Corneliu Coposu Fan Page

Când aţi fost sincer, domnule preşedinte Emil Constantinescu? - Şerban Cionoff, Dimineata, 04 iulie 1997

Înapoi la Ziare din 1997

Orice am spune, orice am face, domnul Constantinescu - presedintele constitutional ales al Romaniei - este o personalitate. O individualitate inconfundabila. Ivit brusc pe firmamentul atat de cetos (din varii si multiple motive) al politicii romanesti, in preajma scrutinului electoral din 1992, domnia sa a inceput prin a soca si controversa in primul rand pe politicieni, daca nu de profesie, de vocatie, macar de aspiratie. Socul a fost cu atat mai puternic pentru tot mai largi cercuri ale opiniei publice cu cat aceasta alegere venea de la "seniorul" incontestabil al Opozitiei din acea vreme, nimeni altul decat Corneliu Coposu. Daca mai adaugam la toate acestea si faptul ca domnul Constantinescu a fost preferat unor "nume sonore" care ar fi fost mult mai lesne banuite a purta in ranita campaniei electorale bastonul de maresal politic, atunci vom avea o mai larga perceptie a controverselor si disputelor ce au insotit "lansarea la apa" a insolitului navigator.

Bineinteles, primele au aparut barfele, can-can-urile, soaptele, confidentele si picanteriile scapate mai mult sau mai putin premeditat de cunoscatori mai mult sau mai putin avizati ai subiectului. Aceasta, omeneste vorbind, explicabila concentrare a "fostilor" spre latura omeneasca, lesne de modelat precum plastilina in mainile facatorilor si desfacatorilor de imagini publice, a facut sa treaca prea lesne cu vederea anumite gesturi si declaratii care, rememorate azi, dintr-o perspectiva noua, dobandesc alte semnificatii, dar, inevitabil, starnesc noi semne de intrebare.

Astfel, intr-o carte care se anunta controversata prin insusi faptul ca tema ei este incitanta = controversabila, domnul profesor Paul Dobrescu, pana nu demult consilier de stat la Cotroceni in staff-ul presedintelui de atunci al Romaniei, domnul Ion Iliescu, intalnim si o secventa foarte interesanta. Aceea ca una dintre principalele conditii, daca nu chiar "sine qua non" a accederii domnului Emil Constantinescu la situatia de candidat CD pentru magistratura suprema in stat la alegerile din toamna lui 1992 a fost angajamentul pe care domnia sa l-ar fi facut in fata liderului PNTCD si al CD, ca, odata ales ca presedinte sa ajute la instalarea monarhiei.

Mai mult, iata cum au stat lucrurile, cel putin in relatarea domnului Paul Dobrescu: "L-am intrebat pe Corneliu Coposu daca nu se teme ca declaratiile sale il vor indeparta sau il vor supara pe domnul Constantinescu - totusi, fost candidat la presedintie, deci, implicit, deputat". Si acum urmeaza "bomba" propriu-zisa: "- Nu are de ce sa se supere, mi-a raspuns (Corneliu Coposu - n.n.). Dar aceasta a fost conditia. Toti posibilii candidati din partea Conventiei au admis aceasta conditie: odata alesi, sa ajute la instaurarea monarhiei".

Dincolo de socul emotional, de rumoare pe care, fara doar si poate o va starni aceasta revelatie memorialistica, sau documentara (luati-o cum doriti) cateva lucruri se cuvin a fi precizate.

Mai intai, aprehensiunile pro-monarhice ale domnului Emil Constantinescu nu au fost, chiar in campania electorala, un secret; dimpotriva, ele au fost deschis marturisite, inclusiv in interventiile de presa straina. Astfel, dupa cum vom proba cat de curand cu documente, in toamna acelui an, candidatul CD la presedintie acorda un interviu unei publicatii franceze in care, dupa ce isi declara aceasta optiune, schita si un eventual, posibil scenariu restaurationist. Circulatia restransa a publicatiei cu pricina dar si prioritatea acordata in dezbaterea publica altor teme a facut ca asemenea confesiune cu valoare programatica sa se piarda, sau macar sa se estompeze.

