Corneliu Coposu Fan Page

Rechizitoriu - Cicerone Ioniţoiu, partea a III-a

Înapoi la "Rechizitoriu", Cicerone Ionițoiu

1950
EXTERMINAREA PRIN MUNCĂ FORŢATĂ ÎN PARALEL CU ASASINATELE LUI NICOLSCHI

Regimul represiv împotriva mişcărilor de rezistenţă continuă după modelul Beria, neţinând seama nici măcar de acea justiţie coruptă pe care o subordonaseră securităţii.

Nicolschi, nemulţumit de unele sentinţe "blânde" s-a dus la Timişoara şi a aranjat cu lt.Coloman Ambruş ca să-i trimită nişte deţinuţi pe care să-i lichideze. Prin adresa 10.007/1950 s-a cerut directorului de la Gherla (Stelian Tomulescu) să trimită la Timişora 7 deţinuţi pentru continuarea anchetei (Vernichescu A., Popovici Gheorghe, Puschiţă Petre, Ghimboaşa Nicolae, Smultea Gheorghe, Luminosu Gheorghe şi Ungureanu Gheorghe). De fapt erau şase fiindcă Ungureanu Gheorghe era deja omorât în ancheta pe 3-04-1949 şi fu­sese înregistrat la spitalul din Timişoara (din cauza unui TBC pulmonar) şi înmormântat în cimitirul Săracilor. Cu toate acestea justiţia poporului 1-a condamnat la 20 ani. Deci cei şase de pe listă au fost urcaţi în curtea închisorii Gherla şi au plecat cu lanţuri la picioare, dar la Timişoara n-au mai ajuns niciodată. Au fost împuşcaţi la marginea unei păduri, se pare Pădurea Verde, si aruncaţi într-o groapă comună. După ce familiile au început sa se intereseze de soarta lor, MAI-ul a făcut nişte certificate false de deces în August 1957, şi i-au înregistrat de la nr.101-197 într-un registru -dublură- ca toţi morţi în aceeaşi zi, trei la ora 12 şi patru la ora 13, în spitalul din Timişoara.

Şi nu au fost singurii asasinaţi.

Constanţa, unde fuseseră executaţi "numai" 13 partizani iar 16 primiseră pedepse între 15 şi M.S.V., iarăşi 1-a supărat pe călăul Securităţii poporului. După 20 zile de când ajunseseră la Gherla, s-a primit dispoziţia sa fie transferaţi la Timişoara şi pe 9-03-1949 au luat drumul Banatului într-un vagon dubă, dar n-au mai ajuns niciodată, fiind asasinaţi la marginea aceleiaşi păduri Verde. Şi în acest lot apare deţinutul Ion Constantinescu mort cu adevă­rat pe 24 Feb.1950 în vagonul dubă şi înmormântat la Gherla. Dar la expedierea lotului la Timişoara s-a plecat şi cu numele lui pe listă şi când în 1957 s-au întocmit certificate de deces false, a fost făcut şi pentru Ion Constantinescu unul, deci mort a doua oară, şi acum înregistrat la Timişoara.

Şi securitatea de la Cluj a primit dispoziţia să transfere la Timişoara 14 partizani din lotul de la Muntele Mare şi Mihai Pa­triciu s-a executat. Printre cei 14 asasinaţi a fost POP Alexandra, MOLDOVAN Simion, VANDOR Victor, OLTEANU Emil, ROBU Ion, MAXIM Alexan­dru, MARGINEANU Petre. Ridicaţi pe 2 Aprilie şi împuşcaţi; iar înregistrarea tot la Timişoara, pe o lista cu 54 de martiri.

Pentru aceste crime oribile trebuie făcuta dreptate. Criminalul odios Nicolschi declara cu cinism în 1990 la interviul luat de Lucia Hossu pentru lămurirea misterului: "Cine a ştiut în '49 ca vi­ne '89", cu alte cuvinte i-ar fi lichidat pe toţi.

Aceasta afirmaţie era în concordanţă cu linia partidului care în discuţiile pentru instituirea muncii forţate subliniase: "UN MILION DE DUŞMANI DE CLASĂ EXTERMINAŢI PENTRU A CONSTRUI CEA MAI BUNĂ ŞI MAI DREAPTA DINTRE SOCIETĂŢI."

Cu acest slogan a plecat în 1950 în Dobrogea, lt.col.Cosmici Eftimie (inspector din Direcţia generală a lagărelor şi supravegherea deţinuţilor la munca forţată, trasându-le subalternilor cruzimea - ca sarcina de serviciu. Cruzimea au aplicat-o pe teren subalternii lui, Albon Augustin (fost ceaprazar ), ajuns comandantul tru­pelor ce păzeau deţinuţii la Canal şi Liviu Borcea (finul lui), co­mandantul lagărului de exterminare de la Capul Midia. Amândoi sadici şi foşti informatori ai fostei siguranţe, infiltraţi printre comu­nişti şi amândoi condamnaţi şi repuşi în funcţie după 2-3 ani.

Primul zbura în elicopter deasupra locurilor de munca la canal şi cobora din loc în loc, îndreptându-se urlând spre deţinuţi:

"Bandiţilor, cu gamela să săpaţi canalul înainte de a muri."

Iar finul Borcea intra în barăci tot urlând: "Bandiţilor, arun­caţi mâncarea în W.C. ca să slăbiţi şi să sabotaţi lucrările", iar bieţii oameni mureau de foame, la el în lagăr mâncându-se câini.

CANALUL

Pentru torturarea a sute de mii de oameni prin munca forţată în vederea exterminării lor, se face vinovată conducerea comunistă ca­re s-a subordonat intereselor unui stat străin, ruinând şi înfome­tând populaţia ţării.

Prin HCM nr.613 s-a aprobat planul de construire, proiectare şi cercetare întocmit de comisia condusa de Sapoşnicov. Printre semnatari, Petru Groza, Gh.Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Lothar Radaceanu, Th.Iordanescu, Popescu-Dorneanu, Ion Vinze, Bucur Şchiopu.

Director general al Canalului a fost numit Gheorghe Hossu, ingi­ner şef şi prim director adjunct Mayer Grunberg, iar Vasile Poste­ucă şi D.Antoci, directori generali adjuncţi (HCM. 913/1949).

Intre cei ce jubilau era şi Ana Pauker care declara: "Construim uriaşe lucrări fără burghezie şi împotriva ei".

Da, s-a construit fără burghezie, dar sub supravegherea consili­erului sovietic Vorobiov, ajutat de Mihailovici, Ţiganov, Maximov...

Se întreceau în sublinierea avantajelor ca: asigurarea celui mai ieftin transport spre Marea Neagra, industrializarea regiunii de sud-est a ţării, crearea condiţiilor favorabile pentru îmbunătăţi­rea agriculturii şi combaterea secetei..., dar ascundeau scopul real, că se urmarea îndepărtarea României de la Gurile Dunării şi Deltă, intrate în obiectivul Moscovei şi mai ales ajutorul "frăţesc" prin "împrumutarea" utilajelor obosite (pentru care plăteam chirie 24 ore din 24 ore) şi vinderea porţilor de la ecluza Taşaul, care fuseseră greşit proiectate... şi alte ajutoare tot "dezinteresate".

Braţele de muncă o constituiau deţinuţii şi pentru camuflare i-au numit "forţe MAI" sau "forţe speciale".

Când directorul Canalului, Gh.Hossu, avea nevoie de braţe de muncă se adresa ministrului de interne şi acesta da ordin -Direcţiei Anchete- care repartiza pe regiuni cifrele şi un nou val de ares­tări se abătea peste ţară fără motiv, "din necesitate"

Si pentru impulsionarea lucrărilor, în Martie 1950 s-au deplasat Cseller Ludovic, Sepeanu Teodor, Albon Augustin, Bădică Ilie la "pe­piniera" de la Piteşti şi au trimis o suta de "mlădiţe" la Peninsulă, unde s-au constituit în brigăzile de spărgători "13-14". Au fost primiţi cu braţele deschise de ofiţerul politic Chirion, o bestie umana. Aceştia s-au organizat cu funcţii între ei şi chiar au dat conducă­tori şi la alte brigăzi. Printre numele devenite celebre se număra: Bogdănescu Ion(brigadier), Enăchescu Simion(brigadier), Lie Pompiliu (brigadier), Bala Andrei(brigadier), Lupaşcu Ion(brigadier), Petrică Ion(brigadier), Cojocaru Constantin(prim-brigadier), Grama Octavian (prim brigadier), o serie de pontatori ca Bordeianu Virgil, Livinschi Mihai, Mărăcine Paul, Meteşan Fl.(pontator şi brigadier la preoţi ), Sofronie, Sobolevschi, Gherman Coriolan (brigadier ) şi alţii fără funcţii, dar tari de mână: Codreanu Augustin, Condrea Aurel, Sofronie Const., Stancu Ion, Roşca Petre, Voin Ion, Prisăcaru Ion s.a.

Acestor brigăzi "fruntaşe" li se dăduse voie sa aibă acordeoane ca să se "destindă" după munca de pe şantier.

