Corneliu Coposu Fan Page

Regele Mihai în Parlament, moment în care românii s-au apropiat de istoria şi valorile naţionale

Înapoi la 2015, 2016, 2017, 2018, 2019

Interviu cu dr. Marin POP, Cercetător Ştiinţific - Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

Marin Pop

Reporter: Regele Mihai I a împlinit marţi, 25 octombrie, 90 de ani. Cu această ocazie a susţinut un discurs în Parlamentul României, după 65 de ani. Ce semnificaţie are din punct de vedere istoric prezenţa şi luarea de cuvânt în Parlament a Regelui Mihai?

Marin Pop: În primul rând subliniem faptul că trăim un moment istoric deosebit de important, pe care prea puţini îl conştientizăm. Dar acesta este unul din dezavantajele istoriei ultra-contemporane. Ne dăm seama de importanţa unui eveniment abia după ce el a trecut, deşi el s-a desfăşurat chiar sub ochii noştri. De asemenea, ne dăm seama de valoarea unei personalităţi abia după ce el a trecut în eternitate. Vezi, de exemplu cazul Seniorului Corneliu Coposu.

Majestatea Sa Regele Mihai împlineşte astăzi venerabila vârstă de 90 de ani. Este singurul monarh din lume în viaţă care era în exerciţiul funcţiunii în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi care a luat decizii hotărâtoare pentru soarta ţării noastre şi a lumii, la vremea respectivă.

În cel de al doilea rând, subliniem faptul că se împlinesc 65 de ani de când Regele nu s-a mai adresat naţiunii de la tribuna Parlamentului. Primul şi ultimul discurs, de până acum, al Regelui Mihai I de România a avut loc la deschiderea sesiunii parlamentare, în urma alegerilor grosolan falsificate din noiembrie 1946. Regele era conştient că acel Parlament nu reprezenta voinţa naţiunii române, dar dorea, după cum sublinia personal, să câştige timp în speranţa că aliaţii anglo-americani vor interveni şi vor salva ţara noastră de “ciuma roşie” care se instaura în România. Aşadar, este cel de al doilea discurs al Regelui în faţa naţiunii, la o distanţă de 65 de ani, la venerabila vârstă de 90 de ani.

Este un moment istoric pe care generaţia noastră are şansa de a-l trăi şi pe care îl vom putea povesti nepoţilor noştri, la fel cum bunicii noştri ne povesteau, în vremuri de restrişte, despre Regele Mihai nevoit să plece în exil.

Care a fost rolul Monarhiei în istoria României?

Referitor la rolul imens pe care Monarhia l-a avut în istoria ţării noastre s-ar putea scrie adevărate tratate de istorie.

În câteva cuvinte, după ce am studiat adevărata istorie a ţării noastre, care nu se găseşte, din păcate, în manualele de istorie, cred că se poate afirma că perioada 1866-1947, adică cea a venirii tânărului locotenent Carol în România şi cea a abdicării forţate a Regelui Mihai I a fost perioada cea mai însemnată din istoria ţării noastre. Practic în 80 de ani ţara noastră a recuperat un decalaj de sute de ani faţă de civilizaţia occidentală şi s-a înscris în rândul statelor europene, la un loc de cinste. Din păcate, după cum ştim cu toţii, comunismul ne-a reîntors în istorie cu câteva sute de ani. Nu este vorba aici doar de sistemul economic impus, ci de mentalitate, de spălarea creierelor, la care am fost supuşi în timpul regimului communist. Din păcate, acest lucru se schimbă doar în câteva generaţii. Deşi nu este bine să faci comparaţii în istorie să ne amintim totuşi unde ajunsese România în 1938, în raport cu celelalte state europene şi unde este acum, după 50 de ani de comunism şi o tranziţie continuă.

În perioada 1866-1947 România şi-a câştigat Independenţa de Stat, la 1877, cu arma în mână, a devenit Regat, în anul 1881 şi a cunoscut o modernizare fără precedent, în toate domeniile. Statul român şi instituţiile sale au fost reformate din temelii şi rolul principal al acestei modernizări îl datorăm Monarhiei, care a ştiut să fie un adevărat arbitru între partidele politice şi să reprezinte cu cinste România în străinătate. Nu este de neglijat şi faptul că regii României se înrudesc cu toate Casele Regale ale Europei.

