie», de a-i fi pomenit numele, printre altii, dar niciodata singur, atunci cand se vorbea de circumstantele unirii Transilvaniei cu Romania la 1 decembrie 1918". Cum tot dreptate are istoricul clujean atunci cand declara ca "masele care sunt partase la faurirea istoriei, active ori pasive, (fara sa aiba intotdeauna constiinta acestui fapt) au o memorie scurta, uneori suprinzator de scurta." La randu-i, istoriografia de dupa 1989, cu minime exceptii, n-a facut eforturi sa inteleaga si sa restituie adevarata personalitate a lui Iuliu Maniu... Intre acestea "minime exceptii," se cuvine amintit cercetatorul istoric Apostol Stan, care a publicat la editura "Saeculum I.O." din Bucuresti in 1997, volumul "Iuliu Maniu, biografia unui mare roman" o lucrare ampla si, cred, completa, autorul beneficiind si de numeroase documente pana nu de mult secretizate, ceea ce i-a oferit posibilitatea evidentierii unor aspecte absolut inedite, unele folosite si in documentarul de fata.

Dar nu putem omite sa amintim despre tendintele istoriografiei comuniste de scoatere a lui Iuliu Maniu si a celorlalti fauritori ai Marii Uniri, din istoria tarii, "fenomen" despre care tot prof. Univ. dr. Toader Nicoara de la Univeristatea "Babes-Bolyai" din Cluj mai scrie intr-o postfata la volumul "Amintitri despre Iuliu Maniu" editat de Livia Titinei Boila si aparuta la "Dacia" in 1998: "Cum se stie, in ultima jumatate de secol pe care am traversat-o, regimul comunist a incercat o adevarata spalare a memoriei colective din care au fost sterse o buna parte, cea mai mare parte, din adevaratele valori ale istoriei moderne si contemporane romanesti." si tot profesorul Toader Nicoara tine sa sublineze faptul ca in privinta lui Iuliu Maniu, "mai aproape de adevar il prezinta, paradoxal, memoriile care, in nemijlocirea lor, ofera puncte de sprijin mult mai valabile in descifrarea personalitatii sale"... Este exact ceea ce ne-am propus in randurile de fata, anume sa spicuim amintiri despre marele Om politic si de stat care a fost Iuliu Maniu, redand intamplari si fapte unele mai putin, sau deloc, cunoscute, culese din documentele vremii salvate de familie din ghiarele rapace ale securitatii.

Maniu fata-n fata cu autoritatile habsburgice

In amintirile sale, unul dintre nepotii prin alianta, Zaharia Boila, ajuns confidentul lui Iuliu Maniu, reda multe aspecte despre actiunea acestuia si a colegilor sai de partid in vederea atingerii scopului final: unirea Transilvaniei cu Romania. Iata o secventa memorabila... "In vara anului 1915, iunie, imparatul Wilhelm II a fost de parere ca Franta numai asa putea fi batuta daca Romania intra in razboi(...) Drept pentru care trimite la Viena pe deputatul catolic Mathias Eryberger, ca acesta sa discute cu reprezentantii romanilor ardeleni. In palatul printului Lichtenstein din Viena s-a intalnit Erzberger cu reprezentantii romanilor Aurel C. Popovici, Vasile Goldis si Iuliu Maniu. Erzberger le-a spus: "Sunt trimis de imparatul Wilhelm II pentru a afla de la dvs. care sunt conditiile de impacare ale romanilor ardeleni. Cei trei romani s-au inteles in felul urmator: Aurel C. Popovici va expune istoricul problemei, Vasile Goldis va arata punctul de vedere maghiar si Iuliu Maniu va formula revendicarile romanilor ardeleni(...). Astfel ca Iuliu Maniu a spus ceea ce cer romanii: 1. Stat separat in cadrul monarhiei; 2. Guvern roman ardelelan; 3. Armata romana separata; 4. Banca romana nationala separata. M. Erzberger a zambit ironic si a spus ca aceste pretentii sunt exagerate. Presupunand totusi ca imparatul Francisc Iosif le va promite, ce vor face romanii? a intrebat acesta. Maniu: – ,,Nu-i suficient sa promita! Trebuie sa le realizeze imediat."(...) Tratativele nu au dus la nici un rezultat, in primul rand din cauza intransigentei lui Iuliu Maniu care nu accepta nici o derogare de la ceea ce ceruse.