Seara puneau paturile la ferestre, începeau să cânte cu acordeoanele, în timp ce alţii erau torturaţi. Unele victime erau în permanenţă ţinute în aceste brigăzi şi scose la lucru cu călăii. In această categorie se aflau comandorul Titus Ceauşu, prof.doctor Ion Simionescu(fost ministru), Marin Piţigoi(deputat PNT)... aceştia erau puşi noaptea să spele duşumelele, câteodată purtând în spate câte un torţionar, li se da raţia de mâncare redusă şi ziua pe şantier forţaţi sî muncească până la epuizare.

O alta categorie o formau diferiţi deţinuţi, turnaţi de infor­matori că nu muncesc, sau că bârfesc regimul şi administraţia.

Un episod tragic s-a petrecut pe 21 Iunie 1951, rămas în memoria celor ce au trecut prin Peninsula ca "Noaptea Sfântului Bartolomeu." In aceeaşi seară, după stingere, au fost scoşi 18 deţinuţi din brigada 18 b. şi duşi în brigada a 13-a, a lui Bogdănescu Ion. Acolo au fost toată noaptea batuţi îngrozitor, desfiguraţi şi un ţăran, Gheorghe Şandru (din com.Vintu Mare de pe Târnave) a murit din această groaznică bătaie. A durat toată noaptea şi spre dimineaţa înainte de a suna deşteptarea au fost scoşi şi aruncaţi pe la colţurile barăcii, ca în halul acela să meargă la muncă. Martor şi victima la acea data este prof.Gurău Vasile.

Alt caz şi mai grav a fost al doctorului Ion Simionescu care după luni de chinuri în această brigada, n-a mai putut suporta şi în ziua de 12 Iulie 1951 la prânz a plecat agale din şantier şi sol­datul din cordon a tras şi 1-a împuşcat. Martor Remus RADINA.

Dumitrache Ion, un subofiţer din Pucioasa-Dâmbovita a fost legat de stâlpul din mijlocul platoului, legat cu lanţuri la picioare; în noaptea de 4 Aprile 1951 1-au dus în beciul cu cartofi, unde a fost împuşcat de Bogdănescu Ion şi Madan Ion cu pistolul dat de ofiţerul politic Chirion. A fost apoi târât lângă sârma ca să insinueze că a vrut să evadeze, dar au uitat să-i desfacă lanţuri­le de la picioare. Martor Ioniţoiu Cicerone.

A mai fost şi sublocotenentul Mircea Magearu (din cavalerie), împuşcat pe drum spre şantierul de lucru. Martor, Ţolescu Tiberiu.

La 23-08-1951 a fost împuşcat Ion.Museţeanu în Poarta Alba.

Au mai fost împuşcaţi şi pe alte şantiere şi sunt semnalaţi printre Victimele comunismului.

Deţinuţii erau obligaţi să lucreze 10-12 ore cu norme duble faţa de cei de afară şi la cărat pământ mergeau cu jug după gât, ca sa le fie mai uşor fiindcă manile le erau numai răni.

La lucrări nu era nici un fel de protecţie. La Capul Midia, un­de se lucra sub un mal înalt şi pericolul era iminent, unii deţinuţi au refuzat să lucreze în acele condiţii (Coposu Corneliu, Ghica Serban şi Funda Tache...).

S-au oferit 10 inşi să lucreze. Dar la un sfert de oră de lucru s-a prăbuşit malul peste toţi, omorându-i. Printre ei se aflau: Fox Andrei(din Reşiţa), Naum I. Alexandru (Petreşti-Putna), Oltea-nu Victor(Petreşti-Putna), Ştefan T.Lazar (com. Independenţa-Galaţi).

Accidentul s-a întâmplat pe 27 Martie 1951.Martor, Coposu Corneliu.

Cu miile au murit exterminaţi în această munca faraonică ce s-a dovedit inutilă. Planurile tovărăşeşti nu fuseseră bine întocmite şi gura de vărsare de la Taşaul s-a dovedit necorespunzătoare.

Dar tot partidul comunist a găsit soluţia: sabotaj.

Acest dezastru din cauza incompetentei comuniste s-a produs într-un context politic favorabil pentru Gheorgiu Dej care pri­mise consimţământul Moscovei de a rămâne singur stăpân pe putere. Cu perfidia ce-l caracteriza, şi-a găsit omul ce-i trebuia la Mi­nisterul de Interne ca sa poată el conduce şi dirija politia poli­tica comunistă împotriva eventualilor concurenţi din partid, sau a unei posibile opoziţii anticomuniste.

Acest om nu era altul decât Alexandru Drăghici, membru Birou­lui organizatoric P.M.R. unul dintre cei mai duri stalinişti. Cum era şi adjunct al Ministerului de interne, Teohari Georgescu fusese înlăturat în Aprilie 1952 de la conducerea Ministerului, Gheorghiu Dej 1-a şi promovat.

La începutul noii misiuni, însoţit de Petre Socol (şeful Secţiei de control şi instructaj) a plecat în inspecţie pe şantierele Ca­nalului de unde a venit "foc şi pară", că deţinuţii sunt "boieri", trăiesc mai bine decât ostaşii care-i păzesc şi că lipseşte controlul din partea MAI, adică a lui Teohari Georgescu. Cu alte cuvin­te începuse lupta pentru succesiune pe spatele deţinuţilor care, poate în infern ar fi dus-o mai bine decât în subzistenţa MAI-ului.

Întors la Bucureşti, a trimis o comisie sub conducerea maiorului Maximilian Vardan ( şeful Serviciului de contrasabotaj al Canalu­lui, să confirme într-un raport concluziile lui Drăghici. Dar în raportul făcut a specificat Vardan că nu e vorba de sabotaj ci de deficienţe organizatorice. Cu acest raport, Vardan şi-a semnat ieşirea din securitate pentru atitudine duşmănoasa. Gheorghiu Dej a fost în "dezacord" cu concluzia acestui raport, deoarece acolo era sabotaj iar anchetatorii "să ia masuri pentru curmare".

In şedinţa care s-a ţinut cu participarea lui Alex.Draghici, Iosif Chisinevschi, generalii Pintilie, Nicolschi, Mazuru, cu şefii de Direcţii, Misu Dulgheru, Gogu Popescu şi Garabedian, precum şi a con­silierilor sovietici Mihailovici, Tiganov şi Maximov, s-a transmis dispoziţia din partea conducerii comuniste să se organizeze un proces, cu indicaţia exprimată de Gheorghiu Dej prin Iosif Chişinevschi ca să se tină procesul cât mai repede şi judecata să aibă loc la Canal.

De fapt "inculpaţii" erau deja găsiţi şi pe 29 Iulie au fost arestaţi iar pe 1 Septembrie 1952 s-a dat sentinţa de generalul prea ascultător, Alex.Petrescu, în aplauzele tovarăşilor veniţi încolonaţi, iar trei oameni nevinovaţi au fost executaţi pe 14 Oc­tombrie 1952: NICHITA Dumitru, ROZEl Aurel-Rozenberg, VASILESCU Nicolae-Colorado....restul au primit între 20 ani şi M.S.V.

Intre 10-12 Sept.1952 s-a judecat al doilea lot de "sabotori", cărora li s-au dat pedepse între 8-25 ani munca silnica. La rejudecarea procesului sentinţa a fost casată, dar între timp Dumitru Butoianu murise în temniţă.

In ceea ce priveşte ancheta securităţii din 1968 asupra procesu­lui de la Canal, în concluziile "strict secret de importanţă deose­bită" se menţionează:"Din documentele existente reiese ca situaţia lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagra era dezastruoasă şi ea se datora concepţiei greşite a întregii construcţii care, în consecin­ţă, era sortită eşecului... Pentru a se acredita ideea ca neregulile existente pe şantierul Canalului erau consecinţa unei acţiuni de sabotaj şi a se abate atenţia de la adevărate­le cauze, s-au înscenat acţiuni judiciare împotriva unor oameni nevinovaţi. In aceste doua procese s-au sacrificat oameni - trei persoane nevinovate de săvârşirea vreunei fapte penale fiind executate - în scopul justificării unei idei total com­promise. "

GENOCIDUL ÎNRĂDĂCINAT IN U.R.S.S. PRIN SÂNGE ŞI EXPORTAT PRETUTINDENI PRIN MINCIUNĂ şi FORŢĂ...

Pe 2 Aprilie 1944: "Guvernul sovietic declară că nu urmăreşte schimbarea regimului social existent în România..."(Molotov)

Iar pe 7 Martie 1945, trimisul lui Stalin (Sulam Berezinsky) aduce cele 10 porunci Anei Pauker (în România), printre care:

"Micile gospodarii ţărăneşti trebuie desfiinţate pentru a-i lip­si pe ţăranii mici proprietari de pământ, de maşini şi vite. Aceasta va deschide calea spre absorbirea lor în sistemul co­lectivist."

Micile gospodarii ţărăneşti constituiau satele, adevărate organisme vii în care se plămădeau fiinţele, adevărat rezervor de va­lori morale necesare propăşirii statului.

