Corneliu Coposu Fan Page

Miracolul Întregirii - George Damian, Ziua

Înapoi la 1 Decembrie

Regele Ferdinand si Regina Maria

La 1 decembrie 1918 delegatii transilvaneni votau la Alba Iulia unirea Transilvaniei cu Romania - incheind astfel procesul inceput pe 28 martie cu votul din Sfatul Tarii de la Chisinau si votul Consiliului National Roman de la Cernauti din 28 noiembrie. Pentru multi dintre contemporani, realizarea Romaniei Mari a aparut de-a dreptul ca un miracol. Entuziasmul din vara anului 1916 - cand Romania a intrat in razboi de partea Antantei - fusese spulberat de infrangerile suferite, iar victoriile din vara anului 1917 au refacut doar in mica masura moralul romanilor. Pacea umilitoare impusa de germani si austro-ungari in toamna lui 1917 inchiriase practic intreaga tara Puterilor Centrale pe o perioada de 90 de ani. Insa, incepand cu 28 martie 1918 - Unirea Basarabiei - si incheind cu 1 decembrie 1918 - Unirea Transilvaniei - Romania Mare a aparut ca un miracol.

Dezastrul din 1916

Campania din august 1916 - denumita in presa vremii "atacul bruscat" - nu a luat de fapt prin surprindere Puterile Centrale, care reusisera sa cumpere pana si planurile de mobilizare ale armatei romane. Armata romana - prost echipata si prost instruita, in mare parte datorita ghesefturilor guvernarii liberale - a fost zdrobita rapid de fortele germane si austro-ungare. Un ofiter britanic - capitanul de Stat Major J.D. Scale - avea doar cuvinte de lauda pentru soldatul roman in iarna anului 1916, iarna retragerii dezorganizate la Iasi. "Cea mai mare parte din cele doua luni am stat alaturi de taranii din Romania si sunt sigur ca au constitutia unor soldati excelenti. Au un stil de viata simplu, muncesc din greu, au un fizic excelent, iar cei care le cunosc limba se inteleg foarte usor cu ei. Sunt marsaluitori excelenti. Am fost cu generalul Vaitoianu la Campina cand fortele sale s-au retras din trecatoarea Predeal si am vazut trupele sale in timpul unui mars de 45 de kilometri, executat fara odihna si fara hrana; desi disciplina marsului a fost inexistenta, trupele au continuat sa inainteze si din cate stiu au mers si pe timpul noptii", scria intr-un raport capitanul britanic. Insa cuvintele sale de lauda la adresa soldatilor romani se schimba dramatic cand vine vorba despre ofiteri: "Ofiterii sunt nefolositori. Par sa nu fie niciodata alaturi de oamenii lor atunci cand conditiile sunt neplacute. In timpul unei nopti de retragere, cu drumurile blocate de carute si tunuri am vazut doar doi ofiteri romani, intr-o situatie in care era nevoie de orice ofiter. Cu un astfel de exemplu nu poate fi acuzat soldatul simplu". Experienta dura din 1916 avea sa schimbe atitudinea celor care credeau intr-o victorie usoara, iar misiunea militara franceza condusa de generalul Berthlot a avut o contributie majora in reorganizarea armatei romane pentru luptele din 1917.

