Corneliu Coposu Fan Page

Rechizitoriu - Cicerone Ioniţoiu, partea a V-a

Înapoi la "Rechizitoriu", Cicerone Ionițoiu

CEL MAI ACTIV CENTRU DE REZISTENŢĂ

Din 1948 până în 1956 munţii Făgăraşului au fost Cetatea de re­zistenta a Neamului românesc. Aici domnea ca rege neîncoronat Ion Gavrilă- Ogoreanu, înconjurat de vre-o zece "prinţi", toţi gata să-si dea viata (şi chiar şi-au dat-o pentru apărarea demnităţii întregii ţări, cântată în "Doina" lui Mihai Eminescu).

Aici au fost 7 ani din epopeea româneasca, unde o mână de tineri, ajutaţi de satele făgărăşene, au făcut să nu aibă odihnă trădătorii puşi în slujba duşmanului de moarte al României.

Epopeea este descrisa chiar de Ion Gavrilă-Ogoreanu, supravieţui­torul acelor timpuri de mândrie naţională, dar şi de durere permanentă, care de asemenea cere dreptate, prin procesul comunismului.

Batalioane de securitate, elicoptere, armament greu, s-a folosit pentru distrugerea acestui cuib de vulturi. De reuşit au reuşit nu­mai prin intermediul Iudei, prin vânzarea de fraţi.

La Brasov şi Sibiu s-au adunat "specialiştii" în depistarea "bandelor" şi folosirea torturilor diavoleşti. Toata regiunea a fost împânzită de securitate, miliţie, agenţi şi pădurarii care nu mai aveau odihnă. Ba mai mult, securitatea a făcut şi o "scoală de popi" pe care i-au trimis să spovedească...

Totul a pornit de la un astfel de "popă", Constantin Niculescu din Bucureşti, str.Teodor Aman nr.42 (care de fapt era la restaurantul Gării de Nord). Ajuns în Făgăraş, la spovedit, el a aflat de numele prof. Ion Grovu, care ar fi avut legaturi cu partizanii din munte.

Şefii acestui Grovu nu erau alţii decât, de sus în jos, Pintilie, Nicolschi, Crăciun, Ambrus Coloman şi Mois Aurel (veniţi de la Timi­şoara), Iacob Dezideriu, Deitler Ernest- şi o armată întreagă de schingiuitori.

In timp ce cei din munte erau hărţuiţi de armată şi se apărau; cazând victime şi dintr-o parte şi din alta, satele erau asaltate şi ele, căutându-se cozi de topor prin care să prindă legaturile de aprovi­zionare.

In acest păinjeniş au căutat sa prindă şi pe doctorul Nicolae şi pe învăţătorul Olimpiu Borza.

Rolul hotărâtor 1-a avut Ion Grovu şi Costică Niculescu care au reuşit sa înşele buna credinţă a celor hăituiţi şi obosiţi de 7 ani de viată în munte, promitându-le drumul spre Grecia.

După întâlnirea din 10/11 Aprilie 1954 de la Sibiu cu Ion Grovu, s-au pus la cale "plecările" care se terminau în Ministerul de In­terne. Ultimul a fost dus Olimpiu Borza pe 7 Oct 1956. După ce a dormit o noapte la Costică Niculescu, din maşina care-1 ducea spre Giurgiu a fost arestat şi cu catuşele la mâni a ajuns în faţa lui Alexandru Nicolschi şi Gh.Pintilie.

Martor al desfăşurării acţiunii este mărturia lui Ion Gavrilă care a adunat relatările celor anchetaţi în acest proces.

Pe 10 şi 11 Decembrie 1956 s-a trecut la arestările masive din judeţe după listele întocmite de informatorii satelor a celor care ar fi sprijinit partizanii din munţi.

In ziua de 10 Decembrie 1956 au fost arestaţi:

Andrei Ion din Sibiu de către cap. Bartha Iosif;

Comanici Octavian arestat de cap. Deitel Ernest;

Cotoros Matei din Hârseni arestat de cap. Bott Bela;

In ziua de 11 Dec.1956 au fost arestaţi:

Niţu Gheorghe din Sibiu, de maior Popa Iacob, sef ors Sibiu;

Ramba Gheorghe din Voievodeni, arestat de lt.maj.Czinczco Mihai;

Vanu Gheorghe din Sâmbăta de Sus, arestat de cap.Mânzatu Aurel;

Popa Iov Octavian din Arpasu de jos, de lt.maj.Averbuch Iza;

Dascălu Cornel din Arpaşu de Sus, de lt.Gligor Grigore;

Muntean Vasile din Lisa de lt.Crăciun Iosif(?);

Mihai Aurel din Fagraş, arestat de maior Gustea Traian;

Geamanu Victor din Vistea de Jos, arestat de lt.Manta;

Sandru Victor din Vistea de Sus, de lt.maj.Szekeli Ladislau;

Metea Gheorghe din Ileni arestat de cap.Szinte Iosif.

Numărul celor arestaţi în aceste zile s-a ridicat la 70-80.

Torturile au fost îngrozitoare. Înscenarea procesului s-a făcut la Sibiu cu Trib.de la Cluj în deplasare. Au fost judecate 4 loturi, începând cu 14 Iulie 1957. La primul lot a fost preşedinte cap. Cojocaru Dragos, ajutat de Dinu şi Tripon, iar procuror Lu­ciu Virgil. Din lotul principal a lipsit doctorul Lucian Stancu care s-a sinucis în ancheta, fiind predat familiei. A lipsit de asemenea prof.Ion Grovu, desi i s-a pronunţat numele.

Au fost condamnaţi la moarte: Ion CHIUJDEA, Laurian HAŞIU, Gheorghe HAŞIU, Victor METEA, Nelu NOVAC, Ioan POP-Fileru, iar lui Olimpiu BORZA şi dr.Nicolae BURLACU li s-a comutat pedeapsa în M.S.V.

Execuţia acestor eroi a fost făcută la Jilava pe 20 Nov.1957, comandantul grupei de călăi s-a numit Salceanu Gheorghe. Printre anchetatorii fiare s-a numărat şi Urzica Traian.

In aceasta epopee de istorie naţionala au fost arestaţi sute şi sute de ţărani, mare parte din învăţătorii şi preoţii satelor începând din 1948. După schingiuiri li s-au înscenat procese pe motive imaginare şi foarte mulţi au fost executaţi la Braşov, până în 1957.

ÎNCERCĂRILE DE SALVARE ALE VECINILOR ADUC NENOROCIRI PE SPATELE STUDENŢILOR ROMANI

Nu cred ca exista oameni mai iubitori de libertate şi dreptate decât studenţii. De-a lungul istoriei noastre tineretul a fost totdeauna în fruntea luptei pentru înlăturarea jugului asupritor. Trecând peste perioada după 1848 şi ajungând în 1944 constatam că tineretul şi-a făcut datoria. O dată cu ocupaţia ruseasca de după 23 August 1944, tineretul a fost mereu prezent pentru apărarea li­bertăţii contra abuzurilor şi crimelor săvârşite de ruşi şi de cei vânduţi intereselor lor.

Reamintesc numai 8 Nov.1945, 10 Mai 1946, anul 1947, anul 1948, în­frăţirea lor cu munţii, prezenta lor masivă în temniţe şi conducerea grevelor împotriva abuzurilor şi muncii de exterminare Din an în an şi permanent, tineretul a fost prezent.

In toamna anului 1956, poporul maghiar s-a ridicat la lup­ta pentru libertate, împotriva duşmanului comun cu noi. Studenţii din toate centrele universitare, ca la comandă, s-au ridicat cu toţii, cerând scoaterea limbii ruse şi a marxismului din învăţământ. Mai mult, se cerea plecarea trupelor ruseşti, avînd ca argument semnarea Tratatului de Pace cu Austria.

