Corneliu Coposu Fan Page

Memoria lui Cicerone Ioniţoiu - România Liberă, Dan Stanca, 9 oct. 2009

Înapoi la Comunism Real

Cicerone Ioniţoiu

Acum doi ani, in Aldine, aveam privilegiul sa public pagini din memoriile celui care este o personalitate zdrobitoare a rezistentei anticomuniste, Cicerone Ionitoiu. Pe vremea aceea distinsul memorialist se straduia sa-si publice bogatele insemnari. stiam ca intampina dificultati. Iata ca eforturile sale nu au fost zadarnice. Editura Polirom a facut gestul nobil de-a aduce pe piata memoriile unui om consecvent si neinduplecat care si-a transformat viata in slujirea unei idei.

Prefatate de istoricul Marius Oprea, ingrijite de Andrei Lascu si Cosmin Budeanca, memoriile sunt un document care musteste de informatii si ne developeaza istoria reala a Romaniei, nu aceea infrumusetata de istoricii naimiti ai partidului comunist. Am avut o Romanie subterana, adevarata, o tara care nu a vrut sa ingenuncheze, in timp ce la suprafata ceilalti pareau ca duc o viata pretins normala.

Cicerone Ionitoiu a facut parte din marea masa a romanilor din catacomba, care desi au iesit la lumina in vara lui 1964, nu s-au lasat iluzionati si si-au continuat lupta pana in 1989, dar si dupa aceea. Sa nu uitam ca editura Masina de scris a publicat de-a lungul anilor Dictionarul victimelor comunismului, realizat de acelasi autor. Acum 30 de ani pleca in Franta, dar nu ca sa-i fie lui bine, ci pentru a atrage atentia mediei de acolo asupra mizeriilor si abuzurilor din tara.

Acum memoriile sale pot fi citite de oricine. Nu sunt un secret, nu mai prezinta nici o primejdie. Problema e daca ne mai intereseaza. Dar pentru sanatatea sufletului nostru ar trebui sa ne aplecam asupra lor. Ele ne informeaza, dar ne si formeaza. Sunt memorii, dar inainte de orice alcatuiesc substanta unei memorii formidabile. Cicerone Ionitoiu nu a uitat nimic din ce a trait si prin aceasta el e mai mult decat un simplu memorialist. Eliberat in 1964, avea atunci exact 40 de ani si, asa cum sintetizeaza Marius Oprea, sase condamnari penale ce insumau peste 24 de ani, din care executase zece, adica un sfert din viata traita pana in acel moment.

A fost prima data arestat chiar in 1945, – avea doar 21 de ani - si fusese puternic impresionat de un discurs al lui Iuliu Maniu. Poate fara acel discurs destinul sau ar fi fost altul, dar la acea varsta a adevaratului entuziasm si angajament sufletul sau a raspuns chemarii. Apoi a inceput calvarul. Arestat, anchetat, eliberat, iar si iar, ca intr-un cosmar care revine periodic, iar subiectul nu se mai poate trezi. Aceasta a fost viata lui pana in 1964.

Memoriile sale folosesc, daca se poate spune asa, o tehnica a alternantei. Vorbeste despre mizeria din detentie, dar intr-un mod obiectiv, informativ, evitand orice forma de patetism. Pe de alta parte sunt consideratiile privind decaderea generala a tarii. Astfel, destinul personal se impleteste permanent cu destinul tarii. Un om care renunta la sine ca sa traiasca in slujba unui crez nu are cum sa faca abstractie de ceea ce se intampla in jurul sau. A fost liderul studentimii taraniste si in aceasta calitate, atasat de crezurile partidului lui Maniu, a monitorizat, daca se poate spune asa, persecutiile la care acesta era supus.

Inscenarea de la Tamadau ocupa un loc special in carte. Amestecul Sigurantei comuniste in regizarea evenimentelor, pe atunci Securitatea inca nu aparuse, e de netagaduit. Totul a fost aranjat pentru ca in plasa tesuta sa cada principalii fruntasi ai PNT si astfel partidul sa fie definitiv scos in afara legii. Tamadaul a avut loc pe 14 iulie, iar pe 18 au fost emise mandate de arestare pentru Emil Ghilezan, Virgil Veniamin, Vasile Serdici, Romulus Boila, Pavel Dan, Ion Hudita. In campania de defaimare a asa-zisilor dusmani ai poporului s-a remarcat in primul rand condeiul lui Silviu Brucan, dar si alti gazetari platiti ca serban Nedelcu, Tudor Olaru, Aurel Golimas. Asa cum arata memorialistul, de la aceste actiuni nu a lipsit nici Zaharia Stancu sau G. Calinescu si altii de la care nu te asteptai la o asemenea atitudine. Evident, fara comentarii.

