Corneliu Coposu Fan Page

Franţa şi Unirea Principatelor - Dana Hădăreanu, România Liberă

Înapoi la 1 Decembrie

Napoleon

Napoleon al III–lea, personalitatea providentiala

Stradaniile si sacrificiile generatiei de intelectuali romani insufletiti de idealul national al Unirii Principatelor si de ideile Revolutiei franceze s-au manifestat in conjunctura favorabila creata de politica europeana a imparatului Napoleon al III-lea, al carui rol in crearea statului roman modern este unanim definit drept providential. O expozitie cu tema "Napoleon al III-lea si Principatele Romane", organizata in colaborare de Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul National al Castelului Compiègne din Franta si Instititul Francez din Bucuresti, sub inaltul patronaj al sefilor celor doua state, marcheaza bicentenarul nasterii imparatului francez si Presedintia Franceza a Uniunii Europene, incheiata la 1 ianuarie 2009, dar si aniversarea a 150 de la unirea Moldovei si a tarii Romanesti. Expozitia se adauga numeroaselor studii scrise de istorici romani si francezi despre acest mare sustinator al romanilor.

Rezumand liniile directoare ale diplomatiei lui Napoleon al III-lea, istoricul francez Paul Guériot scria: "A dorit sa devina campionul popoarelor oprimate, sa intervina ca un schimbator de soarta, sa joace in Europa si chiar dincolo de ea un rol de arbitru providential. Turcia este amenintata de Imperiul rus, el intervine in favoarea Turciei prin Razboiul Crimeii. Italia sufera sub dominatia Austriei, el nu ezita sa sustina Italia. Mexicul este sfasiat de lupte interne, amenintat cu absorbirea de Statele Unite, Napoleon al III–lea concepe proiectul de a pacifica Mexicul, de a-l regenera prin crearea unui mare Imperiu latin care sa contracareze aviditatea anglo–saxona." Unirea Principatelor Romane se incadra perfect in acest proiect al unui sistem de pace generala intr-o Europa constituita din state nationale, independente, fondate pe baza ideilor Revolutiei franceze.

Aceasta sensibilitate fata de cauzele nationale a creat terenul favorabil de manifestare pentru romanii pasoptisti care traiau in exil la Paris si pentru prietenii lor francezi, personalitati recunoscute, care, mentinand constant in atentia imparatului cele doua principate romane, au facut din aceste tinuturi de la gurile Dunarii o prioritate pentru politica externa franceza. Manifestarile menite sa sustina cauza romanilor s-au intensificat in perioada premergatoare Congresului de la Paris din 1856, care a pus capat Razboiului Crimeii.

Potrivit lucrarii "Quand Napoléon III suscita la nasissance de la Roumanie" ("Cand Napoleon al III–lea a declansat nasterea Romaniei), a istoricilor consulari, ulterior imperiali Abel Douay si Gérard Hertault, in 1854, Hyppolite Desprez i-a prezentat imparatului un memoriu asupra necesitatii unirii Moldovei cu Valahia, memoriu in care aparea si sugestia incredintarii coroanei acestui stat unui principe strain, intrucat nici una dintre marile familii romanesti nu ar fi adus stabilitatea si credibilitatea date de un print provenit dintr-una din marile familii domnitoare ale Europei. Imparateasa Eugénie a fost sensibilizata fata de cauza romanilor de catre Constatin Rosetti, care i-a fost prezentat de Prosper Mérimée.

In numerele din 15 ianuarie si 1 martie 1856 ale prestigioasei "Revue de Deux Mondes", Edgar Quinet publica studiul "Les Roumains", precedat de o scrisoare adresata romanilor, in care ii asigura pe acestia ca problema lor "a devenit o chestiune de interes si de onoare pentru Europa. Va exista o Romanie sau nu va mai exista onoare, nici libertate, nici garantii, nici credinta de nici un fel in Europa si inca in acest caz veti fi intr-o situatie egala cu cea a celorlalti". Edgar Quinet pleda in numele romanilor, "frati uitati" intru latinitate, "marca de noblete" "in mijlocul barbarilor". Mergand chiar mai departe, Edgar Quinet a pledat chiar pentru desavarsirea unirii, prin alaturarea Transilvaniei. Cu sprijinul puternic al imparatului Napoleon al III–lea si al cercurilor politice si intelectuale pariziene, in Tratatul de la Paris din 1856 au fost incluse clauze favorabile cauzei romanilor. Rusia a fost nevoita sa renunte la protectoratul asupra Principatelor, instituindu-se sistemul Puterilor Garante, in care Franta avea o influenta crescuta.

A fost creata o comisie prezidata de un francez, baronul Charles de Talleyrand (fiul unui nepot al influentului Talleyrand), cu sediul la Bucuresti, care avea ca misiune proiectarea bazelor viitoarei organizari a Principatelor Romane. Imparatul a obtinut numirea a doi regenti, pentru Moldova si pentru Valahia, pentru perioada in care divanurile ad hoc ale celor doua tari lucrau la elaborarea Constitutiei.

Unirea Moldovei si a Valahiei devenea astfel, spun Abel Douay si Gérard Hertault, "prima aplicatie a politicii nationalitatilor (...) Napoleon al III–lea nu se indoia ca divanurile ad–hoc (din Moldova si Valahia) vor elabora o constitutie care va promova unirea celor doua principate. El a crezut ca a castigat", subapreciind insa opozitia altora dintre Puterile Garante, in primul rand a Turciei si a Marii Britanii. Daca in Valahia care il avea ca regent pe Alexandru Ghica alegerile pentru divanul ad hoc au decurs corect, partida unionista obtinand majoritatea, asa cum era de asteptat, in Moldova care, dupa moartea lui Teodor Bals, ajunsese sub conducerea lui Vogoride, unionistii au fost marginalizati prin interventii grosiere, care au suscitat proteste atat pe plan intern, cat si international. Era momentul pentru o noua interventie a imparatului Frantei.