Studenţii timişoreni au fost primii care s-au ridicat din că­mine prezentându-şi Memoriul cu cele 12 deziderate, revărsându-se apoi pe străzile oraşului. Reprimarea a fost dură, arestări (cca. 4000 de studenţi), anchete foarte dure, înscenări de procese şi con­damnarea a zeci de fruntaşi ai studenţimii. Printre ei s-au numărat: Caius Muţiu, Aurel Baghiu, Friederich Barth, Nicolae Balaci, Valentin

Rusu, Teodor Stanca....Mărturii sunt publicaţiile lor şi sentinţele.

Studenţii bucureşteni au fost prezenţi şi ei, dar represiunea a fost chiar din timpul pregătirilor. Arestările, torturile şi înscenările au fost numeroase. Prinre victime se numară: Dan Onaca, Mihai Derdena, Paul Goma, Alex. Bulai, Alex Mihalcea, Aurel Lupu, Horia Popescu, Gina Florescu, Mihai Serdaru, Alex. Tatu şi alţii.

Ca sa înspăimânteze studenţii din Braşov, au făcut un proces în 1958 condamnând câţiva studenţi pentru acţiuni subersive din 1956: Mirea Ilinca, Valeriu Sîntion, Octavian Bădescu şi alţii.

La Cluj a fost condamnat un grup de studenţi de la Universitatea "Babes-Bolyai", printre care: Eva Sarosy, Kalman Keleman, Varhegy..

Un grup de studenţi de la Iaşi, completat cu profesori şi muncitori de la Craiova au fost condamnaţi de T.M. Craiova, învinuiţi că ar fi vrut să distrugă statuia ostaşului sovietic.

Aceşti tineri au trecut prin toate suferinţele de la securitate şi mai ales de la Gherla, pe timpul când Goiciu Petre a pus să se tragă cu mitrali­era într-o celulă, au ajuns prin lagărele de exterminare de la Stoienesti, Salcia, Strâmba, Grindu, unde au fost exemple de demnitate.

Regimul comunist a trecut de la represiunea fizica la cea ştiinţifică, punând stavilă intrărilor în facultate. Numai 20% din locurile de admitere erau lăsate la libera concurenţă, restul se ocupau pe bază de dosare selecţionate de şefii de cadre din între­prinderi sau de sfaturi populare.

După intrarea în Facultate, intrau în Uniunea Asociaţilor studenţeşti, condusă de Ion Iliescu, care s-a dovedit urmaş al modelului sovietic şi om de încredere al securităţii, dând afară din facultăţi pe studenţii ce-si cereau dreptul la o viaţă liberă şi demnă. Avea grijă acest Iliescu să nu-i lase şomeri pe studenţi, şi-i "repartiza" organelor securităţii care de-abia aşteptau...

MICUL STALIN, după Stalin

Intre 14-24 Feb.1956 Gheorghiu Dej a ascultat Raportul lui Hrusciov la cel de al XX-lea Congres sovietic şi 1-a auzit pe acesta spunând despre cruda represiune a înaintaşului său: sub dom­nia de fier a lui Stalin, "arestările şi deportările masive...execuţiile fără proces şi fără anchetă au creat condiţii de insecuritate, de teamă şi chiar de disperare."

Era modelul pe care-1 urmase şi el. La întoarcerea de la Moscova şi-a continuat politica de genocid. N-a văzut că în Polonia lucrurile se mişcaseră, ruşii dăduseră înapoi şi-1 luaseră pe Rokossovschi la Moscova îndreptîndu-şi armata asupra Budapestei.

Acest mic Stalin n-a observat că polonezii îl eliberaseră pe episcopul Vâsinschi, iar ungurii pe cardinalul Mindszenty; pe când Dej al "nostru", a scos elita politică a României, ce mai supravieţuise la Sighet şi a mutat-o în groaznica temniţa de la Râmnicul Sărat, supunînd-o în continuare la exterminare.

Mai mult, acest mic Stalin s-a oferit Moscovei, primind pe conducătorii unguri ce-şi cereau libertatea şi aducîndu-i ca "oas­peţi" la Snagov, predându-i apoi, pentru a fi executaţi la Budapesta.

DIN NOU PACOSTEA PESTE ŢARANI

In timp ce procesele contra studenţilor nu erau terminate iar Ion Iliescu începuse "curăţenia", dând pe studenţi afara din facultăţi, Nicolae Ceausescu, "copilul de casă " al lui Gheorghiu Dej, de la Doftana, a1es in Bir.Politic al C.C. şi însărci­nat cu problema agriculturii, a plecat pe teren în toamna 1957. Dar nu singur. Cu armata după el. După ce l-a lăsat pe Drăgici în Tulcea să-i "liniştească" pe ţărani, "copilul minune" al partidului a tre­cut Dunărea îndreptându-se spre cotul Carpaţilor. A tras cu tunul la Suraia şi a auzit de un sat prăpădit, Nămoloasa, unde ţăranii erau, nu săraci, ci foarte săraci, trăind din împletitu1 rogojinilor de papura şi al coşurilor cu nuiele de salcie din lunca Siretului. Pentru el, ajuns general, nu era de înţeles de ce aceşti sărăntoci nu vor să se înscrie în colectiv.

Dar în sat a fost primit cu parul de Toader Iordache şi nevoit sa facă calea întoarsă. Nu s-a dat bătut.

A ordonat înconjurarea satului cu armata şi a convocat pe ţărani să vină la strunga satului în ziua de Joi, 4 Decembrie 1957. Oamenii s-au dus în aşteptarea preşedintelui Sfatului popular (Mihai Mocanita) şi a secretarului comitetului de partid (Ciocâltău). Dar cel care-a luat cuvântul ameninţându-i pe ţărani a fost căpitanul Ionescu, punând imediat mitralierele în cei vre-o 200 săteni. Au fost seceraţi: ARCAN Ion ( 14 ani), CRĂCIUN Dumitru (28 ani), CRACIUN Toader (49 ani), CRACIUN Stroie (31 ani), DIMOFTE Aurel (29 ani), MARIN Dumitru (49 ani), MIHAI Marin(42 ani), RADU Dana (28 ani). Năvălind în sat, au împuşcat în clopotniţă pe Cristea ENUŢ, care trăgea clopotele anunţând pericolul abătut peste sat. Printre răniţi, în număr de 27: CRACIUN Domnica, CRISTEA Gheorghe, CRISTEA Maria, CRISTEA Stan, CRISTEA Apostol, DOBRE Marin, HARALAMBIE Ionel, POPA Ionel, TOIA Ionel.

Arestările au fost cu zecile. Târziu în noapte, în timp ce oamenii lui Arama de la Galaţi făceau o aşa zisă anchetă, a apărut Ceauşescu, ordonând să nu plece până nu scot tot adevărul, iar răni­ţii, după vindecare, să fie duşi la anchetă şi nimeni să nu scape nevinovat. După sângele vărsat, după torturile îngrozitoare (pe unii lasându-i infirmi pe viata) au căzut şi sute de ani condamnare pe capetele acestor bieţi ţărani.

La Comitetul Central a avut loc o şedinţă la care au participat Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol, Constantin Pârvulescu şi Draghici Alexan­dru în care s-a discutat masacrul de la Vadul Roşca. Justificarea lui Ceauşescu a fost de "legitimă apărare", fiind în pericol de a fi lichidat de ţărani. Minciuni şi iar minciuni, debitate de conducerea de partid.

Pe 3 Aprilie 1958,Gheorghiu Dej, nemulţumit de ritmul colectivi­zării, a ordonat ascuţirea luptei contra ţărănimii.

Ţăranii, ca la comandă, din nou s-au ridicat împotriva represiuni securităţii pentru a se înscrie în colective. Satele din Tulcea, Galaţi, Brăila, Râmnicul Sărat şi-au aparat cu dârzenie dreptul la proprietate, suferind crunte represalii, dar refuzând înscrierea.