E bine ca dl Ionitoiu poate acum sa deuna marturie, cum a facut si Corneliu Coposu la vremea lui, fiindca altfel, mai ales acum cand se implinesc 20 de ani de la revolutie, multi dintre noi au in cap in continuare imaginea anticomunistului Brucan, iar personalitati de factura celor amintite mai sus raman in panteonul literelor, nemaculati.

Intr-adevar, memoria lui functioneaza formidabil. A inregistrat date pe o durata de mai bine de 30 de ani. Cu talent literar ne ofera o panorama a lumii romanesti care cu greu ar putea fi realizata de un scriitor profesionist. Iata "tabloul" celor plecati la Paris la inceputul lui 1947 pentru a semna tratatul de pace: "Gheorghe Tatarascu, cameleonul politic si arhitectul tuturor dictatorilor, Lucretiu Patrascanu, demolatorul justitiei romanesti, Lothar Radaceanu, imbibat de afacerile hitleriste si de tradarea confratilor titelisti, Florica Bagdasar, vaduva vesela, care dupa o luna arunca voalul negru ca sa se destinda la Moulin Rouge, si alte asemenea figuri.

Vai de tara, pe mana cui fusese data!" Dar cea mai tulburatoare pagina a memoriilor este aceea in care reda teribila dezamagire traita in momentul in care a vazut ca totusi regele Mihai a incuviintat alegerile falsificate din toamna lui 1946. "A doua zi, 1 decembrie, zi mareata pentru neamul romanesc, fiind in centrul Capitalei, am ramas stana de piatra auzind la radio ca spre Parlamentul din Dealul Patriarhiei se indrepta Cortegiul regal. Nu ne venea sa credem..." si mai sus: "Daca regele va accepta rezultatele frauduloase ale alegerilor, el isi va distruge ultima lui legatura cu poporul si ratiunea de a fi..."Cuvinte dure... Burton Berry, reprezentantul SUA la Bucuresti, ii primise dupa alegeri pe Dumitru Negel, maresalul Palatului, Mircea Ioanitiu, secretarul regelui si pe consilierul regal, Savel Radulescu. Toti s-au pronuntat pentru rezistenta, subliniind ideea ca Palatul si aliatii occidentali trebuie sa se afle in aceeasi barca in fata falsului care va distruge Romania.

Cu toate acestea, regele s-a dus la Parlament si a deschis lucrarile, luandu-i, cum spun istoricii, o piatra de pe inima abilului Petru Groza. Alatur aceasta carte de memorii celei realizate de Alexandru Mihalcea despre lagarul mortii de la Salcia, despre care am avut deja prilejul sa scriu. Ele reprezinta evenimentele editoriale ale acestei veri si inceput de toamna, carora ar trebui sa le acordam atentia pe care o merita. Intre cei doi autori e o diferenta ciclica de 12 ani. 1924, 1936. Amandoi sunt nascuti in zodii puternice, Taur, respectiv Leu. Amandoi au vocatia marturisirii si nu se lasa deloc intimidati de lehamitea vremurilor. E greu de spus ce se va imtampla cu noi ca popor dupa ce asemenea oameni, prin firea implacabila, vor parasi scena confuza a lumii. Sunt doua decenii de la revolutie, va urma sfertul de veac, apoi treizeci de ani. Inexorabil timpul avanseaza si, vorba marelui poet, ne intunecam pe masura cresterii sale.

Lupta pentru conservarea memoriei este si lupta pentru lumina. Memoria lui Cicerone Ionitoiu nu are nici o legatura cu luminita de la capatul tunelului, ci il insoteste pe fiecare dintre noi, cei dispusi, in ciuda anchilozei, sa privim in urma. Dintr-o asemenea privire se culeg insa fructele unui anotimp mantuit.

Dan Stanca, 9 oct. 2009, România Liberă

Articol citit de 3017 ori.

Alte articole