Dupa putin timp, contele Tisza demnitar maghiar, a trimis o scrisoare episcopului greco-catolic de la Gherla, Hossu, in care scrie, intre altele: ,,Spune-i lui Maniu ca am aflat de tratativele duse cu dusmanii tarii. Dar aminteste-i ca la noi, in Ungaria, pentru o astfel de crima se aplica streangul. Episcopul Hossu i-a aratat scrisoare lui Maniu, care l-a rugat sa raspunda in felul urmator: "Maniu, careia i-am artatat scrisoarea excelentei voastre, a recunoscut ca a dus tratative la Viena, dar nu cu dusmanii, ci cu aliatii tarii"... Tisza nu a raspuns nimic la aceasta interpretare.

Maniu si kossuthistii

In timpul guvernarii asa-zisei coalitii Wekerl –Andrass-Kossuth, Maniu era deputat in parlamenul ungar. S-a intamplat odata sa participe la o consfatuire a sefilor de partid. Consfatuirea s-a tinut la locuinta lui Francisc Kossuth fiul (...) lui Ludovic Kossuth, deoarece acesta era bolnav. Maniu a fost delegatul Partidului National Roman.

In cursul discutiilor, Francisc Kossuth, pe atunci ministrul comertului, i-a spus lui Maniu: "Nu pricep pentru ce nu ne-am putea intelege, doar tatal meu (...) a profesat un program foarte tolerant fata de romani". Maniu l-a intrebat: "La care program va referiti, Excelenta? La cel din 1848 sau la cel din 11 august 1849?" Franisc Kossuth a ramas dator cu raspunsul pentru ca ambele programe nu dadeau romanilor nici o sansa, dimpotriva. Iar ca cititorul sa nu ramana nelamurit, Zaharia Boila completeaza: "Se stie ca la 1848 Kossuth era reactionar, sovin, un dusman categoric al romanilor ardeleni, fapt de care s-a convins de altfel si Nicolae Balcescu." Istoricii de mai tarziu au pus la punct si "istoriofagi" precum Chersesiu, care il considera pe Kossuth democrat si pe Avram Iancu... fascist... In august 1849, Ludovic Kossuth, dupa ce si-au vazut cauza pierduta, a devenit peste noapte... democrat.

Actiunea militara de la Viena

Dupa destramarea frontului din Italia din toamna anului 1918, Iuliu Maniu pleaca din transee, unde a fost mobilizat si trimis ca sublocotenet – dupa o scoala sumara de ofiteri de rezerva . Aceasta cu toate ca avea dreptul sa fie scutit ca jurist al Mitropoliei din Blaj... Mobilizat in 1915 a fost dus 3 ani pe frontul cu Rusia, apoi pe cel din Italia. Fruntasii romani considerau trimiterea lui in razboi drept o razbunare a autoritatilor maghiare pentru ca "nimeni nu i-a putut smulge o singura declaratie de loialitate si nimeni n-a fost in stare sa-l urneasca in nici o parte ca sa devina propagandistul unei apropieri de dusmanii nostri de veacuri" – scria Octavian Goga intr-un ziar romanesc. si tot el completa: "Iar plecarea lui Maniu din Blaj lasa impresia descurajanta a singuratatii poporului roman care a ramas astfel cu desavarsire orfan." Iuliu Maniu, la indemnul colegilor sai de lupta de-a cere guvernului scutirea de mobilizare, le-a raspuns franc: "mai bine mort in transee decat sa cer protectia guvernului".

