Multumim   Domnului  Herlea pantru  materialele transmise  si  fotografiile  aferente .

Tinerețe

Alexandru Ion Herlea a crescut într-o familie transilvană prezentă de mai multe generații în viața religioasă, culturală și politică a țării[1]. Tatăl său, Alexandru Herlea, profesor universitar de drept civil, membru al PNȚ, a fost arestat în 1949 și condamnat politic, în două procese, la 25 de ani de muncă silnică; mama sa, Silvia Herlea, profesoară de filosofie, este dată afară din învățământ și trimisă la „munca de jos”, familia fiind atunci „evacuată” din locuința sa[2]. Astfel, din copilărie, Alexandru Ion Herlea cunoaște din plin „binefacerile” regimului comunist : teroarea, sărăcia, lipsurile. Rezistând, ca mulți alții, acestor vicisitudini, reușește să parcurgă cu succes, la Brașov, etapele școlare și ale învățământului superior : școala elementară în limba germană „Honterus”, liceul „Unirea” și „Institutul Politehnic” unde, în 1965 obține diploma de inginer (Facultatea de Mecanică - secția Automobile și Tractoare). Terminând cu medie mare, este repartizat în București, la întreprinderea „IRGU”, unde lucrează timp de doi ani ca inginer. După absolvirea cursurilor de pedagogie ale „Institutului Politehnic București”, devine profesor de cultură tehnică la „Grupul școlar 23 August” (actualmente „Dimitrie Leonida”). Se căsătorește în 1971 și un an mai târziu se refugiază în Franța. Vorbește curent germana, engleza și franceza.

Activitate politică

Alexandru Ion Herlea a desfășurat în paralel și o activitate politică, înainte de 1989 fusese membru PNȚ în exil și vice-președinte al filialei Franța a „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi” („UMRL”). Din 1990, a devenit membru al conducerii PNȚCD și între 1990 și 1994 președinte al „Acțiunii pentru Democrație în România” (Action pour la Démocratie en Roumanie-„ADER”), filiala PNȚCD–Franța. În această ultimă calitate a organizat, în februarie 1990, prima vizită în străinătate, la Paris, a președintelui PNȚCD Corneliu Coposu.

Între 11 decembrie 1996 și 22 decembrie 1999 a fost Ministrul Integrării Europene în Guvernul României. În această calitate a jucat un rol însemnat în deschiderea negocierilor de aderare a României cu Uniunea Europeană, hotărâre luată la Helsinki, în 10 decembrie 1999[7]. A fost ulterior ambasador, șef al Misiunii României pe lângă UE (2000-2001). În 1998 a fost ales vice-președinte al "Internaționalei Democrat-Creștine" ("IDC") și reales în 2000[8]. Între 2002 și 2009 a fost membru al Comitetului Executiv al "IDC", responsabil cu țările din Europa centrală și de est. În 2009 a demisionat din poziția de vice-președinte PNȚCD, rămînînd simplu membru al partidului.