Aproape ca n-a existat sat de unde sa nu fie ridicaţi ţăranii şi duşi la munca de exterminare din Delta şi Balta Dunării:

Răstoaca, Vânători (Vrancea); Mihai Kogalniceanu, Meidanchioi (Tulcea), Macin, Pisica, Isacea, Hângulesti, Luncavita, Vânatori, Cuza-Vodă, Frumuşiţa ( din Galaţi); Amara ( Râmnicul Sărat); Gănesti, Găgeşti( Bârlad).

In această regiune acţionau cei 1.000 activişti de partid mobilizaţi de Ceauşescu.

Mai spre Nord s-au ridicat printre comune şi Mitoc (Suceava), Crivesti (Paşcani ), Focuri (Tg. Frumos.

Anul 1959 a excelat prin revoltele mai ales din Oltenia: Cerat -Segarcea, Măceşul de Sus, Vânători-Cujmir, Gârla Mare, Ţandăra, Sălcuţa, Cetate, Ciupercenii Noi, Lipov-Pleniţa, Piscu Vechi, Gângiova, Catane, Siliştea Crucii, Cioroiaşi, Barca, Urzicuţa, Sadova, Dăbuleni...

Răzmeriţele au urcat şi pe valea Gilortului, Amaradiei, Olteţului.

Si în Transilvania au fost represalii împotriva ţăranilor. Dacă aruncam o privire asupra Hunedoarei aflam de tortura ţăranilor din comunele: Sibot, Aurel Vlaicu, Vinerea, Cugir, Balomir, Cioara...

Aici s-au făcut şi înscenări ale securităţii. Una, care a îngrozit satele, s-a petrecut în comuna Boiu, de unde a fost arestat Popa Gheorghe. Securitatea i-a dat numele unor ţărani fruntaşi pe care să-i adune la el acasă, ca să-i găsească acolo. Ţăranul, ajuns liber acasă, s-a aruncat în fântână decât să poarte o ruşine toată viaţa.

În toată această perioadă se făceau şi arestări preventive pe baza Decretului nr.89/Feb.1958 care prevedea:

"Persoanele care prin faptele lor sau manifestări primejduiesc sau încearcă să primejduiască ordinea în stat vor fi internate în locuri de munca." Deci denunţurile asigurau ordinea în stat.

Dar anul 1959 a mai rămas în "neuitare" prin represiunea contra foştilor deţinuţi politici, eliberaţi sau duşi în domiciliu obligatoriu, pe Bâragan, după expirarea pedepselor. In Septembrie 1959, au fost rearestaţi din bordeiele de pe Bărâgan, duşi la lagărul Culme. O parte au luat drumul anchetelor de la Constanta, pentru condam­nare penala şi ceilalţi calea lagărelor de exterminare forţată la Periprava, pe baza de pedeapsa administrativa, de la 24 la 72 luni.

Martor şi victimă: Caraza Grigore.

La Bucureşti a avut loc un proces, cu foşti deţinuţi adunaţi în jurul lui Puiu Atanasiu, proces rămas celebru prin torturile aplicate celor arestaţi şi condamnarea la moarte a cinci dintre ei: Puiu Atanasiu, Radu Demetrescu-Cyr, Grigore Zamfiroiu, Aurel Marin...Până la urma, pedepsele au fost comutate în muncă silnică pe viaţă.

In aceşti ani de groaza 1957-1960, în timpul arestărilor studen­ţeşti, a lotului Puiu Atanasiu şi rearestării deţinuţilor politici, au fost semnalate ca brute ce au torturat îngrozitor: A b r a m o v i c i Marcu (cap), Anghel Marin (cap), Anghel M ir c e a, B r e s t o1u Horia, Avram Vasile, Blidaru (cap), Burdea Grigore, Cadar Gheorghe (cap), Cenuse Constanţin (cap)., Cenuse Ion (lt), Cheran(cap), Comşa Virgil, Cosma Emil (cap ), Drăghici Toma (cap), Dumitrescu (lt.maj.), Enoiu G heorghe (maior ), Gheorghe Constantin(col), Dulipovici Anato1ie (cap), Goian (maior ), Gudina (maior ), Iacob Constantin ( cap ), Ildis Vasile ( lt.), MARTIN Iacob (maior), Martin Isac, Marcu Stan, Marin Ion(cap), Mihalache (cap), Moise Nicolae (maior), Murdariu Simion (cap ), Nedelcu Stefan (cap), Oprea Grigore (lt), Popa (maior), Preda Dumitru (lt. maj), Purcaru Constantin (căp), Puşcariu (lt), Puscaşu (cap), Rotaru Dumitru, Sporea Ion,(cap), Tănase Gheorghe(lt), Ţârlea Ion, Vărzan (maior), Voicu Constantin....Iată numai o parte din numele călăilor ce au circulat printre deţinuţii din celulele securităţii.

Martor Ci­cerone Ioniţoiu. Aceşti anchetatori, pe lângă torturi, au înscenat procese pe baza de declaraţii mincinoase, scoase de la martori cu forţa.

O altă crimă contra umanităţii de care se face vinovată condu­cerea comunistă este răpirea din străinătate a unor români şi aducerea lor prin Berlinul răsăritean pentru a fi judecati, torturaţi şi omorâţi.

Printre cazuri se număra: Mogoş Constanţa (născută Olariu), care, ajunsă în Franţa a lucrat cu Mihai Opran şi în 27 Aug.1951 a fost răpită din Berlin. Adusa în ţară şi condamnata 8 ani şi în continuare cu DO pe Bărăgan.

BELDEANU Oliviu-Puiu a fost răpit în 1957 de col.Mois Aurel, dus la Bucureşti, condamnat la moarte şi executat în 1959 la Jilava.

DECEI Aurel (n.l905 la Gura Râului-Sibiu) secretar presă la le­gaţia româna din Istambul (om de ştiinţă renumit), a refuzat să revină în ţară în 1947. A fost răpit de agentul "George" împreuna cu ofiţerul de securitate Vasile Turcu. Torturat de securitatea din Bucureşti, i s-a înscenat un proces de înalta trădare şi condamnat la moarte în 1959; i s-a comutat pedeapsa în M.S.V. şi s-a elibe­rat graţiat în 1964.

Tot în anul 1959 au fost executaţi 12 eroi din munţii Muscelului, ultimul grup de rezistenţă împotriva comunismului creat în 1949 de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. In 1959 pe 20 Mai au fost arestaţi prin trădarea lui Gr.Poinăreanu, consătean şi fost coleg. In jurul acestui grup de rezistenţă au început arestările încă din 1949 şi au fost arestaţi mai multe sute de ţărani, torturaţi pentru sprijinirea partizanilor şi alţii peste o sută au fost con­damnaţi.

Acţiunile întreprinse contra acestor ţărani, în marea lor majoritate, constituie manifestări de genocid prin tot ce s-a întreprins contra lor, a familiilor. In plus le-au rost confiscate absolut toate bunurile, pe care regimul şi l-a însuşit. N-au mai fost restituite niciodată.

Perioada 1958-1959 este tot aşa de sângeroasă, ca cea din 1948-1954, represiunea resfrângându-se asupra tineretului, ţăranilor şi intelectualilor.

Călăii comunişti, în frunte cu Gheorghiu Dej şi Alex.Draghici ajunseseră la concluzia că la baza revoluţiei din Ungaria stătuseră intelectualii şi pentru a preveni, se năpustiseră asupra studenţilor, preoţilor şi învăţătorilor satelor.

Numai în 1958 A.Draghici se lăuda că descoperise 180 organi­zaţii subversive, adică le înscenase pe bază de date inventate, smulse prin torturi celor arestaţi, iar Gheorghiu Dej anunţa că lupta de clasă n-a dispărut.

Acest monstru al represiunii, Alex. Draghici, atacă în aceasta pe­rioada "mila faţa de persoana umana" pe care unii o manifestau (spu­nând ca s-au făcut condamnări pe nedrept, cerând un împăciuitorism), că a dus la slăbirea combativităţii, la slăbirea lipsei de devotament faţa de partid şi de stat. Cerea mărirea vigilenţei şi conspirativi­tăţii.

