Ce mult mi-aş dori, acum, să prind peştişorul de aur!
Nu pentru a-i face rău, ci pentru a-l ruga să-mi îndeplinească... nu, nu trei dorinţe, ci una singură. L-aş implora să facă o minune şi să-l salveze pe ursul căutat acum prin pădurile judeţului Dâmboviţa pentru a fi împuşcat. Pe urmele sale se află o sută de vânători, jandarmi şi poliţişti, înarmaţi până-n dinţi şi însoţiţi de câini feroce.
Bietul urs este vânat pentru că a omorât un sătean din Moroieni. Dar, haideţi să vedem în ce condiţii l-a omorât. Animalul îşi făcea plimbarea obişnuită, în căutare de hrană, prin pădurile din afara satului - fără să-i fi atacat în prealabil pe localnici sau vitele acestora - când a căzut într-o capcană cumplită: un cleşte oţelit, cu dinţi infernali, care i-a prins una dintre labele din spate. Cumplita întâmplare s-a petrecut marţi. Miercuri, de ursul captiv s-au apropiat trei bărbaţi, dotaţi cu ditamai cuţitoaiele şi hotărâţi să înjunghie namila rănită. Deşi slăbit după o zi şi-o noapte de suferinţă, timp în care a pierdut mult sânge, ursul a luptat cu disperare să-şi salveze viaţa. Speriat de cuţitele ameninţătoare şi de oamenii-ucigaşi, el s-a smucit violent şi s-a eliberat din colţii tăioşi ai cursei oţelite, lăsând în urmă laba prizonieră. Durerea, spaima şi pericolul l-au îndemnat să-l atace pe braconierul cel mai apropiat, care-i căuta beregata cu cuţitul. L-a sfâşiat cu furie, ucigându-l pe loc, apoi a dispărut în desişul pădurii.
Pentru orice om cu suflet este evident că ursul de la Moroieni nu este un ucigaş, ci o victimă. Nu el a fost agresorul, ci braconierii care i-au întins cursa, l-au chinuit şi au vrut să-i ia viaţa (de altfel, aceştia sunt recidivişti, având în palmares multe victime dintre vieţuitoarele pădurii). Se poate spune că ursul s-a aflat în legitimă apărare. Dacă între oameni se aplică asemenea precepte, de ce să nu fie valabile şi între om şi animal? De ce omul are dreptul să-şi apere viaţa chiar şi prin violenţă, iar animalul n-ar avea acelaşi drept? Cu ce-i este superior omul animalului în tragedia de la Moroieni?
Mă rog ca vânătorii, cu câinii lor cu tot, să nu-l găsească niciodată pe ursul fugar. Sau să nu-l găsească înainte ca oamenilor să le vină mintea la cap şi să aplice o altă soluţie în cazul bietului animal. De exemplu, să-l tranchilizeze, să-i panseze rana (sper să nu fie prea târziu) şi să-l ducă la o grădină zoologică. Ursul acesta nu merită să moară, pentru că nici el n-a vrut să omoare pe nimeni! Ursul acesta merită măcar atât: să-i fie cruţată viaţa de către specia care şi aşa i-a produs o mare tragedie! E suficient că bietul urs a fost rănit, e suficient că existenţa lui de animal liber a fost curmată brusc de trei păcătoşi bipezi! E suficientă suferinţa prin care a trecut până acum! Măcar atât merită acest animal nevinovat: să fie lăsat să trăiască, în toată nefericirea lui. Inclusiv în captivitate, dacă altfel nu se poate.
Ce tablou jalnic: de la ministru la prefect, de la săteni la vânători, toată lumea încearcă să contribuie la căutarea, găsirea şi uciderea ursului. Câtă vreme nu suntem în stare să înţelegem că şi animalele au suflet, nu le vom fi cu nimic superiori. Ba, dimpotrivă.
Grigore Cartianu, 20 septembrie 2012, Adevărul
