Este poate de datoria celor care au avut privilegiul de a-l cunoaste pe Corneliu Coposu de a oferi imaginea omului politic, a idealurilor si a sperantelor sale. Acestei datorii ii raspunde publicarea interviului de fata, difuzat in cadrul emisiunii "Controverse, Confluente Est, Vest", a postului de radio "Europa Libera", München, 18 februarie 1993.
Crisula Stefanescu: Ii avem ca invitati in studioul nostru din Munchen pe Corneliu Coposu, Presedintele Partidului National Taranesc Crestin Democrat, si pe Nicolae Stroescu-Stinisoara, directorul Departamentului Romanesc al Europei Libere. Dorim sa supunem atentiei dumneavoastra citeva dintre problemele cu care se confrunta in prezent intelectualitatea din tara. Atitudinea intelectualului fata de politica intereseaza in cel mai inalt grad, intereseaza, bineinteles, pe intelectual, pe omul politic si societatea in general. Doua teze par sa se contureze, cu sustinatori si adversari la fel de aprigi: cea potrivit careia intelectualul trebuie sa se implice activ in politica si cea de-a doua, care sustine ca intelectualul ar trebui sa ramina intr-o atitudine critica, departe de orice partid politic. In acest din urma caz, intelectualul ar trebui sa-si limiteze rolul la a semnala raul, la a spune adevarul incomod pentru putere. Care este opinia dumneavoastra?
Corneliu Coposu: Opinia mea este ca intelectualii au obligatia morala sa se integreze in politica. Imediat dupa revolutie s-a vehiculat in presa romaneasca, in special in revistele de cultura, ideea unei abtineri a intelectualilor de la incadrarea in partidele politice, de la colorarea lor politica, cu justificarea ca intelectualul trebuie sa-si pastreze obiectivitatea pentru a sesiza anumite inadvertente ale lumii politice, pentru a servi ca un fel de cenzor fata de unele manifestari care ar putea fi, bineinteles, criticabile si ca pozitia lui ar fi justificata de aceasta impartialitate, de aceasta echidistanta fata de partidele politice. Cred ca a fost o grava eroare de la inceput, eroare care a dat rezultatele nocive pe care le sesizam in zilele noastre. Dupa revolutie, odata cu constituirea partidelor politice, supravietuitorii holocaustului comunist au contribuit la resuscitarea curentelor de opinie si a doctrinelor politice. Si s-au adresat opiniei publice romanesti, care era complet dezinformata, rupta de realitatile istorice, rupta de adevarata societate civilizata a Europei. In conditiile acestea, conducatorii partidelor politice care au considerat ca au obligatia morala sa inceapa restructurarea conceptiei politice romanesti prin reinfiintarea sau relegalizarea partidelor politice nu au avut la indemina decit oameni lipsiti de experienta, oameni care in timpul celor 45 de ani de comunism pierdusera legatura cu atitudinea civica obligatorie a unui intelectual. In acel moment, intelectualii ar fi fost obligati ca, fara nici o reticenta, sa se incadreze in partidele politice, ridicind nivelul intelectual al dezbaterilor din cadrul acestor partide, pentru ca nu se poate concepe o societate democratica fara o conceptie multipartinica, fara o dezbatere de idei. Din dezbaterea ideilor si a doctrinelor politice trebuie sa rezulte solutia optima pentru societate, in speta pentru societatea romaneasca. Abtinerea intelectualilor de marca de la incadrarea in partidele politice a fost o greseala. Or, greseala aceasta si-a aratat roadele acum, in zilele noastre, cind, cu drept cuvint, se pot face afirmatii critice asupra nivelului intelectual al componentei conducerii partidelor care s-au infiintat; nu vorbesc de toate partidele - desi cele mai multe au fost partide fantoma, infiintate procauza, pentru a produce diversiune - ci vorbesc de partidele autentice, cele care au avut o ideologie si care au avut un obiectiv precis - viitorul tarii romanesti - si care, prin aceasta expectativa a intelectualilor, s-au vazut lipsite de contributia benefica a oamenilor cu o gindire clara, a oamenilor cu o personalitate rotunda, care puteau determina ridicarea nivelului de gindire si, in acelasi timp, si o intarire a fortelor politice.
Nicolae Stroescu- Stinisoara: Aproape ca n-as avea de adaugat nimic la ceea ce a spus domnul Corneliu Coposu, cel mult as observa ca insisi acei intelectuali care viseaza la o detasare de activitatile politice ar fi trebuit, in momentul politic in care ne gasim, sa se gindeasca la faptul ca, pentru a putea cistiga dreptul ca la un moment dat sa se detaseze mai mult de politica, este nevoie ca intii sa se creeze o societate in care libertatea culturala sa fie garantata, pe linga toate celelalte.