Securitatea devenea superioară partidului, care nu se mai putea impune prin mijloace politice-ideologice.A trecut la masuri coercitive, deformând realitatea în sintezele ce le înainta partidului şi trecând la interceptarea convorbiri­lor telefonice chiar a membrilor de partid.

Se trece în această perioadă la modificarea unor articole din Codul penal, în special a celor de înalta trădare, punându-se accentul pe acţiunile de spionaj, instituindu-se o cenzura drastică a corespondenţei interne şi externe, a pachetelor. Sub controlul col. Panaitescu Nicolae şi prin Ordinul 157/25 Mai 1959 se punea accen­tul pe o munca deosebita pentru deconspirarea activităţii de spio­naj şi diversiune a serviciilor străine ce urmăreau o activitate de sabotaj.

Se dispunea supravegherea strictă a foştilor membrii ai parti­delor vechi, a elementelor duşmănoase de la sate. Şi aceasta, când se zicea ca urmează o deschidere faţă de ţările capitaliste.

In acest scop au pregătit elemente pe care le-au infiltrat în străinătate, dând dispoziţii ministerului de externe ca să strân­gă în jurul ambasadelor pe românii ce erau plecaţi sau care vor pleca, ducând cu ei o munca de culturalizare şi informare.

In ţară s-a dispus, prin mărirea vigilentei, să mărească numărul agenţilor şi rezidenţilor, ca să ne ferim de spionii ce vor profita de "deschiderea" românească.

Aceste masuri de "apărare" a României aveau loc în timp ce se de­clanşase conflictul chino-rusesc izbucnit pe 20 Iunie 1959, când chinezii au demis un general pro-sovietic, determinându-l pe Hrusciov să-şi recheme o mie de consilieri economici şi militari. Nu peste mult timp, conducătorul Kremlinului va fi acuzat de oportunism.

TOT ŢĂRANII

Ei au fost cei ce au continuat să se opună cu îndârjire colectivizării. In timp ce Gheorghiu Dej anunţa ca 76,4 % din familii satelor s-au înscris, ţăranii îşi cereau înapoi hârtiile iscălite cu forţa. Prin sate circulau "manifeste" împotriva colectivizării. Ţăranii, în loc sa meargă la colectiv, răsturnau maşinile acti­viştilor şi spărgeau sfaturile populare ca să-şi ia cererile înapoi.

Răzmerite au loc în comune din Muntenia printre care: Căteasca; Mozaceni Deal, Gliganu, Negraşi, Mozăceni. Se rup firele telefonice, iar miliţienii scapă cu fuga. În faţa autorităţilor locale şi pe şosele se ridica baricade.

Arestări numeroase. Mărturii în "Răscoalele ţărăneşti" de Cicerone Ionitoiu.

1961

Îndârjirea ţăranilor şi mai mare. Cu toate că Gheorghiu Dej anunţa ca 83,8% din suprafaţa agricolă a ţării aparţine colectivelor, ţăranii se ridică cu furcile demolând sediile colectivelor,

luându-şi animalele acasă şi cererile de înscriere forţată. În fruntea acestor răscoale se găseau satele între Argeş şi Olt, unde era adevăratul grânar al ţării.

Astfel pe 15 Ianuarie 1961 au venit cu maşinile în com.Vâlcele din jud.Olt şi lumea a tras clopotele. S-a tras în ţărani, au fost trei morţi, răniti şi peste 50 arestaţi, duşi la Piteşti. Torturile au fost îngrozitoare.

Satele din împrejurimile Scornicestiului au sărit, răsturnând maşinile activiştilor, alungând autorităţile, spărgând colectivele. Printre sate, câteva: Oporelu, Izvoarele, Balănesti, Comani, Mogosesti, Dragănesti-Olt. Focul răzmeriţei a trecut şi în dreapta Oltului, urcând până în jud.Vâlcea. Pe- 21 Ianuarie 1961 a fost răscoală mare la Raşcăeţi şi Vişina, de lângă Titu. Matuşei Anica, neştiutoare de carte, un activist i-a dat cu tuşiera în nas şi apăsînd-o cu capu pe hârtie ia spus în bătaie de joc: "iată babo că te-ai înscris în colectiv".

In urma forţării sătenilor, ţăranii s-au răsculat, au răsturnat maşinile şi activiştii au fugit peste câmp. Au anunţat pe unde au ştiut ei. Spre seara a sosit Ceauşescu în fruntea a 28 de camioane cu armata şi tunuri. S-au tras clopotele. S-a mers din casă în casă, ridicând peste 100 de ţărani.

Răzmeriţele s-au întins şi în comunele: Petreşti, Morteni, Jug Ulieşti, Vânătorii Mari, Şelaru, Ştefan cel Mare, Tătărăştii de Sus Jos, Negreni, Potlogi, Costesti Vale, Mozâceini şi multe altele.

Intre Videle şi Olt, tot în 1961 au avut confruntări ca pe front.

Focul a pornit din com.Dobroteşti, unde vicepreşedintele raionului Roşiorii de Vede a venit să le fixeze loc de construit pentru se­diul gospodăriei colective. Acel Florea Florescu a fost rănit şi dus la spital. ÎI bătuseră femeile.

Generalul călău, Negrea Vasile, a trimis armata bine echipată, cu tunuri şi mitraliere. Lelea Zdârca a tras clopotele şi lumea a ie­şit şi a făcut baricade. A fost bătălie şi cucerită casă cu casă. Răniţi şi arestaţi cu sutele, au fost duşi la securitate. Mai mult de jumătate au luat drumul lagărelor de exterminare din Bălţile Dunării şi din Deltă.

Satul a stat 6 luni sub ocupaţia militară a românilor.

Printre satele din jur care de asemenea s-au ridicat să-şi apere pământul s-au numărat: Tituleşti, Mihăiesti, Siliştea Nouă, Smârdioasa, Costeşti-Zimnicea şi altele.

Iar Gheorghiu Dej anunţa cu mândrie ca datorita "aplicării învăţămintelor genialului plan cooperatist al lui Lenin şi a muncii politice şi organizatorice vaste desfăşurate de partid", peste 85% dintre ţărani au intrat în colective. Dar nu menţionează folosirea armatei, torturile şi umplerea lagărelor de exterminare. Abu­zurile sunt puse pe seama Anei Pauker şi Teohari Geoegescu.

1962

Ţăranii căutau sa se opună cu îndârjire colectivizării. În Buco­vina era mare fierbere. In satul Drăgoieşti, spre Gura Humorului a izbucnit o mare răzmeriţă, ţăranii cerând restituirea pământurilor ce le fusese luate cu japcă. S-au dus cu toţii ia Sfatul popular şi colectiv. Numai intervenţia miliţiei şi a securităţii, după arestări, au reuşit sa înăbuşe revolta.

In comuna Bosanci de lângă Suceava au trebuit 2 săptămâni. Au adus activiştii din judeţ, studenţii şi funcţionarii, să ba­tă la porţile mereu închise. Intre timp beciul primăriei era plin de ţărani torturaţi. Se zicea că a fost ultima comuna colectivizată. Realitatea era alta.

Pe 20 Feb.1962 femeile din comuna Dobra, satul Mărceşti, jud. Dâmboviţa, s-au adunat şi au răsturnat maşinile activiştilor ce veneau de la Târgovişe ca să definitiveze colectivizarea.Securitatea a interveni şi a plecat "victorioasă" cu circa 150 arestaţi, în majoritate femei, în cătuse.

Chiar după încheierea colectivizării, anunţata pe 27 Aprilie 1962, mişcările protestatare au continuat. In August acelaşi an, a fost semnalată o alta răscoala ţărăneasca în com. Salciile-Prahova.

Aceasta stare nefireasca de lucruri, produsă în vederea distrugerii so­cietăţii intra în acţiunea de genocid practicata în România.

