Corneliu Coposu Fan Page

Basarabia: un milion de victime ale comunismului - Evenimentul Zilei, 31.03.2010

Înapoi la Comunism Real

Execuţii în masă, deportări şi expulzări. Acestea au fost atrocităţile regimului sovietic în Republica Moldova.

De la înfiinţarea în 1924 a Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldova (RASSM) la stânga Nistrului, până la proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991, comunismul a făcut pe acest teritoriu circa un milion de victime.

Este o cifră estimativă, vehiculată cu destulă timiditate încă în mediile intelectuale şi politice de la Chişinău, dar care va căpăta în curând un suport ştiinţific, iar mai apoi unul juridic, prin declararaţia de condamnare a regimului comunist din Moldova de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu.

La o populaţie de aproximativ două milioane la sfârşitul războiului, se poate spune că, în 67 de ani, jumătate dintre moldoveni au avut practic de suferit din cauza sistemului comunist. Unii au fost deportaţi în Gulag, alţii au fost condamnaţi politic, înfundând închisorile din republică sau fiind expulzaţi în România. Cea mai cumplită soartă au avut-o însă cei executaţi în masă, fără nicio judecată. Urma lor a fost pierdută pe vecie.

Deportaţi şi expulzaţi

„Este foarte greu de spus câte victime a făcut comunismul în Moldova, însă se poate estima că au fost aproape un milion. Pentru a le inventaria pe bază de documente s-a creat această comisie prezidenţială (n.r. - Comisia pentru Studierea şi Aprecierea Regimului Totalitar Comunist)”, spune politologul Oleg Serebrian, deputat al Partidului Democrat, conferenţiar la Institutul European de Înalte Studii Internaţionale din Nisa.

Cele mai multe victime au fost deportate începând cu anii ’20, timp de trei decenii. Din motive economice (de avere) sau politice, unii au fost exilaţi în Siberia, alţii în Kazahstan. Foarte puţini s-au mai întors vreodată. Cam tot atâţia au fost expulzaţi de autorităţile comuniste în România: intelectuali şi preoţi.

Xenofobia şi foametea

„O altă categorie de victime ţine de specificul comunismului de la noi, politica antisemită, susţinută prin ordine secrete de restricţie pentru evrei de a urma şcolile militare, de pildă, de promovare. Dacă înainte de război în Basarabia era concentrată jumătate din populaţia evreiască a României, adică 400.000 de persoane, după război, din cei 200.000 de evrei rămaşi, 100.000 au părăsit ţara, cei mai mulţi în anii ’70.

După 1991, au plecat iarăşi foarte mulţi, iaracum mai sunt30.000-40.000”, spune Oleg Serebrian. Neoprotestanţii reprezintă o altă categorie specifică de victime din Moldova, 50.000 dintre ei fiind deportaţi. „Părinţii Zinaidei Greceanîi (ex-premier comunist), de pildă, au fost deportaţi în Siberia pe criterii confesionale”, exemplifică Serebrianov. Populaţia germană din stânga Nistrului, totalizând 25.000 de suflete, a fost şi ea decimată prin deportarea în aprilie 1944, în Kazakstan.

La mijlocul anilor ’60, Hruşciov le-a permis celor care au supravieţuit să se întoarcă acasă, dar cei mai mulţi au părăsit Basarabia. „La toate aceste categorii se adaugă victimele foametei din anii ’30, de la stânga Nistrului, şi a celei din 1946-1947 din toată republica. Un om din zece a murit atunci”, cuantifică politologul basarabean.

ISTORICI REZERVAŢI

„Nu repetăm greşelile Comisiei Tismăneanu”

Pentru că numărul estimativ al victimelor regimului comunist este foarte mare, istoricii basarabeni membri în Comisia Prezidenţială pentru Studierea şi Aprecierea Regimului Totalitar Comunist sunt foarte rezervaţi în a avansa cifre definitive. „Nu vrem să repetăm greşelile Comisiei Tismăneanu, din România, care a fost foarte criticată tocmai pe estimările victimelor cu variaţii foarte mari”, spune Mihai Taşcă, secretarul comisiei.

Numărarea victimelor trebuie să se încheie, teoretic, până pe 1 iunie, când comisia ar trebui să-şi finalizeze activitatea. Unii cred însă că aceasta e o misiune imposibilă, atâta vreme cât arhivele au fost până acum inaccesibile istoricilor, iar acum sunt deschise doar parţial.

