Armata Română sărbătoreşte la 25 octombrie. Nu prea ştie bine ce sărbătoreşte, dar ştie sigur pentru ce o face: e ordin să sărbătorească. În aceași zi, Regele Mihai împlinește 89 de ani. Este ultimul mareșal în viaţă al Armatei Române.

Regele României este singurul şef de stat al celui de-al Doilea Război Mondial aflat în viaţă. Churchill, Stalin, Hitler, Roosevelt sau De Gaulle sunt de mult amintire şi subiecte ale studiilor istorice. În schimb, Mihai I se încăpăţânează să reziste timpului şi să fie o pagină a istoriei pe care mulţi ar fi vrut-o ştearsă. Mai puţin cunoscut este că singurul mareşal al Armatei Române aflat în viaţă nu vrea să ordone nimic Armatei, ci doar să o considere un fel de „tabără a propriilor săi camarazi". În 1948, puterea comunistă i-a retras cetăţenia română, dar nu cunoaştem să fi fost şi degradat, deci, din punct de vedere legal şi moral, Regele mai este încă mareşal al Armatei Române (e vorba despre aceeaşi Armată Română ai cărei şefi, avansându-se unii pe alţii, în mod convenabil, se fac că nu ştiu despre acest subiect!)

Mareşalii României

De-a lungul timpului doar 7 români au avut această onoare: Regele Carol I, Regele Ferdinand I, Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Regele Carol al II-lea, Ion Antonescu şi Regele Mihai. Plus Regele Alexandru al Iugoslaviei (al cărui sceptru de mareşal încă mai stârneşte vii admiraţii la Belgrad).

Trei luni care-au schimbat destinul României!

Pe punctul de a fi distrusă din temelii de către Armata Roşie, România a luat curajoasa şi dificila decizie de a se desprinde de aliaţii germani în vara lui 1944. Decizia a fost cu atât mai grea cu cât nici aliaţii „înconjurători" nu erau mai puţin slavi: polonezii, sârbii sau bulgarii erau cu toţii cu „ochii şi urechile ciulite către Moscova". Iar perspectiva alierii cu veşnicul opozant răsăritean nu era mai fastă. Finalmente, oricât de legitimă ar fi fost intrarea în război împotriva Rusiei Sovietice pentru recuperarea Basarabiei, România a trebuit să renunţe, atunci în 1944, la acest deziderat şi să se gândească la existenţa, pe viitor, a ţării, a naţiunii române. Căci perspectivele nu sunau deloc fericit pentru statul român: abandonată de o politică americană îndreptată mai ales către Pacific şi „vândută" de o Anglie care şi-a confirmat statutul ei de „perfid Albion" şi de o Franţă care nu dorea altceva decât prezervarea, pe final, a micului ei imperiu, România a trebuit să renunţe la mândrie şi să accepte „cizma rusească".

De ce defilează Armata pe 25 Octombrie?

Episodul 25 octombrie 1944, departe de a fi o aniversare pentru tânărul (pe atunci!), dar şi actualul Rege Mihai, a fost încununarea unor eforturi dramatice ale Armatei Române puse să elibereze Transilvania în doar câteva luni. Armata Română ar fi putut să câştige ofensiva de pe frontul Român de Vest cu multe zile mai înainte, dar militarii au dorit să marcheze Ziua Regelui: 25 octombrie. Nu ne dăm seama dacă era, încă de pe atunci, un sentiment de gratitudine, dar, după câte am vorbit eu cu Regele, Majestatea Sa nu şi-a dorit aşa ceva.

De ce au dorit atunci militarii să facă acest gest de deferenţă şi de stimă, rămâne greu de stabilit. Poate că este acelaşi motiv pentru care militarii de azi nu mai vor să facă asemenea gesturi pentru actualii preşedinţi?

Evident că nucleele de rezistenţă germane au mai continuat să activeze în munţii României până târziu în iarna lui 1945, precum şi în Munţii Tatra sau până în suburbiile Vienei. Dar misiunea Armatei Regale Române, prost înzestrată, prost condusă de noii comisari sovietici, „carne de tun" pentru Armata Sovietică, a fost cel puţin eroică.

Şi totuşi, 25 octombrie poate fi un motiv de sărbătoare: niciodată nu a fost mai aproape România de dezintegrare şi de împărţirea teritoriului naţional între Ucraina Sovietică, Ungaria şi Bulgaria ca în acea fierbinte vară a lui 1944.

Ce mai înseamnă 25 octombrie?

Ziua de naştere a noilor uniforme ale Armatei Naţionale? Adică data ipotetică a înfiinţării Diviziei Tudor Vladimirescu? Greu de spus! Căci aceea era doar o „dată" comunicată, prin telegraf şi prin radio, din Siberia. Rămâne însă de comemorat, dar şi de sărbătorit, eroismul celor peste 250.000 de români care-au ştiut cum să alerge spre o libertate care, finalmente , le-a fost refuzată! De fapt, uniformele armatei se tot schimbă, la fiecare ciclu electoral. Aşa că de ce-ar trebui să ne mirăm că şi memoria Ministerului Apărării se tot schimbă, din doi în doi ani? La fel de repede cum îşi schimbă şi Ţara memoria faţă de eroi. În schimb, de 89 de ani tot aniversăm ziua de naştere a singurului mareşal al Armatei Române care se mai încăpăţânează să trăiască: Mihai ! La mulţi ani!

Onorat şi recunoscut deopotrivă de către Moscova şi Londra, Regele Mihai rămâne mereu un subiect „jenant" pentru o Armata Română ai cărei lideri nu au renunţat la politizare nici după 1989.

„România este o ţară cu care nu avem un Pact de neagresiune, dar asta este doar din cauza existenţei unei dispute neterminate: chestiunea Basarabiei a cărei ocupare [n.a. - de către România] URSS nu a recunoscut-o niciodată, deşi noi nu am ridicat niciodată chestiunea recuperării acesteia prin mijloace militare. (discursul lui Vladimir Molotov, pe 29 martie 1940 în Sovietul Suprem al URSS).
România a trimis în luptă [în august 1944 - n.a.] 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 de militari. Pierderile înregistrate de trupele noastre s-au ridicat la 49.744 de militari. Puterile Axei au pierdut în această perioadă 11.434 de soldaţi, în timp ce pe întreg teritoriul ţării noastre, inamicul a înregistrat 72.937 de pierderi. Eliberarea ultimului teritoriu românesc aflat sub dominaţie fascistă la 25 octombrie a coincis cu ziua de naştere a Regelui Mihai. Pentru a-i cinsti pe eroi şi a sărbători victoria României în faţa fascismului, Ziua Regelui a devenit şi Ziua Armatei."

Alexandru Toreanik, ziare.com, 25 octombrie 2009

„România nu are nevoie să fie condusă de un cetăţean vicios, exponent al „poporului" politic, ci de un om născut, crescut şi educat să fie lider. De aceea avem nevoie acum de un rege."

Tasenţe Tănase, asistent universitar, Constanţa

„Regele poate fi acel punct de sprijin pe care o naţiune îl poate avea atunci când traversează o criză, fie ea economică, socială, dar mai ales identitară, asemeni unui acrobat care traversează pe sârmă o prăpastie. În ceea ce îl priveşte pe MS Regele Mihai I, el reprezintă o întruchipare fericită a curajului, altruismului, generozităţii, echilibrului, răbdării şi înţelepciunii unui adevărat şef de stat către care ar trebui să privim cu admiraţie şi mândrie."

George Totoescu, ex-consilier al Casei Regale

Ovidiu Mihalache, 18 octombrie 2010, Q Magazine