Printre cei care au participat în calitate de conducători la acest genocid se evidenţiază întreg Comitetul Central P.M.R. şi elemente criminale precum: Alex.Draghici, Nicolae Ceauşescu, Vasile Negrea, Mihai Patriciu, Nicolae Briceag, Toma Popescu (Oltenia), Ştrul Mauriciu, Mihaila Nedelciu ( Argeş ), Moritz Fehler (?) din nordul Mol­dovei, care au condus şi ordonat executarea ţăranilor.

GENOCID SPIRITUAL

După arestările şi torturile din 1959, s-au făcut presiuni din străinătate pentru eliberarea deţinuţilor politici, arestaţi pe motive imaginare, inventate şi scoase prin tortura.

Paralel cu represiunea, s-a început o zisa acţiune de reeducare a celor condamnaţi, prin şantajare. Dacă recunosc că au fost induşi în eroare de partidele burgheze, că au văzut realizările regimului, facându-şi autocritica, vor putea fi puşi în libertate chiar înainte de termen, pedeapsa nemaiavând nici o valoare. Demas­carea şi delaţiunea erau la baza acestei aşa zise reeducări. Daca în perioada 1949—1953 ea se făcuse prin schingiuiri duse până la moar­tea fizica sau desfigurare, acum se făcea prin tortura psihica, urmărindu-se eliberarea oamenilor îngenunchiaţi, ca să nu mai poată ridi­ca fruntea în faţa semenilor lor. Acum se recrutau din rândurile lor agenţi care să infiltreze pe cei de afara. Eliberarea se făcea după ce te împroşcai cu noroi şi-ţi băteai joc de ceilaţi colegi de detenţie, ce nu admiteau înjosirea. Înainte de a ieşi trebu­ia să semnezi angajament că vei servi securitatea.

Chiar cei care refuzau erau obligaţi să iscălească angajament că nu vor spune la nimeni unde au fost şi ce-au văzut. Au fost şi dintre cei care au refuzat sa iscălească şi au declarat verbal, faţă de martori, că vor spune tot ce au văzut şi su­ferit pe nedrept şi totuşi s-au eliberat odată cu cei compromişi.

Din aceasta ultimă perioadă de înjosire au apărut pe Internet numele celor ce au forţat oamenii, obosiţi după 10-22 ani de temniţă exterminatoare.

Printre cei ce s-au ocupat de acest sistem de dezumanizare a deţinuţilor politici la Aiud au fost: col., Crăciun Gheorghe, col. Iacob Dezideriu, Chirilă, Iordache Lulu, col.Nodeţ, plut. Răduleseu, Valeanu, Lazăr Gheorghe, Teleki, Suărăşan. 1t, Ciumacenco Ion (din Ma­maia sat), lt.maj.Blajut V, Mihai (din com. Zapodia), Lungu Gh(? ), Arcuş Ion, Sturza, Popa Ion (aceasta era echipa din Aiud.)

La Gherla, printre reeducatorii administraţiei se numărau: Domocos, Rusu, lt.maj.Vomir, col.Gheorghiu, Laghiu Gheorghe...

Echipa de reeducare de la Jilava era formata din col.Nătăleţu Du­mitru şi căpitanii Horja Gheorghe şi Telenche Fl. După unii, se zice că Nătăleţu Du­mitru s-ar fi chemat Radulian.

La Botoşani, cel care dirija acest sistem diabolic era cap.Dora Alexandru care se ocupa cu difuzare de ziare şi cărţi. Dar preocuparea principală era de a racola informatori pe care să-i pună la dispoziţia securităţii după eliberare, cu angajamente de colaborare. De reţinut ca 738 de deţinuţi au refuzat reeducarea, iar 208 au de­clarat ca vor continua să-şi desfăşoare activitatea obişnuită.

ROMÂNIA DEVINE O ÎNCHISOARE

Ceea ce mai rămăsese din România întregită, după ciopârtirea de Hitler şi Stalin, dacă nu ajunsese o republica sovietică, a fost transformata până în 1964 într-o mare închisoare.

Paralel cu "reeducarea", adică îngenuncherea deţinuţilor ce nu acceptaseră sistemul diabolic, încă din 1960, adică odată cu deschiderea către lumea capitalistă, România trecuse la împânzirea ţării cu informatori, începând din casă, la serviciu şi peste tot pe unde oamenii erau nevoiţi să meargă să se aprovizioneze sau să-şi câşti­ge existenta lor şi a familiilor.

Daca în 1960 existau 29.515 agenţi, în 1961 numărul lor a crescut la 56.556, iar în 1963 s-a mărit la 78.124 de agenţi cu angaja­ment şi întâlniri de 2 ori pe lună cu ofiţerii de securitate.

Aşa că, la eliberare, erai predat în supravegherea directa a securităţii care, prin agenţi, te supraveghea pas cu pas şi în familie.

In multe cazuri securitatea a constatat ca angajamentele luate în închisoare nu mai erau respectate, trecându-se la şantajare sau compromitere.

Membrii de partid şi ofiţerii armatei erau şi ei antrenaţi în aceasta "munca" de supraveghere.

Serviciul K

Prin ordinul MAI nr. 87/23 Oct.1962 s-a instutuit serviciul ''K ", având ca şef pe col. Petruc Mihai care se ocupa de recrutarea agen­ţilor în toate sectoarele vieţii şi cu precădere pe teritoriul un­de se găseau penitenciare, unde se practica reeducarea, pentru transformarea deţinuţilor în delatori.

In acest păienjeniş, informatorii racolaţi puteau fi trimişi în orice regiune unde aveau nevoie pentru depistarea foştilor "contra - revolutionari. ''

"Painjenisul" era format la vârf cu neoameni de mâna forte pre­cum: Doicaru Nicolae ( dirija reg.Braşov; era n.1922 la Dalhăuti-Galaţi şi a fost unul din marii criminali); Negrea Vasile (ajuns subsecretar de Stat, călău renumit în torturarea ţăranilor, în care a tras cu tunuri. Se ocupa de reg. Bucureşti); Dinulescu Ştefan (se ocupa de reg.Argeş); Dănescu Alexandrul, ( col. n. 1927 din com. Hodoresa-Gorj, adjunct al Ministrului de interne, se ocupa de reg.Banat); Tanase Evghenie (se ocupa de reg.Bacău); Peteşan Ion (dirija reg.Cluj); Lintiu Ion (răspundea de Crişana); Enoiu Gheorghe (alt călău binecunoscut, dirija Dobrogea până în 1968, când a început decăderea); Stan Nicolae (răspundea de reg. Galaţi), Diaconescu Ovidiu (era delegat cu regiunea Hunedoara), Rusu Emanoil (se ocupa de reg. Iaşi);Vasilescu Traian (răspundea de reg.Mureş-Autonomă Maghiară); Ioana Constantin (avea Maramureşul), Dumitru Ion (răspundea de Oltenia), Cosma Neagu -de Ploieşti iar Dragoi Victor- de reg. Suceava.

Scopul pervertirii conştiinţei deţinuţilor înainte de eliberare, de care se face vinovată conducerea de partid comunistă reiese clar din Referatul (strict secret) prezentat de col. Petruc Mihai (şeful Serviciukui "K" pe ţară), din 8 Nov.1963:

"...Datorita muncii de reeducare dusă cu deţinuţii contrarevoluţionari, s-a ajuns la situaţia când, cu ocazia ţinerii unor conferinţe sau alte activităţi, în care sunt pe de o parte, arătate realizările regimului nostru, iar pe de alta parte se demasca activi­tatea trădătoare a fostelor partide şi grupări politice din trecut, unii deţinuţi contrarevoluţionari, "din proprie iniţiativă" - în astfel de ocazii -, cer cuvântul şi-si manifesta deschis admiraţia faţă de regimul nostru şi realizările sale, iau atitudine faţa de gruparea politică din care au făcut parte şi dezaproba acţiunile duşmănoase întreprinse de ei. De ademenea datorită muncii indivi­duale, dusă cu unii deţinuţi contrarevoluţionari de la penitenciarele JILAVA şi BOTOŞANI, care au deţinut funcţii în vechile partide "istorice", s-a reuşit ca unii dintre ei sa părăsească poziţiile reacţionare, să ia atitudine şi să demaşte propria activitate duşmănoasă, a lor şi a grupării politice din care au făcut parte, să se desolidarizeze de vechile concepţii, să recunoască trăinicia regimului democrat popular din ţara noastră şi să se încadreze necondiţi­onat în noua orânduire de stat. Unii dintre aceştia au fost recru­taţi ca agenţi, graţiaţi de restul pedepsei şi puşi în libertate."

