Corneliu Coposu Fan Page

Puteau să facă seniorii revoluţie? - Adrian Bucurescu - România Liberă

Înapoi la PNȚCD

Ion Diaconescu

Ion Diaconescu a implinit anul acesta, la 25 august, 90 de ani. S-a nascut la Botesti, judetul Arges. A absolvit Institutul Politehnic din Bucuresti, Facultatea de Electomecanica, devenind inginer. In anul 1936 s-a inscris in Partidul National Taranesc (PNT), iar intre anii 1944 si 1974 a fost membru al Biroului Central al Tineretului PNT. Pentru convingerile si activitatea lui politica autoritatile comuniste l-au persecutat cumplit, astfel ca, intre anii 1947 si 1964, Ion Diaconescu a fost detinut politic in cele mai odioase penitenciare. In zilele Revolutiei din Decembrie 1989 a devenit prim-vicepresedintele PNT, iar intre 1986 si 2000 a fost presedintele PNT, devenit Partidul National Taranesc - Crestin Democrat (PNTCD). In 1990-1992 a fost deputat PNTCD, din septembrie fiind liderul Grupului parlamentar al PNTCD. Din decembrie 2000 este presedintele onorific al PNTCD.

Gratie prestigiului sau deosebit, ca om politic, precum si aniversarii din acest decembrie, l-am rugat sa le impartaseasca si cititorilor nostri cateva amintiri legate de controversata Revolutie din 1989.

Vasile Milea, membru al PNT?

- Domnule Diaconescu, ati fost si sunteti unul dintre membrii marcanti ai PNTCD, ati platit dureros de mult pentru convingerile dvs. politice. Ati reinviat partidul condus candva de Iuliu Maniu si Ion Mihalache, si ati fost prieten bun cu alt lider carismatic al PNTCD, Corneliu Coposu. PNT s-a remarcat chiar in zilele Revolutiei din Decembrie 1989. Care a fost, concret, contextul reinvierii PNT atunci?
- In 1989, data fiind situatia din tarile socialiste, ne intalneam in fiecare zi, cativa membri ai PNT, si ne intrebam: "Noi ce facem?" Intre altii, eu m-am intalnit si cu Gheorghe Purnichescu, coleg cu mine la liceul Mihai Viteazul din Bucuresti, si coleg de puscarie. Ne-am intalnit pe la mine si pe la altii. I-am spus, ma, ce se intampla? Noi ce facem? Au inceput sa miste. El imi vinde un secret: "Eu am legatura si prietenie veche cu generalul Vasile Milea. In 1989, Milea era ministrul Apararii Nationale. Milea era tot din Muscel, de unde era si Gheorghita Purnichescu. si Vasile Milea, la venirea comunistilor, abia terminase liceul, si tinea legatura cu echipa lui Arsenescu, care lupta in Muntii Muscelului. si Milea era student, si-i ducea ajutoare de la Purnichescu lui Arsenescu.

- Comunistii nu cunosteau trecutul lui Milea? Mai ales in armata, unde erai verificat la sange. Fiecare unitate militara avea cel putin un ofiter de contrainformatii.
- Eu va spun ce mi-a spus Purnichescu, care il cunostea de atunci, de cand Milea era student. Ce mi-a spus se confirma. Cand am reluat noi documentele vechi ale partidului, am gasit pentru o comuna, nu mai stiu acum cum se cheama, langa Campulung, la organizatia de tineret a PNT, pe Vasile Milea. Era in tineretul taranist de atunci. Asta mi-au spus-o si altii, ca am mai verificat. Deci pe Milea l-au lasat aia in pace, a intrat in armata, a ajuns ofiter, apoi general. si i-am zis lui Purnichescu: "Gheorghita, ia legatura cu el! E un lucru extraordinar, el are armata in mana, poate facem ceva. La cateva zile a aparut Revolutia. L-am cautat pe Milea atunci, dar nu l-am gasit. Dar pe urma am aflat toate chestiile acelea, cand am ajuns la Bucuresti, ca Milea "a tradat", ca Milea s-a-mpuscat s.a., care confirmau trecutul lui Vasile Milea. Asa am reconstituit eu. Milea a refuzat sa dea ordin armatei sa traga. Inseamna ca a fost cinstit. Deci, Milea era legat sufleteste de noi, de taranisti, de luptatorii din munti.

"A sosit Timisoara la Bucuresti"

- Ce-ati facut pe 21 decembrie?
- Mi-aduc aminte ca am fost la Corneliu Coposu, de dimineata. Am discutat ce sa facem. Treceam in revista toate posibilitatile, dar ce sa facem noi, niste batrani, toti trecuti de 70 de ani? Aici trebuiau oameni mai tineri, cu posibilitati, care sa aiba legatura cu armata. Plecand de la Coposu, am vazut cum veneau coloanele de muncitori la mitingul care urma sa aiba loc in Piata Palatului. Cand i-am vazut, am ramas nauc de uimire. Pai, se daduse un comunicat, era stare de urgenta, nu era voie sa umble trei persoane in grup. si ei erau in coloane! Mi-aduc aminte ca am discutat si noi, cand ne intalneam la Corneliu Coposu, ca trebuie sa se provoace un incident, ceva galagie sau chiar niste focuri, asa sa porneasca o revolutie la noi.
- si exact asa s-a intamplat!

