Joi, 25 aprilie, Grupul pentru Dialog Social şi revista 22 au organizat dezbaterea cu tema Separaţia puterilor şi regimul politic în viitoarea Constituţie, moderată de Ioan Stanomir. La dezbatere au participat reprezentanţi ai mediului academic, ai partidelor politice, ai organizaţiilor nonguvernamentale şi ai mass-media. Publicăm în continuare extrase din această dezbatere.

Din păcate, discuţia privind Constituţia Ro­mâniei este absentă. Forumul Cons­ti­tu­ţional care s-a născut la iniţiativa puterii actuale este o formă fără fond, o instituţie în căutarea propriei sale misiuni. S-ar pu­tea ca România să aibă o nouă Constituţie, iar această nouă Constituţie să nu fi trecut nici prin filtrul unei dezbateri publice, nici prin filtrul unui examen intelectual. Lip­sesc elementele care definesc dez­ba­te­rile într-o societate democratică occi­den­tală. Nu avem, în primul rând, o ex­per­ti­ză, nu avem măcar un raport pe baza că­ruia să se discute, nu avem o cutie de re­zo­nanţă care să permită exprimarea vocilor publice în mod autentic. Ceea ce se adună sunt opinii excentrice, care aruncă în de­rizoriu o întreagă dezbatere – nu cred că opiniile cetăţenilor privitoare la Cons­ti­tu­ţie se rezumă la elucubraţiile care sunt po­pu­larizate de un anumit tip de televiziune în prime-time. În fine, poate cel mai im­por­tant, lipseşte o viziune pe termen mediu şi lung privitor la ce înseamnă o Cons­ti­tu­ţie. Şi aici am să vă dau un exemplu oferit chiar de preşedintele Forumului Cons­ti­tu­ţional, care a mărturisit că, după părerea dom­niei sale, e necesar să se mai amen­de­ze o dată Constituţia în 2014, pentru a se putea pune de acord cu eventualele mu­ta­ţii privind suveranitatea intervenite la ni­velul UE. Dacă ştim cu certitudine că vom mai avea nevoie de o revizuire în 2014, fie nu facem nimic acum, fie ne rezervăm o perioadă în fiecare an în care ne ocupăm de revizuirea Constituţiei...

Instabilitate constituţională

TEODOR BACONSCHI

E un loc istoric bine cunoscut pentru noi faptul că am avut întotdeauna parte, ca naţiune modernă, începând cu Re­gu­la­men­tele Organice, de o cronică ins­ta­bi­li­tate constituţională. Cu alte cuvinte, în­săşi legea fundamentală, care aşază ins­ti­tuţiile majore în statul român, s-a schim­bat odată cu timpurile, brutal, de multe ori fără un mandat popular şi, în orice caz, bulversând la nesfârşit viaţa ins­ti­tu­ţională şi continuitatea ei, firească în alte părţi, astfel încât relaţia dintre români şi Constituţia lor este la fel de fracturată, de neclară, de frustrantă. N-am avut măcar do­uă generaţii succesive capabile să se fa­miliarizeze şi până la urmă să respecte cu adevărat textul fundamental, legea majoră pe care se sprijină contractul social, textul care te face să fii membru al societăţii că­reia îi aparţii. Aşa stând lucrurile, nu ne va mira excesiv nici suita de ajustări prin care a trecut Constituţia postcomunistă a Ro­mâniei - e deja un element de conş­ti­inţă publică faptul că şi precedentele trans­formări ale textului constituţional nu au rezultat nici din munca unei comisii de cons­tituţionalişti reputaţi, nici dintr-o dezbatere publică autentică, ci mai de­gra­bă din bunul plac al unor grupuri politice care au actualizat textul în netransparenţă şi egoism politic, astfel încât diverse figuri de prim-plan să poată beneficia de o aco­perire constituţională în acţiunea lor vi­i­toare. Suntem şi astăzi în aceeaşi situaţie. Fo­rumul Constituţional este cel mult o glu­mă proastă, la fel ca prezenţa unui Becali în Comisia juridică a Camerei De­pu­taţilor. Deşi avem constituţionalişti de for­ţă, ei nu vor fi probabil consultaţi, nu se vor face nici comparaţii europene, nu va fi mobilizată nici expertiza pe care o de­ţine Comisia de la Veneţia. Cât despre dez­baterea publică propriu-zisă, ea este deja, cum bine s-a remarcat, marcată de de­rizoriu şi giumbuşlucuri jenante.

