DEZBATERI PARLAMENTARE
Intervenţii ale deputaţilor:
1.37 Constantin Traian Igaş - declaraţie politică intitulată "Cât de bine îl cunoaştem pe Corneliu Coposu?"
Intervenţie consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă
Domnul Constantin Traian Igaş:
"Cât de bine îl cunoaştem pe Corneliu Coposu?"
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Pentru cei mai mulţi, ziua de 11 noiembrie nu se deosebeşte cu nimic altceva faţă de celelalte zile calendaristice. Pentru unii dintre noi, această zi reprezintă însă, începând cu anul 1995, ziua tristă în care s-a stins din viaţă un om de o valoare incontestabilă. Dar mai există şi o altă categorie care, în această zi de 11 noiembrie, golesc un pahar de şampanie, sărbătorind în acest fel ziua în care "au scăpat" de umbra ce-i urmărea neîncetat.
Pentru mine, ca tânăr politician, ca orice alt cetăţean al acestei ţări, ziua de 11 noiembrie este una în care noi toţi ar trebui să ne amintim de omul Corneliu Coposu. M-am întrebat de multe ori până acum cine a fost omul Corneliu Coposu şi m-am mulţumit cu orice nuanţă a răspunsurilor oferite. În acest an, îmi pun din nou această întrebare, de data aceasta de pe băncile Parlamentului, pe care şi domnia sa le-a străbătut, din păcate nu la vârsta pe care o am eu astăzi, ci la una mai mult decât venerabilă. M-am hotărât ca de data aceasta să caut singur răspunsul la această întrebare şi să nu mă mai mulţumesc cu ceea ce unii, mai mult sau mai puţin cunoscători decât mine, binevoiesc a mă informa.
Mai întâi de toate trebuie să recunosc, şi asta nu ca pe o scuză, că în anul în care acest om se stingea din viaţă, eu abia dacă ştiam ce înseamnă politica, pentru un tânăr atunci de 27 de ani, la doar 6 ani de la revoluţie. Mi-amintesc acum, la zece ani de la trecerea lui în nefiinţă, figura sa înaltă, foarte slăbită, precum şi faţa mult îngălbenită de lipsuri, chin şi suferinţă. Studiindu-i biografia, remarc, pentru prima dată, câteva lucruri pe care nu le cunoşteam despre el: toţi bărbaţii din familia lui, tatăl dar şi bunicii, atât din partea mamei, cât şi cel din partea tatălui, au fost preoţi. Ca un făcut, viaţa lui şi a tatălui său s-au asemănat în unele privinţe: ambii au făcut parte la un moment dat din Parlamentul României, tatăl - deputat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, a votat Unirea, fiul - senator în primul Parlament de după Revoluţia din 1989. A doua asemănare dintre cei doi, care m-a frapat, este din păcate una tristă: amândoi şi-au petrecut o parte din viaţă, mai scurtă sau mai lungă, în temniţele închisorilor: tatăl, Valentin Coposu, vajnic militant pentru afirmarea clauzei româneşti în Transilvania, a suferit numeroase persecuţii, a fost închis la Vac, Szegedin, Budapesta sub acuzaţia de înaltă trădare. Fiul petrece 17 ani şi jumătate din viaţă începând din anul 1947 în penitenciarele de la: Văcăreşti, Jilava, Piteşti, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu -Sărat, Poarta Albă, Capul Midia, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla, Sighetul Marmaţiei etc. Dacă mai adăugăm la toate acestea anii de domociliu forţat, convocările la Securitate şi nenumăratele percheziţii de după eliberare, nu pot să nu mă întreb care erau motivele care i-au făcut pe mulţi să-l urască. Studiindu-i cât de cât biografia, aflu că rolul cel mai important în evoluţia lui, îl joacă apropierea şi influenţa marelui artizan al Unirii din 1918, Iuliu Maniu, care devine mentorul său de-a lungul întregii sale existenţe. În calitate de secretar personal al lui Iuliu Maniu, îl însoţeşte pe acesta în toate misiunile şi negocierile politice importante. A îndeplinit această funcţie până la arestarea lui şi a mentorului său, la 14 iulie 1947. În anul 1950 este arestată şi soţia sa, Arlette, la care i s-a înscenat un proces de spionaj.După 14 ani de închisoare, este eliberată în 1964, dar moare un an mai târziu. O viaţă de om plină de durere, dar şi de luptă neîntreruptă.
