Se implineste un an de la plecarea domnului Corneliu Coposu. Acele triste zile in care nu numai bucurestenii, dar si locuitorii din alte orase ale intregii tari venisera sa-i aduca un ultim omagiu marelui OM, ni s-au fixat in memorie, ca o dovada a faptului ca romanul stie sa respecte si sa omagieze pe cine trebuie, chiard aca tarziu, cu mintea cea de pe urma.

Transcriu aceste pagini datand din acel trist noiembrie 1995:

Duminica de noiembrie. Iarna- dar la ora pranzului o lumina ciudata plana peste Capitala. Nici soare, nici innorare, o lumina ciudata, ceva intre inseninare si amaraciune. Oricum, linisteastrazilor era intrerupta de femei, barbati, copii si tineri, de soaptele lor…

La aceasta ora de obicei in zilele de duminica strazile-s pustii. Toti stau pe-acasa. De data aceasta nu.

O pornisem, ca atatia altii, la sediul PNTCD ca sa se luam ramas-bun de la domnul Coposu.

Ne orpim la o florareasa, in Piata unirii. Cumparam cateva garoafe superbe care sfidau iarna de-afara.

-Va duceti la domnul Coposu, nu-i asa?

- Da i-am raspuns mirata. Dar de unde stiti?

-Cum san u sti, raspunse florareasa, multa lume s-a dus. Toata lumea s-a dus. Am vandut o multime de flori pentru domnul Coposu…

Lume multa pe strazi, ca niciodata. Lume umbland incoace si-ncolo. Niciodata, in Bucurestiul postdecembrist n-am vazut, duminica la pranz, atata lume pe strazi. Ba da, atunci cand a venit Majestatea Sa, Regele Mihai.

In fata cladirii din Bulevardul Carol, 38, un sir lung, foarte lung de oameni, tinand in maini flori, lumanari, avand lacrimi in ochi. Altii cu privirile atintite undeva si nicaieri, mai mult in interior decat in afara, un sir urias de oameni tacuti, un sir al carui capat nu-l afli decat daca mergi cam un kilometru pana la intretaierea strazii mosilor cu Bulevardul… unii au stat de cu noapte in frig, asteptand…

Sunt scumpe acum florile, in perioada “de tranzitie” si in iarna. Si, totusi, n-am vazut pe nimeni dintre anonimi, tacutii oameni tristi, indurerati, care san u fi avut in mana un buchet de flori. Flori asezate cu dibacie ca intr-un covor original, pe grilajul inalt al casei PNTCD unde inauntru, pe catafale, domnul Coposu in sfarsit, se odihnea ca un senior( asa cum i-a spus Petre Tutea, alta lumina a constiintei romanesti neingenunchiata dar ucisa treptat, cu buna stiinta de comunisti).

Am privit cu amar scepticism declaratiile preputernicilor zilei. Si n-am crezut nici o clipa in “indurerarea” domniilor lor. Nici intr-a domnilor Vacaru, sau Iliescu. Mi-am amintit ca atata vreme cat a trait, domnul Coposu a fost, nu numai de catre acestia, dar si de catre altii, nu contestat, ci jigniot, desi statura unui asemenea om moral putea fi, cel mult improscata cu noroiul minciunii, dar fara a putea fi atinsa.

Nu demult, cand domnul Coposu se afla la tratament intr-un spital din Germania, mi-a fost dat sa-l aud pe senatorul Solcanu, zicand, cu un cinism inimaginabil, cum ca domnul Coposu s-ar fi dus sa-si trateze acolo ,,bronsita Kent" . cu alte cuvinte, nu boala pe care i-o provocasera cei aproape optsprezece ani, indurati cu stoicism si demnitate in temnitele comuniste, ci faptul ca fuma, il imbolnavise. Nu foamea, nu firgul, nu bataile bestiale, nu lipsa de lumina si izolarea ei… Kentul era de vina !

Am ramas inlemnita, insa vazandu-l pe acelasi senator facandu-si frumos semnul crucii si sarutand icoana de pe pieptul domnului Coposu ! in ziua de marti 14 noiembrie 1995 !

Si te intrebi uimit cum e posibil ?... cum e posibil sa-ti bati joc de boala unui asemenea OM care a suferit atat si apoi, ca si cum ,,nici usturoi n-ai mancat, nici gura nu-ti miroase" sa vii si sa te inchini la catafalcul celui pe care l-ai jignit prin ironia tateasca, de gust indoielnic ?... sa fi fost oare o tardiva remuscare a cuiva care stia ca a gresit ? greu de crezut…

N-am crezut nici cei peste o suta de mii de oameni simpli veniti i Piata Revolutiei cand cel ce refuzase funeraliile nationale pentru marele om, a firmat ca ar fi avut discutii "prietenesti" cu domnul Coposu.

Cata vreme a trait, presedintele PNTCD a fost insultat, calomniat, punandu-se pe seama domniei –sale gogonate minciuni grosolane, sfruntate, adresandu-i-se jigniri greu de suportat si de imaginat intr-un stat civilizat ! a fost cel mai hulit dintre politicienii romani ! dar ,,…Violenta e ultima solutie a incompetentei" afirma Majestatea Sa Regele Mihai I ,, spaima produce aproape intotdeauna agresivitate".

Adevarat. Incompetentii din tara l-au adresat si pe domnul Coposu : Franta, insa, l-a decorat, acordandu-i legiunea de onoare ! Romania nu i-a acordat nici o decoratie ! romania l-a insultat, l-a hartuit cu mizerabile calomnii, fara sa-si ceara scuze ! dar nu romania, nu- ei Puterea de azi. Caci adevarata Romanie a stat in sir nesfarsit pentru a-i aduce omagiul cuvenit, pentru a-i aduce flori si lacrimi si a venit in numar foarte mare sa-l petreca pe ultimul drum, exprimandu-si regretul si durerea de a-l vedea plecat dintre noi, cei vii, pe cel ce intrupa demnitatea romaneasca ! intr-o impresionanta solidaritate de gand, de simtire si, poate si de fapta !

Todor Anton, 2003