Venind de pe frontul din Italia, dupa un scurt popas la Arad pentru a vedea cum stau lucrurile, soseste la Viena unde ocupa o parte a Ministerului de Razboi in numele natiunii romane. Desi avea gradul doar de sublocotenent, grupeaza in jurul lui numerosi ofiteri romani si cu ajutorul lor organizeaza ostasii romani intorsi si ei de pe front, formand unitati militare capabile sa sustina activitati politice pentru infaptuirea unirii. Interesant descrie acest episod tot Zaharia Boila, avocat si publicist notoriu in epoca, director al ziarelor "Patria" si "Romania noua", devenit in timp, dupa cum afirmam, cel mai apropiat colaborator si confident al lui Iuliu Maniu. El scrie: "Consiliul National Roman, care din primul moment s-a considerat a fi pe picior de egalitate cu Consiliul National Maghiar, l-a numit la 30 octombrie 1918 pe Iuliu Maniu, sublocotenent in rezerva, nedemobilizat, insarcinatul cu afaceri militare pe langa guvernul comun, care isi avea sediul la Viena. La 2 noiembrie 1918 Iuliu Maniu, fiind insotit de deputatul roman basarabean Isopescu-Grecul, care mai era si raportorul bugetului militar al Reiuchsrathului de la Viena, s-a prezentat la ministrul de razboi comun, baronul Stoger-Steiner, care avea rangul unui general-oberst. Ministrul de razboi comun l-a intrebat pe Maniu "Ce doresti?" Maniu: "Am onoarea sa ma recomand: sunt Iuliu Maniu, sublocotent de artilerie in rezerva, dar in calitatea mea de insarcinat al Consiliului National Roman din Transilvania in chestiuni militare vreau sa discut cu Excelenta voastra organizarea si incadrarea soldatilor de nationalitate romana din monarhia austro-ungara intr-o unitate romaneasca sub conducerea mea". Baronul Stoger-Steiner, surazand: "Dar eu ce sunt in acest caz?" Maniu: "Excelenta Voastra sunteti ministrul de razboi comun al monarhiei austro-ungare, ultimul in aceasta calitate, care aveti singura misiune: de a lichida afacerile militare comune ale monarhiei". Baronul: "Pe ce baza cereti dvs. ceea ce cereti?" Maniu: "In virtutea manifestului imperial din 14 octombrie 1914, in virtutea hotararilor conferintei nationale a romanilor din Oradea, din 12 oct.1918, a dreptului la autodeterminare acceptat de imparat. In fine, ma refer la ordinul imparatului care a predat deja flota imperiala regeasca Consiliului National din Zagreb". Batronul S.S: "Marturisesc, cererea dvs. m-a suprins. Inainte de a va da un raspuns ma voi consulta cu sefii mei de sectii. Va rog sa treceti in salonul de alaturi. Adjutantul meu va va conduce".

Intr-adevar, cei doi fruntasi romani au fost condusi intr-o camera alaturata, ale carei ferestre dadeau spre un Lichthoff (curte ingusta). Maniu, privind prin geam in curte, i-a spus insotitorului sau: "Uitati-va domnule coleg, de acum in zece minute, s-ar putea ca noi doi sa fim condusi in curte, la zid si impuscati, ca rebeli; sau in caz contrar vom fi invitati in cabinetul ministrului pentru a discuta cu el problema ridicata de mine". Isopescu-Grecul, cam contrariat de perspectivele nu tocmai surazatoare de care vorbea Maniu, nu a putut decat sa-l intrebe: "Credeti?" Maniu s-a explicat: "Acest Stoger-Steiner are reputatia unui militar sever. Dupa cate stiu, el a fost acel ministru care a ordonat sanctionarea prin impuscare a soldatilor care faceau parte din secta nazarineana si care refuzau, la timpul sau, sa ridice arma contra dusmanului. Acum, desigur, imprejurarile s-au schimbat mult, dar nu-i exclus ca ministrul sa fi ramas acelasi soldat neinduplecat".

