Corneliu Coposu Fan Page

Confesiuni

Înapoi la 2024

Confesiunile elitei comuniste. România 1944-1965: Rivalități, represiuni, crime… Arhiva Alexandru Șiperco, Vol. IV

  • Autor: Andrei Șiperco (editor)
  • Colecția Documente
  • I.N.S.T., 2019
  • 17 x 24; 486 p.
  • ISBN 973-7861-87-6, 978-973-7861-87-0
  • Volum apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
  • Preț: 30 lei

„În acest al patrulea volum din seria „Confesiunile elitei comuniste… Arhiva Alexandru Șiperco”, sunt publicate relatările a 17 persoane, dintre care voi puncta doar pe cele mai substanțiale, din punctul de vedere al dimensiunii textelor și al informațiilor furnizate.

Adriana Moscuna își amintește despre perioada ilegalității și despre activitatea desfășurată în cadrul secției speciale de informare a partidului, la nivelul C.C. și al județenelor de partid, oferind amănunte și în ce privește soarta celui care i-a fost soț, Laurian Zamfir Vianu, o perioadă director general al D.S.P. și, ulterior, șef al Direcției de Control al Străinilor și Pașapoartelor, epurat și întemnițat în vara anului 1952. Referitor la munca cadrelor, Adriana Moscuna declară: „Era la fel ca în URSS – noi copiam. Munca secțiilor de cadre a fost o născocire machiavelică, de o ipocrizie îngrozitoare. Dacă oamenii ar fi «Oameni», ar fi bine. Dar au lucrat tot felul de oameni: șireți, carieriști, intriganți, resentimentari. (…) În afara greșelilor de securitate propriu-zise, s-au făcut și [de către] secțiile de cadre. Lucrurile au mers în degringoladă. Cât erau în cadre membri de partid, cu oameni vechi (deși cu greșelile noastre sectare) și în ministerele controlate de noi, mai existau un gir și garanții. Curând s-a dat frâu liber și au fost băgați oameni de tot felul, inculți și agramați, incapabili în altă parte, «cu simț de clasă», puștani sau troglodiți care judecau viața altora. Ăștia au făcut așa. Peste tot, în toate instituțiile și ministerele – referate formale, și pe baza lor făceai referat și omul era promovat sau răsturnat. A fost o mișcare diabolică – a pune omul nu în fața unui colectiv, ci a unui om care hotăra! De aceea s-au făcut greșeli cumplite”.

Aurel Munteanu relatează despre operațiunea de deportare a locuitorilor din apropierea frontierei cu Iugoslavia, din zilele de 17 și 18 iunie 1951, iar Nicolae Munteanu vorbește despre arestarea lui Max Bănuș și execuția lui Ion Antonescu, la care a asistat în calitate de jurnalist la „România Liberă”.

Nicolae Gurgu Munteanu confirmă, în mărturia sa, că Ion Șulea, fost ilegalist, comisar-șef la Prefectura Poliției Capitalei, a fost ucis, la manifestația din 8 noiembrie 1945, de către gloanțe trase dinspre sediul Confederației Generale a Muncii, pe când era evacuat, rănit, culcat pe targă: „A simțit ca un fel de vânt pe față, a auzit o rafală de automat venind dinspre sediul Confederației și l-a văzut pe Șulea zguduit și murind pe loc, ciuruit de gloanțe. Nu s-a mai făcut autopsia, nici constatare, nimic. A fost categoric ucis de focurile trase dinspre Confederație, dar absolut fără nici un motiv. Era acalmie, grupuri care manifestau pașnic. Era un asasinat cu sânge rece împotriva celor de pe stradă. Poate că s-a tras și direct în Șulea, crezându-se că e un manist rănit”.

Ana Naum, fosta soție a lui Belu Zilber, își amintește, în principal, despre perioada ilegalității și a detenției politice, inclusiv luptele fracționiste desfășurate în universul carceral, iar relatările lui Serghei Nicolau privesc aspecte din activitatea sa în fruntea S.S.I., în perioada 1947 – 1951. Nicolau povestește în mai multe rânduri despre conflictele avute cu consilierii sovietici, evocă relațiile sale cu Emil Bodnăraș și Gheorghiu-Dej, amintește de asasinarea lui Florin Becescu „Georgescu”, fost șef al Secției de Contraspionaj din cadrul S.S.I., subliniază relațiile deseori încordate pe care le-a avut cu Alexandru Nicolschi, relatează despre pactul cu legionarii, despre activitatea desfășurată de unii dintre subordonații săi: Piotr Goncearuc (Petre Petrescu), Mircea Țigoiu și Gheorghe Filipescu, dar și despre dizolvarea S.S.I. Serghei Nicolau susține că „Operațiunea Tămădău” ar fi avut loc fără știința sovieticilor, și afirmă că el ar fi atras atenția cu privire la Mihai Pacepa, în scris, la sfârșitul anilor ’50 – începutul anilor ’60, lui Vasile Patilineț, și verbal, în 1971, lui Emil Bodnăraș, dar avertismentele sale nu au fost luate în seamă.

Alexandru Nicolschi a abordat succint mai multe subiecte, printre care: uciderea fostului comandant al Doftanei, Eugen Savinescu („Balauru”), de către Mihai Patriciu, după ce Alexandru Moghioroș l-a însărcinat pe Nicolschi cu găsirea acestuia; „râca permanentă” care exista între Corpul Detectivilor și S.S.I., care „nu era controlat, legal, de nimeni”. „Puteau face orice, comiteau ilegalități atroce, torturau, băteau, răpeau oamenii etc.”; pactul încheiat cu legionarii, prin care comuniștii „au scăpat de opoziția lor și de o adevărată gherilă pe care o puteau declanșa în munți, în orașe, care ar fi dus la intervenția sovietică militară”. Nicolschi susține că, încă din 1945, „am reușit destul de repede să avem agentură în conducerea partidelor istorice, chiar în conducerea lor supremă”. „Am avut oamenii noștri și în Consiliul Dirigent, printre ardeleni (nu era Coposu, nu Emil Hațieganu), dar Mihail Popovici da, și oamenii în jurul lui. Penescu a colaborat, de asemenea, voluntar, deși nu era direct agentul nostru. Ne informa ce se intenționează.” Petre Pandrea relatează, printre multe altele, despre unele dintre procesele la care a fost avocat al comuniștilor, despre cumnatul său, Lucrețiu Pătrășcanu, și ajutoarele materiale și financiare pe care i le-a acordat acestuia de-a lungul timpului, și, nu în ultimul rând, evocă episoade din perioadele în care a fost deținut în închisorile comuniste. În una din cele două scrisori adresate lui Alexandru Șiperco, în epocă redactor-șef la Editura Politică, Pandrea amintește și de încercările dramatice prin care a trecut el personal, dar și familia sa lărgită: „Nepoții mei au suferit imens din cauza [celor întâmplate] lui Lucrețiu. Au fost dați afară din magistratură pe chestie de rubedenie. Pe mine m-au anchetat din 1948 până în 1964, ca să le declar scris că Lucrețiu a fost un agent și un necinstit. De mine nu s-au îndoit o clipită. Cereau o mică declarație scrisă. L-au omorât și fără declarația mea, iar eu am luat riscul a zece ani de pușcărie din cauza unor proști necinstiți, care se încăierau pentru ciolane”. (Andrei Șiperco)

sursa: totalitarism.ro

Articol citit de 142 ori.

Alte articole