La sate era locul păstrării tezaurului moştenit, credinţa, datinile, obiceiurile, legendele, cântecele... tot ce mintea sănătoasa a omului crescut între izvorul cu apa cristalină şi bolta cereasca.

Aici, pe bucata lui de pământ moştenită sau câştigată de el sau de înaintaşi în lupta pentru apărarea hotarelor ţării, în această gospodărie şi-a modelat filozofia lui sănătoasă, organizându-se şi asigurându-si existenţa, după înţelepciunea şi puterea lui de munca.

Mai mult, gospodăriile ţărăneşti asigurau hrana oraşelor, a ţării; prin munca lui ţara devenise grânarul Europei.

Acum, prin directiva din 7 Martie 1945, i se fura dreptul la viaţă, era mânat "forţat" spre sclavie.

Acum a început genocidul împotriva ţăranului, când alţi nechemaţi vroiau sa-i dea să mănânce cu măsură, să nu se mai scoale după cel de al treilea cântat al cocosului şi să ducă tot ce munceşte altora ca­re stau şi dau sfaturi...care vor calcula când şi cât are nevoie.

Până acum vorbea cu cerul care-i arăta comorile din jur, îl sfătuia ce să facă şi unde să meargă. De acum, alţii îl sculau cu toaca şi-l măsurau cu ceasul şi metru cub.

După această directivă, la 2 săptămâni, prin minciuna cu împroprietărirea, i-au învrăjbit pe ţăranii de pe ogoare cu cei de pe front, cărora le-a dat cea mai rămas de la cei ce împărţiseră. Şi le-a dat fără dreptul de a-l împărţi copiilor, de a-1 vinde, de a-l arenda... Totul era planificat fiindcă se pregăteau alte etape prin care i-a obligat să ducă cote din ce în ce mai mari, începând cu 19 Iulie 1945 (la 4 luni după împroprietărire), iar pe 6 Iulie 1948, prin Decretul 121, se hotăra "Colectarea se face direct de la batoză". Pe valea Holodului, secretarul unei comune a fost băgat în toba batozei, iar prefectul de Bihor a scăpat fugind pe fereastra primăriei.

În toamna 1948 s-a venit cu o alta povara: desfiinţarea răzoarelor şi comasarea pământurilor în vederea întovărăşirilor, primul pas spre colectivizare. Iar răzmeriţe peste tot. În satele Loloiasca şi Magula din Prahova, pretorul a fugit ascunzându-se într-un pod, iar învăţătorul şi primarul bătuţi. S-au făcur arestări de ţărani. Şi după bătăi, locot. Vasile Gheorghe a înscenat un proces de răzvrătire. Cu Raportul 5/19637 din 4-11-1948, Tudor Dincă, şeful securităţii din Prahova, cerea instrucţiuni:"...să ni se dea ordin de urmare, indicându-ne Trib.mil. unde urmează a trimite vinovaţii menţionaţi, precum şi aprobarea urgentă asupra punerii în libertate a persoanelor citate, întrucât arestul existent la această Direcţie este supraaglomerat, iar penitenciarele din raza noas­tră nu mai au locuri."

Situaţia era generalizată; ţăranii stăteau cu furca în mână iar temniţele pline, după masivele arestări din 15 Mai 1948.

Ana Pauker se întrecea în declaraţii cu Gheorghiu Dej pe spate­le ţăranului român. Ea spunea pe 2 Oct.1948: "Victoria socialismului în România nu este de conceput fără îndeplinirea colectivizării". ("Universul", nr.229/2 Oct.1948). Teoharie Georgescu, cu ocazia lui 7 Noiembrie elogiază modelul colectivizării ("Universul", nr.260/7 Noiembrie) iar el (Gh.Gheorghiu Dej răspunde ca "trecerea ţărănimii în gospodării colective este singurul mijloc prin care ţărănimea săracă şi mijlocaşă poate scapă de mizerie şi înapoiere..."

Ţăranii care hrăneau oraşele deveniseră "duşmanii poporului", pe când veneticii care îi vânduseră erau etichetaţi "cei mai iubiţi fii ai ţării" bolşevizate.

Pentru a distruge satul - cetatea milenara a rezistenţei româneşti - au inventat "chiaburii", după modelul bolşevic.

Odată cu numirea lui N.Ceauşescu ca adjunct la Ministerul Agriculturii, pe 2/3 Martie 1949, au ridicat forţat pe moşieri şi famil­iile lor, aruncându-i în fel de fel de colburi de ţară, dându-le voie să-şi ia maximum 20 kg din avutul vieţii, restul rămânând la dis­poziţia scursurii satelor. Circa 20.000 au fost aruncaţi pe drum.

După această "mare victorie", imediat s-a trecut la "limitarea chiaburilor", categorie în care intra oricine pe care turnătorii satelor îl indica ca atare, fără criterii, la liberă apreciere.

N-a scăpat nici marea masa a ţărănimii, pentru ca, prin Bul.Oficial nr.16/6 Aprilie 1949 se publica Decizia ministeriala 547/1949 care instituia supravegherea muncilor agricole în tot cursul anu­lui, spre a mobiliza la munca pe toţi...

"PENTRU SÂNGELE NEAMULUI TAU CURS PRIN ŞANŢURI... RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE IOANE!..."

În comuna Roma moldoveneasca au încercat să facă de Rusalii (12 Iunie 1949) primul colectiv din jud.Botoşani şi alde Ghiţă Pânzaru, alde Hursoschi şi alţi 2-3, care-şi băuseră munca, au propus ţăranilor să facă în sat un colhoz ca în "uniune"... Nici n-au apucat sa termine "sugestia", că s-au pomenit în primărie, telefonând partidu­lui. Cu maşinile au venit urgent, Rukenstein şi Feller cu întărituri de puşti şi mitraliere, începând să aresteze şi...

Secretarul P.M.R. din comuna Lunca, jud.Năsăud, după o astfel de propunere, a fost bine bătut, reuşind totuşi să telefoneze judeţenei după ajutor...

Pe 5 Iulie 1949, în com. Arpăşel de lângă Salonta, ţăranii s-au răsculat strigând securităţii de la Oradea: "Nu vrem colectiv".

In noaptea de 5/6 Iulie 1949, peste 35.000 de Moldoveni şi Basarabeni au fost ridicaţi şi trimişi în Siberia, unde numărul a tot crescut până când ministrul de interne Krugov raporta lui Stalin pe 17 Februarie 1950 ca numărul moldovenilor deportaţi "pentru totdeauna" cu statut de "colonişti speciali" se ridica la 94.792 de persoane.

Teroarea se răspândise peste ţară şi rezistenţa creştea.

De Sf. Ilie 1949,1a Gura Râului din jud. Sibiu - activiştii de par­tid veniţi de la judeţeană au încercat să-i provoace pe ţăranii care nu voiau sa audă de întovărăşire, chiar la ieşirea de la sluj­bă, în faţa bisericii. In vociferările care, se auzeau, preotul Ilie Brad a ieşit să vadă ce se întâmplă. S-a văzut înconjurat şi cu... 64 de ţărani şi ţărance, aruncaţi în camioane şi duşi la securitate, unde au intrat în metodele de tortură ale lui Gheorghe Crăciun, timp de o săptămână. Martor, dr. Coriolan Brad.

Tot din faţa bisericii, a plecat spre casa în ziua de 15 Martie 1949 şi ţăranul Anton CICEU, în comuna Fărăoani, jud. Bacău, dar n-a mai ajuns, fiindcă la vârsta lui de 80 de ani şi în baston n-a pu­tut să fugă şi l-au răpus gloanţele securităţii care luau biserica cu asalt.

In ziua de 24 Iulie 1949 colonelul Cseller Ludovic a fost "deranjat" din somn şi în loc să plece după planificarea făcuta să se "răcorească" cu partizanii Maramureşului, a luat-o nespălat, spre Ghida, Satu Nou, Săldabagiu, unde ţăranii se răsculaseră. Până seara s-a pătat cu sânge, dar nici Crişurile n-au mai putut stinge focul ţăranilor revărsat peste încercările de colectivizare.

Bihorul, până spre Arad, a fost supus unui măcel şi a fost nevoie să ceară ajutorul lui Moiş de la Timişoara.

Zece zile a curs sângele ţăranului român în apărarea pământului.

Locotenetul Retezan deznoda pe ţărani în bătaie iar căpitanul Pancovici îi secera cu mitraliera.

Printre morţi s-au aflat în:

Comuna Someşches: FAUR Ion, MARGINE Gheorghe....

Comuna Ucuriş, BODEANU Ion, MATEOC Florea, MATEOC Ion (tatăl), MATEOC. Ion (fiul)...

Comuna Sepreuş, INCICĂU Mihai, PARVU Ion, PARVU Teodor, STANA Ion, HUŢIU Ion ...

Comuna Batâr, CRĂCIUN....

Comuna Bicaciu-Salonta, PETRUŢ Dumitru....

Comuna Belfir, KIAK Laczi, LORICZ Soni...

