Corneliu Coposu Fan Page

97 de ani de la naşterea seniorului Corneliu Coposu - SpneSiTu.ro, 20 mai 2011

Înapoi la Corneliu Coposu '97

Astazi se implinesc 97 de ani de la nasterea  lui Corneliu Coposu, președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (1990 - 1995), senator, lider al opoziției din România postcomunistă si un simbol al luptei impotriva comunismului.
Corneliu Coposu s-a nascut la . 20 mai 1914, in Bobota, Judetul Sălaj.
Studiile liceale le-a urmat la Blaj, absolvind mai apoi Facultatea de Drept a Universității Regele Ferdinand din Cluj. A colaborat la ziarul clujean “România Nouă”, condus de Zaharia Boilă, la “Mesajul” (Zalău) precum și la oficiosul Bisericii Române Unite cu Roma, ziarul “Unirea” din Blaj. În 1935 a fost ales președinte al Organizației Tineretului Universitar al PNȚ din Cluj. Între 1937 și 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcția secretar politic al lui Iuliu Maniu. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru “înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru “crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.

Continuarea pe blogul lui Rareş Mănescu

20 mai 2011, SpneSiTu.ro

Articol citit de 2592 ori.

Alte articole