O intalnire cruciala, calificata drept triumf al politicii externe franceze

Abel Douay si Gérard Hertault relateaza ca Napoleon al III–lea a decis ca este necesara o intalnire cu regina Angliei, pentru clarificari. La 6 august 1857, insotit de imparateasa Eugénie, Napoleon al III–lea sosea pe Insula Wight, unde perechea regala britanica isi petrecea vacanta. In aceeasi zi, pentru a-si demonstra hotararea, imparatul a amenintat cu ruperea relatiilor diplomatice cu Turcia, ordonandu-i ambasadorului sau, Thouvenel, sa se imbarce pe un vas francez si sa traga cu tunul in portul Constantinopole. Convorbirile intre cei doi suverani au avut loc la Osborne, intre 6 si 9 august, imparatul Frantei pledand pentru noi alegeri si desemnarea unor noi mari electori si, in consecinta, a doua noi divanuri ad hoc.

"Foarte repede, inca de la inceputul discutiei, Napoleon al III–lea a inteles ca era primordial pentru Anglia sa impiedice unirea celor doua Principate (romanesti) si, in consecinta, nasterea unei noi tari susceptibile, credea Anglia, sa destabilizeze regiunea. Pentru imparat, era important in primul rand sa obtina anularea alegerilor trucate. Cu doua adunari deschise spre progres si spre binele poporului, toate celelalte (obiective) aveau sa urmeze. Era suficient sa se dea dovada de rabdare si sa se urmeze neobosit politica pasilor marunti."

Rezultatul discutiilor a fost un protocol de acord in care, spun aceiasi istorici francezi, "suveranii s-au jucat cu cuvintele". Napoleon al III–lea a obtinut sprijinul Angliei in presiunile asupra Turciei pentru anularea alegerilor. Suverana britanica a obtinut "semnatura lui Napoleon al III-lea pe un text redactat ambiguu cu privire la mentinerea separarii celor doua state" romanesti.

Ambasadorul Angliei la Constantinopole, lordul Stratford de Redcliff, si-a dat seama de jocul imparatului Frantei si de consecintele pe termen lung ale acordului, de faptul ca alegerile pentru divanurile ad hoc se vor transforma, de fapt, intr-un plebiscit pentru unire. Dar acordul era deja semnat.

Unirea in relatarile consulilor francezi din Bucuresti si Iasi

In septembrie 1857 au avut loc noile alegeri pentru desemnarea reprezentantilor in cele doua divanuri ad–hoc. Imediat dupa constituirea lor, acestea au votat in unanimitate motiuni solemne pentru unire, pe care le-au transmis celor sapte Puteri Garante. Marii electori s-au reunit apoi, in primele zile ale lui 1859, pentru a-i desemna pe noii regenti. Imparatul Napoleon al III–lea era informat zilnic asupra situatiei din Principate, prin intermediul celor doi consuli ai sai, Louis Béclard de la Bucuresti si Victor Place, de la Iasi.

Dupa ce numele sau a inceput sa circule dintr-o data in mediile politice din Moldova, ca o solutie la rezolvarea impasului provocat de faptul ca reprezentanti din fiecare mare familie aspirau sa devina regenti, Alexandru Ioan Cuza a fost ales regent al Moldovei. Béclard si Place au contribuit la conturarea ideii alegerii lui Cuza si la Bucuresti. Descriind atmosfera din adunarea electorilor valahi, Béclard a scris: "Un strigat unanim, ‹Traiasca printul Cuza!›

Acest strigat s-a auzit in sala de sedinta. A fost apoi repetat de multime care, adunata in jurul cladirii, venise de pretutindeni pentru a participa la o manifestatie improvizata." Intr-o telegrama adresata contelui Walewski, ministrul de Externe al Frantei, Victor Place scria, la randul sau: "Chiar fara sa vrea, oricine ar fi atins de atata entuziasm. Este un spectacol care ii misca si pe cei mai insensibili, al unui popor care saluta, prin asemenea aclamatii, regenerarea sa." Se nascuse Romania, "avandu-l ca nas pe Napoleon al III–lea si ca mama avand Franta", apreciaza istoricii Douay Abel si Hertault Gérard.

Constituirea si consolidarea statului roman nu au fost doar un episod al domniei lui Napoleon al III–lea, ci o preocupare constanta. In cei sase ani de domnie ai lui Cuza, imparatul nu a incetat sa isi ofere sfaturile si sa trimita in Romania colaboratori de nivel inalt, intarind constant legaturile dintre Franta si statul nou constituit. Dupa abdicarea lui Cuza, in 1866, tot Napoleon al III–lea a fost acela care a reusit sa contracareze ideea ca Principatele Romane sa fie din nou despartite, convingand Puterile Garante sa constituie o noua comisie si castigand astfel timp pana la aducerea pe tronul romanesc a printului Carol de Hohenzollern, sub a carui domnie Romania avea sa devina independenta si sa acceada la statul de regat.

Bibliografie
  • Douay Abel, Hertault Gérard, "Quand Napoléon III suscita la nasissance de la Roumanie", in "Napoleonica", nr. 3 online;
  • Acad. Dan Berindei, "Edgar Quinet: ‹Va exista o Romanie...›", in www.itcnet.ro/history/archive/mi1999/current1/m5.htm

Dana Hadareanu, 23 Ianuarie 2009, Romania Libera

Articol citit de 4125 ori.

Alte articole