Comuna Girisu Negru, SARBU Silviu, BOTTON Gheorghe, BOLOG Ioan...

Comuna Coroiu, LEUCUŢIA Matei...

Comuna Criva, HURTH Ioan, HUŢUI Ioan, HUŢUI Gheorghe..

Comuna Susag, PETRAN Gheorghe....

Comuna Tinca, Sucigan Vasile....

Pe lângă numeroase arestări, schingiuiri la securitate, au fost deportări în Dobrogea pe timp nelimitat: Bicaciu ( 24 ), Belfir (20), Barâr (24), Criva (24), Cociuba Mare (23), Girişu Negru (28), Suşag (17), Tăut (21), Talpeş (28), Ucuriş (31)...

Satele au rămas sub ocupaţie. Numai în com.Berechiu erau 315 miliţieni şi 65 securişti care băteau încontinuu pe ţărani.

Vinovaţi de tot acest genocid limitat la judeţele Bihor şi Arad se fac prefectul Petre Bele care atunci când ţăranii au cerut sa treiere pentru că nu au ce mânca copiii, le-a răspuns batjocoritor: Ieşiţi pe islaz şi paşteţi, iar la Ucuriş, primarul Teodor Cotuna (cu 2 clase primare) i-a îndemnat: Mâncaţi prune şi castraveţi ca să puteţi strânge cureaua.

Pe lângă aceste unelte murdare din mijlocul poporului, care au cerut pedepse exemplare, s-au remarcat Pintilie Gheorghe şi Nicolschi, care au ordonat să fie fără mila şi executanţii: lt.col. Ambrus Coloman, lt. col. Cseller Ludovic, Birtaş Gavril, Moiş Aurel, col. Clain (de la grăniceri), lt.Martis Ion şi Hărtau Gheorghe, slt.Cimbrea Vladimir şi Haiduc Iustin, şi mulţi alţii. Nu trebuiesc trecuţi cu vederea anchetatorii Retezan, Pancovici, Aibanuş Mihai, Bihari Emeric, Broitman, Kupfer, Litvin, Smilovici, Rafila Alexandru, SCHNELLBACH Martin (anchetator plin de zel şi sadic... )

Stelian BREAZU, fostă victimă a regimului de barbarie, a obţinut mărturia preotului Iosif Stoica din com.Gurba-Arad care relatează printre altele:"...Oamenii se întorceau acasă de la treierat cu sa­cii goi plângând şi prefectul i-a trimis la păscut....dar de teamă a anunţat securitatea... A venit miliţia călare, care a făcut arestări şi execuţii sumare... cadavrele au fost lăsate în văzul tuturor, două zile şi două nopţi, fără măcar sa-i acopere. După aceia i-a pus în sicrie şi i-a aruncat în camioane..."

Şi în judeţul Satu Mare nemulţumirile au dat naştere la o răs­coala, în urma căreia au fost arestaţi mulţi ţărani; după tortura de la securitate a lt.col.Weiss Ludovic şi Ilonczai Iuliu, pe 17 Sept.1949, la marginea com. Odojreu au fost împuşcaţi 4 ţăranii: Andrei POP, Gheza CHIRA, Endre BIRO şi Gyulai SANDOR.

DIN TARA CRISURILOR SCÂNTEIA A SĂRIT IN TARA OBCINILOR

Când în comuna Ucuriş primarul striga la oameni să "mănânce prune" (tot pe 31 Iulie 1949) în com. Rogojeşti plutonierul Vârgolici, forţând pe ţărani să se ducă la arie, s-a văzut tăvălit, în timp ce lumea flămândă striga: "Afară cu bolşevicii, nu avem nevoie de comunişti." Pe 6 Aug. securitatea şi-a făcut intrarea în comună şi a început să aresteze după lista lui Onofrei Socaliuc (omul securităţii). Cei arestaţi au fost torturaţi şi condamnaţi la Suceava.

La Calafindesti pe podişul Dragomirnei, ţăranii revoltaţi au tă­iat firele telefonice şi moaşa Pruna a anunţat autorităţile care au sosit rapid la faţa locului şi ca să facă linişte, lt.de la Rădăuţi -Karl Segal, a descărcat mitraliera în cei peste 200 ţărani adunaţi la primărie. A fost împuşcat pe loc Vasile CACIUR, urmat de Filon ALEXEI şi Dumitru IRIMESCU iar Amfilohie DIACONESCU a murit la spital şi fiul lui Gheorghe Diaconescu (unul din cei 5 copii ai mortului) a fost rănit. Peste 20 de ţărani arestaţi au fost torturaţi şi li s-au înscenat procese. Alţii, destul de numeroşi, au luat drumul domiciliului obligator din Dobrogea iar familiilor nu li s-a dat voie să-şi îngroape morţii.

A doua zi, pe 7 Aug.1949, UFDR-istele, cu Hilda Rotaru, se găseau în com. Frăţăuţii Noi, lângă frontiera cu "raiul "sovietic şi îndemna ţărancele care se văietau că n-au ce să dea la copii să mănânce, "să pască buruieni şi urzicuţe ca pe vremea foametei". Secretarul de partid Ştefan Botnar, intervenind să le despartă pe sătence de propagandistele de la oraş, a fost lovit intenţionat. Primarul a anunţat securitatea şi a sosit acelaşi Karl Segal cu 2 camioane cu miliţieni, dotaţi cu mitraliere, iar el a deschis focul în plin în cei vreo 1000 de ţărani adunaţi la primărie. A căzut Ion DAVIDEANU şi Ion ANDRISAN (de câte 20 ani fiecare), urmaţi de Ilarion IRIMES­CU, pe când Vasile ISOPESCU a murit la spital. Securitatea a ridi­cat morţii şi i-a înmormântat în secret.

Comuna a fost ocupată de grănicerii de pe frontieră,iar miliţia a arestat zeci de persoane pe care le-a predat securităţii, unde Karl Segal le-a torturat şi condamnat. Alţi zeci de ţărani, familiile victimelor arestate, au ajuns cu D.O. la Cuza Vodă în Dobrogea.

Tot pe 7 Aug.1949 a cunoscut represiunea din plin şi comuna BĂLACEANA, pentru refuzul de a duce grâul la arie. Ţăranul Ioan DOBOŞ a fost împuşcat pe loc, iar răniţii, Gheorghe ARCALEAN, Dumitru BLEORT, Ilie SASU, Mihai SASU şi soţia lui Grigore URSACHE, arestaţi şi duşi la torturile de la Rădăuţi. După lista primarului au fost arestate vre-o zece arestaţi şi dus pentru torturare lui Feller şi alte zeci au luat de domiciliului obligatoriu din Dobrogea.

Şi comuna Stroieşti la 10-12 km. vest de Suceava a cunoscut aceeaşi teroare, dar fără sa curgă sânge, doar arestări şi deportări.

Ceva mai jos, în com.Butea la nord de Roman, tot pe 6 August 1945, au sosit doua maşini cu securişti ca să-1 aresteze pe preotul Gheorghe PETZ, dar clopotul a început să sune şi 3.000 de ţărani s-au adunat cu furci şi topoare răsturnând maşinile. A fost chemată în ajutor armata, care a venit cu o tancheta şi un tun în timp ce un avion survola aruncând petarde pentru a împrăştia mulţimea. Au fost răniţi la Poarta Scheii şi s-au făcut numeroase arestări. Chinurile au avut loc la securitatea din Roman sub conducerea călăilor Davidovici şi Pârvu.

Sângele a curs din Belşug şi în centrul Transilvaniei, unde călăul între călai, Mihai Patriciu de la Cluj, nu s-a lăsat mai prejos, dirijându-şi oamenii pe toate văile şi a împuşcat fără milă, să înspăimânteze lumea.

Astfel, pe Remus BRUSTUR din Lechinţa l-a împuşcat pe 1 August, Istvan KIS a fost împuşcat pe 20 Iulie între Vad şi Mitresti, NAGY Lazlo a fost împuşcat în seara de 12 Aug. la marginea satului Curteni, KACSO Ştefan din Miercurea Nirajului a fost ucis la el acasă în noaptea 9/10 Aug., pe SANTA Iosif l-au împuşcat în plină zi pe 7 Aug., la marginea Vătaşului, în timp ce TINTARU Ion fusese împuşcat chiar în securitatea de la Blaj.

GROPI COMUNE

Alţi călăi ai securităţii care au "muncit" pentru urgentarea colectivizării, ne-au lăsat gropile comune care să ne amintească de prelungirea genocidului rusesc pe trupul Moldovei.

Printre aceşti sadici se număra: Poppig Ianoş (Suceava), Blehan Octavian (Iasi), Karl Segal (Rădăuţi), Fuchs Iani (Fălticeni), Ruckenstein (Botoşani), Davidovici( Roman)...

