Un moment crucial al istoriei României: Încoronarea de la Alba Iulia, de la 15 octombrie 1922, a regelui Ferdinand şi a reginei Maria.

Muzeul Naţional de Istorie a României(MNIR) a organizat o superbă şi emoţionanată expoziţie dedicată acestui eveniment.

Sunt expuse coroanele purtate de regele Ferdinand şi regina Maria, sceptrul regelui Ferdinand, fastuoasele mantii de încoronare, alături de numeroase documente, publicaţii, imagini, medalii sau obiecte de mobilier. Toate sunt mărturii ale uneia dintre cele mai importante zile din istoria poporului român.

Hotărârea cu care Regele Ferdinand şi Regina Maria au luptat pentru refacerea României Mari şi dragostea de ţară pe care au dovedit-o mai ales în timpul Primului Război Mondial (totul bazat pe jertfa poporului român, aşa cum recunoaşte chiar Ferdinand în Proclamaţia de la Alba Iulia), au făcut ca Încoronarea de la 15 octombrie 1922, să fie privită ca un fapt firesc.

În "Însemnări zilnice” , regina Maria ne-a lăsat cuvinte nepreţuite despre acest eveniment.

La 7 octombrie, aflată la Sinaia, regina se va supune unor şedinţe foto chinuitoare, îmbrăcându-se pentru a lăsa mărturie posterităţii, cu straiele pe care le va purta la marele eveniment.

"(...) A fost o corvoadă exasperantă, dar singura consolare a fost că toaleta mea este remarcabilă. Port splendid imensa coroană de aur, încrustată cu pietre preţioase, şi mantia copleşitoare. Arăt ca acele statui ale Fecioarei care , în ţările catolice, sunt în mod special înveşmântate şi împodobite cu bijuterii în zilele de sărbători şi purate pe străzi în procesiuni. Lucrat pe un fond cu fir de mătase roşie are umbre splendide, ca un apus de soare. Coroana, care are forma coroanelor de pe vechile fresce româneşti, mă avantajează extraordinar. (…) Sunt, desigur, a mon avantage în această ţinută dificilă şi, cum am reputaţia de a nu mă da băută, din punctul meu de vedere, ca femeie, este important, pentru că în această zi mare, ca regină a poporului meu, vreau ca inimile lor să bată pentru mine cu mândrie. Nu vreau să-i dezamăgesc, am această ambiţie. Aşa că am lăsat o femeie să mă fotografieze, pentru că poate vedea detaliile pe care un bărbat nu le remarcă.(...)” . Pe 10 octombrie regele Ferdinand avea să fie supus aceluiaşi "tratament”.

ZIUA ÎNCORONĂRII NOASTRE

"Duminică, 15 octombrie 1922/ Alba Iulia. Ziua încoronării noastre.

Ploaie! Aceasta a fost prima impresie – dar nu o ploaie tare, doar o stropitură pe fereastra mea, mici linii lungi şi distanţate ceea ce din feririce înseamnă că erau doar picături şi la linia orizontului se ridica un soare palid. (…).” Regina s-a pregătit pentru ceremonie chiar în trenul regal. Apoi... "(...) Am coborât în toaleta mea roşu-auriu, pe umeri cu o mantie de catifea purpurie, căptuşită cu albastru şi argintiu, şi pe cap cu un voal auriu strâns bineînţeles cu "marele” meu "Cordon” şi "Steaua”. Arăta destul de bine, dar fireşte că este simplă faţă de celelalte prinţese şi regine care aveau deja diademele pe cap. Toţi arătau perfect şi erau cu toţii draguţi, ceea ce se întâmplă rar. Cele două fiice ale mele regine, fiecare în genul ei, era o plăcere să le vezi. (...) Am fost foarte mândră de femeile din familia mea. (...)”

"Alba Iulia este frumoasă. Un orăşel-cetate vechi, şi acolo, în mijlocul zidurilor crenelate, fostul guvern (Averescu) a construit mica catedrală unde urma să aibă loc încoronarea. Ea este în centrul unui scuar, înconjurată de o cladire, ca o mănăstire. A fost foarte mult criticată şi are, fireşte, greşeli, dar, în general, arată extrem de frumoasă şi plăcută şi a fost minunat împodobită şi îngrijită.

Am sosit la biserică unde toţi oaspeţii îşi ocupaseră deja locurile. Nando şi cu mine stăteam pe scaunele-tronuri, unul în faţa celuilalt. Slujba a fost frumoasă, sobră, nu prealungă, corul excelent. Interiorul bisericii, deşi nu este mare, este impozant şi frescele sunt bune.

