Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
Master – Construcţie Politică şi Management Electoral
Sociologia Tranziţiei

Tranziţia prin care trece creştin-democraţia după 1989 şi pană-n zilele noastre

Victor Lucian IONESCU
Anul I, Sem II

Evolutia crestin-democratiei in Romania a fost una atipica celorlalte partide de aceiasi sorginte din alte tari din Europa dar tipica pentru tarile din Europa de Sud Est, unde abia dupa 1989, a putut sa incepana perioada de dezvoltare si tranzitie a partidelor de sorginte crestin-democrata.

Dupa caderea regimului comunist in decembrie 1989, PNTCD este primul partid politic care se inscrie la Tribunalul Municipiului Bucuresti, evident daca exceptam Frontul Salarii Nationale, care este si exponentul Revolutiei sau loviturii de stat din 89’.

Partid care isi alatura fostei denumiri de Partid National Taranesc si Crestin Democrat dupa 89’ si se inscrie pe esicherul politic la centru dreapta, ( desi pana la scoaterea lui in afara legii de comunisti era un partid de stanga, aparand drepturile taranilor in special, dar si a altor categorii).

Perioada imediat urmatoare inseamna pentru crestin-democratia din Romania inscrierea in opozitie fata de conducerea instaurata imediat dupa 1989 si atacarea acesteia prin mijloace democratice precum marsuri de protest, meetinguri, etc. Din punct de vedere electoral crestin-democratia nu se baza asa cum in alte tari se baza pe voturile credinciosilor ( in mare majoritate catolici si protestanti ), ci pe putinele voturi ale celor care suferise in inchisarile comuniste, voturile romanilor plecati in strainatate din cauza persecutiilor politice precum si pe voturile a unei parti din “intelectualii” vremii.

In acest context se remarca un “pastor” si anume Corneliu Coposu, care isi conduce partidul spre ce urma mai tarziu si ( poate numai jertfa lui ) va putea sa ii aduca partidul pe culmile cele mai inalte ale guvernarii tarii, dara pana atunci mai era mult.

In paralel incepe sa apara si sprijinul extern pentru PNTCD care era vizibil organizatiile crestin-democrate din Europa sprijina atat uman cat si financiar partidul frate din Romania.

Cu toate acestea la primele alegeri din 1990 din “duminica orbului” PNTCD inregistreaza un rezultat mai mul decat modest si anume 2,5% obtinand 12 mandate la Camera Deputatilor si 1 senator. Cu toate ca avea un program politic cu linii directoare precum : apararea proprietatatii, lupta anticomunista, dezvoltarea comunitatilor locale pe baza subsidiaritatii, etc, nu resuseste sa capteze electorat decat probabail cel amintit mai sus, care era ceva mai scolit, asta si cu “ajutorul” puterii de atunci care blama PNTCD si pe liderul sau Corneliu Coposu prin diferite mijloace specifice regimului comunist.

In acest context nu degeaba Corneliu Coposu a fost si va ramane in istoria Romania ca daca nu cel mai important printre cei mai importanti oameni politici ai tarii. La sfarsitul anului 1991 “seniorul” isi da seama ca, conducerea de atunci nu putea fi inlaturata decat cu o forta cel putin egala politic si pune bazele Conventiei Democrate, care mai tarziu va deveni Conventia Democrata din Romania – CDR.

In acest context tot mai multe forte politice si civice democrate i se alatura, iar in februarie 1992 la alegerile locale si cu un program politic modificat si aplecat catre nevevoile comunitatii, CDR castiga in majoritatea oraselor mari si in Bucuresti. Trebuie spus ca inca dupa Revolutie, electoratul PNTCD si mai tarziu al CDR era situat in mediul urban in marile orase si mai putin in mediul rural.

Alegerile Parlamentare si Prezidentiale din septembrie 1992, urmau sa scoata inca odata neputinta CDR ( asta si datorita faptului ca unele partide parasesc CDR, datorita faptului ca, candidatul CDR la Presedentia Romaniei era pe atunci cvasi necunoscutul profesor Emil Constantinescu si nu in ultimul rand mesajului politic al CDR care era orientat ca si in 1990 impotriva conducerii feseniste a tarii). In acest context CDR pierde alegerile dar castiga locuri importante in Parlament cu un procent de circa 47% si se vedea la “rasarit” “opera”, lui Cornelu Coposu, care la urmatoarele alegeri urma sa castige alegerile.