Corneliu Coposu: Se afirma despre anumite persoane ca nu fac politica. Nu este adevarat. In tara romaneasca toata lumea face politica, incepind cu elevii din clasa a 5-a de liceu si pina la mosnegi, toti sunt implicati in politica. La noi se confunda insa notiunea de a nu face politica cu notiunea de a nu face parte dintr-un partid. Nu trebuie sa faci parte dintr-un partid ca sa faci politica. Dovada ca fac politica sindicatele, asociatiile civice. Toate societatile fac o anumita politica. Nu se poate sa nu faci politica. E o datorie cetateneasca a fiecarui om constient. Eu, cind am vorbit despre obligatia intelectualilor de a se integra in politica, am inteles nu numai de a face politica, ci de a face politica in cadrul unui partid, sprijinind cu inteligenta, cu experienta ori cu initiativa lor promovarea unor idei benefice pentru societatea in care traim.
Crisula Stefanescu: Un aspect asupra caruia as vrea sa ne oprim in minutele urmatoare este acela al unei anumite atitudini a intelectualului, in calitate de om politic, fata de lupta pentru putere. Am fost de multe ori contrariata de afirmatiile unor intelectuali angajati in lupta politica, intrati in arena politica si care candideaza pentru functii politice, care sustin ca nu sint atrasi de putere, ca nu iubesc puterea. Nu credeti ca este neproductiv pentru un candidat si frustrant pentru electorat sa auda asemenea afirmatii?
Corneliu Coposu: Poate ca da. S-a pornit de la un adagiu pe care marele La Rochefoucault l-a lansat pe piata ideilor, ca sa spun asa, ca trebuie sa faca politica cei care nu iubesc puterea, pentru ca ei vor fi obiectivi, vor fi dezinteresati si vor depune tot efortul, in mod altruist, pentru semenii lor. Sigur ca este o greseala. Pentru ca rostul partidelor politice este ca prin stapinirea pirghiilor de putere sa-si puna in aplicare doctrina in care cred, doctrina pe care o cred, fara indoiala, superioara celorlalte cu care intra in concurenta. Dovada ca au adoptat-o si o servesc. Prin urmare, pentru a pune in aplicare, in interesul tarii, aceasta doctrina in care respectivii intelectuali cred, este nevoie sa controleze pirghiile de putere. Pot sa vin cu un exemplu. Cu ocazia constituirii Guvernului Vacaroiu s-a oferit Conventiei Democratice si partidelor componente ale acestei conventii o colaborare la guvern, fara sa li se ofere insa pirghiile de putere. Adica li s-a oferit o figuratie, ocuparea, cu anumite avantaje materiale, fara indoiala, a unor scaune de putere, fara a dispune insa de posibilitatea de a-si pune in aplicare un program. In aceste conditii nu se poate accepta nici o functie publica. Functia publica trebuie sa fie insotita de posibilitatea de a-ti pune in aplicare doctrina pentru care militezi si despre care crezi in mod sincer ca este optima pentru progresul societatii in care traiesti.
Nicolae Stroescu-Stinisoara: As adauga ca, probabil, o parte din prejudecatile impotriva a ceea ce se numeste putere, dorinta de putere, vointa de putere, in societatea actuala romaneasca, se datoreste faptului ca decenii de-a rindul puterea a fost aplicata fara scrupule morale.
Corneliu Coposu: Aici poate ca ar fi bine de precizat ca tocmai detinatorii de putere fara temei - adica acei oameni nereprezentativi care detin pirghiile de putere - din motive de ordin populist si demagogic, i-au acuzat pe adversarii lor ca sunt vinatori de putere. Sa presupunem prin absurd ca ar fi valabila aceasta acuzatie. Dar cum vine un om care detine puterea sa-l acuze pe celalalt care ii contesta calitatile necesare pentru a administra de pe scaunul puterii un program, o solutie eficienta pentru societate? Sigur ca e povestea cu "Spune-i, nene, gusata", ca sa nu-i spuna el. In loc sa accepte invinovatirea ca de dragul puterii au compromis imaginea Romaniei, vin si spun: "Pai astia vineaza puterea, pe care noi nu vrem s-o dam din mina!".
Crisula Stefanescu: As dori sa ne oprim asupra unui subiect destul de delicat, acela al unei ierarhizari a intelectualitatii, ierarhizare menita si ea, dupa parerea mea, sa stirneasca nemultumiri si disensiuni intr-o lume si asa destul de framintata. Se face, in ultima vreme, o diferentiere intre intelectualitatea formata in perioada interbelica si cea formata in perioada comunista.