Execuţii fără sentinţă

De ziua lui Lenin, 230 de persoane au fost executate fără judecată

În 1938, pe 22 aprilie, decizia de execuţie în masă, fără proces, a fost dată de aşa-numita „troică specială”, constituită de în stânga Nistrului, pe teritoriul Republicii Autonome Socialiste Sovietice Moldoveneşti, ce se înfiinţase în 1924.

Istoria, în procese-verbale

„Troica specială era un fel de organ de judecată format din trei persoane: comisarul poporului pentru afaceri interne, prim-secretarul partidului şi procurorul general. Era ilegal chiar şi potrivit legislaţiei sovietice de atunci”, spune istoricul Mihai Taşcă, cel care a descoperit recent în arhive toate procesele-verbale de la întrunirile acestei troici.

Condamnare la moarte pe orice motiv

Troicile au fost instituite în 1934, printr-un decret al NKVD, şi au funcţionat până în 1938. Pentru cei trei care alcătuiau acest organ de judecată motiv de condamnare la moarte putea fi orice: de la pământul deţinut (aşa-numiţii culaci), opoziţia la colectivizare, nepredarea cotei, opţiunile politice etc.

„Motivaţia era de câteva rânduri pentru fiecare; pe câte o pagină erau de la cinci până la zece decizii de condamnare. Au fost, de pildă, cazuri de oameni condamnaţi, în 1937, la zece ani de Gulag pentru care troica a revenit, fără nicio altă probă, şi a decis execuţia”, spune istoricul Mihai Taşcă.

Cultul personalităţii lui Stalin

Atrocităţile de neimaginat comise de regimul comunist scoase la iveală acum de istoricii din Comisia prezidenţială datează, în principal, din perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial şi imediat după, până la moartea lui Stalin.

Pe lângă deciziile troicii, alte documente importante descoperite sunt listele cu 23.500 de persoane condamnate pe motive politice de instanţele de judecată. „După Congresul XX al PCUS, când Hruşciov a condamnat cultul personalităţii lui Stalin, aceste persoane au putut fi reabilitate”, precizează Mihai Taşcă.

Fondul „Românofilii”, distrus de serviciile secrete

Din păcate, cele mai multe dosare, în special din arhiva KGB (moştenită de actualul SIS), fie nu sunt accesibile, fie au fost arse. Fondul „Românofilii”, bunăoară, a fost distrus treptat până la declararea independenţei republicii.

„Ni s-au dat doar ordinele miniştrilor şi procesele-verbale de distrugere a documentelor”, spune revoltat istoricul Mihai Taşcă.

UN NKVD CU ALTĂ PĂLĂRIE

Colaboraţioniştii, la secret pe veci

Funcţionarea Comisii prezidenţiale până pe 1 iunie nu este o garanţie pentru aflarea adevărului despre crimele comunismului comise în Moldova. Asta pentru că marea majoritate a documentelor care nu au fost distruse rămân încă sub lacăt. Dosarele de urmărire sau dosarele celor care au colaborat cu Securitatea de la Chişinău, de fapt filiala NKVD, nu vor fi accesibile niciodată, potrivit legii actuale de organizare şi funcţionare a Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS).

Înfiinţarea unui CNSAS moldovenesc nici nu poate fi luată în discuţie. „Reformele serviciului secret au fost cosmetice, el reprezintă practic tot KGB-ul, doar că rebotezat”, apreciază Oleg Serebrian. Istoricii şi-au exprimat nemulţumirea pentru interzicerea accesului la arhive într-o întâlnire cu actualul director al SIS, Gheorghe Mihai. „El ne-a adus ca argument Legea informaţiilor cu caracter personal, ce datează din 1992. Ca să avem acces, ar trebui să se schimbe aceste două legi”, spune Taşcă.

„Este greu să calculezi câte victime a făcut comunismul atâta vreme cât arhivele au fost până acum închise chiar şi pentru zona academică, iar acum s-au deschis doar parţial”, îşi arată nemulţumirea şi Sergiu Musteaţă, vicepreşedintele Comisiei.