In urma lor s-au descoperit fel de fel de gropi comune la:

- Dealul Mărului, groapă situată la 300 m. între Km.59-60, pe şoseaua dintre Roman-Vaslui;

martori la săpaturi: Nicolae Popa, fraţii Tănase, Ioan Roşca, Ioan Bălan, Livia Dandara etc

-Dealul Balaurului, Martori la cercetări: fraţii Tănase, Nicolae Popa etc

-Cotul Ciocoitei

-Poiana Caescului;

-Poiana lui Vârlan;

-Caciulati, aproape de Căldăruşani

1950, RĂSCOALELE SE GENERALIZEAZĂ în RĂZBOI ŢĂRĂNESC

Cu toata ameninţare lui Dej ca "va zdrobi fără cruţare orice încercare de grupare sau de rezistenţă a duşmanului faţă de măsurile economice şi sociale luate de partid şi guvern", ţărănimea era în mare fierbere.

Primăvara lui 1950 aduce nemulţumiri chiar în sânul colective­lor înfiinţate în urma HCM 294:30-03-1950, care printre altele pre­vedea: "Întreaga producţie agricola, vegetală şi animală va fi predată statului.art.9.

In Muntenia anul începuse cu vărsare de sânge. Studentul Traian Gh.MARINESCU - Giacu care fusese în fruntea ţăranilor la secţia de votare din com. Izvoarele, cînd în 1946 li s-a furat voinţa natională, după groaznicele torturi ale lui Cârnu de la Piteşti, a fost dus la marginea comunei Izvoarele şi împuşcat pe 6 Feb.1950.Ves­tea s-a dus, dar nu i-a înspăimântat pe ţărani. Cu o seara înainte, acelaşi Cârnu Ion, cu plut. Ciofrângaru, îl împuşcaseră pe Dumitru A POSTOL, lângă primăria din Şuici.

Când a început recoltarea şi predarea cotelor la batoză, toată ţărănimea a fost în picioare spunând NU. După 1 Iulie 1950 Ialomiţa a fost în "flăcări".

In loc să curgă boabe de grâu, la batoza a început să şiroiască prin sate sângele.

In comuna Gruiu s-au răsculat femeile că nu mai aveau ce da la copii să mănânce şi au răsturnat maşinile securiştilor, care venise­ră sa potolească mulţimea.

Alta ciocnire a avut loc pe 3 Iulie la Roşiori pe Mosiştea, unde a intervenit securitatea de la Căciulaţi cu Iştoc Isidor (Ion), cu Tureanu Ilie şi plut. Fote Alexandru. Au fost în acele zile răniţi 2 miliţieni şi un securist în înfruntarea cu ţăranii care încercau să elibereze pe cei arestaţi dintre ei.

La Drăgoeşti, tot pe Mosistea, primarul Roşoveanu a cerut intervenţia securităţii care pe 7 Iulie a venit şi a împuşcat pe ţăra­nul MATEI Alexandru şi a torturat ţăranii prin casele lor, arestând 96 ţărani. Torturaţi de Iştoc I. la Căciulaţi, au fost deportaţi în Dobrogea. Martor şi victima Eugenia IVAN.

La Ciuperceni, pe Videle, în 5 Iulie şi-a făcut apariţia securitatea şi miliţia care a deschis focul şi a făcut 2 morti, 4 răniţi şi s-au retras cu peste 30 de arestaţi.

A doua zi, în vecini, la Siliştea, a venit activista Cârjalia cu o maşină de susţinători ca să le spună că trebuie să dea cotele de la batoză. Tărancele i-au spus ca n-au ce să le dea copiilor să mănânce. Ea a scos pistolul şi a tras în aer, ameninţându-le. Ele au sărit pe ea şi i-au sfâşiat tot, lăsând-o ca pe Eva lîngă primar, care încerca s-o salveze. S-a salvat cu fuga. A doua zi, a venit armata dotată de război.

Până la sosirea securităţii, hărţuirea cu ţăranii au început-o activiştii de partid Vârlan Dummitru şi Dumitrescu, care a tras în mulţime. Când a sosit armata trimisă de cap.Nedelcu T sub conducerea lt.maj. Stănescu Marin, sângele a început să curgă. Au fost împuşcaţi: CRACIUN Aurica, COLIBAŞU Olimpia, POPA Stan, BICA Ion, ON­TICA Ion, BURCEA Ion. Peste 12 răniţi, acesta a fost un prim bilanţ sângeros. După 7-8 ore cât a durat teroarea asupra comunei au plecat cu 14 arestaţi la Calea Rahovei unde au fost luaţi în primire de Sepeanu Tudor şi măiestrii lui schingiuitori, Stănescu Marin, Ionescu, Vişan, Done...care pe lângă bătăi groaznice, asmuţeau şi câi­nii pe ei. Pe lângă aceşti condamnaţi au mai fost ridicaţi 285 de ţărani după lista întocmită de slt.Cristea T. şi plut.Cazan Gheoghe cu ajutorul informatorilor din sat.

Răscoalele şi crimele contra ţărănimii s-au ţinut lanţ:

La Sârbeni (12 km. răsărit de Siliştea, securitatea a tras împuşcând 2 ţărani, rănind 4 şi arestând alţii. La Şopârlesti au rănit un ţăran.

La Udeni (sat la 2 km.de. Sârbeni) a fost 1 mort şi 8 răniţi, retrăgându-se cu 15 arestaţi.

La Corbii Mari au făcut 1 mort, 2 răniţi şi arestat 10 ţărani. La Corbii Ciungi a fost acelaşi bilanţ tragic.

In jurul acestui focar au continuat revoltele la Fierbinţi, Ghim­paţi; pe 8 Iulie s-au făcut arestări, la Camineasca a fost un mort şi numeroşi răniţi, pe când la Iepureşti ţăranii îşi cărau grâul în timpul nopţii şi-1 băteau cu betele ca strămoşii.

Tot pe 7 Iulie, ţăranii din Hângulesti, jud.Râmnicul Sărat au fost arestaţi de maiorul Gheorghe Barbu şi lt.col. Ştrul Mauriciu de la Galaţi, pentru că şi-au cerut dreptul la hrana copiilor.

Pe 9 Iulie primarul din com.Potcoava-Călăraşi a cerut inter­venţia urgentă a securităţii pentru că ţăranii nu "ascultau"...

Disperarea era generală. La Văgiulesti şi Ungureni pe valea Motrului, miliţia a fost dezarmata iar în comuna Moacşa peste Carpaţi, lângă Sf.Gheorghe, ţăranii au votat o proclamaţie prin care comuna era declarată -"republică independentă", nemaiacceptând "re­laţii comerciale" cu statul român.

Comuna Plevna din Ialomiţa, se baricadează într-o redută şi re­fuză să mai folosească batozele pentru a nu mai da cota.

In judeţul Gorj., în comuna Plopşoru, a venit în Septembrie chiar Ministrul de interne, Teohari Georgescu, să conducă ostilităţile împotriva ţăranilor ce se opuneau colectivizării şi dintre arestaţi a hotărât condamnarea la moarte a lui Constantin Constantinescu şi Grigore Bratu.

Ţăranii din Guşoieni ( Vâlcea); Leu (Romanaţi ) găsiseră motivarea să-şi ducă grâul acasă, fiindcă începuse războiul în Coreea iar ro­mânii făceau cazemate pe malul Dunării. Şi satele până la Calafat, Tiu, Gighera, Cornu... le urmau exemplu, iar securitatea nu mai putea face faţa arestărilor.

Transilvania era în fierbere. La Mărcuş (lânga Prejmer) ţăranii au făcut trei zile greva foamei cu pancarte: "NU VREM COLECTIV !".

La Micfalău, la începutul lui Septembrie, timp de 5 zile, ţăranii înarmaţi cu coase şi topoare au înconjurat comuna, au gonit activiştii de partid care n-au mai avut curajul timp de o lună să intre în sate; în rebeliunea de la Vadul Crişului au participat şi ţiganii.

Să nu uitam moţii care, când aveau vre-o nemulţumire, coborau din munte cu toţii; acum aveau de ce, li se luaseră locurile bune şi li se dăduse păşuni pe râpe, li se luaseră foile de transport şi nu li se dăduse nimic; nici gaz, sare şi chibrituri nu le mai aduceau.

Acestea au generat mişcările de partizani din munţii Apuseni.

1951 - ANUL MARILOR DEPORTĂRI

Pe 1 Aprilie au fost ridicaţi încă 2600 ţărani din Bucovina de Nord şi Basarabia şi deportaţi în Siberia.

Urmând modelul sovietic, pe 15 Martie 1951, Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi, Vasile Luca, Ana Pauker, Dumitru Coliu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, au semnat HCM 344/1951, cu privire la mutarea persoa­nelor ce ar dauna "construirii socialismului". Aceştia nu puteau fi decât ţăranii.