In paralel incepand chiar imediat dupa 1990, dar vizibil incepand cu sfarsitul lui 91’ fortele care conduceau Romania in frunte cu Ion Iliescu incep sa piarda multi votanti si datorita schismei dintre Petre Roman si Ion Iliescu dar si datorita lipsei reformelor si a nivelului de trai al populatiei care incepuse sa scada.

In toata ceasta perioada de dupa 1992 Conventia Democrata din Romania si putem spune principalul partid care o alcatuia PNTCD devine principala forta de opozitie, insa anul 1995 urma sa aduca si jertfa, Corneliu Coposu deceda neapucand sa isi vada visul cu ochii acela ca CDR sa castige alegerile.

Asa dar crestin-democratia din Romania in starea eii de subdezvoltare pierdea principalul artizan al sau care ii pusese bazele si pe care o adusese in prim planul politicii romanesti.

In acest context dupa moartea lui Corneliu Coposu forurile de conducere ale PNTCD convoaca Congresul partidului si este ales ca Presedinte Ion Diaconescu unul dintre cei care suferise in puscariile comuniste alaturi de Corneliu Coposu.

Totodata mai putem spune ca unul din factorii negativi ai acestei perioade de dezvoltare a crestin-democratiei, este faptul ca PNTCD era privit ca un partid octogenar, avand in conducere numai persoane in varsta, unul dintre criteriile de selectie al acestora fiind si anii petrecuti in puscarie dar si varsta, ( criterii neoficiale, dar care nu dadeau sansa persoanelor mai tinere din partid sa aceeada la forurile de conducere).

Alegerile locale, parlamentare si prezidentiale din 1996 urmau sa aduca dupa sase ani de la infiintarea CDR la putere prin principalul partid care o compunea PNTCD , si asa primul partid crestin-democrat din istoria Romaniei ajunge sa guverneze cei drept nu singur, ci alaturi de altele de sorginte liberala, etnica, si social-democrate.

Perioada dintre 1996 si 2000 urmau sa scoata in prim plan deficientele cu care s confrunta PNTCD dupa moartea lui Corneliu Coposu si anume: lipsa specialistilor in diferitele domenii, lipsa de unitate dintre membrii conducerii partidului, lipsa curajului de a lua decizii a acestora, dar si prin alte jocuri externe partidului, toate acestea conducand la sfarsitul tragic al PNTCD in 2000 pe care Iuliu Maniu il lasase cu limba de moarte lui Corneliu Coposu in inschisoare si anume “sa nu lasati partidul sa moara”, caci putem spune ca PNTCD dupa 2000 a intrat in “moarte clinica”.

A treia perioada de guvernare a PNTCD urma sa aiba si puncte forte si realizari dar si nerealizari, iar acestea din urma, echilibrand balanta in defavoarea PNTCD la alegrile din 2000, cand este socotit de catre populatie ca principal responsabil pentru guvernarea CDR. Parasit de aliatii traditionali, atacat din toate partile PNTCD iese din Parlament, cine stie pentru cat timp! Si crestin-democratia romaneasca intra in declin.

Incercarile de resuscitare a crestin-dmeocratiei dupa 2000 ( referindu-ma la PNTCD ), au esuat fie si datorita lipsei de experienta a celor care preluau conducerea fie si datorita intereselor din cadrul partidului ale diferitelor grupari.

Incepand insa cu 2000 putem spune ca plaja de partide de sorginte crestin-democrate sau populare se mareste si incep sa apara intr-o forma sau alta formatiuni politice majoritatea insa dintre ele desprinse, sau formate din membri din cadrul PNTCD si aici ar fi vorba de: PNDC, ANCD, AP, PPC, PPR, PNG, dar si partide care nu aveau legatura cu PNTCD ca: PP, PBND, URR, etc;

Toate acestea nereusind intro forma sau alta sa depaseasca pragul electoral in 2004 si sa intre in Parlament. Este de observat faptul ca in tot acest timp PNTCD a fost sustinut de crestin-democratii europeni cu resurse umane si financiare, desi acesta nu mai era in Parlament si nu mai juca pe prima scena politica romaneasca, iar procentele nu ii dadeau nici speranta ca va intra acolo.