Ce relaţie aveau cei doi oameni politici sălăjeni, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu, cu Casa Regală şi care a fost concepţia lor vizavi de Rege?

Marii noştri înaintaşi sălăjeni Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu au fost colaboratori şi sfetnici apropiaţi ai Regelui Mihai. Amândoi au avut o contribuţie deosebită la realizarea actului de la 23 august 1944, deşi Corneliu Coposu era aproape de vârsta regelui. În acea perioadă dificilă Iuliu Maniu şi Regele Mihai deveniseră ultimele bastioane ale democraţiei în România şi simboluri ale luptei anticomunsite.

Seniorul Corneliu Coposu şi-a revăzut Regele abia după 1989. Seniorul a fost un monarhist convins până la moarte. Ultimele lui cuvinte în această viaţă au fost cele de păreri de rău că nu a reuşit să-şi vadă Regele revenit pe tron. El considera ca ilegal actul de la 30 decembrie 1947, determinat de şantaj, ameninţare şi abuziv.

La rândul lui, Regele Mihai l-a apreciat pe Seniorul Coposu, considerându-l nu numai un sfetnic apropiat, ci un adevărat prieten. Era singurul politician român în care putea avea încredere deplină.

Regele Mihai I, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu constituie adevăratele modele morale ale României.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat într-o emisiune de televiziune că Regele Mihai a fost “slugă la ruşi” iar decizia sa de a abdica a fost o “un act de trădare a interesului naţional al României”. Cum comentaţi aceste afirmaţii?

Afirmaţiile lui Traian Băsescu referitor la Majestatea Sa Regele Mihai le considerăm inacceptabile şi nu nefericite cum au încercat apropiaţii săi să le catalogheze, deoarece vin din partea preşedintelui României şi nu din partea unei persoane oarecare. În primul rând, pentru că preşedintele Traian Băsescu reprezintă vocea României şi nu cred că i-a consultat pe români înainte de a face declaraţiile respective. Uitaţi-vă, apoi, cum alţi foşti şefi de state, de exemplu în SUA ştiu să se respecte, să stea la aceeaşi masă şi, în primul rând, să reprezente interesul naţional, deasupra tuturor partidelor politice, aflate la guvernare sau în opoziţie.

De asemenea, subliniem că evenimentele prin care a trecut ţara noastră în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi instaurarea regimului comunist la noi în ţară nu sunt cunoscute întru totul. Ele au fost viciate intenţionat de regimul comunist. Memoria unor mari înaintaşi precum Iuliu Maniu sau Regele Mihai a fost terfelită. Credem că generaţia noastră are datoria morală de a restabili adevărul istoric şi să avem respectul cuvenit faţă de ei.

Preşedintele Traian Băsescu putea să intre în istorie, la fel ca Ion Iliescu în timpul celui de al doilea mandat, când după Forumul Crans Montana de la Bucureşti din 2001 a dat fuga la Versoix şi l-a rugat pe Regele Mihai să facă lobby pentru integrarea României în structurile euro-atlantice. Oricum regele făcea demult acest lucru, însă gestul a contat foarte mult pentru imaginea României.

Consider că preşedintele Traian Băsescu a ratat, intenţionat sau nu, un moment istoric de o importanţă colosală. Acela despre care se vorbeşte încă din 1990: reconcilierea naţională. Păcat! Regele a venit în faţa naţiunii fără a fi primit aşa cum se cuvine de preşedinte, premier şi nu în ultimul rând de Biserica Ortodoxă, deşi Regele este Unsul lui Dumnezeu pe pământ şi după cum sublinia un reputat istoric ultimul monarh reprezentant al Bizanţului ortodox. Istoria ne va judeca pe toţi după faptele noastre.

Care a fost contextul abdicării Regelui Mihai? Existau alternative la actul de la 23 august sau la cel de la 30 decembrie 1947?