Perspectivele pentru a schimba legile care interzic acum accesul la arhive sunt aproape nule în contextul actualei configurări a parlamentului: cu 43 de deputaţi comunişti din 101 şi cu alţii de la putere care au deţinut funcţii în vechile structuri.

Jos cu Lenin de pe soclu!

Legea prin care se interzic simbolurile comuniste

Ideea condamnării comunismului în Republica Moldova s-a născut spre finele anului trecut, când parlamentarii Alianţei pentru Integrarea Europeană (coaliţia de guvernământ) au propus scoaterea în afara legii a simbolurilor comuniste. Secera şi ciocanul de pe drapelul Partidului Comunist al lui Vladimir Voronin şi statuile cu Lenin, ce tronează nestingherite în mai multe locuri din ţară, sunt doar cele mai importante simboluri vizate de această lege. Din cele 20 de statui ale lui Lenin, una se află încă în Chişinău, în Parcul Valea Morilor, care pe 7 noiembrie (aniversarea revoluţiei ruse) şi 22 aprilie (ziua de naştere a lui Lenin) se transformă în loc de pelerinaj pentru comunişti.

Deputatul Oleg Serebrian, unul dintre iniţiatorii legii, crede că prezenţa în spaţiul public a simbolurilor comuniste influenţează decisiv mentalul colectiv. „Ne întrebăm de ce comuniştii sunt încă votaţi cu 50% când este plină ţara de monumente ale lui Lenin, ale eliberatorilor şi demnitarilor sovietici... Nu avem în schimb niciun monument consacrat independenţei sau victimelor comunismului”, se revoltă acesta.

Legea interzicerii simbolurilor comuniste nu a mai ajuns la votul parlamentului întrucât au fost voci chiar din cadrul majorităţii care au susţinut necesitatea de a avea mai întâi un studiu ştiinţific despre comunism şi, pe baza acestuia, o declaraţie oficială a preşedintelui republicii de condamnare a vechiului regim.

Aşa s-a decis înfiinţarea, pe 14 ianuarie 2010, a Comisiei pentru Studierea şi Aprecierea Regimului Totalitar Comunist, formată din 30 de persoane, dintre care 21 sunt istorici. O parte au fost prezenţi luni şi marţi la Bucureşti pentru a beneficia de expertiza istoricilor români, în cadrul unui proiect al Fundaţiei Soros.

"Nu vrem să repetăm greşelile Comisiei Tismăneanu, din România, care a fost foarte criticată pe estimările victimelor.“
MIHAI TAŞCĂ, secretarul Comisiei prezidenţiale

VLADIMIR VORONIN ŞI TRECUTUL DIN DOSARE

Politicienii care blochează arhivele

Singura şansă a moldovenilor de a scăpa de comunism pare, în acest moment, schimbarea Constituţiei. Mai precis, a articolului 78, care se referă la alegerea preşedintelui. Până acum, acesta era ales de parlament. Însă criza politică actuală, generată tocmai de imposibilitatea de a alege un preşedinte, a dus la propunerea ca şeful statului să fie ales de popor.

Cum Vladimir Voronin este cotat în sondaje tot mai slab, în perspectiva schimbării Constituţiei, viitorul preşedinte va avea, foarte probabil, o orientare politică de dreapta sau de centru- dreapta. Acum însă, cel puţin o treime dintre deputaţi, susţin membrii Comisiei prezidenţiale, au deţinut funcţii de conducere în structurile regimului comunist.

Fostul preşedinte al republicii, Vladimir Voronin, este cel mai elocvent exemplu. Înainte de 1990, el a fost prim-secretar la Tighina, apoi ministru de interne. Între 1990 şi 1993, a lucrat în cadrul Ministerului de Interne de la Moscova, după care s-a întors în forţă la Chişinău. Trecutul actualilor demnitari este considerat de unii cheia interzicerii accesului la arhive.

Pentru alţii însă secretul stă în structurile de forţă ale statului. „Nimeni nu vrea să supere armata, poliţia, securitatea, din varii motive, unele electorale”, apreciază deputatul Oleg Serebrian.

"Nimeni nu vrea să supere armata, poliţia, securitatea, din varii motive, unele electorale.“
OLEG SEREBRIAN, deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Mirela Corlățan, 31.03.2010, Evenimentul Zilei

Articol citit de 1694 ori.

Alte articole