Poftiti din nou in cabinetul ministrului Iuliu Maniu a avut in fata sa numerosi ofiteri superiori, generali, sefi de sectie de la minister si chiar pe generalul Bardorf, fostul sef al cancelariei militare a arhiducelui mostenitor (Francisc Ferdinand) pe care-l cunostea si care l-a salutat si i-a dat mana, laudandu-l ministrului: "Il cunosc pe domnul deputat Maniu. El este un om serios. Daca el face o propunere, aceea trebuie discutata in mod serios"... si au discutat ascultand argumentele lui Iuliu Maniu – pe care Zaharia Boila, le reproduce mai pe larg, intre ele exprimandu-si inca odata hotararea de a organiza armata romana cu soldatii care au facut parte din armata austro-ungara, solicitand in acest sens sa li se puna la dispozitie cateva incaperi chiar in incinta ministerului in care se aflau. "Cladire la construirea careia cred ca si noi romanii am contribuit proportional cu mijloacele noastre; dar cerem si bani pentru solda armatei". Raspunzand apoi altei intrebari, Iuliu Maniu a declarat, referindu-se la oamenii de care dispune armata romana pe care vrea s-o organizeze, ca sunt patru regimente de infanterie, 64 de la Orastie, (5.000 de soldati) 2 de la Brasov, 51 se la Cluj si 31 de la Sibiu, la care se adauga soldatii din alte regimente. (In total era vorba despre circa 60.000 de soldati, dupa Apostol Stan)

Au cazut de acord, astfel ca Maniu a primit 5 camere mari si dependintele necesare chiar intr-o aripa din cladirea principala a Ministerului de Razboi, unde a format numaidecat cabinetul, numind pe generalul baron Ioan Boieru, secretar general, pe capitanii Traian Popa si Ilicus, sefi de sectie, pe Viorel Tilea si I.Colibas, adjutanti... Dupa cateva zile in Viena imperiala si militarista, in cuibul Habsburgilor, nu exista alta formatie militara, disciplinata si ordonata, decat cele cateva regimente romanesti care, la oferta lui Iuliu Maniu facuta autoritatilor, au pus capat dezordinei si jafului facut de sutele de soldati de toate etniile ce se retrageau de pe frontul din Italia. In final, dupa 55 de zile de actiuni concertate pe strazile Vienei defilau, cu fanfare militare in frunte soldatii romani. Aceasta in capitala imperiului habsburgic, atat de mandra alta data. Soldatii romani marsaluiau cantand din toata inima: "La arme, Ardealul ne cheama", "Desteapta-te romane" etc. Vazandu-i si auzindu-i, poate ca Iuliu Maniu si anturajul sau, se gandeau "Unde esti tu Horea? Unde esti tu Iancule?! Sa va vedeti urmasii?!... Apoi, la solicitarea Consiliului National Ceh, Iuliu Maniu a trimis trupe si la Praga –intre ele si fostul regiment 2 din Brasov, – sub comanda colonelului Alexandru Simon...

Intransigenta maxima in relatiile cu autoritatile maghiare

Una dintre trasaturile politice si patriotice ale lui Iuliu Maniu a fost si intransigenta lui maxima privind drepturile romanilor, in relatiile cu autoritatile maghiare ale anului 1918. Istoria consemneaza intalnirea de la Arad unde se afla atunci sediul Comitetului National Roman si unde a sosit trimisul unei delegatii a guvernului maghiar condusa de profesorul Jaszi Oszkar, ministrul minoritatilor etnice. Venise sa lamureasca numarul, de comitete la care aveau dreptul romanii, care solicitau 23, subliniidu-se ca romanii erau majoritari in 106 plasi din totalul de 146 existente in Ardeal. Dar pentru ca nu s-a putut ajunge la nici un acord, Vasile Goldis a propus sa fie asteptat Iuliu Maniu care trebuia sa soseasca de la Viena. si cand acesta a aparut, discutiile au fost reluate furtunos si, intr-un final, vazand ca tratativele nu au inaintat deloc, profesorul Jaszi Oskar i-a cerut lui Iuliu Maniu "sa ne concretizeze mai precis si mai pe scurt ce vor, in definitiv, romanii?" Maniu i-a replicat imediat si ferm lui Jaszi: "Ruperea totala de Ungaria". Aceasta afirmatie a fost pentru asistenta si gazetarii prezenti, ca o lovitura de trasnet, ungurii manifestandu-si zgomotos indignarea, iar ziaristii au fugit la telegraf sa dea vestea ca romanii refuza propunerile guvernului maghiar intentionand sa se uneasca cu Regatul romanesc. De aceea, ministrul de interne Teodor Batthanyi a cerut ca Iuliu Maniu sa fie imediat arestat si judecat pentru inalta tradare, dar alti demnitari maghiari s-au opus considerand inutila o asemenea masura... In paranteza fie spus, lui Iaszi Oskar i-a placut atat de mult intransigenta si fermitatea lui Iuliu Maniu, incat, dupa 15 ani, fiind de acum profesor la o universitate din SUA si venind in Europa i-a facut o vizita de prietenie la Badacin unde si-au amintit, intr-un cadrul deosebit de ospitalier, de patanile trecutului...