Cu acea ocazie s-a format o comisie din cinci persoane care să ducă la îndeplinire ordinul: Alexandru Drachici, Marin Jianu, Mihai Burcă, Pavel Cristescu şi Vladimir Mazuru. Între Beba Veche şi Gruia, pe o adâncime de 20-25 km, ţăranii indicaţi de informatori ca având atitudini duşmănoase, în noaptea de Rusalii 18/ 19 Iunie au fost duşi şi aruncaţi pe Bărăgan. Au fost necesare 20.000 cadre militare, 2995 de camioane şi 6.191 de vagoane, care au cărat după cifrele oficiale 40.320; dar, în realitate, numărul a fost du­blu, ajungând la aproape 100.000 de persoane. Printre cei ridicaţi:

BASARABENI din Banat- 8.477;

MACEDONENI -3.557;

Cârciumari şi chiaburi - 19.034:

ŞVABI - 20.000, printre ei numărându-se şi supravieţuitori ai genocidului din Donbas ( 1945-1949). Redactorul Franz Schuttack crede că în jur de o mie şi-au pierdut viata pe Bărăgan. Cea mai valo­roasă lucrare la capitolul Şvabilor a fost publicată de Heinrich Freihoffer în 1981 la Deggendorf sub titlul "Sklaven în Bărăgan" şi care cuprinde în 400 pagini fotografii, hărţi şi un appendix documentar.

Alte documentaţii întregesc aceasta dramă: Miodrag Milin şi Liubomir Stepanov (în Golgota Bărăganului); Daniel Vighi (în Rusalii '51) şi Smaranda Vultur (Istorie trăită - Istorie Povestită).

Datele oficiale nu respectă adevărul. De exemplu, indica ridicarea oamenilor din 172 de localităţi când în realitate s-au ridicat din 203.

După căldura insuportabilă din tren, au fost coborâţi la Lehliu şi duşi între 4 tăruşi în plina câmpie şi sub acoperişul cerului, îndemnaţi să-şi facă bordeie că vine iarna. Si se găseau, de la copii de ţâţă, la bătrâni de 90 ani, adunaţi în jurul unui butoi cu apa călduţa în care mişunau viermi şi înconjuraţi de soldaţi şi cui­buri de mitraliera. Un ţăran creştin relata: "...In aceste săptămâni mi-a murit de dezinterie copilul de 10 luni. L-am îngropat eu şi cu soţia ca pe un câine şi cu miliţianul la spate".

Aşa s-au format 18 aşezări noi, în aceasta "Siberie românească".

In acest timp se omorau la Gherla, în reeducare, ţăranii, la canal tot ei erau exterminaţi cu jugul după gât, ca să doboare normele, iar la poalele Vlădesei, moţii în colibe de 7-10 fiinţe mâncau buruieni, iar după copii "Curg zdrenţele ca ploaia, ca o jale peste ciolanele ce ies prin piele...".

Aceştia erau duşmanii regimului, supuşi genocidului ce cuprinse ţara subjugata.

Şi în timp ce ruşii transportau uraniul de la Ciudanoviţa (Banat) şi de la Vaşcău, ţăranii văii Crişurilor erau transportaţi cu va­goanele pe Bărăgan ca să se păstreze secretul lucrărilor de jaf.

Pentru toate aceste abominabile măsuri de destrămare a poporului român se impune procesul comunismului.

DESFIINŢAREA TUTUROR STRUCTURILOR STATULUI DE DREPT

Lucreţiu Pătrăşcanu îşi luase angajamentul faţa de Moscova să devină jurist al "poporului", legalizând toate fărădelegile, calificându-le "emanaţie" a poporului; până şi furtul voinţei naţionale a devenit, sub iscălitura lui, un act de "dreptate populara".

A mers pe acest drum strâmb, dându-le tovarăşilor posibilitatea de a-1 duce în faţa plutonului de execuţie pe cale "legală".

Justiţia, după desfiinţarea inamovibilităţii magistraturii, nu numai că a înfrăţit-o cu executivul, dar a şi subordonat-o, judecătorului revenindu-i misiunea de a citi cifra anchetatorului din colţul dosarului, iar avocatului, "un moft al justiţiei burgheze" i s-a dat posibilitatea de a se uni în concluzii cu procurorul şi de a-1 ajuta pe acesta să-şi ridice nivelul celor 4 clase primare.

Pentru ca totul să meargă planificat după poruncile Moscovei si ca să se creeze un stâlp solid de apărare a abuzurilor, au schim­bat structura armatei, înlocuind-o cu trădătorii pregătiţi în URSS. (Mărturiile lui Aurel State, Achile Sari, Mărculescu....)

LUPTA Contra CULTURII şi BISERICII

Datorită acestor două jaloane răsărite din popor, adevărate faruri luminoase ale concepţiilor liberale de dezvoltare a societăţii, România a reuşit să-şi ctitorească Statul de drept.

Acestea trebuiau dărâmate şi lor le-a pregătit Gheorghiu Dej mormântu1 la Canal.

Începutul a fost cu tineretul care s-a dovedit de neînfrânt, fi­ind prezent în toate acţiunile anticomuniste.

Tinerii din satele Maramureşene au fost prezenţi alături de părinţi la podul Izei (6 Martie 1945) apărând hotarul ţării, tinerii au fost primii în mişcarea de rezistenta din Obcinile Bucovinei şi în tineret s-a tras pe 8 Noiembrie 1945 de către comuniştii din Ministerul de Interne.

Pentru că nu puteau să îngenuncheze studenţimea din Cetatea Moldovei, au urmărit pe unul dintre conducători, pe medicinistul Sergiu IACOVLOV şi pe 18/19 Martie 1-a împuşcat Ilie Natan (poliţist).

După arestările studenţeşti de la 10 Mai, a celor ce participaseră la manifestaţia anticomunistă, a urmat atacul contra Ateneului Român din 15 Mai, când o parte din Ctitorii Unirii sărbătoreau 98 de ani de la Adunarea de la Blaj. La acest atac murdar au participat o mâna de studenţi "democraţi", deveniţi agenţi comunişti, care au spart geamurile acestui simbol al culturii româneşti. Printre ei se numărau unii care au ajuns scriitori la gazetele comuniste şi propagandişti marxişti: Barbu Câmpina, Muşat (nume împrumutat, isto­ric), Axinte, Cristea, Moroianu, Gorotcov, Aldea Sanielevici, Gr.Filipescu, Ion Biserică, Mircea Sântimbreanu, Mihai Gafiţa, Petru Vintilă...

La Cluj, în atmosfera explozivă de după 14 Mai când s-a anunţat de la Paris că Ardealul a redevenit de drept al României, studenţii au fost victimele muncitorilor maghiari de la Dermata şi CFR, care înarmaţi cu răngi, topoare, lanţuri, ciocane... s-au năpustit asupra Că­minului Avram Iancu, distrugând uşile, spărgând geamurile, încercând să intre peste ei pentru a-i masacra. Cei vre-o 200 de studenţi s-au apărat ca plăieşii la Cetatea Neamţului, pana au venit Mânăsturenii în ajutor.

Dintre conducătorii atacului au fost comuniştii Balsaz Egon, Adorjan Gheorghe, Neves Francisc, Butyka, Nagy Seszo şi alţii, sub acoperirea siguranţei din Cluj condusă de comisarul Gheorghe Cră-

ciun (călăul securităţii din Sibiu şi directorul Aiudului). Martor, doctor prof. Coriolan Brad.

"LĂUDAT SĂ FIE TINERETUL CARE S-A CINSTIT PE SINE ARUNCANDU-SE
IN LUPTĂ CU NEMĂSURATĂ ABNEGAŢIE şi DRAGOSTE DE NEAM şi LIBERTATE,
URMÂND PILDELE ÎNAINTAŞILOR DIN 1848, 1877, 1914 şi 1918.
VIGOAREA LOR ESTE GARANŢIA VIITORULUI."

Noii politruci s-au amestecat şi în viaţa universitară, interzicând prin manevre necinstite alegerile studenţeşti. Profesorul Tudor Vianu a fost cel ce a sugrumat tinerea alegerilor univer-sitare, pe care Ştefan Voitec le-a înmormântat, numind comitete provizorii după modelul de infiltrare comunist.

La mai puţin de un an au trecut şi la "organizarea elevilor", pen­tru a-i face o anexă a politicii de îndoctrinare comunista.

Imediat după semnarea tratatului de pace, care a lăsat România tot acolo unde mai marii lumii hotărâseră să lâncezească, oamenii trăiau sub imperiul fricii, al nesiguranţei, văzând peste tot numai semne rele. Generaţia tânăra care credea în politica ca într-o artă a gu­vernării în care viaţa să se sprijine pe dreptate şi credinţă, pe adevăr şi dragoste, era aruncată din cămine, alungată de la cantine, de indivizi mânuitori ai bâtelor, recrutaţi ca agenţi ai siguranţei şi scribi ai notelor informative.

In România se instalase un îndelung exerciţiu al propagandei peste o lume supusa exterminării.

Si pentru aceasta crima împotriva culturii şi a intelectualităţii; trebuie sa dea socoteala cei ce au impus comunismul prin minciuna.

In acel An al Păcii, tranziţia a început să macine valorile, să trivializeze trecutul şi să evidenţieze reaua credinţă la care aderaseră din oportunism unii, dezbrăcaţi de caracter şi onoare.