Prin această reeducare, regimul comunist căuta să infil­treze România, care devenise o închisoare mai mare, cu noi elemente recrutate prin şantaj şi minciuni.

Şi nu numai atât, sistemul informativ era perfecţionat şi extins peste hotare. Ministrul de interne (Alex. Dragici), prin referatul strict secret din 8 Ianuarie 1964, preciza:

"...Românii ajunşi în străinătate să fie luaţi în evidenţa ofi­ciilor noastre diplomatice, pentru a se ţine o permanenta legătura cu ei...această legătura creează avantajul oficiilor noastre diplo­matice să organizeze pe aceşti cetăţeni în colonii, pentru a-i pu­tea avea sub influenţa politica a statului nostru; prin diferite activităţi culturale, informarea acestora continuă despre realiză­rile din R.P.R., difuzarea de ziare, reviste, etc; oficiile noastre diplomatice, prin contactul pe care-1 vor avea cu cetăţenii români din aceste colonii, vor putea cunoaşte mai bine situaţia politico-economica din ţările respective..."

Deci adevărat şi curat spionaj, pe care românii îl desfăşurau în subordonare ruseasca.

Aruncând o privire asupra acestui capitol, constatăm că după "spiritul" Genevei, în 1955, sunt luaţi din securitatea internă Aurel Moiş, ce se ocupase de lichidarea partizanilor din Banat şi Fagaraş şi Nicolae Doicaru, cel ce lichidase partizanii din Dobrogea şi aranjase procesul "sabotării " Canalului -şi trecuţi în direcţia In­formaţii externe. Primul, subordonat celuilalt, ajunge şeful reziden­ţei de la Berlin şi se remarca prin răpiri, dintre care trei sunt între cele mai spectaculare (Aurel Decei şi Oliviu Beldeanu - de la Berlin, iar Puiu Traian -prin Viena). Până la urmă, N. Doicaru 1-a "mâncat" pe Moiş în 1962, şi-l va creste pe Mihai Pacepa. Acesta va face defecţi­unea din Iulie 1978 şi va fi condamnat la moarte, în contumacie, în Aug.1978. Aceasta filieră cu anexele ei aranja şi vânzările de oa­meni pe valută forte, evrei, germani (saşi şi şvabi) şi chiar români cumpăraţi de rude din străinătate, sau chiar de unele ţări ca USA şi Marea Britanie (a celor condamnaţi în înscenările făcute de securitate precum surorile Anny şi Nora Samuelli, Const.Mugur, Ion Vârvoreanu s.a.)

O altă reţea ce a acţionat în vederea infiltrării instituţii­lor internaţionale a fost cea creată de Mihai Caraman care în­tre Dec.1958 şi Mai 1969 a făcut să se „cutremure" NATO. A lucrat şi pentru URSS şi a putut să se dezvolte, în timp ce Franţa lucra pentru slăbirea influenţei americane din Europa; Această activitate, cea mai fructuoasă, s-a dezvoltat şi cu concursul unor francezi dor­nici de bani. Au fost angrenaţi în reţea şi unii refugiaţi ro­mâni ce furnizau date regimului de la Bucureşti. Rechemat în Mai 1979, M.Caraman a fost înlăturat din serviciul de spionaj extern. A fost reintegrat în Dec.1989 şi în Aprilie 1992 înlocuit cu Ioan Talpes, care fusese consilier al lui Ion Iliescu până în 1997, când a fost înlocuit.

Paralel cu infiltrarea serviciilor secrete în NATO, s-a făcut şi infiltrarea la UNESCO, cu Ion Iacobescu, ofiter de securitate tri­mis sub acoperire diplomatică la Paris, iar din 1968 ca funcţionar internaţional la UNESCO,- de unde, pe 25 Iulie 1969,după "aface­rea Caraman" a dispărut, fiind condamnat la moarte prin S.nr.346 din 1970 (în contumacie)- el ajungând prin Anglia în Statele Unite,

Pregătirea Anului 1964 s-a făcut pe mai multe planuri, nu numai reeducarea din închisori, dar şi:

- întărirea informativă din ţara şi infiltrarea exilului;

- perfecţionarea activităţii de cenzura, mai ales cu străinătatea, unde volumul scrisorilor ajunge la 28-30.000. pe zi;

- desfiinţarea comitetelor din exil cuprinzând membrii partide­lor istorice, pentru ca persoanele ieşite din închisori să nu mai aibă cu cine avea legătură, decât în scopul activităţilor ce trebuiau desfăşurate în favoarea României înfeudate comunismului;

- supravegherea strictă a străinilor ce vor vizita România.

Anul 1964 a însemnat încheierea primei etape a modelului sovie­tic din România, sistem sângeros în care Lenin a pus bazele terorii iar Stalin a fost „arhitect'".

Pretinşii români, în frunte cu Gheorghiu Dej, au urmat modelul, şi nu greşim daca spunem că l-au perfecţionat şi generalizat, făcâridu-1 să se manifeste distrugător încă un deceniu după moartea călăului omenirii.

După cum sovieticii au dezvăluit, la numai 3 ani după moartea lui Stalin, rănile sângerânde din trupurile şi sufletul omului sovietic, tot la 3 ani după dispariţia lui Gheorghiu Dej au devenit vizibile şi trupurile sângerânde ale românilor.

In Comisia de partid din 18-03-1968, care cerceta crimele săvâr­şite de Gheorghiu Dej şi Alexandru Draghici, s-a consemnat decla­raţia lui Pavel Ştefan (fost ministru de Interne) din care reieşea:

Din timpul lui Marin Jianu apăruse indicaţia ca să fie bătuţi deţinuţii ("dar acestea erau bătăi barbare, banditisme... era linia partidului de a aresta şi schingiui fără să existe vreo învinuire.")

Continuând declaraţia în faţa Tribunalului, col.Pavel Ştefan a menţionat ca prima lui măsura a fost să instaureze ordinea şi disciplina în locul terorii care domnea în minister (în 1951). A minţit că a găsit pe doctoriţa Simionescu care deţinea funcţia de medic al lagărelor şi care, în loc sa ia masuri şi sa ceara coman­danţilor sa dea medicamente şi îngrijiri deţinuţilor, încuraja în­străinarea lor şi participa efectiv la aceste afaceri. A mai spus că se miră că mai exista colonelul Baciu Ion (şeful penitenciarelor), Slobodă Ioan (lt.col. sef direcţie lagăre şi colonii de munca), Cosmici Eftimie (col.Inspector Direcţia lagăre) care spunea subordonaţilor "cruzimea este sarcina de serviciu", sau Albon Augustin (colonel cu paza canalului) care zbiera la deţinuţi să "sape ca­nalul cu gamela", când toţi aceştia ar fi trebuit sa fie vinovaţi în procesul ce se judeca.

"Eu (Pavel Ştefan) informam pe Gheorghiu Dej sub aspectul aces­ta si zicea da, dar totuşi nu se punea ordine. Gheorghiu Dej ducea o politica de aprobare a trecutului..."

