(EN: About the arrival of Russians in Bucharest in 23 august 1944 : ”A cart where there were sturdy a horse and a cow”)
(FR: À propos de l'arrivée des Russes à Bucarest: un chariot auquel étaient attelés un cheval et une vache – Monsieur Coposu à propos de 23 août 1944)

Martor ocular
Domnul Corneliu Coposu despre 23 august 1944

'Intrarea ruşilor în Bucureşti: o căruţă la care erau înhămaţi un cal si o vacă'

'Flacăra', 31 august 1993

Ziua de 23 august poartă încă si probabil că o va mai purta mult timp amprenta minciunilor istoriografiei comuniste. Nu stim cand se va scrie istoria adevărată a acestei zile si a multor altora, dar când se va începe această înfăptuire nu se va putea uita un martor important: domnul Corneliu Coposu.

Vă prezentăm câteva fragmente, care cuprind amintiri refentoare la ziua de 23 august 1944 amintiri pe care domnul Coposu le-a depănat într-o întâlnire cu redacţia noastră.

N. R.

"Culmea este că. foarte multă vreme, la muzeul de istorie a partidului comunist, a fost o planşă fotografică, pe un sfert de perete, cu inscripţia <Intrarea glorioasei armate roşii prietene în capitala României> si acolo eram fotografiat eu! ! ! In acele timpuri eu fiind la puşcărie!"

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu exista lovitura de stat din 23 august 1944?

Probabil că România ar fi avut soarta Bulgariei, sau poate chiar mai rau! Oricum pierderile noastre ar fi fost mult, mult mai mari!

A existat riscul eşecului?

Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost o aventură! Si acum spun, cu toată obiectivitatea, ca dacă nemtii n-ar fi fost panicaţi, ar fi putut lichida în două ceasuri toată acţiunea! Erau însă copleşiţi de dezolare si disperaţi de eşecurile pe care le aveau! Armatele care se retrăgeau, veneau din esec în esec în confruntările cu rusii! Cum s-a luptat "glorioasa Armată Roşie" pentru a "elibera" Capitala? Rusii au sosit în Bucureşti pe 28 august. Eu am avut "onoarea" să-i primesc, pentru că n-a vrut nimeni altcineva! S-au temut! Trebuia să-i primească primarul provizoriu al Capitalei, Dombrovschi. El însă a spus: "Eu nu mă duc. că pun âstia mâna pe mine!" Eram secretar general al Consiliului de Miniştri si m-am dus eu, împreună cu fiica lui Dombrovschi, Nina, care stia ruseste. Cunoscând deja apetitul ruşilor pentru maşini frumoase, ne-am dus cu o maşină mai prăpădită si i-am aşteptat acolo, la marginea Colentinei. Au apărut rusii! Când i-am văzut mi-am zis: Astia-s biruitorii Wermachtului? ! Era o căruţă, la care erau înhămaţi un cal si o vacă!!! Penibilă intrare! In fine. a apărut unul, care era cam cherchelit si nu făcea figură de general, dar totuşi era general, cel care comanda coloana! I-am asigurat că sunt bine primiţi, că nu vor avea probleme! Ei n-au tras nici un foc de armă nici în Bucureşti si nici altundeva, pentru că nemţii erau luaţi prizonieri de armata noastră. Dar aceasta nu i-a împiedicat să dea un comunicat a doua zi ca "după lupte crâncene, glorioasa armată sovietică a eliberat Bucurestiul"! A fost un singur mort la ocuparea Bucurestiului un sublocotenent care s-a îmbătat si s-a împuşcat din greşeală. A fost îngropat cu onoruri in piaţa publică din Crângasi!

Cum îl apreciaţi pe mareşalul Antonescu?

Antonescu era singurul sef al unui stat ocupat de nemţi, care beneficia de un respect deosebit din partea lui Hitler. I-au făcut o impresie deosebită si fermitatea lui Antonescu si faptul ca a avut curaj să-i spună de prostia arbitrajului de la Viena si să-i ceară de fiecare dată să revină asupra lui! El a fost un Ilustru general, poate a fost cel mai mare general pe care l-a avut România si un bun patriot dar era lipsit total de judecată politică! El nu putea concepe ca nu este permis ca România să stea la discreţia onoarei lui militare, că interesele permanentei româneşti sunt mai mari decât cinstea lui de general!