Ori, momentul in care ea ne este readusa in memorie este unul cu totul special. Nefiind specialist si cu atat mai putin adept si practicant fervent al „scenaritei“ precum prefatatorul real al cartii domnului Dobrescu nu ma hazardez sa arunc ideea pe piata, sa pun punct si apoi sa o iau de la capat. Dar asemenea noutate este facuta publica intr-un context aparte. Pe de alta parte, pe fondul crizei generalizate a societatii romanesti, care are la origine, contradictiile majore de fond, al unei guvernari aventuriste, iresponsabile, la care se adauga tensiunile explozive din sanul coalitiei majoritare, reclama imperios punerea in miscare a tuturor prerogativelor institutiei prezidentiale. Reprezinta o "bila alba" pentru presedintele Emil Constantinescu faptul ca in momentele critice, tensionate, generate de miscarile din Valea Jiului si in timp ce premierul/primar Victor Ciorbea se plimba hai-hui si intr-o (im?)postura cam jenanta prin America, domnia sa a gasit ragazul si si-a manifestat disponibilitatea de a discuta efectiv si chiar eficient atat cu cei direct implicati, dar si cu reprezentantii principalelor partide ale Puterii si Opozitiei. La aceasta se mai adauga si faptul (de-acum notoriu) ca in tot mai desele conflicte de interese, vai! nu doctrinare, ci materialist politico-financiare, dintre partenerii coalitiei majoritare, intervine, salvator si moderat, seful prezidential.

Deci, in temeiul si in respectul cadrului constitutional, presedintele Emil Constantinescu se arata decis sa isi exercite integral si eficient atributiile si competentele.

Pe de alta parte, anumite gesturi pe care le-a comis in ultimul timp au putut crea impresia ca presedintele doreste nu doar sa suplineasca in spatiul inertiei si slabei eficiente a premierului sau a ministrului de externe asemenea indatoriri esentiale in buna functionare a statului de drept.

In fine, echivoca atitudine a sefului statului nostru (republican) in ceea ce priveste persoana, rolul si locul fostului suveran, Mihai I, in reprezentarea si promovarea intereselor Romaniei peste hotare, remarcand ce e de remarcat, gestul prezidential, nu putem sa nu remarcam distanta uriasa dintre intentiile de lobby ale locatarului de la Versoix rezultatele penibile ale demersului sau. Intrebarea este, in aceste conditii, isi mai pastreaza ex-monarhul prerogativele de "ambasador onorific"? In ce conditii? In ce domeniu? Pe ce perioada? Si, la urma-urmelor, pe spezele cui?

Intrebarile de mai sus si inca altele sunt pe cat se poate de intemeiate daca tinem seama ca fiecare noua „vizita de lucru“ a fostului rege, a anturajului sau este un prilej de penibila exhibare a resentimentelor fundamentaliste, totalitariste ale unor grupuscule izolate, dar cu o foarte precisa tinta ideologica si politica, manifestari fata de care, pana in prezent macar, presedintele constitutional ales al Republicii Romania nu a luat nici o atitudine. Acest echivoc, fie el si prezidential, se cuvine a fi curmat si pentru un alt motiv: pe fondul perioadei indecise care urmeaza anuntarii rezultatelor consultarii electoratului din Albania se fac auzite anumite opinii despre existenta unui "scenariu balcanic" de reinstaurare a monarhiei, in arhitectura caruia revenirea lui Leca I ar fi doar o prima etapa.

Ce-i drept, e drept! Domnul Emil Constantinescu nu si-a mai reinnoit, din 1992 incoace, optiunile pro-monarhice. Dar nici nu s-a dezis public de ele.

Or, echivocul, fie si prezidential, tot incorect ramane. Dupa atatea "contracte", "operatiuni" si "angajamente" care mai de care echivoce este absolut necesara, din partea presedintelui Emil Constantinescu o pozitie clara si raspicata. Macar pentru a justifica acel coeficient de popularitate cu care il crediteaza si il gratuleaza sondajele de opinie cu raspunsul formulat, inca, inainte de intrebare!

Serban Cionoff, Dimineata - ziar electronic, Nr. 150/1997 (1979), 04 iulie 1997

Articol citit de 2980 ori.

Alte articole