In ziua când omenirea aniversa 158 ani de la demolarea Bastiliei şi deschidea drumul spre libertate, dreptate şi fraternitate, în România se ridica o altă Bastilie a terorii, în care au început să fie aruncaţi Ctitorii României monarhice întregite. După nu­mai 169 de zile, a fost azvârlit şi monarhul, de cei cărora le legitimase frauda.

Modelul sovietic, această zisă democraţie ce se instaura, părea din capul locului o înfrăţire între dictatura şi gangsterism.

Deschiderea pe drumul păcii a început cu comprimarea cadrelor universitare: Gheorghe Bratianu, Gh.Cantacuzino, George Fotino, Ion Hudiţă, Victor Papacostea, Petre Caraman, A.Niţu şi alţii; Gheorghe Oprescu şi Dimitrie Guşti au fost pensionaţi forţat.

După atacarea oamenilor de cultură de către Nicălai Moraru (fostul tăbăcar Morgenstein), a venit rândul lui Francisc Păcurariu, pe 19 Mai 1947, să se alăture acuzaţiei adresată lui Vladimir Streinu, că încerca sa răstălmăcească marxismul, afirmând că Şerban Cioculescu ar fi asemănat tendenţionalismul literar marxist cu cel al naziştilor.(Rev. Literatură şi marxism).

O serie de oportunişti începeau să se alinieze concepţiilor de abrutizare a societăţii prin cultură, printre ei: Andrei Oţetea, Al. Roşca, C.Daicovici, C.Balmuş, A.Graur, Em.Condurachi, Eugen Jebeleanu, Cicerone Teodorescu, Saşa Pană, Mihai Beniuc....

Ocupaţia ruseasca, pe lângă obligaţiile economice şi politice, au impus şi o aservire culturala.

Continuându-se ofensiva de demolare a instituţiilor, s-a trecut la "curăţirea" cadrelor universitare de acele elite ce se bucu­rau de încrederea studenţimii şi care făceau cinste învăţământului, începându-se o campanie deşănţată prin presa.

Autonomia universitară dispărea prin Legea 659/24-08-1946.

S-a format o comise ministeriala de raţionalizare a învăţămân­tului superior din: Traian Savulescu, C.Daicovici, Miron Niculescu, P, Constantinescu-Iasi, care, pe 2 Oct. 1947, a propus (şi Ştefan Voitec a aprobat) punerea în retragere a 80 de cadre universitare; pe alţii i-au pensionat forţat; pe 4 Oct.1947 au trecut la suprimarea de 400 posturi în învăţământ (asistenţi, lectori, şefi de lucrări).

In locul lor au fost introduse cadre noi, credincioase partidu­lui şi regimului, chiar dacă nu îndeplineau criteriile; începea anarhizarea învăţământului.

Pentru a sublinia decapitarea învăţământului, e suficient a men­ţiona că Facultatea de drept, care avea în 1944 un număr de 45 cadre, a ajuns în 1950 cu 5 supravieţuitori la catedre, pe când 8 erau deja în închisoare şi alţii muritori de foame.

Pericolul ce pândea a fost strigat în Aula Academiei Române pe 14 Martie 1947 (la un an după ce se ceruse "Etatizarea Academiei" de către cel căruia i se cerea capul în presa comunistă, profesorul de renume internaţional Grigore T.Popa, care spune:

"Una din formele cele mai teribile ale eticii este tirania dosarului... Oamenii se tem, se suspectează unii pe alţii. Când într-o ţară puterea a fost luata cu forţa, uzurpatorul are în vine frica unei alte uzurpări, sau a unei revolte de răsturnare... Să ne amintim puţin isprăvile dictaturilor de-abia răsturnate şi a celor care aşteaptă să fie răsturnate: bastoanele de cauciuc şi untul de ricină, spionajul în familie prin copii, dispariţia de oa­meni peste noapte, arestări şi deportări, schingiuiri şi viaţa în celule, spionaj intens şi omoruri, luare de ostatici, confiscări de bunuri, răpiri din stradă, descinderi nocturne şi percheziţii, înscenări şi eliminări din servicii..."

La aceasta s-a redus viaţa românului de atunci, timp de o jumă­tate de secol: FRICA, şi Gr.T. Popa a denunţa-o, de la cel mai înalt for de cultura.

In timp ce vorbea acest profet, Traian Săvulescu, C.Parhon, St.Nicolau (intraţi în lanţul colaboratorilor), cuprinşi de frică, s-au sculat şi au părăsit Aula spunând..."şi-a pierdut simţul conservă­rii...". Nu se ştie daca ar mai fi auzit şi....continuarea:

"Daca Isus ar începe astăzi propovăduirea sa, este foarte proba­bil ca înainte de a fi răstignit, ar fi considerat reacţionar şi ar încheia repede cariera sa profetică într-o celula întunecoasă, în numele ideilor progresiste..."

Când au venit să-1 aresteze pe profesorul-profet, studenţii au sărit în apărarea lui, alţii l-au scos pe un geam, dispărând cu el. Ascuns la un bun prieten curajos, a murit bolnav, în ascunzătoare pe 18-07-1948.

Un coleg al său, decanul prof. dr. Vintilă Ciocâlteu, a murit tot în ascunzătoare în 1947, pentru că s-a opus la profanarea învăţămân­tului universitar, când au vrut sa-1 impună pe Simion Oeriu, care nu avea nici un merit, decât că era împins de turma progresistă.

In faţa atacurilor tot mai furibunde contra culturii occidenta­le, care "ne adusese tot răul de pe lume" şi la îndemnul lui G.Călinescu care, încadrat, dădea sfaturi "ca acum când poporul intra în plinele sale drepturi (n.n.- după ce i se furase voinţa), trebuie să vrem să fim alături de el", curajosul savant Nicolae Bănescu, într-o comunicare, s-a referit la perdeaua de întuneric ce se lasă între cele doua puncte cardinale, prefigurând "cortina de fier".

CULTURA SUB SEMNUL TERORII: ANUL 1948

Sub fel de fel de motive, cadrele universitare porniseră pe Golgota. Pe 15 Mai, un val uriaş a aruncat tineretul - şi în special studenţimea - în fundul închisorilor. Tot pe 15 Mai se deschidea Adu­narea Generala a Academiei Române. In timpul acestor dezbateri omagiale ce subliniau rolul Revoluţiei de la 1848, invocându-se marile personalităţi şi dragostea lor de patrie, ca o notă discordantă au apărut C.Parhon şi T.Săvulescu, două unelte ruseşti, ca­re au pus problema desfiinţării Academiei Române şi a înfiinţării Academiei R.P.R., ca organizaţie de partid şi de stat.

Pe 9 Iunie 1948, se radia Academia Româna şi se numea o Comisie (conform directivelor) care în termen de 45 zile va depune Statu­tul de organizare al Academiei R.P.R. Aceasta era de fapt o aservi­re a spiritului şi viza "coborîrea nivelului" (declara N.Banescu.- pe drept cuvânt).

Membrii Academiei nu se vor mai întâlni în plen, ci vor fi răspândiţi prin închisorile comuniste, de unde mulţi vor fi aruncaţi în gropile comune.

Din vechii membri au fost reţinuţi numai 27.

Iar cei 42 de membrii "fondatori" ai...Academiei RPR, numiţi de către Consiliul de Miniştri, vor propune alţi 49 membrii titulari; toţi cei 91 au semnat o rezoluţie prin care se condamna Acade­mia Româna şi se angajau sa servească cu devotament politica Par­tidului Muncitoresc Român.

Intre lichidarea Academiei Române şi înfiinţarea sucursalei partidului comunist a avut loc o altă lovitură dată economiei na­ţionale: Naţionalizarea industriei.

O alta pacoste pe capul tineretului

In 1945 a venit de la studiile moscovite, cu o carte de circa 30 de pagini, denumita "Gazeta de perete", un anume Mihail Roller, care a constituit materialul pe linie de educaţie. A mai publicat un "studiu de 10 pagini ignorate din istoria României moderne", luându-şi rolul de reformator al istoriei României, ajutat de Barbu Câmpina.

Că şi-a bătut joc de trecutul neamului românesc, cu sprijinul culturalnicului Leonte Răutu, nu-i încă tot, dar ne-a şi rescris istoria. După moartea lui Stalin a circulat zvonul ca " s-a sinucis Roller". Mărturie asupra acestei falsificări stă Comunicarea Liviei Dandara făcută la Sighet (inclusă în Analele Sighet nr. 6, pag. 574.).

In August 1948 a venit rândul umplerii golului, de la şoimii patriei până la facultate prin înlăturarea rămăşiţelor şi concepţiilor burgheze", făcându-se loc îndoctrinării tineretului, spre a se scoate indivizi depersonalizaţi.

Se introducea marxism leninismul şi limba rusă în învăţământ.

Învăţământul era organizat exclusiv de stat; pe lângă orele de îndoctrinare se urmărea "îndrumarea folosirii timpului liber".

Gheorghiu Dej indicase: "De la grădiniţă copilul trebuie pregătit pentru viaţa în colectiv".

BISERICA

Stâlp de bază al Statului şi una din cele mai importante in­stituţii opozante regimului comunist.

