Corneliu Coposu Fan Page

Preliminarii pentru o biografie - Cristian Preda, Revista 22, 13-19 iulie 2004

Înapoi la Ziare din 2004

Volumul Marele soc din finalul unui secol scurt face parte dintr-un tip de literatura politica foarte putin cunoscut la noi. Dialogul dintre un specialist in stiinte politice si un politician nu a fost cultivat in Romania. Unul dintre motive este acela ca politicienii romani postcomunisti prefera in general sa scrie memorii sau sa-si stranga interventiile publice cele mai insemnate in volume. Victor Babiuc, Emil Constantinescu, Ion Iliescu, Mircea Ionescu-Quintus, Andrei Marga, Petre Roman, Ulm Spineanu, Valeriu Stoica, Radu Vasile si multi altii au produs astfel de volume, interesante ca documente/marturii ale epocii, dar si ca versiuni de lectura a politicii romanesti recente. Genul dialogal a fost abordat si el, dar mult mai rar: l-au imbratisat Corneliu Coposu (Marturisiri, in dialog cu Vartan Arachelian, Humanitas, 1996), Dan A. Lazarescu (Confesiuni, dialoguri realizate de Radu Toanca, Hestia, 1997), György Frunda (Drept minoritar, spaime nationale, in dialog cu Elena Stefoi, Kriterion, 1997), Adrian Severin (Locurile unde se construieste Europa, in dialog cu Gabriel Andreescu, Polirom, 2000), Petre Roman (Marturii provocate, convorbiri cu Elena Stefoi, Paideia, 2002), Victor Ciorbea (Republica iresponsabililor, in dialog cu Liviu Valenas, Tritonic, 2003) sau Valeriu Stoica (Provocari liberale, in dialog cu Dragos Paul Aligica, Humanitas, 2003).

Marele soc tine de acest al doilea tip literar, dar este deosebit intr-o privinta: volumul e rezultatul conversatiei dintre cel mai influent politician postdecembrist si cel mai cunoscut politolog roman. I s-a reprosat lui Tismaneanu ca a facut aceasta carte cu presedintele Iliescu. Reprosul viza chiar optiunea lui Tismaneanu de a dialoga cu un om politic pe care el insusi il criticase cu asprime in trecut. Pe de alta parte, pentru Tismaneanu, genul era oarecum nou. Este adevarat ca, in afara cartilor si studiilor academice publicate in America sau in Romania, Tismaneanu a mai fost tentat de a dialoga in jurul politicii romanesti: in 2000, el a realizat impreuna cu Mircea Mihaies volumul Incet, spre Europa, publicat de editura ieseana Polirom. Critic la adresa politicii neocomuniste, Tismaneanu se arata in 2000 si critic al felului in care a fost gestionata schimbarea din 1996. Dincolo de evaluarile facute, Tismaneanu isi afisa convingerile democratice si liberale cunoscute de multa vreme. Criticile la adresa administratiei Constantinescu nu au stirbit de altfel aprecierile personale, inclusiv in privinta fostului presedinte. Atunci cand Constantinescu si-a publicat volumele de memorii, Vladimir Tismaneanu a trimis - spre a fi citita public - o scrisoare flatanta la adresa primului presedinte democrat al Romaniei.

Aceste convingeri democratice si liberale sunt asumate si in dialogul cu Ion Iliescu. Inca de la inceput, Tismaneanu precizeaza ca exista multe optiuni si opinii politice care il despart de presedintele Iliescu. Dialogul din Marele soc din finalul unui secol scurt este confruntarea dintre doua viziuni despre politica, dar si dintre doua optiuni politice. Dar, spre deosebire de Iliescu, care vorbeste ca actor al evenimentelor discutate, Tismaneanu este obligat sa lase in cele mai multe cazuri ascunse propriile sale convingeri. Aceasta e conventia literara a unor asemenea volume. Citite cu atentie, intrebarile lui Tismaneanu dezvaluie insa un mod cu totul diferit de cel al presedintelui Iliescu de a intelege articularea lumii politice.