- Asa s-a intamplat. M-am uitat la muncitorii aceia, niciunul nu se ducea cu voie buna la mitingul ala. M-am dus acasa si m-am uitat la televizor, sa vad ce se intampla. si vazand la televizor ce s-a intamplat atunci, cand s-a intrerupt si transmisiunea, ma pomenesc cu un telefon de la o nepoata, care era studenta: "Nene Nelule, Revolutia, e Revolutie, Timisoara-i la Bucuresti, a sosit Timisoara la Bucuresti. Gata, sus, ura!" "Mai, zic, cum?" "E Revolutie, gata!" Blocul unde ma mutasera pe mine era cu ofiteri si subofiteri de Securitate.
- Erati, cum s-ar spune, chiar in barlogul lupilor.
- Da. Mai erau si cateva apartamente completate cu civili. Ni le inchiriasera noua. Ii vad pe aia consemnati, agitati. Am vazut ca le era frica. Am stat si m-am gandit ce sa fac atunci. Acolo, unde stateam eu, nu era tramvai. In sfarsit, a doua zi, dimineata, la prima ora, am plecat in centru. Aveam intalnire la Coposu acasa.

Pe un tramvai scria "Jos comunismul"

Pe drum, am vazut ca tramvaiele nu mergeau. Dar tot am vazut un tramvai venind dinspre oras, fara niciun calator, si pe el scria mare, cu pacura, nu stiu precis cu ce: "Jos Ceausescu! Jos tiranul! Jos comunismul!" M-am inchinat si am zis: "Doamne, m-ai adus s-o vad si p-asta!" Am sosit in centru. Ne-am strans cativa acolo. Unii care erau mai zdraveni, mai tineri, s-au dus in strada, la Revolutie. Corneliu Coposu a vrut sa incerce, sa miscam primii, sa reinvie numele partidului. Coposu s-a dus cu Ionel Lup. Au avut ideea sa se duca la Casa Scanteii, sa incerce sa dea un comunicat in numele partidului. Nu au putut sa ajunga. Au ajuns la Ministerul de Interne si au vrut sa intre, sa ceara autorizatie pentru comunicat. Nu i-a primit nimeni, i-au dat afara. Mi-au spus ca acolo, la usa, la un moment dat cel mai mare era Petre Roman. si cand a spus Corneliu "Sunt Corneliu Coposu", Petre Roman a intrebat: "Cine mai e si asta? N-am auzit de el". si l-au dat afara pe Corneliu Coposu. Erau cordoane, nu stiam pe unde sa trecem. Am avut si eu o idee. M-am dus pe Brezoianu, unde fusese sediul "Universului", iar atunci, in 1989, era sediul ziarului "Informatia Bucurestiului". Coposu avea o masina de scris rudimentara, si batuse un text la ea. I-am rugat pe cei de acolo sa-l publice in "Informatia Bucurestiului". Nu era nici o paza acolo si am putut sa intru. Am ajuns la un gazetar tanar. Cand am inceput sa-i vorbesc de Maniu, de Mihalache si de altii, m-a intrebat: "Cine-s astia?" Nu auzise de ei! Asta pentru ca, de vreo zece ani, comunistii nu mai pomeneau de ei, nici macar ca "dusmani", si generatiile mai tinere nu auzisera de ei. "Domnule, mi-a zis gazetarul acela tanar, stati sa chem pe cineva mai in varsta, care i-a apucat!" si-a chemat pe unul, om ca la vreo 60 de ani, care cunostea tot ce se intamplase. S-a uitat el pe comunicat, zice da, nu am nimic impotriva, dar nu se scrie nimic fara autorizatia tovarasului Silviu Brucan. "Pai, unde e asta?" Zice: "La Casa Scanteii". El era cenzorul, el aproba toate acestea. Ce sa fac? Am iesit. Dar toate aceste treburi se intamplau pe 22 decembrie.

"Trageau, dar pareau sa se distreze" si am iesit de la ei. Cand am iesit, eram aici, pe Brezoianu, s-a auzit o rapaiala de mitraliera. Am fugit si am intrat intr-un gang. Trageau, dar parea ca se distrau. Cate unul statea in balcon, sta, si daca-i vedea pe unii, nu tragea musai ca sa-i omoare. Tragea asa, ca sa-i vada pe oamenii din strada cum fug speriati. Ceva de genul acesta.

- Ati reusit, totusi, sa reinviati PNT chiar in acele zile. Dar cum?
- In sfarsit, am ajuns pana la urma acasa la Corneliu Coposu. Au venit si ceilalti. Nici ei nu facusera nimic. A mai durat inca o zi pana ce sa reusim. Nu puteam sa-l dam in conditiile de aici. Dar, in ziua urmatoare, am aparut cu comunicatul la radio "Europa libera".
- Cum ati facut?
- Bani Ghica, asa-i spun toti prietenii lui serban Ghica, avea baiatul stabilit in strainatate, undeva, prin Germania. si, bineinteles, pastrasera legaturile. I-am telefonat baiatului lui Bani Ghica, si i-am dictat comunicatul cu PNT. si baiatul lui a dat comunicatul la "Europa libera". Asa am reusit sa ne facem cunoscuta participarea noastra la viata politica din Romania. Apoi au venit toate celelalte, care sunt destul de cunoscute. Ele fac parte din istoria recenta a Romaniei.

Adrian Bucurescu - România Liberă - 21 decembrie 2007

Articol citit de 4630 ori.

Alte articole