Regina Unirii

Armistitiul incheiat cu Puterile Centrale aducea cu sine amenintarea ca Romania sa nu mai ia parte la Conferinta Pacii la masa invingatorilor. Artificiul folosit a fost refuzul regelui Ferdinand sa semneze pacea incheiata la Buftea, iar aici meritul cel mare a revenit reginei Maria. Unul dintre cei mai critici memorialisti - Constantin Argetoianu - are doar cuvinte de lauda pentru Regina Romaniei Mari: "Anul 1918 a fost pentru regina noastra un an de grele incercari. La inceputul iernii s-a vazut nevoita sa treaca prin cele mai mari umiliri din cate o femeie ca dansa putea fi silita sa treaca: sa renunte la visul de a juca un rol mare. Caci aceasta fusese tainica putere care o sustinuse tot timpul razboiului. Se vazuse aclamata imparateasa tuturor romanilor si au venit zile grele in care a fost amenintata sa nu mai fie nimic, nici macar sora sau mama ranitilor, in alb imbracata si cu crinul in mana, caci nu mai erau raniti si se vestejisera toti crinii (...) Cu toate aceste incercari din punct de vedere politic, regina Maria s-a purtat eroic mai departe si toata vara anului 1918. Multumita ei, aproape numai multumita ei - faptul nu s-a subliniat destul - regele Ferdinand a refuzat lui Marghiloman si a amanat ratificarea pacii de la Bucuresti, pe care nemtii o cereau cu insistenta amenintatoare. Daca regele n-ar fi ramas decat sub influenta lui Stirbei si a lui Bratianu (a lui Stirbei singura directa era foarte sovaitoare in aceasta privinta, o afirm inca o data) - e mai mult decat probabil ca ar fi cedat pretentiilor guvernului sau. Numai regina l-a impiedicat sa cada in ispita si s-a asezat astfel pentru a doua oara (intaia oara cu prilejul intrarii noastre in razboi) ca ctitorita a Romaniei intregite si ca una dintre cele mai mari figuri ale istoriei noastre nationale - nu o putem spune indeajuns". De altfel, regina Maria a spus in timpul razboiului, in cele mai grele momente: "nu putem pierde acest razboi pentru ca suntem de partea Marii Britanii, iar Marea Britanie nu pierde niciodata".

Un popor fericit

Constantin Argetoianu - caracterizat de multi contemporani drept un cinic si un om lipsit de scrupule - a lasat cateva randuri emotionante despre anul Unirii, in memoriile sale altfel extrem de acide: "Am asistat la defilarea Armatei biruitoare din tribuna in care fusesem randuit, in fata statuiei lui Mihai Viteazul, de la stanga caruia regele, regina, printul Carol, generalul Berthelot si generalul Prezan au primit defilarea, calari cu totii. Sosira cu totii in fruntea trupelor si de la Sosea pana la Bulevard strabatusera orasul in mijlocul unui adevarat delir de entuziasm, entuziasm care pe bulevard a ajuns la paroxismul sau. Plangeau femeile, plangeau barbatii, plangeau copii! Iertasem cu totii meschinaria din spatele celor care paseau in primul rand si ii primeam ca simboluri ale visului implinit, ca marturii vii ale victoriei si Unirii tuturor romanilor! Cine n-a trait aceste clipe nu-si poate da seama ce inseamna un popor fericit. N-am trait, cu siguranta, in intreaga mea viata clipe mai inaltatoare. (...) Adanc emotionanta a fost toata defilarea, dar culmea emotiei a fost atinsa cand au trecut trupele frantuzesti. Am uitat cu totii totul si toate si din toate inimile s-a ridicat un val nemarginit de recunostinta pentru aceasta admirabila armata franceza care dusese tot greul razboiului, care izbutise in fine sa ingenunche pe nemti si sa ne redea nu numai tarisoara noastra cotropita, dar si sa faca din visurile noastre naruite o stralucitoare realitate. Plangeam cu totii la sunetele marsului <> si am plans si eu cu hohote! Nu erau insa lacrimile suferintei sau ale deznadejdei, ci prisosul sufletelor noastre rascolite ce rupsesera zagazurile nervilor incordati..."

Doctrina Maniu

Realizarea Romaniei Mari a adus in componenta statului roman o seama de minoritati nationale. Aceasta problema a fost tratata de Iuliu Maniu chiar la Adunarea Nationala de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 in cadrul discursului sau, care a stabilit liniile directoare ale comportamentului statului roman fata de minoritatile nationale. "Nu voim ca din asupriti ce am fost sa devenim asupritori. Voim sa asiguram libertatea pentru toti si dezvoltarea pentru toate popoarele conlocuitoare. Noi care am varsat lacrimi vazand limba noastra scoasa din scoli, biserici, justitie, nu o vom lua altora. Nu vom lua putinta vietii de la altii. Nu voim sa traim din sudoarea altora pentru ca noi putem trai din vrednicia si puterea noastra, din munca noastra. Numai intr-un regim democratic putem intari tara noastra romaneasca, mai ales cand trebuie sa tinem seama de cerintele vietii moderne de stat", spunea Iuliu Maniu in urma cu 90 de ani, sintetizand in discursul sau ceea ce aveau sa devina principiile de baza pentru mecanismele de protectie a minoritatilor nationale.

George Damian, 1 decembrie 2008, Ziua

Articol citit de 5739 ori.

Alte articole