Intalnire istorica: Elisabeta Rizea si Corneliu Coposu Alaturi de Regele Mihai, Ion Diaconescu si parintele Iustin Marchis
La minus 30 de grade, in fosta lui inchisoare, Corneliu Coposu parea sa nu simta frigul
Securitatea alcatuia adevarate "genealogii" ale "elementelor dusmanoase"
Editura Masina de scris a lansat cea de-a doua editie a biografiei Viata lui Corneliu Coposu. Prima a aparut atunci cand se implinea un an de la despartire, intre cele doua tururi de scrutin la Presedintia Romaniei, adica in efervescenta primei victorii asupra unui regim impotriva caruia Corneliu Coposu luptase cu o determinare rar intalnita. Ar fi trebuit sa fie triumful lui, dar venea prea tarziu.
Prea tarziu si, asa cum avea sa se vada, prea devreme totusi. Sigur, guvernarea 1996-2000 n-a fost compusa doar din balbaielile pe care suntem predispusi a ni le aminti azi in exclusivitate. Dar nici n-a fost ceea ce ne asteptam, ceea ce cu siguranta ar fi asteptat Corneliu Coposu.
Si astfel, Romania a ajuns sa intre in mileniul trei si in NATO sub conducerea unui lider comunist, in vreme ce, alaturi de covarsitoarea majoritate a fratilor sai intru credinta, Corneliu Coposu trecuse pragul acestei lumi. Si, ca nedreptatea sa fie completa, partidul pe care il pastorise a ajuns in pragul disparitiei, departe de Parlament si de viata politica. Atunci, Seniorul se va fi intors in mormant.
Pentru editia a doua am cautat noi marturii si documente. Unul dintre acestea este un drept la replica trimis, in februarie 1990, ziarului Adevarul, urmare a unui articol semnat de Ion Baiesu. Textul este acid ("Am aflat din Dictionarul de literatura romana contemporana (1977) despre domnul Ion Baiesu, fost redactor la Scanteia Tineretului, ca a debutat in literatura cu poezia Ileana tractorista, in 1951, si ca a fost serios preocupat de colectivizarea agriculturii.
Vad ca, de data aceasta, domnia sa se arata preocupat de trecutul meu si al Partidului National- Taranesc") si demonteaza legendele aberante care circulau in epoca, din pacate insusite si de catre regretatul scriitor. Iata doar doua dintre acestea:
1. In anii cand "Arghezi vindea cirese", eu nu ma aflam la Paris, ca sa beau acolo "cafelute cu cornulete croissant", ci ma aflam aici, in tara, unde ispaseam, in conditii infernale, saptesprezece ani de puscarie, urmati de o deportare in Baragan. Ulterior am fost tarat in anchete, insotite de perchezitii domiciliare, presiuni si amenintari. Nu puteam figura, deci, printre "dezertorii politici", de vreme ce nu am parasit tara din anul 1938! (...)
4. O propaganda excesiva si condamnabila antreneaza pe neofitii democratiei sa loveasca in unii adversari politici potentiali ai confruntarii politice in perspectiva. (...) Diversiunea momentului impune sa nu se mai caute complicii tiraniei doborate. Loviturile "democratice" sa se indrepte spre fostii detinut i politici, spre victimele tiraniei, spre cei care indraznesc sa spuna ca nu au avut contingent e cu regimul de opresiune. Domnul Baiesu s-a integrat, din pacate, poate ca deliberat, poate ca din usurinta si pripeala, in aceasta diversiune.
Pentru toti cei obisnuiti sa asocieze, pentru inceputul anilor '90, imaginea Seniorului cu aceea a Anei Blandiana, este o surpriza sa afle ca poeta nu stia nimic inainte de decembrie 1989 despre Corneliu Coposu, pe care l-a cunoscut abia un an mai tarziu: "Dupa ce s-a lansat Alianta Civica, in noiembrie 1990, inainte de marele miting din 15, se formasera cozi lungi la inscriere, in holul unei case particulare, pe care ni-l pusese la dispozitie un nepot al lui Horia Bernea. Era ca un stup, lume pana-n strada, ingramadeala, entuziasm, romantism... Ei, bine, in aglomeratia de acolo au aparut doi domni pe care in prima clipa nu i-am recunoscut: Corneliu Coposu si Ion Diaconescu. A fost pur si simplu o intalnire existentiala, intre generatia celor care statusera la inchisoare si generatia celor cu "origine nesanatoasa"... Venisera sa ne propuna o colaborare - era un gest care dovedea calitatea lor de oameni politici: simtisera imediat ce forta populara avea sa fie Alianta Civica!"
Dupa cum povesteste fondatoarea AC, Coposu a fost extrem de suparat dupa alegerile din 1992, "cand, din motive bizare, campania Conventiei se desfasurase separat pentru Presedintie si Parlament. In 1995, cand era deja bolnav, l-am intalnit in Germania, unde el era la tratament, iar eu aveam lecturi publice, si i-am transmis rugamintea lui Emil Constantinescu, pe atunci presedintele CDR, de a fi de acord cu anuntarea oficiala a candidaturii lui la Cotroceni. Domnul Coposu a spus ca este de acord, cu doua conditii: campania sa fie unica, iar din anturajul domnului Constantinescu sa dispara o anumita persoana, despre care considera ca "nu apartine ideilor noastre". Acasa, i-am transmis domnului Constantinescu mesajul, dar putin imblanzit... Cand s-a intors si Corneliu Coposu in Romania, intr-o seara ne-am trezit la usa cu el, insotit de Emil Constantinescu. "I-ati transmis domnului profesor ceea ce v-am rugat?" (cand era de bine era "Emil", cand era de rau era "domnul profesor"). "Da...", am raspuns noi cam incurcati. "Exact cum v-am spus?" - "Da, sigur..." Atunci, s-a intors spre Emil Constantinescu si i-a spus inca o data, cu cuvintele lui fara menajamente. La care, spre marea noastra jena, "domnul profesor" s-a dezis complet de persoana incriminata: nu e nici o problema, n-o s-o mai vedeti... De multe ori m-am gandit ca ruptura lui de Alianta a fost cauzata si de acel moment: era foarte greu sa nu se simta umilit in fata unor oameni care asistasera la acea scena, mai ales ca, dupa aceea, si-a incalcat promisiunea." Manastire-ntr-un picior, ghici cine era persoana foarte apropiata a domnului profesor...
text Tudor Calin Zarojanu
foto Editura Masina de Scris