Revenind, Zaharia Boila spune ca si la tratativele cu contele Istvan Tisza, care era ministru de interne de atunci, Maniu a avut o asemenea atitudine neinduplecata. In cadrul tratativelor duse, Maniu a obtinut, dupa o tergiversare de 10 ani, recunoasterea dreptului la existenta a unui Partid National Roman, dar in final, Tisza a declarat ca "v-am chemat pentru a asculta pretentiile voastre". Atunci, Maniu a cerut: autonomia Ardealului, guvern provincial romanesc, armata nationala etc.

Contele Tisza a zambit acru si a replicat: "Stomacul maghiar nu inghite asemenea galuste amare". Replica lui Maniu a fost taioasa: "Excelenta, eu sunt de parere sa va exersati sa inghititi asemenea galuste, caci, dupa parerea mea, va veni vremea sa inghititi galuste si mai amare"... Zaharia Boila, sutine ca, in ciuda acestor divergente, contele Tisza il aprecia pe Iuliu Maniu, aducand o marturie interesanta: cand Tisza, ajuns prim-ministru i-a cerut, in timpul primului razboi mondial, episcopului Hossu sa ii ajute sa colecteze cat mai multe declaratii de fidelitate pentru patria maghiara, acesta l-a sfatuit sa-i adreseze o cerere lui Iuliu Maniu. Tisza a comentat: "Da, stiu, o asemenea adeziune conteaza mult in fata opiniei publice din Ungaria si Romania. Dar in acelasi timp imi dau seama ca nu pot obtine o asemenea declaratiune de la Iuliu Maniu. Poate ca in locul lui as proceda la fel"... Iar in pragul Adunarii de la Alba Iulia, Consiliul National Roman, convocand-o pentru ziua de 1 decembrie 1918, l-a insarcinat pe Iuliu Maniu cu organizarea ei. In acest scop Maniu s-a deplasat la Blaj, apoi la Alba Iulia, determinand o mobilizare generala a romanilor si liderilor lor in vederea marelui eveniment istoric. Dar Iuliu Maniu, extrem de prevazator in orice intreprindea in folosul cauzei romanilor, s-a deplasat imediat la Budapesta pentru a sonda atitudinea guvernului maghiar fata de adunare, contactandu-l pe ministrul Jaszi Oskar. Acesta s-a aratat sceptic privind obtinerea autorizatiei necesare ceea ce l-a determinat pe Iuliu Maniu sa-i declare verde in fata, cum zice romanul: "Excelenta eu nu am venit sa cer guvernului de la Budapesta autorizatie pentru tinerea Adunarii Nationale. De asa ceva nu avem nevoie. Nu recunosc guvernului maghiar dreptul de a acorda sau de-a refuza tinerea Adunarii Nationale romanesti, in Transilvania, unde, dupa parerea noastra, Consiliul National este stapan.

- In acest caz, l-a intrebat Jaszi, cu ce va pot servi?

- Am venit sa cunosc opinia guvernului dvs... in privinta Adunarii si sa obtin informatii asupra felului cum va veti comporta fata de ea(...) Va atrag atentia dvs. asupra faptului ca, daca guvernul ungar ar avea intentia, intr-un fel, sau altul, sa combata sau sa saboteze tinerea Adunarii Nationale, noi vom raspunde imediat si categoric cu mijloace cele mai brutale, si nu raspundem pentru urmarile neprevazute si, in orice caz, nedorite de nici una din parti.

Iar la intrebarea: "In mod concret ce cereti dvs?" Iuliu Maniu a raspuns: "Cerem ca guvernul sa dea ordin tuturor organelor sale subalterne, care mai asculta de el, si indirect populatiei de nationalitate maghiara, sa nu puna nici o piedica deschisa, sau acoperita, fata de tinerea Adunarii. In acest caz, garantam ca totul va decurge in cea mai perfecta ordine".