Abdicarea forţată a Regelui Mihai s-a produs într-un context intern şi internaţional extrem de dificil pentru ţara noastră. România era vândută sovieticilor de Churchill, în schimbul Greciei. Sovieticii impuseseră un guvern procomunist, în frunte cu Petru Groza, cu toată opoziţia Regelui, care intrase în grevă şi nu mai semna nici un act. Pentru a nu se ajunge la un nou război mondial, de această dată împotriva “ciumei roşii” de la răsărit care risca să cuprindă întreaga Europă şi nu numai, România şi întreaga Europă de Est a fost sacrificată şi lăsată pradă sovieticilor.

Alternativa actului de la 23 august 1944 era ca mareşalul Ion Antonescu să fi încheiat, la timp, armistiţiu cu sovieticii şi să iasă de sub sfera de influenţă germană. A fost şi motivul pentru care a fost chemat la Palat de către Regele Mihai în după-amiaza zilei de 23 august. Cum mareşalul nu a acceptat s-a recurs la planul B, adică arestarea mareşalului şi instaurarea unui guvern de uniune naţională care să încheie armistiţiu cu Aliaţii, adică anglo-americanii şi sovieticii şi să iasă onorabil din situaţia -dificilă în care intrase ţara noastră. Să nu uităm că armata sovietică ajunsese la Prut şi exista pericolul ca România să dispară de pe harta Europei.

Actul de la 23 august a fost, aşadar, singura soluţie posibilă. Să ne gândim doar la ceea ce s-a întâmplat atunci în Bulgaria, unde ruşii au măcelărit întreaga elită rămasă în ţară. Pur şi simplu intrau în casele oamenilor şi-i împuşcau. Aceeaşi soartă ar fi avut-o şi ţara noastră dacă Regele, partidele politice şi majoritatea generalilor armatei române nu ar fi realizat Lovitura de Palat de la 23 august 1944. Insist asupra acestei denumiri fiindcă de-a lungul anilor ea a devenit revoluţie comunistă, sub diverse denumiri: insurecţie armată etc în care a fost minimalizat rolul hotărâtor al Regelui Mihai.

În concluzie, actul de la 23 august 1944 a fost unul necesar pentru a se salva ceea ce se mai putea, iar la 30 decembrie 1947, ultimul bastion al democraţiei României era silit să abdice cu pistolul pe masă. Nu avea nici o şansă şi a fost nevoit să ia calea durerosului exil, la fel ca zeci sau sute de mii de români.

Credeţi că este posibil ca monarhia să revină la putere în România?

Acest lucru depinde, după cum sublinia şi Seniorul Corneliu Coposu, de voinţa naţiunii. Din păcate, în 1990 naţiunea română nu a fost consultată ce formă de guvernământ doreşte. Aşadar, avem nevoie de un referendum, dar un referendum neviciat şi în care toţi românii să cunoască adevărata istorie şi tradiţie a Monarhiei româneşti. Poporul român este singurul care poate decide ce formă de guvernământ doreşte. De asemenea, să ne aducem aminte că tânărul Carol, devenit Regele Carol I, a fost adus în ţară de reprezentanţii clasei politice, care s-a dovedit a fi responsabilă de soarta ţării, la fel ca Generaţia de aur a Marii Uniri din 1918. Oare acum avem o clasă politică responsabilă de soarta ţării noastre?

Concluzionăm cu ceea ce afirma Seniorul Corneliu Coposu într-un interviu din anul 1990: “În lipsa unui mandate din partea opiniei publice nimeni nu are dreptul de a decide de viitorul aşezămintelor noastre fundamentale”.

După dispariţia Regelui Mihai se va mai putea vorbi despre o dinastie de România? În ce măsură românii se vor mai identifica cu aceasta după ce Regele Mihai nu va mai fi?

Aici vorbim despre o instituţie şi nu despre o singură persoană. Tradiţia unei Case Regale continuă atâta timp cât are urmaşi, indiferent de sex şi subliniez acest lucru, fiindcă trăim în secolul XXI.

Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I, care acum a luat titulatura de România, renunţând la cea de Hohenzolern-Sigmaringen sunt regii noştri. Dar istoria nu a început cu noi şi nu se va termina odată cu noi. Regele nostru este şi va rămâne un simbol al demnităţii şi onoarei aşa că “Trăiască Regele în pace şi onor”, după cum spune şi Imnul Regal.

Alexandru KÜRTI, Sălajul European, nr. 128, 2-8 noiembrie 2011

Articol citit de 2177 ori.

Alte articole