După ce s-a terminat slujba, Nando şi cu mine, urmaţi de cei care ne duceau coroanele şi mantiile, am ieşit afară, în marele scuar din partea cealaltă a bisericii, unde se ridicase o estradă cu un baldachin deasupra. Toţi oaspeţii au luat loc în jurul estradei unde doar Nando şi cu mine stăteam singuri. Bătrânul Ferekide, ca preşedinte al Senatului, şi Orleanu, preşedintele Camerei, au înaintat cu coaroanele noastre, generalul Lupescu cu mantia majestăţii Sale, şi generalul Popovici cu a mea. (…) Ferekide a înaintat spre Majestatea Sa, cu coaroana de oţel, după ce generalii ne puseseră pelerinele sau, mai degrabă, mantiile noastre regale, a mea toată în roşu şi aur, pe care am descris-o deja, şi a lui Nando în roşu-purpuriu, ambele brodate cu diferite însemne ale României Unite, Nando, care a pus greaua coroană pe capul meu, în timp ce toate clopotele au sunat şi acele salve de salut regal au fost trase. Nando m-a ridicat şi m-a sărutat în vreme ce toţi cei prezenţi au aclamat din toate puterile şi toate muzicile militare au cntat imnul naţional. Cred că trebuie să fi fost o frumoasă imagine, şi sper că Majestatea Sa şi cu mine ne-am jucat bine rolul şi am arătat cum am putut mai bine în veşmintele noastre copleşitoare. (...)”

Se spune că această ceremonie a fost imaginată de regina însăşi, care a prleuat câte puţin din tradiţia britanică (de exemplu baldachinul) şi ce s-a putut din cea românească. Ceremonia de la Alba Iulia "a fost evenimentul monden al anului” după cum spune dl. dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al MNIR, a fost filmată şi fotografiată, iar presa de pretutindeni, din Europa şi America a relatat despre această minunată zi.

"Am mers foarte încet sub baldachinul care a fost purtat de ofiţerii din regimentele noastre, îndreptându-ne spre palatul care este construit în chip de mânăstire, în jurul scuarului bisericii, urmaţi de familie şi de oaspeţii noştri. Am urcat încet scara şi apoi ne-am înclinat în faţa oamenilor de jos, care ne-au aclamat cu ovaţii extraordinare. Apoi, începând cu familia, au trecut cu toţii să ne felicite şio să ne sărute mâinile.

Totul a decurs cât se poate de bine, având în vedere că în ţara noastră toate marile ceremonii sunt greu de organizat, din mai multe motive, principalul fiind că nu există tradiţie, totul trebuie inventat de cei care ştiu prea puţin. Întreaga ceremonie însă a fost pitorească, sobră şi, în acelaşi timp, nepretenţioasă.”

A urmat marele banchet, apoi parada militară. Oraşul-cetate "era în srăbătoare şi plin de flamuri”.

Perechea regală şi oaspeţii săi au mers apoi la Bucureşti, unde au fost organizate alte petreceri, ca să se bucure şi poporul. Regele Ferdinand şi Regina Maria nu au lipsit de la ele, chiar dacă vremea a fost potrivnică şi a plouat tot timpul.

Expoziţia de la MNIR, de care s-a ocupat în mod special Cornel Ilie, din partea muzeului, dar a fost o colaborare minunată a mai multor muzee- "o solidaritate culturală”, rar întâlnită, după cum remarca doamna Adina Renţea, directorul Muzeului Naţional Cotroceni, poate fi vizitată până la 15 octombrie. Iată şi ceilalţi colaboratori culturali: Muzeul Naţional Peleş, Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu” din Chişinău, Ministerul Afacerilor Externe, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Casa Memorială "Costin Petrescu”. Toţi aceştia au dorit "să readucă în memoria contemporanilor oamenii şi faptele care au făcut istoria acum 90 de ani, cu ocazia acelui eveniment nerepetabil – Încoronarea de la Alba Iulia, din cetatea în care a intrat triumfător primul unificator al românilor, Mihai Viteazul.

Proclamaţia regelui Ferdinand, din 15 octombrie 1922

"Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională am moştenit Coroana României, după glorioasa domnie a Regelui Întemeietor. Suindu-mă pe Tron am rugat Cerul să dea rod muncei, ce, fără preget, eram hotărât să închin iubitei mele ţări, ca bun Român şi Rege. Pronia cerească a binecuvântat şi, prin bărbăţia poporului şi vitejia ostaşilor, ne-a dat să lărgim hotarele Regatului şi să înfăptuim dorul de veacuri al Neamului nostru. Am venit astăzi cu Regina - care ne-a fost tovarăşă în credinţă neclintită la răstrişte şi la bucurie - ca printr’această sărbătoare să consacrăm în faţa Domnului şi a scumpului nostru Popor legătura ce ne uneşte dea-pururea cu dânsul.

Punând pe Capul Meu, într’această străveche cetate a Daciei Romane, Coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci Coroana României-Mari, Mă închin cu evlavie memoriei celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe acei cari au proclamat-o într’un glas şi o simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare.

(...)

Acestei sfinte misiuni, în neclintită unire cu Poporul nostru, voiu închina toate puterile mele de om şi Rege şi asupra ei chem, în această zi solemnă de înălţare sufletească, binecuvântarea celui A-Tot-Puternic. FERDINAND I, Alba-Iulia, 15 Octomvrie 1922”.

Carmen Anghel, 15 septembrie 2012, Jurnalul Naţional