- (...) Jaszi Oskar: "Va intreb deci, ce aveti de gand sa hotarati la Adunare?; (...) Dupa ce Maniu i-a explicat ca va fi lume multa si mai multi vorbitori si ca nu stie la ce concluzii finale se va ajunge, Jaszi revine cu intrebarea directa: "Eu va intreb si va rog sa-mi raspundeti sincer – cum va este obiceiul – ce veti propune dvs.?"

Maniu l-a privit un moment fix pe Jaszi apoi a raspuns pe un ton hotarat, dar linistit: "Eu voi propune Unirea cu Romania".

...Astfel ca, inca in chiar ziua aceea de 26 noiembrie 1918 guvernul maghiar, presat de Iuliu Maniu a dat o rezolutie considerand gresit drumul romanilor. Insa a dat toate asigurarile ca nu va opune rezistenta si va da ordin sa nu se saboteze in nici un chip Adunarea si calatoria delegatilor la ea.

Iata acum si parerea lui Iuliu Maniu despre aceasta intrevedere de la Budapesta exprimata apropiatilor lui: "Daca aveam convorbirea aceea, nu cu Jaszi Oszkar, ci cu contele Istvan Tisza, nu cred ca as fi parasit viu incinta presedentiei de Consiliu"...

Felul cum a decurs Adunarea de la Alba Iulia, istoria reala de atunci o reda corect, Iuliu Maniu fiind ales Presedintele Consiliului Dirigent, in fapt un guvern provizoriu al Transilvaniei pana la primirea declaratiei de unire la Bucuresti. Nu putem incheia insa acest documentar fara sa amintim ca, autoritatea deplina de care se bucura Iuliu Maniu in randurile populatiei romanesti din Ardeal si Regat, dar si a colegilor sai de lupta, l-a ajutat sa indeplinesca sarcinile de prima urgenta care reveneau Consiliului Dirigent, stabilit cu sediul la Sibiu: introducerea limbii romane in intreaga viata economica, sociala si cultural-politica, instalarea administratiei romanesti si numirea prefectilor romani in toate zonele Transilvaniei. Apoi sustinerea prin fapte a declaratiei de la Alba Iulia prin care asigura minoritatilor drepturi egale cu ale romanilor (maghiarilor le-a permis chiar sa-si cante si imnul daca doresc) ceea ce i-a determinat pe sasi si pe svabi sa recunoasca unirea si sa se alature Consiliului Dirigent fara rezerve prin hotararile congreselor organizate de ei in acest scop. Plus organizarea unei armate romanesti capabile sa se alature celei din Romania la ora unirii depline etc.; fapte si realizari consemnate de istorie. Pentru ca iata ce a gasit Consiliul Dirigent la preluarea puterii: 305 magistrati maghiari, 45 sasi si svabi si 20 de romani; din cei 880 de functionari, 700 erau maghiari, circa 100 romani si 80 sasi. Prin faptul ca circa 90 la suta din personalul bugetar maghiar a denegat depunerea juramantului pentru statul roman s-a creat un vid care trebuia grabnic lichidat. Astfel ca 250 de avocati au trecut in administratia locala alti 150 au intrat in magistratura, iar de peste munti, din Regat, si-au anuntat dorinta de a veni in Ardeal circa 600 de juristi. si tot de dincolo de munti raspunsul dascalilor a fost pe masura entuziasmului pe care l-a determinat Unirea in randurile intregului popor. Sa nu uitam, de pilda, ca la infiintarea Universitatii romanesti savanti de renume mondial precum Victor Babes sau Vasile Parvan, Silviu Dragomir, Ioan Lupas etc. au venit la Cluj sa formeze specialistii necesari acestei parti de tara.

Bibliografie

  1. "Amintitri despre Iuliu Maniu" (semnate de Ionel Pop, Zaharia Boila si Matei Boila, aparuta la "Dacia"1998 in ingrijirea Liviei Titinei Boila, cu un "Cuvant" inainte de Ana Blandiana si postfata de conf. dr. Toader Nicoara.
  2. "Iuliu Maniu, biografia unui mare roman" de Apostol Stan

Virgil Lazăr, 27 Noiembrie 2008, România liberă

Articol citit de 6272 ori.

Alte articole