Corneliu Coposu Fan Page

Primul martir din România, beatificat de Papă - Larisa Neagoe, 1 noiembrie 2010, România Liberă

Înapoi la Biserica Greco-Catolică

BIHOR. Episcopul Szilard Bogdanffy a fost declarat Fericit al Bisericii în catedrala din Oradea

Episcopul Szilard Bogdanffy

Prima beatificare a unui episcop martir catolic, din România, a avut loc sâmbătă, la Oradea, în prezenţa Eminenţei sale cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, care a citit scrisoarea apostolică a Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Astfel, episcopul martir romano-catolic de Oradea şi Satu Mare, Bogdánffy Szilárd, a fost beatificat în cadrul unei ceremonii, care a avut loc la Catedrala episcopală romano-catolică „Sfântul Ladislau", în prezenţa a peste două mii de credincioşi. Sfânta Liturghie solemnă, prin care episcopul Szilard Bogdánffy a fost trecut în rândul fericiţilor, care este etapa premergătoare canonizării, a fost oficiată de cardinalul Peter Erdõ, primatul Ungariei. Alături de el, au participat la slujbă 34 de episcopi din România, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Austria şi sute de preoţi.

Fidel în credinţă

„Beatificarea a fost hotărâtă pentru a cinsti un om care a condus această Episcopie şi care, în ciuda faptului că i s-a oferit de către autorităţile comuniste conducerea unei Biserici Romano-Catolice Naţionale rupte de Vatican, nu şi-a trădat crezul, ci a rămas fidel în credinţă Bisericii Universale şi Sfântului Părinte Papa", a spus episcopul romano-catolic Laszlo Bocskei.Acesta a cerut, în timpul ceremoniei, cardinalului Angelo Amato, beatificarea episcopului în limbile italiană, maghiară şi latină. După aceasta, cererea a fost întărită de călugărul Janos Szoke, cel care a susţinut beatificarea în faţa Vaticanului şi care a dat citire şi faptelor pe care Bogdánffy le-a săvârşit în viaţă. Cel mai spectaculos moment al ceremoniei a fost dezvelirea icoanei noului Fericit al Bisericii pe muzica imnului "Laudate", compus de Beethoven. De acum înainte celebrarea Fericitului Szilard Bogdanffy va avea loc pe data de 3 octombrie. Szilard Bogdánffy s-a născut la 11 februarie 1911, în Crna Bara, localitate aflată azi pe teritoriul Serbiei. Beatificarea episcopului a generat o serie de manifestări care vor dura câteva zile, precum o expoziţie, care va fi deschisă până în 7 noiembrie la Palatul episcopal, unde vor fi prezentate documente de familie, ale serviciilor secrete, fotografii şi fotocopii, dar şi un film documentar despre viaţa episcopului. Szilard Bogdánffy este al doilea episcop catolic, ridicat la rangul de fericit, pe teritoriul României. În 1092, tot la Oradea, a avut loc canonizarea Sfântului Ladislau. În calendarul romano-catolic, mai există un sfânt român, Fericitul Ieremia Valahul, un călugăr capucin care a trăit în Evul Mediu.

Larisa Neagoe, 1 noiembrie 2010, România Liberă

Articol citit de 2721 ori.

Alte articole