Faptul ca un mare specialist in stiinte politice discuta cu Ion Iliescu a socat in mult mai mare masura decat, de pilda, ''reconcilierea'' lui Iliescu cu fostul rege Mihai. De fapt, socul a fost produs chiar de plasarea volumului despre care este vorba intr-o serie de gesturi ale presedintelui Iliescu, care ar cauta sa isi redefineasca profilul politic. In aceasta perspectiva, Tismaneanu ar fi fost manipulat, folosit pentru a ''spala'' cariera lui Iliescu sau s-ar fi lasat amagit de un Iliescu subtil si cinic. Numai ca initiativa alcatuirii volumului nu i-a apartinut lui Iliescu, ci lui Tismaneanu. Acesta a dorit sa alcatuiasca un soi de preliminarii la biografia lui Ion Iliescu. Interesat nu doar de parcursul actualului presedinte dupa 1989, ci si de functionarea elitelor comuniste, Tismaneanu a impartit cartea in doua parti cvasi-egale, consacrate celor doua problematici. La mijloc, doua capitole dedicate momentului revolutionar de ruptura fac trecerea de la o sectiune la cealalta.

Avem nevoie de biografii ale oamenilor politici? Raspunsul nu poate fi decat afirmativ. E chiar scandalos faptul ca, la 15 ani de la Revolutia din decembrie, acest instrument de lucru nu exista. Cine vrea sa afle cine a fost, de pilda, Petre Roman, nu are la indemana decat versiunea livrata de fostul premier si ministru de Externe in volumele publicate si in colectiile de presa. Iar pentru alti politicieni, situatia este si mai dramatica, pentru ca nu toti au scris despre propria lor actiune. Privit in acest context, volumul lui Tismaneanu este o sursa importanta pentru o viitoare biografie a lui Ion Iliescu. I s-a reprosat insa lui Tismaneanu ca nu a fost mai incisiv, ca nu a pus intrebarile pe care jurnalistii sau adversarii politici ai lui Iliescu le-au formulat - in genere, fara a primi raspunsul asteptat - in anii din urma. Nu cred insa ca Tismaneanu si-a propus sa smulga dezvaluri presedintelui Iliescu, sa aduca in fata publicului Marile Adevaruri despre comunism si postcomunism. Scopul sau a fost, cred, mult mai modest: acela de a urmari transformarile suferite de Iliescu in ultimii aproape 50 de ani. Da, in 2006 se vor face 50 de ani de cand Iliescu e prezent pe prima pagina a ziarelor romanesti. In dialogul cu actualul presedinte, Tismaneanu pleaca de la ipoteza ca Iliescu s-a schimbat in anii postdecembristi, ca exista, altfel spus, un Iliescu I si un Iliescu II. Unul marcat de mentalitatea vechiului regim si un altul care invata din mers regulile democratiei. Primul care nu pare sa accepte o asemenea schimbare/invatare politica (in sens tare) este chiar Iliescu. Dar nu pentru ca Iliescu nu ar recunoaste influenta evenimentelor asupra sa, ci pentru ca el sustine ca a fost, cu mult inainte de caderea comunismului, un spirit liber si animat de convingeri democratice. Marele soc pune la dispozitia celor care vor cauta sa inteleaga cariera iliesciana elemente pretioase, intre altele si interpretarea miscarii socialiste din Romania ca o parte a procesului democratizarii.

Tonul politicos al lui Tismaneanu contrasteaza cu inversunarea lui Iliescu in privinta anumitor personalitati publice. Asa cum s-a mai observat, Iliescu este obsedat de concurenta politica, personalitati precum Coposu sau Constantinescu impiedicandu-l sa apara ca unic actor decisiv al schimbarilor de dupa 1989. Tismaneanu il lasa in cuprinsul volumului sa se exprime fara a amenda erori factuale sau interpretari puternic politizate. Este, pe de alta parte, greu de crezut ca un om politic poate fi intr-un asemenea dialog altceva decat un spirit partizan, foarte subiectiv si inversunat in privinta adversarilor. Refuzandu-si rolul de judecator sau cenzor al propriului interlocutor, Tismaneanu ne ofera imaginea unui Iliescu 100%. Trebuie sa-i fim, de aceea, recunoscatori.

Cristian Preda, Revista 22, 13 - 19 iulie 2004

Articol citit de 2754 ori.

Alte articole