In 1953, luna Februarie, ministrul Pavel Ştefan a ordonat cercetări stabilindu-se abuzurile şi atrocităţile comise la Salcia de către 20 cadre şi 14 brigadieri deţinuţi care au omorât din Iunie 1952 până în Martie 1953,un număr de 62 deţinuţi. Un număr mare de deţinuţi au fost răniţi ţi s-au ales cu invalidităţi corporale pentru toata viaţa. Aceste crime de omor prin torturi, abuz în ser­viciu, profanare de cadavre, vătămare grava corporală, a constat în: bătăi cu ranga de fier, cazma, lopata, cravaşa, unii murind în urma traumatismelor, alţii rămânând schilozi pe toata viata; asasinare prin împuscare; interzicerea tratamentului medical deţinutilor bolnavi şi scoaterea lor la munca, în mod forţat, contrar prescripţii­lor medicale, fapt ce a dus la moartea unora; introducerea deţinuţilor în carcere descoperite iarna, dezbrăcaţi, sau chiar în pielea goala; obligaţia deţinuţilor de a intra în apa până la brâu ca să taie stuf şi papura; alergarea deţinuţilor şi călcarea lor în copitele cailor; scoaterea deţinuţilor la lucru dezbrăcaţi, în timp de iarna pe digul de construcţie şi pedepsirea unora de a sta până la prânz în apa îngheţată; legarea unor deţinuţi de mâini şi tinerea lor dezbrăcaţi în pielea goala, vara, ziua şi noaptea, pentru a fi muscaţi de tânţari; îngroparea unor deţinuţi de vii în pământ.

Toate aceste fapte săvârşite se încadrează în acţiunea de geno­cid întreprinsa împotriva deţinuţilor.

Pe lângă ministrul Pavel Ştefan se mai adaugă şi declaraţia co­lonelului Bădica Ilie ( locţiitorul şefului Direcţiei generale a lagărelor şi coloniilor de munca) care precizează: "Prin amploarea şi gravitatea faptelor comise, acestea nu puteau fi încriminate ca simple acte de omor, întrucât ele au fost săvârşite în masă, de că­tre funcţionarii de stat, care aveau misiunea de a păzi persoanele internate şi a le reeduca. Au fost săvârşite cu premeditare şi în mod sistematic, creând în rândul deţinuţilor o atmosfera de teroare, iar populaţia din jurul coloniei a dezaprobat asemenea monstruozităţi."

Tot fostul ministru Pavel Ştefan, pe timpul săvârşirii faptelor a declarat în faţa instanţei de judecata:

"Purtarea unor comandanţi era pur fascistă. Comandanţii foloseau ca unelte ale lor, elementele cele mai rele...După părerea mea, nelegiuirile săvârşite în diferite colonii de munca erau de natura sa rupă aparatul de stat de mase, întrucât atrocităţile din colonii erau văzute ca fiind făcute din ordinul guvernului şi al partidu­lui..."

In "Documentatul" privind atrocităţile de la Salcia, subliniat ca -strict secret de importanta deosebită-(din Aprilie 1968) semnat de Ion Stănescu (preşedintele Consiliului Securităţii Statului) şi contrasemnat de Constantin Stoica (general maior), Filimon Ardelean (sef.Direcţiei de Anchete Penale), Mircea Onea (maior, ancherator penal de Securitate) şi maior Gheorghe Bratu (asistent al Consiliu­lui Securităţii Statului) se menţionează:

"Faptele deosebit de grave petrecute la colonia Salcia nu au constituit un caz izolat. Asemenea atrocităţi, ca cele petrecute la Salcia şi de proporţii asemănătoare, au avut loc, în aceiaşi perioa­da, precum şi ulterior, la fostele colonii de munca de pe canal, cele de la Iţcani şi Bicaz, la penitenciarele Piteşti, Gherla, Suceava şi altele. Spre exemplu, la penitenciarele Suceava, Piteşti şi Gherla, în perioada 1948-1952, ca rezultat al acestor atrocităţi săvârşite, au fost ucişi 30 de deţinuţi, maltrataţi şi schingiuiţi 780, dintre care circa 100 au rămas cu infirmităţi foarte grave, unii s-au sinucis pentru a scăpa de torturi, iar alţii au înnebunit, datori­tă presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi...

Ei, şefii călăilor, recunosc o foarte mică parte din crime, pe ca­re le situează pe tot teritoriul ţării si noi ce am fost victime şi am suferit aceste atrocităţi venim şi prezentăm liste cu zeci de mii de morţi (din cei aproape 200.000) şi peste 100.000 de întem­niţaţi (din cei 2 milioane de oameni privaţi de libertate).

Cifra nu este deloc exagerată. In documentele din data de 3 Mai 1968 (A.S.R.I.,Fond "D", dosar nr.9.822,f.134-139) găsim o notă în care se spune: "... Partidul nostru este un partid al adevărului, al echităţii şi dreptăţii sociale (n.n. Ce neruşinare?,). E1 nu poa­te admite-fiind în firea lui-ca în rândurile sale să-si facă loc şi să fie tolerate abuzuri, ilegalităţi şi crime. De aceea, el nu poate lasa pe seama istoriei lămurirea nici-unei probleme. In acest spi­rit este necesar să analizam şi noi astăzi cum de a fost posibil ca unii ofiţeri de securitate să fie folosiţi de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin Alexandru Draghici, în scopuri meschine, odioase, împotriva unor activişti de partid şi de stat... (n- n. -dar nu spune şi împotriva poporului român). Alexandru Draghici, înconjurându-se de oameni în stare de orice mârşăvie, de abuzuri şi ilegalităţi din cele mai flagrante, elemente aventuriere, carieriste, intrigante, a creat condiţii, prin ordinele şi indicaţiile date şi practicile folosite, de încălcare grosolana a normelor şi principiilor de partid şi de nesocotire a legilor statului... lata, tovarăşi, ce figuri sinis­tre -Alexandru Draghici şi Pintilie Gheorghe- au stat în fruntea acestei instituţii cu o mare responsabilitate sociala..."

In continuare prezintă cifre demonstrînd genocidul:"...în mod denaturat baza de lucru a elementelor duşmănoase a fost artificial amplificată, considerându-se ca toţi cetăţenii ţarii cu antecedente politice sau cei cu legaturi de ori­ce fel în Occident ar prezenta pericol pentru securitatea statului. In acest mod s-a ajuns la un fapt pur şi simplu de neimaginat, ca în cartoteca evidentei generale a organelor securităţii statului sa se găsească în anul 1965 circa 7.000.000 cetăţeni, ceea ce re­prezintă 1/3 din populaţia ţării. Dacă ar fi raportata aceasta cirfră la numărul populaţiei adulte, ar rezulta că peste 50% din cetăţeni trebuie să stea în atenţia securtăţii statului.... Pentru a putea realiza o urmărire informativa de o asemenea amploare, aparatul de securitate a fost împins ani de-a rândul la crearea unei reţele de informatori exagerat de umflate, prin care au trecut cin­ci sute de mii de cetăţeni. Menţionez ca în cifra respectiva nu es­te inclusă reţeaua informativă a organelor de miliţie, prin care au trecut sute de mii de persoane..."

Acestea sunt cifre şi fapte ce atestă genocidul comunist din România şi justifică declanşarea procesului contra comunismului.

Intre 1964-1968 nu s-a pus capăt genocidului ci s-a produs nu­mai schimbarea tacticii de tortură şi exterminare a adversarilor regimului comunist, care şi-a făcut şi alţi duşmani, printre proprii membrii de partid: dizidenţii.

S-a continuat urmărirea permanenta a foştilor deţinuţi politici şi chiar rearestarea lor. In unele cazuri s-a trecut la iradierea, otrăvirea şi asasinarea arestaţilor, precum: Ion Gavrilă Ogoreanu, Paul Goma, Gheorghe Ursu...

S-a continuat cu înscenarea proceselor de sabotaj economic şi urmărirea celor ce veneau în contact cu străinii ce veneau în ţară.

Ţara înconjurata cu sârma ghimpata şi trupe numeroase, a deve­nit o mare închisoare, unde erau vânaţi fără mila toţi cei ce încercau să-si câştige libertatea sau erau condamnaţi cei prinşi vii, pentru tentativa de trecere a frontierei.

Prin revoluţia culturala şi preluarea modelului chinezesc, s-a trecut la spălarea creierelor, urmărindu-se nebunia cultului per­sonalităţii.