Puteri separate, dar egale

SEVER VOINESCU

Vrem, nu vrem, există în textul cons­ti­tu­ţional menţionarea numelui lui Dum­ne­zeu, pentru că este precizat textul ju­ră­mân­tului pe care, de pildă, preşedintele îl depune şi acolo se vorbeşte despre asta. Pre­zenţa elementului religios în textele ju­rămintelor e un lucru cu mult mai im­por­tant decât ne pare. Nouă ne pare o for­ma­litate astăzi, dar, în fine, asta mărturiseşte ceva despre sursa reală a jurământului: pâ­nă la urmă, este un pact între cel care îl de­pune şi cel care îl ascultă, dar acel pact este garantat de ceva suprem, superior. Nu văd nimic rău în a menţiona, cum spu­nea d-l Baconschi, elemente legate de tra­diţia iudeo-creştină, deşi nu-mi dau sea­ma exact pe unde, deoarece Constituţia noas­­tră nu are un preambul. În textele cons­ti­tu­ţionale, acesta e foarte important, pen­tru că e o bază de lucru şi pentru le­giu­i­tori, dar mai ales pentru controlul cons­ti­tuţionalităţii. De foarte multe ori afli prin­cipiile, direcţia, valorile funda­mentale ca­re articulează instituţiile din Constituţie ci­tind atent preambulul. De pildă, în tra­diţia constituţională ame­ri­ca­nă, al cărei admirator entuziast sunt, tex­tul Cons­ti­tu­ţiei este cel puţin la fel de fo­losit precum textul Declaraţiei pentru In­dependenţă, nu numai în practica politică, dar în prac­tica controlului constituţional la Curtea Su­premă. Există în America foar­te mulţi constituţionalişti, profesori de drept care spun că, din punct de vedere cons­ti­tu­ţio­nal, Declaraţia pentru Inde­pen­denţă tre­bu­ie pusă pe aceeaşi treaptă cu Constituţia.

Regim prezidenţial sau parlamentar?

CRISTIAN PREDA

Vom avea o schimbare a Constituţiei care va conduce la o schimbare de regim sau va fi doar o modificare a Constituţiei? Cons­tituţia din 1952, în cei 12 ani de exis­tenţă, a fost revizuită de 11 ori. La fel, Cons­ti­tuţia din 1965, care a durat ceva mai mult, până la căderea lui Ceauşescu, a fost revizuită de 10 ori. Cu alte cuvinte, exis­tă inclusiv în tradiţa noastră şi tradiţia şcolii care i-a format pe majoritatea poli­ticie­nilor care gândesc acum modificarea Cons­tituţiei posibilitatea de a schimba Cons­ti­tuţia fără a schimba regimul, pentru că e clar, nici revizuirile Constituţiei din ’52, nici ale celei din ’65 n-au modificat re­gi­mul. A fost o modificare interesantă în ’74, când s-a inventat funcţia de preşedinte al României, dar natura regimului n-a fost schimbată. Cum ştiţi, atunci preşedintele era ales de Marea Adunare Naţională, s-a în­tâmplat asta cu Ceauşescu. Problema interesantă care cred că ar merita dis­cu­tată de elitele noastre politice ar fi: vrem în acest moment o schimbare de regim? Pericolul să ajungem într-o situaţie de schimbare foarte superficială, de schim­bare de dragul schimbării, care nu pro­du­ce o modificare a regimului, e foarte ma­re. Aşa cum e foarte mare şi pericolul unui blocaj. Dau un exemplu: dacă, de pildă, nu se organizează un alt referendum înainte de modificarea Constituţiei pe te­ma monocameral versus bicameral şi dacă răspunsul la un asemenea referendum va fi bicameral, atunci cei care pregătesc în acest moment revizuirea trebuie să ştie că trebuie să introducă în proiectul pe care îl vor prezenta trecerea de la bicameralism la monocameralism, pentru că există deja un precedent, decizia Curţii Cons­titu­ţio­nale, care spune că trebuie ţinut seama de referendumul din 2009. Altfel spus, dacă USL nu introduce în acest moment tre­cerea de la bicameralism la mono­ca­me­ralism, proiectul va pica evident la Curtea Constituţională, pentru că există deja o decizie care ne spune că trebuie ţinut sea­ma de 2009. Dacă USL decide acum să facă un alt referendum pe tema mono­ca­meralism/bicameralism şi iese invers, atunci pot merge mai departe cu un proiect de Constituţie care să cuprindă schimbarea actualei structuri a Legislativului.