Dorind să-l înţeleg pe omul Corneliu Coposu, nu pot nici măcar accepta faptul că este cel mai ponegrit dintre politicienii de astăzi. Îmi amintesc astăzi de întreaga campanie ce s-a dus în anii imediat următori revoluţiei, împotriva acestui om. S-au spus despre el numeroase minciuni, ajungând, unii dintre cei care ne ţin azi lecţii de politică, să spună că nu a fost destul de bun pentru noi deoarece n-a mâncat salamul nostru de soia sau că s-a întors în 1990 de pe meleaguri occidentale aducând cu el grămezi de dolari pe care-i împărţea prin sate, făcându-şi campanie electorală. Într-adevăr, salamul cu soia ar fi fost un adevărat lux în temniţele care l-au "găzduit".
Dar adevărul transpare întotdeauna: ceea ce nu recunosc cei care îl blamează, dar ştiu cu certitudine este că cel mai neînduplecat caracter şi hotărârea cea mai de nezdruncinat, atribute ale omului politic, i-au aparţinut domnului Corneliu Coposu.
Numele lui n-a apărut în ziarele comuniste decât împletit cu injurii şi cu epitete de "duşman al poporului" şi de "contrarevoluţionar". Lupta sa împotriva comunismului n-a încetat nici în anii în care a fost întemniţat, nici după eliberare, dar nici după revoluţia din 1989, tocmai acesta fiind şi motivul pentru care s-a încercat denigrarea lui prin toate mijloacele.
Unul dintre regretele dânsului se regăseşte în următoarea frază: "Electoratul n-a înţeles un lucru elementar: democraţia nu poate fi recâştigată decât de democraţi, nu de către enoriaşii maxism-leninismului, ai proprietăţii de stat şi ai planificării de stat"
Pentru noi, tinerii politicieni, verticalitatea omului politic Corneliu Coposu trebuie să fie un exemplu. Ca om, dar mai ales ca om politic, a fost unul dintre cei puţini care nu şi-au negociat niciodată principiile, aşa cum nici un om politic n-ar trebui să o facă.
Este dureros faptul că tinerele generaţii care vin astăzi din urmă nici nu vor auzi, aşa cum merită, de Corneliu Coposu decât ca, probabil, nume al unei străzi. Pentru el nu s-a găsit, din păcate, loc în unele "manuale" de istorie, în timp ce acolo găsim "figuri proeminente" pentru istoria noastră, cum ar fi cea a Andreei Esca sau C.T. Popescu.
Citind rândurile scrise despre viaţa lui şi printre ele am răspunsul la întrebarea mea: Seniorul, Corneliu Coposu, nu are egal în demnitate. Şi atunci, de unde şi ce motivaţie are toată ponegrirea lui? Răspunsul la această întrebare mi-l oferă nimeni altul decât Domnia Sa: "Este o încercare de atragere în mocirla corupţiei în special a oamenilor care, prin atitudinea lor corectă şi fermă, provoacă ura celor declasaţi. În jungla lipsită de scrupule şi de simţul răspunderii, pe care o traversează ţara noastră, metodele staliniste practicate împotriva adversarilor politici, sunt la ordinea zilei. Trebuie să mărturisesc că aceste metode comuniste, din deceniile anterevoluţionare, nu mă impresionează şi n-au reuşit să mă intimideze."
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