Dandu-si seama ca numai uniti pot fi puternici liderii PNTCD incep cu anul 2005 sa reconstruiasca crestin-democratia, in jurul acestui partid, care desi a luat mai putine procente decat Partidul Noua Generatie – PNG, partid de orientare crestin-democrata . Reusind in aceasta perioada fuziunea cu URR si PBND, dar mai avand mult pana la a reprezenta un cuvant important de spus pe scena politica romaneasca si a ajunge la pragul electoral de 5% ( care fie vorba, tot de eii a fost ridicat in 2000 de la 3%).

Insa incepand cu anul 2005 apare un nou jucator politic important care se doreste a fi un partid popular si a intra in familia de partide politice europene crestin-democrate si anume este vorba de Partidul Democrat – PD.

Acesta fiind de fapt continuatorul de fapt si de drept al defunctului FSN, care trece de la familia social-democrata la cea populara. Insa pentru acestia tranzitia acum incepe avand o perioada de circa 4 ani pana sa convinga ca au scapat de metehnele trecutului si imbratiseaza valorile populare, pentru a fi membru cu drepturi depline in cadrul Partidului Popular European – PPE ( partid care reuneste partidele din Europa de orientare crestin-democrata, populare, conservatoare dar si unul social-democrat).

Insa situatia crestin-democratiei din Romania este pe departe clarificata, deoarece toate partidele ( atat cele member al PPE cat si cele care doresc a fi membre in viitor ) mai au de luptat cu tranzitia romaneasca si cu mentalitatea romanilor.

Diferenta dintre crestin-democratia romaneasca (reprezentata de oricare dintre partidele enuntate mai sus) si cea din restul Europei si aici ma refer la Europa Occidentala, la leaganul crestin-democratiei, este una foarte mare iar perioada de tranzitie este una grea si lunga. Daca privim din punctul de vedere al sprijinului pe care crestin-democratia europeana la avut din partea credinciosilor catolici si protestanti, putem afirma cu tarie ca in Romnaia nu se va intampla acest lucru, Biserica romaneasca neamestecandu-se in politica cel putin declarativ.

Aceasta din urma avand mai degraba un rol de sprijinire a persoanelor neajutorate si totodata convenindui rolul de a fi asistata de stat in continuare prin diverse mijloace ale celor aflati vremelnic la guvernare.

Ca o concluzie putem spune ca probabil singura sansa a partidelor crestin-democrate si a gruparilor din cadrul acestor partide, este aceea de a se uni intr-o coalitie si a participa pe liste comune la urmatoarele alegeri, pentru ca fiecare dintre aceste partide mai mult sau mai putin au si oameni de valoare.

Desi putin probabil, sa credem acest lucru, dar probabil pentru eii ar fi un test de maturitate si profesionalism politic dar si trecerea “examenului” dat de catre crestin-democratii europeni partidelor surori din Romania.

BIBLIOGRAFIE

1. Bulai Alfred, Mecanisme electorale ale societatii romanesti, Paideia, Bucuresti,1999
2. Culegere de texte, Pe acelaşi drum Doctrina Creştin Democrată Românească, Tritonic, Bucureşti, 2000
3. Coposu Corneliu, Semnele Timpului, Editura de Vest, Timisoara, 1997
4. Durand Jean-Dominique, Europa Democraţiei Creştine, Institutul European, Iaşi, 2004
5. Institutul pentru strategie şi analiză politică Iuliu Maniu, Corneliu Coposu în faţa istoriei, repere din gândirea politică a lui Corneliu Coposu, Metropol, 1999
6. Pasti Vladimir, Romania in Tranzitie - Caderea in viitor , Nemira, Bucuresti,1995
7. Scurt Istoric, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Gândirea Românească, Bucureşti, 1994
8. Seiler S. Daniel, Partidele Politice din Europa, Institutul European, Iaşi 1999
9. Stan Stoica, Dicţionarul Partidelor Politice din România 1989-2004, Meronia, Bucureşti, 2004