Din 1945 s-a încercat transformarea ei într-o curea de transmisie a propagandei comuniste către sate, unde preoţii aveau o in­fluenţă capitală asupra ţărănimii, care, după modelul rusesc, tre­buia să fie adusă în situaţie de sclavagism.

Au îndemnat pe preoţi să se adune în sindicat şi chiar după 6 Martie pe preotul C.Burducea l-au făcut ministru, sperând câş­tigarea clerului. Câştigul a fost infim şi numai la ortodocşi.

Forţând nota, au trecut la exterminarea Patriarhului Nicodim care, pe 27 Feb. 1948, a murit în urma tratamentului cu otra­vă de la Mănăstirea Neamţ, si nu s-a aflat dacă s-a spovedit Arăpaşului de la Iaşi, pe a cărui moşie se afla mănăstirea. Gheorghiu Dej avea nevoie sa-1 facă patriarh pe cel... ce-1 găzduise după evadarea de la Tg.Jiu şi să i se mărturisească despre uciderea lui Foriş, ca să fie dezlegat pentru următoarele, ce le avea planificate.

Dar în bisercă fiind o rânduială, urma ca pe scaunul patriarhal să se aşeze Mitropolitul Moldovei Irineu Mihalcescu; cum partidul era grăbit, pe 2/3 Aprilie 1948 a murit, de aceeaşi "boala" ca şi patriarhul.

"Preotul" Marina din Vâlcea a fost trimis urgent la Iaşi, a tre­cut prin toate treptele cerute de canoane şi pe 24 Mai 1948 i s-a dat lui Dej omul îmbrăcat în straie de patriarh democrat. Pentru că toate merseseră planificate "ca la carte", şi alegerea s-a făcut tot după "canoane". După relatările Gabrielei Catalan "trebuie spus că din cei 504 membri cu drept legal şi canonic de vot, au fost prezenţi 427 şi au ieşit 428 voturi exprimate...Trebuie să remarcam că majoritatea celor cu drept de vot erau, nu clerici sau simpli enoriaşi delegaţi de parohii şi episcopate, ci politici­eni şi politruci comunişti, mai mult sau putini anonimi, membrii ai M.Ad.N. sau ai guvernului, ori alţi "tovarăşi de drum", cu diverse funcţii în administraţia de stat locală şi centrală...mobilizaţi la Patriarhie luni dimineaţa, 24 Mai 1948, în număr de 320, din care aproape 200 bucureşteni...".

In discursul de investitură, Patriarhul roşu s-a angajat la des­fiinţarea bisericii Greco Catolice şi silirea credincioşilor să revină la ortodoxie, o pregătire cât mai buna a clerului (epurare şi selectare), reorganizarea clerului monahal pe alte baze, îmbinând viaţa duhovniceasca cu cea socială şi culturală, reformarea instituţiilor pentru pregătirea clerului de mir şi monahal, revizuirea predicilor, propaganda bisericească în favoarea statului şi regimului comunist, dezvoltarea relaţiei speciale cu Moscova, combaterea şovinismului şi prozelitismului, precum şi colaborare constantă cu Bisericile Ortodoxe surori.

Deci tăpânirea îşi impusese Biserica, sub lozinca "cine nu este cu noi este împotriva noastră", în spiritul celei de a doua reuniuni a Cominforumului, care prevedea printre sarcini: întreruperea legăturilor Bisericii Catolice cu Vaticanul, desfiinţarea Bisericilor de rit oriental, cele ortodoxe, prin teroare şi şantaj să fie subordonate puterii instaurate în stat. Condiţiile fiind create, pe 6 Iunie 1948, s-a înmânat cârja patriarhului într-un cadru so­lemn, în faţa autorităţilor de stat şi de partid.

Pentru că directiva venea de la Moscova, la ea s-au aliniat şi Bisericile din Albania, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia, fiecare plătind tributul sângeros al îngenuncherii.

 

ASALTUL COMUNIST ÎMPOTRIVA BISERICII GRECO-CATOLICE

Când partidul comunist a programat moartea lui Nicodim, a fost chemat episcopul greco-catolic Iuliu Hossu şi i s-a propus postul de Patriarh al României (ianuarie 1948).

După refuz, Gheorghiu Dej, la indicaţia Moscovei, şi-a urmat planul criminal, sacrificînd pe Nicodim şi Mihalcescu şi instalîndu-şi omul de casă -Marina (Justinian)- ca patriarh. Acesta a trecut la asaltul contra Bisericii Greco-catolice, denunţând Concodatul (încheiat în 1927) dintre Statul Român şi Vatican- pe 18 Iulie 1948. A urmat desfiinţarea şcolilor confesionale (3 Aug.1948). În luna Septembrie s-a trecut la depunerea episcopilor Ioan Suciu, Traian Frenţiu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan.

Prin ameninţări şi şantaj au adunat 38 de preoţi (dintre care 2 au dezertat) şi i-au pus să voteze pe 1 Oct.1948 trecerea bisericii greco- catolice la ortodoxim, ocupând după aceasta cu forţa biseri­cile şi reşedinţele.

Intre 15-18 Oct., Mănăstirea Bixad a cunoscut zile de groază, prin năvălirea a peste 100 de securisti, miliţieni, activişti, care au arestat 23 de greco-catolici. Intre 28-31 Octombrie a urmat arestatarea celor 7 episcopi şi alte zeci de preoţi până la 1 Decembrie 1948, când a fost suprimată Biserica Greco-Catolică şi i s-au confiscat toa­te bunurile.

Se dezlănţuie o prigoană furibundă de arestări şi arun­carea familiilor preoţilor pe drumuri, din casele parohiale.

Clerul militar fusese scos din armata (care-şi schimbase unifor­ma după modelul sovietic, având ca general şef al educaţiei pe Pe­tre Borilă).

Justiţia, odată cu naţionalizarea (11 Iunie) se organizează tot după modelul sovietic. După ce-1 aruncaseră afară pe tovarăşul de drum - Lucreţiu Pătrăşcanu - au înlocuit barourile cu colegiile de avocaţi, iar pe majoritatea magistraţilor i-au disponibilizat, îna­inte de a le arăta drumul închisorilor (înmulţite şi întărite prin dotarea a încă 2 Tribunale militare, la Ploieşti şi Sibiu). Ca asigurare a materialului uman pentru temniţe au recurs tot la modelul sovietic, cu înfiinţarea Direcţiei Securităţii poporului. În ultima zi a anului s-au înfiinţat trupele M.A.I.

Nu greşim dacă spunem că de la această dată România devenise o închisoare în totalitate, deoarece, după sfidarea sistemului stalinist de către Tito, se luaseră măsuri de siguranţă în Banat şi se trecuse la construcţia liniilor de fortificaţii în Oltenia.

Odată consolidat sistemul represiv intern, i-a revenit Anei Pauker să integreze politica externă în cea rusească, rechemând de la posturi pe unii care n-au mai revenit niciodată şi numind pe ai ei, ca să în­deplinească misiuni ascunse în favoarea Moscovei.

Aceste fapte justifică în plus crima de trădare a poporului ro­mân, de aservire a ţării unei puteri străine.

Femeia aceasta cu grad de colonel rus, care închinase Moscovei afa­cerile externe ale României, a denunţat acordul dintre România şi Franţa, împreuna cu toate anexele (semnate în 1939) şi a expulzat nunţiul apostolic Gerald Patrik O'Hara şi pe colaboratorii săi pontificali John Kirk şi Guido del Mestri, în maximum 3 zile (4-07-1950).

Teohari Georgescu a trecut la interzicerea Cultului Catolic în Martie 1949, dând mână liberă lui Gh. Pintilie (Bodnarenko) şi lui Alex. Nicolschi să înceapă arestările. Din 1 Dec.1948 până în 1964 au arestat peste 4000 preoţi de toate riturile şi ierarhii Catolici şi greco-catolici au fost exterminaţi.

Biserica a fost înjosită, batjocorită, călugării alungaţi din mănăstiri şi după cum vom vedea, slujitorii ei acuzaţi de spionaj.

Nu trebuie să uitam politica ruseasca agresivă, nu numai în ţă­rile satelite, ci şi în cele occidentale - foste aliate- sabotînd, după 1947, aplicarea Planului Marschall de ajutorare economică a ţărilor subjugate- pe care urmăreau să le destabilizeze. In Franţa, aproape 6 luni, începând din Iunie 1947, comuniştii au încer­cat preluarea prin forţă a guvernului, organizînd greve şi sabotaje peste tot, obligând guvernul să cheme 30.000 de rezervişti pentru a curma flagelul. Şi cum el se întindea cu consecinţe grele asu­pra Italiei şi în general a Vestului (Blocada Berlinului), Papa Pius al XII-lea a excomunicat pe toţi membrii şi simpatizanţii partide­lor comuniste (care făceau jocul de agenţi de infiltraţie) preci­zând; "Comuniştii nu se află la stânga, ei sunt la est."

 

Articol citit de 5501 ori.

Alte articole