S-a trecut la urmărirea celor ce lansau manifeste contra regi­mului sau făceau apeluri disperate în străinătate pentru semnala­rea abuzurilor şi dărâmării patrimoniului naţional, sau distrugerii satelor.

O noua armă a terorii comunismului a fost internarea forţată şi tratarea opozanţilor politici prin azile psihiatrice, distrugându-i fiziceşte şi moraliceşte, făcându-i "neoameni" pentru restul vieţii. Cazuri:Vasile Paraschiv, Nestor Popescu, Dumitru-Gheorghe Zamisnicu.

Spitale psihiatrice: Marcuţa, Săpoca, Poiana Mare, Voila, Socola, Sighet, Vaşcău, Jebel...

Nici când călăul Ceauşescu a fost răsturnat, crimele nu s-au oprit. Continuitatea s-a făcut prin Iliescu care a exterminat cir­ca 600, în majoritate tineri, între 22-31 Decembrie 1989. Neputând stăpânii situaţia din cauza abuzurilor, a continuat crimele în masă prin chemarea minerilor în ajutor, în mai multe rânduri, şi apoi întărindu-şi puterea, prin folosirea criminalilor din fosta se­curitate, împânzind aceste elemente înrăite în toate structurile de stat Aceasta a dus la haosul economic şi politic pe care 1-a promovat şi în mileniu III.

Remus Radina spune pe drept cuvânt: "Este tragic că şi astăzi se mai găsesc oameni inconştienţi (unii fost comunişti) care elogi­ază comunismul, uitând toate crimele comise de el."

După ce executivul postcomunist, infiltrat de elemente retrograde, vinovate, caută să impiedice înlăturarea valului ce acoperă mon­struoasele crime săvârşite de acest sistem barbar, după ce justiţia înfeudata practicilor totalitarismului a refuzat deschiderea procesului comunismului, a revenit rolul generaţiei tinere, ieşite din acest cataclism social, să ceară curăţirea vieţii publice de acei răufăcători ce înveninează societatea românească.

Cinstea aceasta revine şi lui Ioan Roşca, cercetător ştiinţific, fost lider în Pieţei Universităţii (1990) şi victimă a lui Ion Iliescu.. El a iniţiat pe Internet strângerea materialului documentar în vederea promovării Procesului comunismului, recuperării adevărului, reparării nedreptăţilor prin restituirea memoriei victimelor dispărute, repunerii în drep­turi a celor jefuiţi şi urmaşilor lor.

Cel care consemnează in prezentul rechizitoriu aceste fapte ieşite din comun, a fost răpit în 1945 de NKVD,(de cap. Petrov Vasiliev) torturat îngrozitor şi lovit în cap cu pis­tolul până la pierderea cunoştinţei, readus în viaţă cu tur­narea de găleţi cu apa. Am fost schingiuit în Ministerul de interne şi jucat în picioare în faţa altor deţinuţi de către Al.. Nicolschi, Teodor Sepeanu, Nicolae Bogdan şi A. Deleanu (toţi cu funcţii de conducere). Mi s-au înscenat 6 procese, prin care am fost condam­nat, am fost implicat în procesul de reeducare 1962-1964, refuzând să dau vre-o declaraţie (toate acestea le dovedesc cu acte şi martori). Am cunoscut enorm de multe victime nevinovate şi am trecut prin nenumărate scheme de tortură, ce au marcat oamenii pentru tot restul vieţii.

De aceia, răscolind amintirile, am plâns şi am scris, am scris şi am plâns. Este durerea mea şi a unei generaţii care s-a sacrificat pentru libertate şi dreptate.

Este durerea unui neam care de milenii luptă pentru li­bertate, a unui neam ce a fost ospitalier chiar cu duşmanii, hrănindu-i şi îndestulându-i din ţarina bogat îngrăşată de trupurile bu­nilor şi străbunilor lui. A unui neam care a fost mereu sacrificat pentru interesele mes­chine ale marilor puteri.

Este drama unui popor care şi-a pierdut libertatea, şi nu din vina lui, pământul fiindu-i sfârtecat şi jefuit în văzul tuturor.

De aceea, mai marii omenirii, sub ochii şi cu încuviinţarea cărora s-au petrecut toate aceste fărădelegi, au acum datoria mora­lă să contribuie la judecarea procesului comunismului.

Cicerone Ionitoiu

EPILOG

In timp ce la Yalta se hotărâse judecarea crimelor naziste, tru­pele române făceau sacrificii uriaşe pentru terminarea războiului, iar la Bucureşti, fostul procuror rus A.I.Vîsinschi, devenit diplomat, im­punea regimul comunist, care a dezlănţuit genocidul.

Acel guvern instalat se face vinovat de trădare de ţara, prin acceptarea unui regim impus de altă ţară, în slujba căreia s-a pus pentru a ajuta la jefuirea ei, punând toate resursele la dispo­ziţia Moscovei şi chiar pregătind alipirea ţării la URSS.

Aşa cum o arată materialul prezentat, structura comunista şi aparatul represiv creat, se fac vinovate de distrugerea structurii normale de stat, de atentat contra independentei ţării, de violarea legilor fireşti şi înlocuirea democraţiei cu o dictatura de tip fascist.

Prin desfiinţarea inamovibilităţii magistraturii şi amestecul puterii executive în puterea judecătoreasca, s-a deschis drumul tuturor ilegalităţilor. Acestea au început cu epurări de funcţionari, cu arestarea tuturor celor ce participaseră la întregirea ţării (ca foşti miniştri, prim-miniştri, deputaţi, senatori, prefecţi, primari, notari, generali şi ofiţeri de toate gradele, înalţi Prelaţi şi slujitori ai altarelor), şi a mers până la exterminarea lor.

S-a trecut la exterminarea ţărănimii, trăgându-se cu ar­me de toate felurile şi calibrele, producând în sate sute de mii de victime. Au fost rase de pe suprafaţa pământului sate şi biserici.

Represiunea s-a dezlănţuit asupra întregii ţări. Sute de mii de cetăţeni de origine germană (şvabi şi saşi), sîrbi, turci, tătari, care erau integraţi în poporul român de sute de ani, au fost deportaţi forţat, confiscându-li-se toate bunurile. Unii au fost tri­mişi în URSS, unde şi-au găsit moartea în condiţii de exterminare prin munca forţată, sau au rămas schilozi pe viaţă.

Arestările s-au făcut în valuri, fără motiv (pe baza unor dela­ţiuni şi pure invenţii), numărul lor fiind de alte sute de mii. Victimele au fost private de libertate, în cea mai mare parte, fără judecată. Iar cei ajunşi în faţa tribunalelor au fost condamnaţi pe baza unor probe fictive şi martori mincinoşi, confiscându-li-se averea, iar aruncindu-li-se familiile pe drumuri, fără servici. Copiii au fost şi ei scoşi din scoli şi facultăţi.

Victimele arestate erau torturate, de cum se ajungea la securitate, prin metode diabolice. Unii, şi nu putini, au fost omorâţi în timpul anche­tei. Alţii, torturaţi în mod bestial, după de scăpau din anchete, ajungeau în temniţe, alte locuri de schingiuire, sau în lagăre de munca forţată - unde erau exterminaţi din cauza eforturilor suprao­meneşti, regimului alimentar (între 500-1000 calorii) lipsei de medica­mente şi condiţiilor neomeneşti de cazare. La toate acestea, se adaugă şi tortura din timpul muncii sau de după muncă, din cauza neîndeplinirii normei. După expirarea pedepsei, urma deportarea în condi­ţii de exterminare, de unde, după 2-3 ani, erai din nou condamnat.

Din materialele expuse se vede barbaria în care a fost nevoit sa trăiască poporul român, supus la genocid.

Pocesul Comunismului, cu măsuri reparatorii, denunţarea şi excluderea din viaţa publică a celor care au contribuit la genocid - poate repara fibra morală a neamului şi aduce pacea socială.

C. Ioniţoiu

Articol citit de 5083 ori.

Alte articole