Corneliu Coposu: Eu mi-as permite sa mai adaug inca o categorie de intelectuali, intelectualitatea tinara, care nu a fost infestata de ideile comuniste. Fara indoiala ca exista o deosebire palpabila intre intelectualitatea care a fost educata si care a trait intr-un regim normal de democratie, care a beneficiat de institutii democratice autentice, si intre intelectualitatea care prin forta imprejurarilor a trebuit sa-si completeze educatia, sa traiasca si sa-si exercite profesiunea intr-un regim de dictatura. Eu as face constatarea ca aceasta intelectualitate a fost serios marcata de opresiunea comunista, mai cu seama de complexul relei-credinte. Pentru ca dictatura comunista a inventat ceea ce societatea romaneasca nu a cunoscut in trecut, complexul relei-credinte, dedublarea personalitatii. Aceasta dedublare, care a fost operata inca pe copii, a continuat pe tinerii care invatau la scoli si a culminat pe oamenii realizati care au ocupat functii publice. Una gindea omul si alta trebuia sa vorbeasca. Intr-un fel vorbea acasa, altfel la birou sau in societatea in care se invirtea. Practicarea indelungata a acestui complex al relei-credinte a lasat, desigur, urme. Din fericire, dupa revolutie, intelectualitatea romaneasca - si din antagonismul lesne de inteles fata de regimul comunist - a cautat sa se debaraseze de acest complex al relei-credinte. In ceea ce priveste calitatea de intelectual, nu vad nici o deosebire intre intelectualii pregatiti la scolile, sa le zicem, burgheze si cei pregatiti la scolile comuniste, pentru ca si intr- o parte si in alta au existat oameni cu rivna de carte, oameni dornici sa se informeze si care au avut posibilitatea, chiar in conditiile grele ale regimului comunist, sa-si completeze informatia - sigur ca nu cu usurinta cu care se putea face la inceput - si sa-si definitiveze, sa-si rotunjeasca personalitatea si caracterul. Din acest punct de vedere, cred ca speculatiile unui conflict de generatii intre intelectualitatea, sa-i zicem, ante- sau inter-belica si intelectualitatea care s-a format in regimul comunist, cred ca este netemeinica.
Crisula Stefanescu: O ultima intrebare. Care ar fi, dupa parerea dumneavoastra, calitatile unui om politic?
Corneliu Coposu: Aici s-ar putea sa fiu subiectiv. Lucru pe care a trebuit sa-l constat chiar in discutiile si-n analizele pe care le-am facut cu cunoscuti de-ai mei. Dupa opinia mea, care s-ar putea sa fie subiectiva, un om politic trebuie sa fie constant, ferm, onest, foarte muncitor si sa fie incapabil de a face tranzactii cu principiile. Sigur ca trebuie sa dispuna de o oarecare abilitate in sustinerea principiilor pentru care militeaza. Fara indoiala ca trebuie sa aiba o mare dragoste de oameni, adica posibilitatea de a si-i apropia in mod sincer si capacitatea de a le asculta toate pasurile si nevoile si de a intra in rolul fiecarui om interpretind si punind la suflet necazul lui. Calitatea de capetenie pe care as cere-o eu unui om politic este, repet, pot sa fiu subiectiv, fermitate in conceptii si refuzul de a tranzactiona principii. Eu cred ca daca aceste doua calitati sunt intrunite, omul politic respectiv are vocatia de a dobindi increderea si chiar afectiunea celor din jurul lui. Aici trebuie sa mentionez ca fac o distinctie neta intre omul politic si politician. Daca m-ati fi intrebat care sunt calitatile unui politician, raspunsul ar fi fost cu totul altul.
Nicolae Stroescu-Stinisoara: Ma voi referi si eu tot la omul politic, nu la politician. Bineinteles ca discutia ar putea sa dureze mult. Sugestiile domnului Corneliu Coposu sunt foarte bogate in posibilitati de a discuta si a gasi cercuri concentrice din ce in ce mai largi pe aceeasi problema. La prima vedere, as zice ca, pentru mine, omul politic trebuie sa puna interesele generale mai presus de ale sale, interesele tarii mai presus decit ale propriului partid. Trebuie sa fie un om cu o anumita statornicie de caracter si, in acelasi timp, un om de curaj, trebuie sa fie mladios in actiune, dar nestramutat in principii.
Crisula Stefanescu: Domnule Coposu, domnule Stroescu, va multumesc.
